Despre viata cu Bogdan Ignat

Def. Erou = persoană care se distinge prin bărbăţie, vitejie şi curaj pe câmpul de luptă  (NODEX)

În opinia mea conceptul de erou naţional se referă la acea persoană care prin acţiunile ei a adus o contribuţie majoră la apărarea patriei. Aşa cum am învăţat în şcoala generală sau în liceu eroii noştri au luptat pentru independenţa României (Constantin Ţurcanu – Peneş Curcanul), pentru reîntregirea neamului (Ecaterina Teodoroiu) şi împotrivă forţelor de ocupaţie (Gheorghe Turturică). Cei enumeraţi s-a pus în slujbă ţării pentru a apăra, fiecare în felul lui, ideea de stat naţional unitar român.

Desigur cei trei reprezintă doar o mică parte dintre aceia care au luptat pe diverse câmpuri de bătălie, începând cu războaiele antice, trecând prin luptele medievale şi terminând cu eroii care s-au jertfit la Revoluţia din 1989. De ce cred eu că ultimii eroi pe care trebuie să îi menţioneze istoria sunt cei de la Revoluţie? Pentru că după acest moment România nu a mai avut niciun conflict în care să fie nevoită să se apere de o agresiune externă sau internă. După acest moment ţara noastră a desfăşurat trupe prin diverse teatre de operaţiuni doar pentru a primi acceptul să fie membră NATO sau UE. Efectiv s-a mers la război pentru cu totul alte motive decât apărarea ţării. Desigur, gândind larg, am participat la diverse acţiuni pentru a deveni membri NATO, deci implicit pentru a ne consolida apărarea naţională, dar nicidecum nu am mai mai apărat prin acţiunile noastre pământul ţării!

Exemplele cele mai elocvente sunt acţiunile din Irak şi Afganistan. Ce anume a căutat sau caută în continuare armata romană acolo? Au avut popoarele irakiene sau afgane ceva de împărţit cu noi? Dacă nu mă înşel până acum douăzeci de ani irakienii ne erau chiar buni prieteni, iar acum noi am pornit la război împotrivă lor? Iar afganii cu ce ne-au greşit? Probabil cu nimic, dar hotărârea înaltului comandament NATO a fost să participăm şi noi la aceste acţiuni “de menţinere a păcii” cu arma în mână.

Continuare »

Pentru tataia…

Există în viaţa fiecăruia situaţii când ai vrea ca timpul să fie reversibil astfel încât să te poţi întoarce la anumite momente pe care le-ai trăit şi care atunci ţi se păreau că nu se vor termina niciodată. Îţi sunt clare secvenţele pe care ai vrea să le retrăieşti, rememorezi exact toate sentimentele pe care le-ai avut atunci şi te întrebi de ce oare nu ai preţuit mai mult clipa. De ce oare nu ai arătat celorlalţi ceea ce simţi tu, asigurându-i pe cei dragi că sentimentele pentru ei nu s-au schimbat, fiind la fel de puternice…

Pentru că vine un moment în care tot ceea ce ţi se părea evident, tot ceea ce era bine definit şi normal dispare. Şi vrei să dai timpul înapoi pentru o ultimă îmbrăţişare, un ultim cuvânt sau o ultimă privire. Dar nu poţi să faci asta pentru că timpul nu a mai avut răbdare şi lucrurile sunt total diferite acum, fără nicio speranţă că vor reveni la situaţia pe care o deplângi tu…

Ne-am obişnuit ca cei dragi să ne fie aproape. Dar acest aproape este relativ. Pe măsură ce suntem angrenaţi din ce în ce mai mult în dinamica de zi cu zi ajungem să ne întâlnim mult mai puţin cu cei dragi. Mai ales dacă aceştia sunt la o  oarecare depărtare de noi, dar nu neapărat în acest caz. Ne bazăm pe faptul ca îi vom găsi acasă şi mâine şi poimâine şi săptămâna viitoare sau luna viitoare. Amânăm întâlnirea sub diferite pretexte pentru că nouă să ne fie bine. Credem în existenţa unor situaţii foarte importante care ne acaparează în totalitate şi care ne fac să amânăm întâlnirea programata…

Continuare »

Observ la televizor că între calupurile de clipuri publicitare este inserată din ce în ce mai insistent avertizarea privind pericolul prezentat de către noua tulpină de gripă. În locul binecunoscutei formule “Pentru o viaţă sănătoasă evitaţi excesul de sare, zahăr sau grăsimi” ne sunt prezentate ori câteva sfaturi referitoare la ce trebuie să facem pentru a nu contacta virusul gripal ori un mesaj care ne anunţă că este necesar să ne vaccinam pentru a nu ne îmbolnăvi.

