Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Salamul, tramvaiul și educația

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le fac atunci când folosesc transportul în comun de suprafață este faptul că întâlnesc diverși oameni, fiecare diferit și fiecare fascinant în felul său. În plus folosirea autobuzelor, tramvaielor sau a troleibuzelor îmi dă ocazia să radiografiez nivelul de civilizație și de bună creștere pe care o parte din conaționalii noștri o manifestă în public, nivel care de cele mai multe ori este foarte bun. Evident că există și excepții care merită povestite și care devin apoi un subiect de articol, așa cum este situația de mai jos.

Acum câteva săptămâni mă îndreptam spre casă cu tramvaiul. Cum ora era relativ înaintată – după 21- tramvaiul era aproape gol, iar călătorii erau dispersați pe toată lungimea lui. Părea că va fi încă un drum simplu și fără nimic de povestit către casă. Dar n-a fost să fie așa pentru că pe la mijlocul drumului se urcă în tramvai două domnișoare, având în jur de douăzeci de ani fiecare, îmbrăcate normal și fără a ieși cu nimic în evidență. Probabil că nici nu le-aș fi observat prezența dacă s-ar fi comportat altfel și nu ar fi început să vorbească foarte tare imediat ce s-au urcat în tramvai. Și poate că aș fi ignorat și faptul că vorbesc între ele foarte tare dacă limbajul folosit nu mi-ar fi atras atenția în mod neplăcut. Având în vedere că s-au așezat chiar pe locurile din fața mea nu am avut cum să nu aud următorul dialog fascinant:

– Auzi, fată, o mai știi p’aia de-a venit fratimiu cu ea la petrecerea de revelion?
– Da, fată, una brunetă cu ochii vineți.
– Așa e, fată, o proastă de-o agățase fratimiu cu câteva zile înainte ca să aibă și el cu cine să petreacă de anul nou. Nici nu știu unde i-a fost mintea de a venit cu handicapata aia la petrecere. Cu’așa o proastă nu ieși în oraș, o ții acasă să nu râdă lumea de tine.
– Așa, și? Ce-i cu ea?
– Auzi, tu, fată, cică s-a îndrăgostit de fratimiu și vrea să se mărite cu el. Fată, cu fratimiu, ai înțeles?!? Păi are handicapata aia față de fratimiu? Fratimiu e student, are educație, pe când proasta e încă la liceu. Și nici nu știe să zică bună ziua că ieri am ieșit cu ei în oraș și nici nu m-a salutat. Și în plus e și îngâmfată – vorbeam cu ea și se făcea că nu mă aude. Eu i-am zis lu’ fratimiu s-o lase în pace pe proastă, dar și ăsta cică e îndrăgostit. Auzi tu la el – îndrăgostit de ea. Păi nu putea și el să își aleagă una mai civilizată și educată?
– Ba da, cum să nu. Sunt atâtea fete bune și el o alege tocmai pe rapandula aia…
– Da, fată, să leșin, nu alta, când am auzit.
– Și ce-ai de gând să faci?
– Nu știu, fată, ce să fac acum, dar sigur găsesc eu ceva. Nu pot să-l las pe fratimiu să se însoare cu o proastă needucată…

Citește mai departe

„Banale motive administrative”

Președintele Klaus Iohannis a pierdut în această săptămana mult capital de încredere, fiind una dintre cele mai negre perioade de când și-a început mandatul. Și aici nu mă refer la cei zeci de mii de fani pe care i-a pierdut pe Facebook, ci la acțiunile domniei sale care sunt în opinia mea unele dintre cele mai mari neînpliniri de până acum ale mandatatului pe care îl exercită.

Principalul lucru pe care l-a pierdut este încrederea acordată de o parte a societății românești în puterea dumnealui de a schimba lucrurile și de a termina o dată pentru totdeauna cu înțelegerile de culise care se opun aplicării legii. Atât cei care l-au votat, cât și o parte dintre cei care nu l-au votat, își doresc ca lucrurile să se schimbe în bine în România, de unde apare și presiunea socială ca toate hotărârile judecătorești să fie puse în aplicare deîndată așa cum sunt ele formulate. Iar atunci când o hotărâre rămasă definitivă este executată la mai mult de un an de la pronunțare, societatea în ansamblu nu se așteaptă ca tocmai Președintele României să catalogheze executarea acesteia drept „banale motive administrative” care pot conduce la suprimarea „libertății de exprimare media”.

