Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Cu autocarul prin Europa (II)

Capitolul 3: La inchisoare in Venetia

Am parasit Austria si ne-am indreptat spre Italia. Avand in vedere faptul ca nu exista o granita demarcata intre cele doua tari, am realizat ca suntem in Italia doar in momentul cand indicatoarele nu mai erau scrise in limba germana, ci in limba italiana. Tot acum am remarcat si faptul ca autostrazile italiene sunt mult mai bine construite decat cele austriece. Astfaltul este foarte bine turnat, nu exista denivelari, iar calatoria devine o adevarata placere. Singurul inconvenient al autostrazilor italiene este faptul ca nu sunt bine semnalizate, atat din punct de vedere al semnelor de circulatie si al indicatoarelor, cat si din punctul de vedere al iluminatului in tunele. Si au multe tuneluri! Chiar foarte multe tuneluri! S-a ajuns la situatia in care pe o portiune de mai mult de o suta de kilometri de autostrada nu este nicio benzinarie pentru ca autostrada este construita in munte si se prezinta ca o succesiune aproape continua de tuneluri!

Prima noapte in Italia am fost cazati intr-un hotel dragut langa Venetia. A doua zi ne-am dus la plimbare prin Venetia, pe care am gasit-o altfel decat mi-o imaginam eu. In primul rand nu mi-a placut faptul ca sunt extrem de multi porumbei foarte agresivi in piata din centrul Venetiei. Acesti porumbei sunt obisnuiti sa li se dea de mancare si atunci vin direct la oameni si se urca efectiv pe ei! Ma simteam ca in „Pasarile” lui Alfred Hitchcock! Iar in al doilea rand mi s-a parut foarte, foarte aglomerat. Erau turisti peste tot. Din cate am inteles eu Piata San Marco este vizitata anual de aproximativ 12 milioane de turisti. Deci realizati si voi cat de plin era in centrul pietei la ora pranzului!

Un alt lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca am fost tratat foarte urat de catre o chelnerita dintr-o terasa destul de selecta din centrul Venetiei. In timp ce ne aducea comanda vorbea foarte tare cu o colega si ii povestea acestea ca nu il poate suporta pe cel caruia ii duce comanda. Din cate am inteles eu se referea la grup de americani de la o masa vecina. Iar cand a venit la noi mai mult ne-a trantit mancarea pe masa decat sa ne-o aseze. Inteleg, poate domnisoara chelner a avut o zi mai proasta, dar asta nu ii da dreptul sa se poarte urat cu clientii si nici sa ii barfeasca! De altfel am observat un lucru destul de ciudat: italienii sunt de parere ca doar ei pot vorbi limba italiana si ca nimeni altcineva nu ii poate intelege atunci cand vorbesc intre ei, deci nu au niciunfel de retinere sa vorbeasca tare despre cei prezenti fiind convinsi ca ceilalti nu le cunosc limba!

Citește mai departe

Cu autocarul prin Europa

Capitolul 1: Lung e drumul pana la vama…

De mai mult timp doream sa ma duc intr-o excursie prin Europa. Asa ca anul aceasta am ales un circuit prin Europa cu destinatie finala Roma, Italia. Am zis sa o iau incet la inceput vizitand doar patru tari (Ungaria, Austria, Italia si San Marino), iar apoi la anul – sau poate chiar anul acesta! – sa ma reorientez catre destinatii mai indepartate ca Franta, Spania sau Marea Britanie.

Inarmat cu toate cele necesare (pasaport, asigurare medicala, o geanta imensa si multa voie buna) marti, 13 septembrie, ma urc in autocar pentru a incepe plimbarea prin Europa. Cam stramt locul in autocar, dar ma asteptam sa fie asa. Oricum pana la Cluj autocarul a fost pe jumatate plin, deci m-am putut intinde pe mai multe locuri, asa ca pana la urma nu a fost chiar neplacut.

Avand in vedere faptul ca am mers pentru prima oara pe ruta Oradea – vama Bors – Budapesta, ma asteptam, din ce auzisem de la altii care au mers pe acest drum, ca paradisul rutier reprezentat de autostrazile largi si perfect netede sa inceapa imediat ce am trecut granita in Ungaria. Dar nu a fost chiar asa! Spre uimirea mea drumul de la vama Bors pana la Budapesta este asemanator cu un drum national din Romania, cu o singura banda de mers pe sens si cu multe camioane ce trebuie depasite. Doar o parte din aceasta este sub forma unei autostrazi in adevaratul sens al cuvantului, cu banda de avarie si total independenta de localitatile pe langa care trece.

Citește mai departe

„Dupa ea”. Care ea?

Ce imi place mie cel mai mult la filmele romanesti este ca au un specific local. Recunosti strazile si locurile prin care se desfasoara actiunea si esti familiarizat cu modul de a se purta sau de a vorbi al personajelor. Cateodata personajele trec prin anumite intamplari care sunt aproape absurde, dar traind in Romania te astepti sa se intample si asa ceva. De altfel, in anumite cazuri, in filmele americane actiunea este atat de indepartata de lumea pe care o cunoastem noi din viata de zi cu zi, incat realizezi aproape instantaneu ca acel film este o fictiune. De aceea, din cand in cand, mai vizionez si un film romanesc care sa mi se para veridic.

Saptamana aceasta am vazut filmul „Dupa ea„. Genul de film pe care il poti incadra la categoria „nici prea-prea, nici foarte-foarte”. Adica nici nu este o capodopera cinematografica, dar nici nu pot spune ca regret ca l-am vazut. Undeva pe la mijloc. Senzatia pe care am avut-o atunci cand s-a terminat filmul a fost ca tot ceea ce am vazut poate fi adevarat, se poate intampla, dar nu cred ca o intamplare asemanatoare poate exista in viata de zi cu zi.

Incadrat in categoria drama, filmul are drept subiect pasiunea personajului principal masculin pentru o necunoscuta blonda. Daca la inceput aceasta pasiune poate fi considerata doar o ratacire de moment, spre sfarsitul filmului ea devine o adevarata obsesie. Pentru cine? Pentru o tanara domnisoara pe care nu a intalnit-o niciodata si careia nu i-a vorbit niciodata! Deci, o himera! Merita oare sa isi riste viata – atat cu cele bune cat si cu cele rele – doar pentru o iluzie?

Citește mai departe