Pentru că nu vreau să pornesc o polemică referitoare la cât de necesar este vaccinul mă voi referi în articol doar la sfaturile de prevenire a contactării gripei porcine. Aşadar primul sfat este foarte util, dar imposibil de pus în practică:”Evitaţi contactul cu persoanele bolnave sau aglomeraţia”. Personal nu cred că este cineva care îşi doreşte foarte mult să se îmbolnăvească, deci tind să cred că fiecare dintre noi este îndrumat de simţul său de conservare şi va evita, pe cât posibil, contactul cu cei pe care îi cunoaşte şi despre care ştie că sunt bolnavi.

Însă aglomeraţia este imposibil de evitat. Mai ales dacă foloseşti transportul în comun şi călătoreşti la ore de trafic intens. Drept urmare nu poţi şti dacă vreunul dintre ceilalţi călători prezintă sau nu simptome de gripă. Mai mult decât atât, chiar dacă este contaminat cu acest virus, tu nu ai cum să îţi dai seamă de acest lucru decât când e prea târziu. De ce? Pentru că nu poţi verifica dacă are febră sau transpiraţie abundentă, dar îl poţi suspecta în momentul când începe să tuşească în mod repetat şi cu secreţii. Fatalmente, dacă s-a ajuns la acest pas, eşti deja pasibil să primeşti şi tu virusul pentru că tuşitul sau strănutul vecinului vor elibera în atmosferă un număr foarte mare de virusuri pe care tu nemijlocit îi vei inhala. Deci, dacă te gândeşti abia acum la posibilitatea să te îmbolnăveşti de la alţi călători, atunci e clar prea târziu să mai poţi face ceva profilactic.

Continuare »

O ştire sportivă de săptămâna trecută m-a convins încă o dată că oamenii acţionează impulsiv şi total iraţional atunci când sunt avizi de răzbunare cu orice preţ. În aceste situaţii dispare orice urmă de compasiune şi de umanitate în timp ce toată energia de care dispun cei implicaţi se canalizează spre realizarea cu orice preţ a actului negativ pe care şi l-au propus.

Despre ce este vorba mai precis? Jucătoarea de tenis israeliană Shahar Peer care participă la turneul de tenis de la Auckland a fost ameninţată în mod repetat că trebuie să renunţe la participarea la turneul respectiv dacă doreşte să nu păţească nimic. Dacă ameninţările s-ar fi rezumat doar la cuvinte spuse la telefon sau transmise în scris poate că nu ar fi fost o problemă atât de mare. Dar, din păcate, jucătoarea a fost întâmpinată la intrarea în arenă de indivizi care au ameninţat-o personal şi care i-au promis acesteia că vor intra chiar pe terenul de tenis şi o vor ataca în faţa tuturor!

De ce toate acestea? Cumva din vina ei? Oare a supărat sau a făcut ea o nedreptate în trecut cuiva anume? Sau are vreo rivală care doreşte să o demoralizeze? Nicidecum! Toate acestea se întâmplă doar pentru că jucătoarea este de naţionalitate israeliană iar cei care o ameninţă nu sunt de acord cu politica internă şi externă a Israelului. Incredibil, dar adevărat!

Continuare »

O staţie de metrou foarte populată, undeva în jurul orei prânzului. Coadă mare la “fornetăria” amplasată pe culoarul de acces la peron. Oamenii stau frumos aliniaţi aşteptând şi anticipând bucuria savurării unui produs de patiserie cald. Coada avansează într-un ritm alert, cele două vânzătoare mişcându-se robotic când spre tejgheaua unde dialoghează cu clienţii, când spre dulapurile ticsite de pateuri.