Mă așteptam ca domnul Klaus Iohannis să susțină respectarea hotărârilor judecătorești în cazul trustului de presă Intact nu din răzbunare pentru că Intact i-a făcut o campanie denigratoare înainte să fie ales, ci pentru că funcția dumnealui îi impune să vegheze la respectarea statului de drept, iar o hotărâre judecătorească luată în  numele legii chiar asta reprezintă. Ce mesaj înțeleg cetățenii atunci când Președintele țării bagatelizeaza puterea unei hotărâri judecătorești? Oare nu vor apărea și alți cetățeni care, luând exemplul domnului Klaus Iohannis, vor îndemna la nerespectarea hotărârilor judecătorești?

Citește mai departe

Nu vă putem emite bilete!

Gara de Nord, București, vineri în jur de ora 10, la începutul lunii septembrie. Peste aproximativ două ore și jumătate mă pregăteam să ajung la Constanța având ca destinație finală Neptun. Până la Constanța aveam deja programată călătoria cu un tren privat pentru care urma să îmi cumpăr biletele direct din tren, dar pentru restul călătoriei trebuia să folosesc un tren CFR. Așa că eram în drum către casa de bilete CFR ca să cumpăr bilet doar pentru Constanța-Neptun haltă. În fața mea erau alți doi călători. Un student mă roagă să îl las în față pentru că trenul lui va pleca foarte curând. Eu mai puteam aștepta așa că îl las pe el în față, iar eu ajung la casă după aproximativ zece minute.

– Bună ziua!
– Bună ziua, îmi răspunde casiera.
– Vă rog să îmi dați și mie un bilet dus-întors de la Constanța la Neptun haltă.
– Adică până la Neptun, mă corectează doamna casier.

Eu trebuia să ajung la Neptun, dar stațiunea Neptun are două gări: Neptun haltă și Neptun. Destinația mea este mai aproape de Olimp, deci trebuia să cobor la Neptun haltă. Cum distanța dintre cele două gări este relativ mică prețul pentru călătoria până acolo este același, încadrându-se în aceeași tranșă kilometrică. Așa că sunt de acord cu doamna casier, neavând nicio importanță din moment ce plătesc același preț.

– Cum vreți dumneavoastră, răspund eu. Pe mine mă interesează să cobor la Neptun hc pentru că acolo vreau să ajung. Dar dacă este același preț nu mai contează.
– La ce tren doriți? Este unul la 10, pe care puteți să îl prindeți dacă vă grăbiți, și ajunge la Neptun la 13.40.
– Și la ce ora ajunge la Constanța? întreb eu gândindu-mă ca aș putea să îl prind în Constanța, nu în București, dacă trenul în care mă voi urca va ajunge mai repede la Constanța.
– La 12.21. Dar ce contează la ce oră ajunge în Constanța? Trenul e direct și rămâneți în el până la Neptun. Nu trebuie să îl schimbați.
– Doamnă, cred ca nu ați înțeles ce doresc eu: eu vreau un bilet dus-întors de la Constanța la Neptun hc, nu de la București.
– Păi așa nu va pot da!
– Cum adică nu îmi puteți da bilet?!? De ce???
– Nu va putem emite bilete dacă nu aveți legătură până acolo!
– Poftim? Ce contează dacă am sau nu legătură până acolo? Eu vreau să cumpăr un bilet între două stații CFR. Ce este atât de complicat?
– Da, aveți dreptate, dar cu ce ajungeți până acolo? Dacă nu reușiți să ajungeți până la 12.21 în Constanța și pierdeți trenul? Noi nu vă putem emite bilete dacă nu suntem siguri că va puteți urca în acel tren! Vă pot da pentru mâine, dar pentru astăzi nu.
– Doamnă, e incredibil așa ceva! E treaba mea cum ajung la Constanța. Poate mă duc cu avionul sau cu mașina. Sau poate mă teleportez. Eu vreau bilet de la Constanța la Neptun! Și dacă pierd trenul nu e vina CFR-ului că eu nu m-am urcat în el. Eu cumpăr un bilet – mă urc în tren bine, nu mă urc în tren, iarăși bine.

