Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Un cetățean nerăbdător și foarte nervos depășește pe contrasens coloana de mașini oprită la semafor. Evident fără a avea acest drept. Pe sensul opus circulă regulamentar un șofer care nu vrea să se dea la o parte din calea individului supărat și, astfel, ajung față în față. Cetățeanul nerăbdător devine și mai nervos și iese din mașină cu o rangă în mână, în scop de intimidare. Speriat probabil de camera de bord care era în funcțiune, din fericire, nu își duce la capăt amenințarea cu bătaia, intra înapoi în mașină, ocolește prin stânga mașina care i-a blocat drumul și pleacă mai departe.

Poliția vede imaginile care circulă în mediul online, îl identifică pe cetățeanul nervos și emite un comunicat de presă. Surpriză: individul este agent de poliție!

Dacă ești angajat trebuie să plătești CAS calculat la salariul întreg, indiferent dacă ai salariul la nivelul salariului minim pe economie sau ai cel mai mare salariu din evidențele Fiscului.

În schimb, dacă ai venituri din activități independente atunci plătești CAS calculat la nivelul salariului minim pe economie, indiferent de veniturile pe care le încasezi. Prin urmare avocații, arhitecții, cântăreții și ziariștii care lucrează pe cont propriu vor plati CAS la un nivel similar cu paznicii, deși primii încasează lunar sume pe care ultimii nu reușesc să le încaseze nici într-un an de muncă.

Eu presupun că sunt două posibile cauze pentru implementarea acestei discrepanțe majore privind taxarea muncii: ori Fiscul nu este capabil sa stabilească corect suma de plată pentru CAS provenită de la contribuabilii care desfășoară activități independente și atunci se mulțumește să primească măcar suma minimă, ori Guvernul dorește să calmeze spiritele prin scăderea​ mascată a taxelor pentru cei care desfășoară activități independente, știut fiind faptul că cei mai vocali contestatari ai unui Guvern în funcție sunt avocații implicați în societatea civilă și ziariștii…

Şi tot Cioloş e de vină… (II)

Motivul nr.2: Indemnizația pentru mame

Indemnizația lunară pentru creșterea copiilor (cunoscută drept indemnizația pentru mame) are o istorie lungă și foarte zbuciumată. A fost mărită, micșorată și plafonată de mai multe ori, în funcție de constrângerile bugetare și de politicile legate de natalitate pe care le-a avut fiecare guvern. Au existat momente când aceasta era plătită doar pentru primele 12 luni de la nașterea copilului, apoi a fost modificată perioadă la 24 de luni, a fost plafonată suma pentru cel de-al doilea an sau aveai de ales dintre plata unei sume mai mari și puteai fi în concediu de creștere și îngrijire copil doar un an sau acceptai o sumă mai mică care era plătită pentru doi ani.

Nu mai puțin de 9 (nouă) acte normative au modificat OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011 ajungem la concluzia că în cei 6 ani și jumătate de existență a fost modificat, în medie, cam o dată la 9 luni! Din moment ce diverse metode de calcul și algoritmi au afectat această indemnizație, modificând câteodată și perioada de timp pentru care se acordă, viitorii părinți s-au lovit tot timpul de impredictibilitatea acordării acesteia! Mai mult decât atât, în special din cauza modificărilor legislative haotice, au existat o sumedenie de cazuri în care de la momentul confirmării sarcinii și până la momentul plății efective a indemnizației modul de calcul și de plată a acesteia să fie modificat radical, nu intotdeuna în beneficiul părinților!

Suntem din nou în anul 2016, an electoral cu mare miză – alegerile parlamentare. Într-un asemenea context politic favorabil este bine să adopți o lege care să reglementeze viitorul țării într-un mod optimist. Și ce poate fi mai optimist decât nașterea și creșterea copiilor? Prin urmare Parlamentul adoptă o lege care modifică din nou modul de calcul al indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, eliminând plafoanele stabilite anterior. Se stabilește și o cotă – 85% din veniturile impozabile avute în 12 luni consecutive înainte de naștere. Fără limita maximă, indiferent de suma ce urmează a fi plătită viitorilor beneficiari.