Mă aşez şi eu la coadă şi, în câteva minute, ajung în faţă unde sunt preluat rapid de către una dintre cele două vânzătoare. Îi explic în fugă ce îmi doresc din oferta lor şi imediat se îndreaptă spre locul unde se găsesc produsele solicitate de mine. Revine foarte repede cu o pungă pe care o aşează în viteză pe cântar, tastează ceva (probabil preţul sau codul produsului) şi îmi comunică preţul total solicitat într-un mod destul de răstit.

Trec peste inconvenientul că aceeaşi vânzătoare care a pus mâna pe produse manevrează şi banii, îi dau banii solicitaţi, iar ea îmi aruncă efectiv peste tejghea punga proaspăt cântărită. Ulterior îl caută cu privirea pe clientul din spatele meu pe care începe să îl chestioneze referitor la produsele solicitate. Însă realizează că eu încă nu am plecat, se întoarce din nou spre mine şi ochii ei verzi denotă nedumerirea în timp ce mă priveşte. Mă întreabă direct: “Mai vreţi ceva?”. Îi răspund la fel de direct: “Da, bonul!”

Cererea mea o dezarmează complet. Ochii ei verzi emană acum o indignare nedisimulată. Mă priveşte că şi cum tocmai aş fi cerut-o în căsătorie, nicidecum că şi cum i-aş fi cerut un lucru pe care ar fi trebuit să mi-l ofere ea fără să mai întreb eu de el. Ştie că nu mă poate refuza, dar de ce trebuie să fiu eu cel care îi cere aşa ceva? Repetă răspunsul meu ca să fie sigură că a înţeles bine: “Sigur aveţi nevoie de bon?”. Confirm şi atunci observ o îngrijorare crescută în privirea ei. Se duce în spate, ia un prelungitor, înfige cu sete ştecherul casei de marcat în el, tastează un cod şi casa începe să ţiuie metalic şi să imprime ceva ce am presupus că e deschiderea de zi.

Continuare »

Despre mita electorală nu este mult de spus. Este clar pentru toată lumea că este ilegal să oferi bani sau alte foloase materiale pentru a obţine votul cuiva. Cunosc până şi cei care practică acest lucru că influenţarea votului se pedepseşte de către legea electorală. Dar pur şi simplu nu le pasă acestora din moment ce pot invoca oricând faptul că ei nu au convins pe nimeni să voteze cu un candidat anume, ci ei doar i-au reamintit persoanei respective că este dreptul acestuia să voteze. Un gest civic care mânjit cu bani îşi pierde orice semnificaţie.

Graniţa dintre legal şi ilegal este foarte confuză în acest caz. Pe de o parte faptul că “alegătorul” va merge la vot şi îşi va exercita dreptul de a-şi alege reprezentanţii este un lucru foarte bun. Am fost şi voi fi întotdeauna de părere că trebuie să mergem cu toţii la vot pentru că cei aleşi să deţină legitimitate în adevăratul sens al cuvântului! Deci convingerea cuiva să voteze pare mai degrabă un act civic decât unul nelalocul lui. Ilegalitatea apare atunci când sunt implicaţi şi bani în procesul de convingere. Să convingi pe cineva să voteze, indiferent ce candidat va alege, este un lucru corect. Să îi dai bani pentru asta este ilegal. Să îl forţezi să voteze cu cineva anume este iarăşi ilegal. În concluzie trebuie scos din ecuaţie factorul bani!

Mai nou tehnologia modernă ajută foarte mult la cumpărarea voturilor. În urmă cu câţiva ani era greu să verifici dacă “alegătorul” pe care l-ai “convins” chiar a votat cu cine trebuie. Trebuia să fie implicată şi comisia de la secţia de votare din moment ce era necesar ca odată cu “alegătorul” să între în cabină de vot şi un martor care să certifice votul pentru candidatul specificat. Desigur, era mai uşor să înşeli vigilenţa comisiei în cazul bătrânilor pentru că aceştia pot folosi un însoţitor care să îi ajute să voteze, dar pentru cei tineri ce se putea face?