Citește mai departe

Oublier, Égalité, Fraternité

Momentele de criză fac să iasă la suprafață cele mai adânc ascunse defecte ale oamenilor. Cumva oamenii încep să uite de existența regulilor pe care le-au promovat in trecut cu ardoare pentru că pur și simplu acestea le devin defavorabile. Nu mai contează faptul că toți ceilalți trebuie să le respecte în continuare. Nu mai contează nici măcar faptul că ceilalți au avut de pierdut respectând criteriile pe care vechii susținători ai regulilor nu mai vor sau nu mai sunt capabili să le respecte acum.

Iar ceea ce se întâmplă în aceste zile în Franța demonstrează întregii Europe că una dintre țările fondatoare ale Uniunii Europene tinde să se distanțeze din ce în ce mai mult de valorile care au stat la bază formării Uniunii. Am ales să prezint și să comentez doar trei evenimente care s-au desfășurat toate săptămâna trecută. Probabil există mult mai multe alte exemple pe care le-aș fi putut alege, dar cred că acestea sunt elocvente.

1. Fermierii francezi și piața comună

Când este criză agricultorii francezi știu cu siguranță să își impună punctul de vedere. Iar punctul lor de vedere este unul de stânga, dacă nu chiar de extremă stânga, și se rezumă în principal la două lucruri: protecționism sau subvenții sau, dacă este posibil, amândouă în același timp. Ce contează că în granițele Uniunii Europene există o singură piață comună în care toți producătorii au aceleași drepturi. Acestea sunt idei și concepte care rămân doar în tratatele de aderare, nu trebuie să fie și puse în practică în Franța. Iar dacă un guvern apropiat de valorile europene încearcă să mențină echilibrul impus de piață comună și nu se implică adoptând măsuri protecționiste atunci agricultorii francezi știu ce au de făcut: baraje rutiere pentru împiedicare intrării în țară a produselor alimentare din alte țări membre, pichete de verificare a provenienței mărfii și de intimidare a unităților de alimentație publică și a abatoarelor și distrugerea bunurilor publice și/sau private.

Citește mai departe

Admiterea la liceu – de la hârtie spre digital

Ieri a fost ultima zi în care absolvenții clasei a VIII-a, ajutați de părinți și consiliați de profesorii diriginți, și-au putut depune fișele de înscriere la liceu. De fapt, ca să fim corecți, nu și-au depus fișele de înscriere la liceu, ci au depus un formular cu lista liceelor la care ar dori să urmeze cursurile din septembrie. Pentru că, mai departe, procesul de repartizare computerizată le va aloca tinerilor absolvenți un liceu, fără ca aceștia să mai poată influența într-un fel procesul în sine. Pentru cei care nu au trecut prin acest sistem – și mă refer la aceia dintre noi care nu am avut programul „cornul și laptele” cât timp am fost elevi de generală – pare mai degrabă o loterie din moment ce absolvenții completează un formular cu un număr foarte mare de licee dorite, sperând să fie repartizați la unul din primele pe care le-au ales (evenimentul probabil), dar având și certitudinea că vor fi cu siguranță repartizați undeva (evenimentul aproape sigur). Doar cei care nu completează corect formularul și cei care nu completează îndeajuns de multe opțiuni rămân nerepartizați, de unde se ajunge la concluzia că oricare ar fi nota de admitere a absolventului (chiar dacă această are una dintre notele de la Evaluarea Națională mai mică decât 5 sau chiar media de la Evaluarea Națională mai mică decât 5!) dacă completează îndeajuns de multe opțiuni tot va ajunge licean. Simplu, nu-i așa?