Citește mai departe

Şi tot Cioloş e de vină… (I)

Zilele acestea, în care mulți români încă mai sunt în concediu, sunt mai puțin potrivite pentru dezbateri politice și economice. Oamenii sunt cu gândul încă la vacanță, iar cei care din diverse motive nu pot avea vacanță, se gândesc mai degrabă la diverse metode de a se se relaxa. Prin urmare nu se întrevăd proteste masive împotriva faptului că de la 15 septembrie și apoi de la 1 octombrie se va mari acciza de două ori la combustibil, mărire care va genera scumpiri în lanț, în special la alimente. Așadar să reținem că nu mai scad taxe, ci se măresc! Și chiar în două tranșe…

Cum actualul guvern nu poate fi făcut responsabil pentru precaritatea bugetului disponibil, din moment ce acesta respectă întocmai programul de guvernare, este necesar să identificăm care sunt motivele reale pentru care guvernul Tudose este nevoit să modifice prin ordonanță de urgență Codul Fiscal cu aplicabilitate aproape imediată, deși modificările fiscale ar trebui să fie efectuate cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea lor în vigoare.

Motivul nr.1: Supraacciza, „taxa pe stâlp” și scăderea cotei de TVA

Începând cu 1 ianuarie 2017 au fost eliminate două taxe introduse de guvernul Ponta: supraacciza de 0,07 Euro din prețul de vânzare a carburanților și infama taxa pe construcții speciale, denumită popular „taxa pe stâlp”. Deși supraaciza nu și-a atins scopul initial – și anume investirea banilor colectați în infrastructură, în special cea rutieră – și a generat efecte nedorite în economie prin scăderea consumului de carburanți, banii colectați au fost de ajutor la încadrarea în marja stabilită pentru deficitul bugetar, fiind folosiți probabil și pentru plata pensiilor și a salariilor.

Citește mai departe

1 plus 1 fac 2, care împărțit la 2 face aproape 0,5

Despre venitul gospodăriilor și impozitarea acestora s-a vorbit prea puțin în campania electorală de anul trecut. Modificarea modului de impozitare a veniturilor este inclusă în programul de guvernare, dar o dezbatere reală asupra acestui subiect nu a fost niciodată realizată până acum. Este drept că în campania electorală s-au analizat mai degrabă subiecte de cancan gen Cioloș este fiul lui Soros sau USR-ul este finanțat din banii ocultei mondiale. Așa că abia acum Guvernul României prin ministerul de finanțe ne-a prezentat care este propunerea de impozitare a veniturilor gospodăriilor.

După ce am citit întreg documentul disponibil on-line și care este prezentat drept o variantă de lucru oficială, am decis să verific cât de adevărată este afirmația din campania electorală conform căreia niciun salariat nu va plăti mai mult prin modificarea sistemului de impozitare, ba chiar toată lumea va fi în câștig datorită sistemului de deduceri inclus în noul sistem.

Așadar am luat că referință o gospodărie care are doar doi membri (ex: soț și soție) și trei valori medii ale câștigului lunar pe care cei doi l-ar putea avea. Pentru simplificarea calcului am presupus că cei doi membri ai gospodăriei au salariile identice, iar nivelul acestora este constant pe timpul anului.

Am ales trei valori de referință: 2.000 de lei, 5.000 de lei și 9.000 de lei. Motivația pentru care au fost alese aceste valori este simplă:

  • 2.000 de lei este o sumă ceva mai mică decât actualul salariu mediu net pe economie (sursa: Institutul Național de Statistică), iar această sumă va fi peste câțiva ani mult mai apropiată de salariul minim pe economie dacă se vor implementa creșterile anunțate ale salariului minim.
  • 5.000 de lei este aproximativ salariul mediu brut al unui angajat în sectorul public din România, conform calculelor efectuate de Consiliul fiscal. În măsură în care se va implementa legea salarizării unice propusă de partidul de la guvernare, atunci acest nivel al salariului mediu este de presupus că va crește.
  • 9.000 este sumă aproximativă a unui salariu de 2.000 de Euro, nivel despre care, tot în campania electorală, s-a discutat că ar fi un deziderat pentru cetățenii considerați în clasă de mijloc a societății.

Citește mai departe

Salamul, tramvaiul și educația

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le fac atunci când folosesc transportul în comun de suprafață este faptul că întâlnesc diverși oameni, fiecare diferit și fiecare fascinant în felul său. În plus folosirea autobuzelor, tramvaielor sau a troleibuzelor îmi dă ocazia să radiografiez nivelul de civilizație și de bună creștere pe care o parte din conaționalii noștri o manifestă în public, nivel care de cele mai multe ori este foarte bun. Evident că există și excepții care merită povestite și care devin apoi un subiect de articol, așa cum este situația de mai jos.