Continuare »

Nea Gicu lucrează de când lumea la Metrorex. S-a angajat pe vremea Împuşcatului după ce a absolvit şcoala profesională şi e foarte mândru de acest lucru. Mai întâi a lucrat ca necalificat şi apoi s-a încadrat ca electrician, meserie pe care o practică de foarte mulţi ani. Cunoaşte foarte bine galeriile metroului bucureştean şi se simte ca acasă în subteran. Tot la metrou a cunoscut-o şi pe soţia sa, Nela, care lucreza la casierie tot dinainte de 89. Împreună sunt de mai bine de 30 de ani şi sunt foarte mândri de frumuseţea lor de fată care va absolvi anul acesta ASE-ul.

În acest moment câştigă un salariu relativ decent după atâţia ani de muncă. La salariu se adaugă atât sporurile de subteran şi de vechime cât şi alte sporuri pe care el nici măcar nu le cunoaşte. Ştie doar cât e salariul său şi mai mult nu-l interesează. De aceea atunci când a aflat că va fi grevă nu a fost extraordinar de entuziasmat, dar şi-a zis în sinea lui:”Dacă e vorba de mărire salarială, de ce nu?”

A fost repartizat în pichetul care a protestat în faţa clădirii Guvernului timp de mai multe zile înainte să înceapă efectiv greva. Cu ocazia asta a şi răcit şi acum suferă de dureri de spate groaznice care nu îi dau pace. Pe unele dintre acestea le mai pune şi pe seama bătrâneţii, dar tot crede că are sufletul tânăr şi poate participa la orice fel de eveniment.

Cert este că în ziua în care s-a declanşat greva a rămas aproape imobilizat la pat. A două zi l-a ajutat soţia să se ridice cât de cât şi s-a hotărât să meargă la policlinică să primească ajutor specializat de la un medic. Reuşeşte să se urce cu greu într-un tramvai plin ochi şi ajunge după mai mult de o oră la policlinică. În tot acest timp se gândea la faptul că ar fi putut parcurge acest drum în mai puţin de zece minute, din moment ce sunt doar două staţii de metrou distanţă…

Continuare »

“De ce ţi-e frică, păsărică?” stătea scris la începutul săptămânii trecute pe prima pagină a unui site ce îl ironiza pe actualul Preşedinte al României, Traian Băsescu, candidat pentru un al doilea mandat în această funcţie. Între timp site-ul a fost dezafectat şi acum accesul către acest site nu este blocat, ci se face redirectarea automată la site-ul oficial al domnului Băsescu.

Site-ul scotea în evidenţă anumite derapaje personale ale domnului Traian Băsescu, dar tonul folosit era mai degrabă unul umoristic, spre deosebire de alte site-uri construite special că să incrimineze cât mai mult un candidat şi care prezintă tot ce se găseşte mai rău pe internet despre respectiva persoană (ex: nufigeona.ro)

Văzând acestea m-am hotărât să scriu un articol pentru a-mi exprima dezaprobarea faţă de campania electorală total neelegantă şi lipsită de orice urmă de etică ce se desfăşoară pe internet. Am uneori impresia că toate frustrările candidaţilor se revarsă pe internet pentru că în mediul on-line nu există nicio autoritate gen Consiliul Naţional al Audiovizualului care să cenzureze campania murdară făcută de către unii dintre candidaţi.

Continuare »

Pentru o democraţie tânără precum este România tema fraudei electorale folosită corespunzător poate fi foarte uşor exploatată pentru a obţine voturi în plus în orice campanie electorală. Frica că votul corect exprimat ar putea fi deturnat în favoarea altui candidat a aprins întotdeauna imaginaţia alegătorilor. Mai mult decât atât, pentru unii dintre aceştia, posibilitatea că cei de la guvernare să fraudeze rezultatul alegerilor în favoarea lor a fost de multe ori un imbold care i-a determinat să treacă peste dezamăgirea avută cu privire la procesul electoral în sine şi să îşi exprime opţiunea către un candidat anume.