Curios să aflu mai multe despre acest subiect am citit metodologia după care se va desfășura repartizarea computerizată de anul acesta. Aici am avut prima impresie că ceva nu este în regulă pentru că nu există în adevăratul sens o metodologie pentru anul în curs. Ordinul ministrului prin care s-a hotărât organizarea admiterii la liceu de anul acesta prevede că se va folosi metodologia din anul 2011. Analizând acest lucru ajungi să crezi că metodologia din anul 2011 este atât de bine scrisă încât se poate aplica fără nicio modificare. Chiar mă bucuram că s-a ajuns și la noi în țară la o stabilitate legislativă, măcar în ceea ce privește actele normative secundare. Așa că am citit pe site-ul admitere.edu.ro metodologia din anul 2011. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că metodologia din acel an a fost probabil una foarte bună, dar aceasta conține referire la date calendaristice din anul respectiv, fiind construită cu intenția să fie folosită doar un an. Aflăm așadar că înscrierea absolvenților se va realiza în intervalul 29 iunie – 5 iulie 2011 (?!?) iar că repartizarea computerizată va avea loc în data de 12 iulie 2011. Desigur, ordinul de ministru de anul acesta prevede și un alt calendar de desfășurare, dar nu sunt operate modificările în metodologie, ci s-a adăugat o altă anexa cu datele de desfășurare. De unde rezultă că cei interesați trebuie să facă un du-te-vino între textul din metodologie și anexa cu datele calendaristice. În plus cititorul trebuie să facă și corelarea între intervalul de depunere a cererilor din metodologie și intervalul de depunere a cererilor din anexa. Ai impresia că ceva simplu și clar pentru toți (ex: textul următor „Acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 29 iunie – 5 iulie 2011.”) devine ceva foarte complicat pentru că textul rămâne același, dar trebuie să cauți prin anexa care sunt cele două date calendaristice. Și acest lucru pare relativ dificil din moment ce intervalul pe care îl căutăm este la pagină patru, fiind prima informație despre prima sesiune de repartizare computerizată. În opinia mea ar fi trebuit definită o nouă metodologie care să nu conțină nicio dată calendaristică, iar atunci când trebuia să fie evidențiat un interval anume trebuia să se facă referire la un punct distinct și ușor de identificat din anexă (ex: „Acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada definită la anexa 2 punctul X”).

Citește mai departe

Automotorul 8393

Dacă vrei să afli mai multe despre o ţară (oricare ar fi aceasta) atunci cu siguranţă trebuie să călătoreşti cu trenul pe o rută locală. Procedând aşa vei ajunge să observi frumuseţile ţării respective intrând, în acelaşi timp, în contact cu cetăţenii obişnuiţi. Vei ajunge să cunoşti oameni diferiţi de cei pe care îi întâlneşti în zonele turistice, oameni care îşi desfăşoară activitatea lor zilnică fără nicio restricţie de limbaj, de comportament sau de atitudine. De aceea celor care doresc să cunoască şi o altă faţă a României le recomand să circule cel puţin o dată cu automotorul 8393 pe relaţia Constanţa – Mangalia. Eu am făcut acest lucru şi cred că este o experienţă pe care nu o voi uita uşor.

Automotorul 8393 este un tren de tip regio care pleacă din Constanţa la ora 18:30, fiind folosit de către cei care lucrează în Constanţa, dar locuiesc în comunele limitrofe. Am putea să îl numim „trenul navetiştilor” şi pentru că mai mult de jumătate dintre cei care circulau cu el aveau abonamente CFR. Deci un tren care este folosit de oameni după ce termină lucrul zilnic şi se întorc acasă. Nimic special până aici.

Însă dacă nu eşti unul dintre cei care folosesc acest tren zilnic s-ar putea să ai mari probleme în a-l identifica. În primul rând nu arată ca un tren normal, un tren aşa cum îl cunoaştem noi, ceilalţi, format dintr-o locomotivă şi mai multe vagoane. Nu, trenul 8393 este un automotor, adică este un vagon cu motor şi seamănă mai degrabă cu un tramvai decât cu un tren, având un singur compartiment şi două holuri la cele două capete. Privindu-l de departe nici nu crezi că va urma să plece în cursă pentru că te aştepţi să îi fie ataşată şi o locomotivă. Confuzia este şi mai mare prin prismă faptului că în gara din Constanţa este afişat că trenul va pleca de la linia 4, iar el în realitate pleacă de la linia 5. Ca să fie haosul complet la linia 4 soseşte un alt tren de la Mangalia care are capăt la Constanţa şi care, după ce descărcă călătorii, rămâne garat la linia 4, deci te-ai putea urca liniştit în acesta fără să ştii că nu este trenul cel bun!