Acum câteva săptămâni mă îndreptam spre casă cu tramvaiul. Cum ora era relativ înaintată – după 21- tramvaiul era aproape gol, iar călătorii erau dispersați pe toată lungimea lui. Părea că va fi încă un drum simplu și fără nimic de povestit către casă. Dar n-a fost să fie așa pentru că pe la mijlocul drumului se urcă în tramvai două domnișoare, având în jur de douăzeci de ani fiecare, îmbrăcate normal și fără a ieși cu nimic în evidență. Probabil că nici nu le-aș fi observat prezența dacă s-ar fi comportat altfel și nu ar fi început să vorbească foarte tare imediat ce s-au urcat în tramvai. Și poate că aș fi ignorat și faptul că vorbesc între ele foarte tare dacă limbajul folosit nu mi-ar fi atras atenția în mod neplăcut. Având în vedere că s-au așezat chiar pe locurile din fața mea nu am avut cum să nu aud următorul dialog fascinant:

– Auzi, fată, o mai știi p’aia de-a venit fratimiu cu ea la petrecerea de revelion?
– Da, fată, una brunetă cu ochii vineți.
– Așa e, fată, o proastă de-o agățase fratimiu cu câteva zile înainte ca să aibă și el cu cine să petreacă de anul nou. Nici nu știu unde i-a fost mintea de a venit cu handicapata aia la petrecere. Cu’așa o proastă nu ieși în oraș, o ții acasă să nu râdă lumea de tine.
– Așa, și? Ce-i cu ea?
– Auzi, tu, fată, cică s-a îndrăgostit de fratimiu și vrea să se mărite cu el. Fată, cu fratimiu, ai înțeles?!? Păi are handicapata aia față de fratimiu? Fratimiu e student, are educație, pe când proasta e încă la liceu. Și nici nu știe să zică bună ziua că ieri am ieșit cu ei în oraș și nici nu m-a salutat. Și în plus e și îngâmfată – vorbeam cu ea și se făcea că nu mă aude. Eu i-am zis lu’ fratimiu s-o lase în pace pe proastă, dar și ăsta cică e îndrăgostit. Auzi tu la el – îndrăgostit de ea. Păi nu putea și el să își aleagă una mai civilizată și educată?
– Ba da, cum să nu. Sunt atâtea fete bune și el o alege tocmai pe rapandula aia…
– Da, fată, să leșin, nu alta, când am auzit.
– Și ce-ai de gând să faci?
– Nu știu, fată, ce să fac acum, dar sigur găsesc eu ceva. Nu pot să-l las pe fratimiu să se însoare cu o proastă needucată…

Citește mai departe

„Banale motive administrative”

Președintele Klaus Iohannis a pierdut în această săptămana mult capital de încredere, fiind una dintre cele mai negre perioade de când și-a început mandatul. Și aici nu mă refer la cei zeci de mii de fani pe care i-a pierdut pe Facebook, ci la acțiunile domniei sale care sunt în opinia mea unele dintre cele mai mari neînpliniri de până acum ale mandatatului pe care îl exercită.

Principalul lucru pe care l-a pierdut este încrederea acordată de o parte a societății românești în puterea dumnealui de a schimba lucrurile și de a termina o dată pentru totdeauna cu înțelegerile de culise care se opun aplicării legii. Atât cei care l-au votat, cât și o parte dintre cei care nu l-au votat, își doresc ca lucrurile să se schimbe în bine în România, de unde apare și presiunea socială ca toate hotărârile judecătorești să fie puse în aplicare deîndată așa cum sunt ele formulate. Iar atunci când o hotărâre rămasă definitivă este executată la mai mult de un an de la pronunțare, societatea în ansamblu nu se așteaptă ca tocmai Președintele României să catalogheze executarea acesteia drept „banale motive administrative” care pot conduce la suprimarea „libertății de exprimare media”.

Mă așteptam ca domnul Klaus Iohannis să susțină respectarea hotărârilor judecătorești în cazul trustului de presă Intact nu din răzbunare pentru că Intact i-a făcut o campanie denigratoare înainte să fie ales, ci pentru că funcția dumnealui îi impune să vegheze la respectarea statului de drept, iar o hotărâre judecătorească luată în  numele legii chiar asta reprezintă. Ce mesaj înțeleg cetățenii atunci când Președintele țării bagatelizeaza puterea unei hotărâri judecătorești? Oare nu vor apărea și alți cetățeni care, luând exemplul domnului Klaus Iohannis, vor îndemna la nerespectarea hotărârilor judecătorești?

Citește mai departe

Nu vă putem emite bilete!