Este de notorietate plângerea penală făcută de către cei doi copreşedinţi ai Alianţei DA (Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu) după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din 2004, plângere prezentată publicului larg ca fiind reacţia normală la fraudarea de proporţii a scrutinului proaspăt încheiat. Vestitele 500.000 de voturi lipsă sau transferate de la voturi nule către candidatul Adrian Năstase sau către Alianţă PSD+PUR au dispărut ca prin minune, iar alegerile au fost declarate ca fiind organizate corect după ce Traian Băsescu a câştigat mandatul de Preşedinte. Era evident pentru toată lumea că nici nu se putea da alt verdict din moment ce recunoaşterea publică a fraudării alegerilor ar fi însemnat refacerea acestora, iar câstigatorii Traian Băsescu, respectiv Alianţă DA, nu îşi permiteau din punct de vedere financiar, logistic şi politic o nouă campanie electorală.

Vestitul îndemn “Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” a mobilizat o serie întreagă de alegători care şi-au exprimat votul convinşi că participă la o luptă dreaptă împotrivă unui sistem corupt, sistem ce era presupus că şi-ar fi dovedit limitele şi erorile în primul tur de scrutin din 2004. Evident că efectul a fost garantat şi de faptul că cei care strigau cel mai tare că se vor fura voturi erau cei din opoziţie, adică cei care nu au fost nicidecum implicaţi în organizarea alegerilor, şi nu puteau fi bănuiţi că ar fi putut manipula numărarea voturilor.

În prezent avem o situaţie asemănătoare: se apropie alegerile, pregătirile sunt în toi, acuzaţiile idem. Singura situaţie schmbata este cea a celor implicaţi: Traian Băsescu este acum Preşedinte al României, iar Guvernul este condus de către Emil Boc, un apropiat al domnului Băsescu. În opoziţie se află PSD care, conform modelului brevetat de către Traian Băsescu, anunţă de pe acum că vor fi fraudate alegerile. Asemănarea cu situaţia din 2004 este foarte mare, iar situaţia pare că va degenera iarăşi într-o neîncredere totală referitoare la corectitudinea scrutinului. Este oare necesar să ne facem probleme ?

Continuare »

Marţi, 13 a fost o zi cu mult ghinion pentru guvernul Boc. Este absolut normal ca într-un stat democratic cu un Parlament ales direct să mai fie şi din când în când câte un guvern demis prin moţiune de cenzură, dar, probabil, în decembrie anul trecut, domnul Boc nu credea că i se va întâmpla exact domniei sale acest lucru. Faptul că până acum la noi în ţară nu s-a mai întâmplat să fie demis un guvern prin moţiune, face acest lucru şi mai interesant şi palpitant. Este o noutate atât pentru Parlament cât şi pentru Guvern. Din păcate, o noutate greu de digerat de către unii.

Moţiuni de cenzură au mai fost şi în alte legislaturi, dar, de fiecare dată, au fost respinse la vot. Prin emoţiile moţiunii au trecut şi guvernele Năstase, Tăriceanu (ca să enumăr doar unele cazuri mai recente), dar acestea şi-au putut găsi o majoritate parlamentară care să le recertifice încrederea în programul propus de guvernare. Însă ieri, premierul Boc şi guvernul său nu au mai putut convinge un număr suficient de membri ai Parlamentului să le acorde votul, aşa că acum sunt nevoiţi să se recunoască învinşi.

Am auzit azi tot felul de bazaconii: cum ca ar începe Revoluţia, cum că “ciuma roşie” nu îl lasă în pace pe Premier să îşi vadă de treabă, cum că va fi o lovitură de stat. Unde? În România? Nu cred. Poate în altă ţară sau în alt teritoriu, nicidecum în România. De ce? Pentru că demiterea unui Guvern – indiferent dacă acesta este unul bun sau unul mai puţin capabil – este una dintre prerogativele Legislativului. Nu este nimic nelalocul lui ca atunci când Parlamentul consideră că Guvernul nu mai acţionează în sensul punerii în practică a legilor emise de acesta, să dorească să aleagă pe altcineva care să fie capabil să realizeze programul propus.

Continuare »