Citește mai departe

Reflecții post-electorale (I) – Câți alegători suntem în realitate?

Au trecut două săptămâni de la turul II al alegerilor pentru funcția de Președinte al României și spiritele s-au domolit. Nu de tot, din moment ce încă mai sunt voci care cer diverse lucruri (demisii, anchete etc), dar cred că ecoul alegerilor începe să dispară puțin câte puțin. Rămân în urmă câteva întrebări cărora eu nu le-am găsit răspuns și pe care doresc să le prezint în cadrul unei serii de articole.

Prima dintre aceste întrebări este „Câți alegători suntem în realitate?”. Pentru mine este o adevărată enigmă numărul real al cetățenilor cu drept de vot din țară. Și aici mă refer doar la cei care sunt în România, fiind pe deplin conștient de faptul că statului român îi este foarte greu să îi numere pe toți cei care sunt în afara granițelor, mai ales dacă sunt plecați în țările membre UE.

Confuzia în care mă aflu provine în principal de la faptul că două entități ale statului român declară date diferite legate de acest subiect. Mai întâi Institutul Național de Statistică a efectuat recensământul populației și al locuințelor în anul 2011 și, după doi ani în care a tot centralizat datele, a ajuns la concluzia că în 20 octombrie 2011 erau în țară 20.121.641 de cetățeni de toate vârstele. Dintre aceștia 15,9% (adică aproximativ 3,2 milioane de cetățeni) erau atunci cuprinși la categoria de vârstă între 0 și 14 ani. De ce este important câți anume erau în categoria 0-14 ani? Pentru că aceștia încă nu au împlinit 18 ani în 2014 și nu puteau să intre în listele electorale permanente în 2014. În concluzie 20,1 – 3,2 = 16,9 milioane de cetățeni care sigur au astăzi peste 18 ani, folosind datele de la recensământ. Mai departe putem doar specula că numărul acestora a scăzut totuși din 2011 până acum pentru că o parte dintre ei au decedat între timp, iar cetățenii care s-au născut în anii 2011-2014 nu sunt încadrați în această categorie. Deci sunt ceva mai puțin de 16,9 milioane de cetățeni care au peste 18 ani în România anului 2014.

Citește mai departe

Acciza încrucișată

Într-o economie care își revine – sau încearcă să își revină – după o criză îndelungată ideea măririi taxelor și a impozitelor este una nefericită. Iar dacă cresc taxele pe consum, așa cum este acciza suplimentară pentru produsele petroliere, efectul va fi și mai greu de controlat și poate genera un rezultat total diferit decât cel scontat: scăderea încasărilor la buget. Cu toate acestea atunci când vistieria statului este goală sau aproape goală prima acțiune la care se gândesc guvernanții este să mărească taxele, mai ales din prisma faptului că pe termen scurt efectul poate fi rapid – încasarea banilor necesari în momentul respectiv, dar pe termen lung va conduce la un efect economic contrar pentru că oamenii vor începe să consume mai puțin din respectivul produs sau vor încerca să facă rost de acesta prin căi mai puțin licite, generând evident evaziune fiscală.

De aceea cred că ideea promovată de Guvernul României de a returna o parte din acciza suplimentară încasata la carburanți către marii transportatori are, în opinia mea, și un alt scop, acela de a încerca diminuarea evaziunii fiscale din activitățile de comercializare a produselor petroliere. Desigur, doar dacă ordonanța de urgență care stabilește cadrul general de returnare a accizei poate fi ușor pusă în practică și nu conține articole care vor putea fi interpretate în defavoarea statutului.