Gara de Nord, București, vineri în jur de ora 10, la începutul lunii septembrie. Peste aproximativ două ore și jumătate mă pregăteam să ajung la Constanța având ca destinație finală Neptun. Până la Constanța aveam deja programată călătoria cu un tren privat pentru care urma să îmi cumpăr biletele direct din tren, dar pentru restul călătoriei trebuia să folosesc un tren CFR. Așa că eram în drum către casa de bilete CFR ca să cumpăr bilet doar pentru Constanța-Neptun haltă. În fața mea erau alți doi călători. Un student mă roagă să îl las în față pentru că trenul lui va pleca foarte curând. Eu mai puteam aștepta așa că îl las pe el în față, iar eu ajung la casă după aproximativ zece minute.

– Bună ziua!
– Bună ziua, îmi răspunde casiera.
– Vă rog să îmi dați și mie un bilet dus-întors de la Constanța la Neptun haltă.
– Adică până la Neptun, mă corectează doamna casier.

Eu trebuia să ajung la Neptun, dar stațiunea Neptun are două gări: Neptun haltă și Neptun. Destinația mea este mai aproape de Olimp, deci trebuia să cobor la Neptun haltă. Cum distanța dintre cele două gări este relativ mică prețul pentru călătoria până acolo este același, încadrându-se în aceeași tranșă kilometrică. Așa că sunt de acord cu doamna casier, neavând nicio importanță din moment ce plătesc același preț.

– Cum vreți dumneavoastră, răspund eu. Pe mine mă interesează să cobor la Neptun hc pentru că acolo vreau să ajung. Dar dacă este același preț nu mai contează.
– La ce tren doriți? Este unul la 10, pe care puteți să îl prindeți dacă vă grăbiți, și ajunge la Neptun la 13.40.
– Și la ce ora ajunge la Constanța? întreb eu gândindu-mă ca aș putea să îl prind în Constanța, nu în București, dacă trenul în care mă voi urca va ajunge mai repede la Constanța.
– La 12.21. Dar ce contează la ce oră ajunge în Constanța? Trenul e direct și rămâneți în el până la Neptun. Nu trebuie să îl schimbați.
– Doamnă, cred ca nu ați înțeles ce doresc eu: eu vreau un bilet dus-întors de la Constanța la Neptun hc, nu de la București.
– Păi așa nu va pot da!
– Cum adică nu îmi puteți da bilet?!? De ce???
– Nu va putem emite bilete dacă nu aveți legătură până acolo!
– Poftim? Ce contează dacă am sau nu legătură până acolo? Eu vreau să cumpăr un bilet între două stații CFR. Ce este atât de complicat?
– Da, aveți dreptate, dar cu ce ajungeți până acolo? Dacă nu reușiți să ajungeți până la 12.21 în Constanța și pierdeți trenul? Noi nu vă putem emite bilete dacă nu suntem siguri că va puteți urca în acel tren! Vă pot da pentru mâine, dar pentru astăzi nu.
– Doamnă, e incredibil așa ceva! E treaba mea cum ajung la Constanța. Poate mă duc cu avionul sau cu mașina. Sau poate mă teleportez. Eu vreau bilet de la Constanța la Neptun! Și dacă pierd trenul nu e vina CFR-ului că eu nu m-am urcat în el. Eu cumpăr un bilet – mă urc în tren bine, nu mă urc în tren, iarăși bine.

Citește mai departe

Oublier, Égalité, Fraternité

Momentele de criză fac să iasă la suprafață cele mai adânc ascunse defecte ale oamenilor. Cumva oamenii încep să uite de existența regulilor pe care le-au promovat in trecut cu ardoare pentru că pur și simplu acestea le devin defavorabile. Nu mai contează faptul că toți ceilalți trebuie să le respecte în continuare. Nu mai contează nici măcar faptul că ceilalți au avut de pierdut respectând criteriile pe care vechii susținători ai regulilor nu mai vor sau nu mai sunt capabili să le respecte acum.

Iar ceea ce se întâmplă în aceste zile în Franța demonstrează întregii Europe că una dintre țările fondatoare ale Uniunii Europene tinde să se distanțeze din ce în ce mai mult de valorile care au stat la bază formării Uniunii. Am ales să prezint și să comentez doar trei evenimente care s-au desfășurat toate săptămâna trecută. Probabil există mult mai multe alte exemple pe care le-aș fi putut alege, dar cred că acestea sunt elocvente.