Pe de altă parte îi dau dreptate și domnului Președinte Băsescu atunci când afirmă că implementarea unei asemenea măsuri nu poate fi corect gestionată de către stat. Probabil domnul Băsescu se referă la situația întâlnită la returnarea de TVA, acolo unde afaceriștii versați găsesc câteva firme fantomă de la care „cumpără” diverse produse, scăzând în acest fel în mod artificial TVA pe care trebuie să o returneze statului. Așa că dacă mecanismul funcționează pentru TVA de ce nu ar funcționa și pentru facturile la combustibil? Ce i-ar putea determina pe oportuniștii din industria transporturilor să nu „alimenteze” în mod fraudulos de la diverse benzinării obscure care nu au plătit și nici nu vor plăti vreodată suma colectată din accize la stat? Se poate ajunge la situația în care statul va returna acciza unor companii care nici măcar nu au plătit-o vreodată statului, așa cum domnul Băsescu sugerează?

Citește mai departe

A fi sau a nu fi arestat

Nu îl cunosc personal pe domnul deputat Vlad Cosma. De altfel până la sfârșitul săptămânii trecute nici măcar nu îi știam numele și, desigur, nu știam că dumnealui este deputat al României. Și probabil aș fi continuat să nu știu cine este domnul Vlad Cosma dacă numele dumnealui nu ar fi fost implicat într-un dosar de corupție instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție, dosar pe baza căruia Guvernul României prin Ministerul de Justiție a cerut încuviințarea arestării preventive pentru domnul deputat.

Și poate că subiectul arestării unui deputat pentru fapte de corupție s-ar fi stins repede în materialele de presă având în vedere situația politică curentă internă în care membrii marcanți ai USL fac declarații care mai de care mai spumoase, spre deliciul agențiilor de presă și a site-urilor de știri. Iar dacă situația din țară nu ar fi depășit ca popularitate acest subiect, atunci cu siguranță situația politică din Ucraina i-ar fi atras mult mai mult pe comentatorii politici și pe jurnaliști. Deci ar fi putut fi doar un subiect de importanță a treia sau a patra. Asta dacă hotărârea Camerei deputaților ar fi fost să i se ridice imunitatea și să se încuviințeze arestarea. Dar plenul Camerei deputaților a hotărât exact contrariul și a deschis polemica referitoare la acest subiect.

Citește mai departe

Un incident economico-social

În cursul zilei de ieri, din articolele prezentate pe site-urile Hotnews şi Adevărul am aflat că o serie de cetăţeni români (18 familii) stăteau cu chirie într-un asamblu de patru locuinţe într-o zonă a Clujului având un contract care a expirat în 2004. După câţiva ani, în 2010 (interval în care este posibil că cetăţenii în cauză să nu fi plătit chiria, dar nu am date care să confirme această opinie) cetăţenii respectivi sunt mutaţi într-o altă zonă a oraşului, în ceva ce presupun că sunt barăci din moment ce ele au fost denumite academic „spaţii modulare”. Aşadar primăria evacuează din proprietatea pe care o deţine pe chiriaşii cărora le expiraseră contractele şi le oferă o altă soluţie pentru a nu-i lasă pe timp de iarnă sub cerul liber. Pe de altă parte şi primăria a acţionat poate intempestiv efectuând evacuarea în preajma sărbătorilor de iarnă, dar lucrurile sunt deja făcute.

Până aici nimic neclar, da? Mai departe din aceleaşi articole aflăm că în afara celor care locuiau cu forme legale şi plăteau chirie au mai fost evacuaţi şi alţi cetăţeni care se aciuaseră în jurul acestora. Aşadar primăria a făcut un efort şi i-a mutat pe toţi (atât pe legali cât şi pe ilegali) în nouă locaţie. Mai mult decât atât pentru „ilegali” condiţiile de trai par să fi fost foarte grele din moment ce relatările din presă ne transmit că în jurul celor patru locuinţe erau ridicate diverse construcţii improvizate care „nu dispuneau de apă curentă, sistem de evacuare a apelor uzate sau grupuri sanitare şi nici de alimentare cu gaze”. Având în vedere că în noua locaţie cetăţenii reclamă că „aveau o baie la mai multe familii” se înţelege că există băi amenajate şi cetăţenii în cauza acum dispun de apă curentă, canalizare şi toalete. Deci se poate deduce că faţă de condiţiile anterioare acum există condiţii mai bune pentru o parte din cei strămutaţi.

Citește mai departe