1. Fermierii francezi și piața comună

Când este criză agricultorii francezi știu cu siguranță să își impună punctul de vedere. Iar punctul lor de vedere este unul de stânga, dacă nu chiar de extremă stânga, și se rezumă în principal la două lucruri: protecționism sau subvenții sau, dacă este posibil, amândouă în același timp. Ce contează că în granițele Uniunii Europene există o singură piață comună în care toți producătorii au aceleași drepturi. Acestea sunt idei și concepte care rămân doar în tratatele de aderare, nu trebuie să fie și puse în practică în Franța. Iar dacă un guvern apropiat de valorile europene încearcă să mențină echilibrul impus de piață comună și nu se implică adoptând măsuri protecționiste atunci agricultorii francezi știu ce au de făcut: baraje rutiere pentru împiedicare intrării în țară a produselor alimentare din alte țări membre, pichete de verificare a provenienței mărfii și de intimidare a unităților de alimentație publică și a abatoarelor și distrugerea bunurilor publice și/sau private.

Citește mai departe

Admiterea la liceu – de la hârtie spre digital

Ieri a fost ultima zi în care absolvenții clasei a VIII-a, ajutați de părinți și consiliați de profesorii diriginți, și-au putut depune fișele de înscriere la liceu. De fapt, ca să fim corecți, nu și-au depus fișele de înscriere la liceu, ci au depus un formular cu lista liceelor la care ar dori să urmeze cursurile din septembrie. Pentru că, mai departe, procesul de repartizare computerizată le va aloca tinerilor absolvenți un liceu, fără ca aceștia să mai poată influența într-un fel procesul în sine. Pentru cei care nu au trecut prin acest sistem – și mă refer la aceia dintre noi care nu am avut programul „cornul și laptele” cât timp am fost elevi de generală – pare mai degrabă o loterie din moment ce absolvenții completează un formular cu un număr foarte mare de licee dorite, sperând să fie repartizați la unul din primele pe care le-au ales (evenimentul probabil), dar având și certitudinea că vor fi cu siguranță repartizați undeva (evenimentul aproape sigur). Doar cei care nu completează corect formularul și cei care nu completează îndeajuns de multe opțiuni rămân nerepartizați, de unde se ajunge la concluzia că oricare ar fi nota de admitere a absolventului (chiar dacă această are una dintre notele de la Evaluarea Națională mai mică decât 5 sau chiar media de la Evaluarea Națională mai mică decât 5!) dacă completează îndeajuns de multe opțiuni tot va ajunge licean. Simplu, nu-i așa?

Curios să aflu mai multe despre acest subiect am citit metodologia după care se va desfășura repartizarea computerizată de anul acesta. Aici am avut prima impresie că ceva nu este în regulă pentru că nu există în adevăratul sens o metodologie pentru anul în curs. Ordinul ministrului prin care s-a hotărât organizarea admiterii la liceu de anul acesta prevede că se va folosi metodologia din anul 2011. Analizând acest lucru ajungi să crezi că metodologia din anul 2011 este atât de bine scrisă încât se poate aplica fără nicio modificare. Chiar mă bucuram că s-a ajuns și la noi în țară la o stabilitate legislativă, măcar în ceea ce privește actele normative secundare. Așa că am citit pe site-ul admitere.edu.ro metodologia din anul 2011. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că metodologia din acel an a fost probabil una foarte bună, dar aceasta conține referire la date calendaristice din anul respectiv, fiind construită cu intenția să fie folosită doar un an. Aflăm așadar că înscrierea absolvenților se va realiza în intervalul 29 iunie – 5 iulie 2011 (?!?) iar că repartizarea computerizată va avea loc în data de 12 iulie 2011. Desigur, ordinul de ministru de anul acesta prevede și un alt calendar de desfășurare, dar nu sunt operate modificările în metodologie, ci s-a adăugat o altă anexa cu datele de desfășurare. De unde rezultă că cei interesați trebuie să facă un du-te-vino între textul din metodologie și anexa cu datele calendaristice. În plus cititorul trebuie să facă și corelarea între intervalul de depunere a cererilor din metodologie și intervalul de depunere a cererilor din anexa. Ai impresia că ceva simplu și clar pentru toți (ex: textul următor „Acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 29 iunie – 5 iulie 2011.”) devine ceva foarte complicat pentru că textul rămâne același, dar trebuie să cauți prin anexa care sunt cele două date calendaristice. Și acest lucru pare relativ dificil din moment ce intervalul pe care îl căutăm este la pagină patru, fiind prima informație despre prima sesiune de repartizare computerizată. În opinia mea ar fi trebuit definită o nouă metodologie care să nu conțină nicio dată calendaristică, iar atunci când trebuia să fie evidențiat un interval anume trebuia să se facă referire la un punct distinct și ușor de identificat din anexă (ex: „Acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada definită la anexa 2 punctul X”).

Citește mai departe