Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

„Ingerul necesar”. Care inger?

Desi titlul filmului „Ingerul necesar” contine cuvantul „necesar”, personal sunt de parere ca nu este necesar sa vizionati acest film. De fapt, chiar va dau un sfat sa nu va duceti sa vedeti acest film. Eu de obicei nu sunt atat de categoric in ceea ce priveste un anumit spectacol, indiferent ce fel de spectacol este acesta (film, teatru, opera, opereta etc), dar de data aceasta voi face o exceptie.

In momentul cand am intrat in sala de cinema ma asteptam sa vizionez o drama. Ceea ce a fost pe ecran poate fi greu categorisit la genul drama, dar nici nu poate fi incadrat la alt gen! Deci oarecum le dau dreptate producatorilor cand l-au prezentat drept o drama! Filmul „Ingerul necesar” are un subiect straniu, firul actiunii este ciudat, iar finalul lasa de dorit. Dupa ce urmaresti aceasta pelicula te intrebi despre ce a fost vorba pana la urma? O enigma greu de rezolvat de catre spectatori…

In fapt acest film sta sub semnul necunoscutului din moment ce trece mai mult de o treime din film si inca nu ai realizat care este subiectul sau! De acest privilegiu se bucura doar cei alesi care au rabdare si nu pleaca din sala de cinema pana ce se ajunge la jumatatea filmului! Abia atunci realizezi ca pelicula are drept subiect viata unei tinere domnisoare compozitoare care are o existenta stranie, total rupta de realitate. Domnisoara Ana Coman (interpretata de catre Anca Florea) traieste singura intr-o vila imensa de pe malul lacului Snagov, conduce o masina Volkswagen Beetle, deci are un standard de viata destul de ridicat. Cu toate acestea toata ziua sta in casa, face curatenie sau compune. Ceea ce te face sa crezi ca toti banii ei provin din munca ei de compozitor… Greu de crezut! Si cum in film nu apare nicio alta sursa de venit, sunt de parere ca toti banii ei provin dintr-o mostenire probabil!

Citește mai departe

Misterul strazilor finisate

Ma uit la strada Ion Ionescu de la Brad din sectorul 1. Ce ma atrage la aceasta strada? Faptul ca a fost in reconstructie aproximativ jumatate de an si acum este finisata. Este ceva obisnuit pentru Bucuresti sa fie o strada in constructie, avand in vedere faptul ca mai mult de jumatate de Bucuresti este un imens santier. Se fac si se refac strazi, apoi se gauresc din nou ca sa se repare canalizarea, conductele de termoficare, apoi se refac iarasi si tot asa.

Dar ce este atat de special referitor la strada Ion Ionescu de la Brad? Ce m-a surprins pe mine a fost faptul ca aceasta strada a fost finisata la termen. Ba, mai mult, termenul a fost devansat cu aproximativ trei luni din moment ce constructia trebuia sa se incheie in luna noiembrie si a fost gata la finalul lunii august! Incredibil, dar adevarat! Deci, se poate! Acum mai trebuie sa fie si vointa!…

De fapt constructia strazii Ion Ionescu de la Brad a fost una cu totul speciala. In primul rand s-a largit carosabilul, deci s-au reconfigurat spatiul verde si trotuarele (nu vreau sa amintesc faptul ca spatiul verde a fost distrus aproape in totalitate si copaci batrani de zeci de ani au fost taiati fara mila!) Apoi s-au ingropat cablurile pentru electricitate si cele pentru telefonie si s-a renuntat la piatra cubica in favoarea asfaltului. Deci o munca foarte laborioasa care s-a terminat inainte de termen. Cum de s-a putut acum si in alte situatii lucrarile treneaza la nesfarsit?

Citește mai departe

Cu autocarul prin Europa (IV)

Capitolul 7: A fi sau a nu fi cetatean roman

Intotdeauna am fost de parere ca toti cetatenii romani de alta nationalitate sunt mai intai cetateni romani si dupa aceea se pune problema carei nationalitati apartin. Contrar parerii unor oameni politici, eu am crezut intotdeauna ca romanii de nationalitate romana si romanii de nationalitate maghiara pot locui impreuna in perimetrul granitelor Romaniei. Experientele traite in Baile Tusnad si in Sovata despre care am povestit in articolul „Discriminarea, intre bine si rau” m-au facut sa cred ca disensiunile interetnice sunt doar in mintea politicienilor si a unor extremisti si nu se manifesta la nivelul oamenilor simpli, normali care traiesc in judetele cu populatie majoritara de etnie maghiara.

Excursia in Europa mi-a demontat aproape complet aceasta teorie. In mod evident cei care au contribuit la distrugerea ideilor mele pacifiste si tolerante au fost cetatenii romani de etnie maghiara. Totul s-a petrecut in mai multe episoade, iar rezultatul final mi-a lasat un gust amar.

In primul rand colegii nostri de autocar de etnie maghiara vorbeau ungureste intre ei. Nimic de comentat. Din moment ce limba maghiara este limba lor materna este de la sine inteles ca fiecare doreste si are tot dreptul sa comunice in limba pe care o simte mai aproape de sufletul sau. Insa problema apare atunci cand vorbeste cu altcineva care nu cunoaste aceasta limba si caruia trebuie sa i se adreseze intr-o limba pe care trebuie sa o cunoasca si interlocutorul.

Citește mai departe

Cu autocarul prin Europa (III)

Capitolul 5 : Autobuzul 46

Sa fii roman in Roma este o adevarata aventura. Am avut prilejul sa calatoresc in Roma atat cu metroul cat si cu autobuzul si am ramas realmente socat! Despre metrou nu pot spune decat ca este inferior metroului din Bucuresti. Arata invechit, este plin de graffiti (asemeni garniturilor vechi din metroul bucurestean) si este murdar pe inauntru. Ba, mai mult, este plin de hoti de buzunare! Iar o parte considerabila dintre acesti hoti de buzunare sunt romani sau pretind a fi romani! Unuia dintre membrii grupului nostru i-a fost furata portofelul cu bani si acte si se pare ca cei care au reusit aceasta performanta vorbeau intre ei in romaneste!

Insa ceea ce m-a socat pe mine cel mai mult nu a fost felul cum arata metroul sau autobuzul, ci atitudinea oamenilor fata de noi! In a doua zi de stat in Roma am calatorit cu autobuzul 46. Acest autobuz este unul care face legatura intre centrul istoric al Romei si periferia de nord, acolo unde eram cazati. Autobuzul in sine arata relativ bine, in sensul ca este acelasi model de autobuz de la Mercedes care circula si prin Bucuresti, deci pot spune ca – din acest punct de vedere – m-am simtit ca acasa.

Dupa ce ne-am cumparat bilete, ne-am urcat in autobuz si le-am compostat ca orice calatori civilizati, apoi ne-am asezat in partea din spate a autobuzului pe scaune. Va pot spune ca aceasta calatorie a durat in total aproximativ o ora pentru ca sunt multe statii si sunt foarte dese, iar pe la mijlocul calatoriei am intrat intr-un blocaj rutier. La statia urmatoare in fata noastra pe locurile asezate invers fata de sensul de mers se aseaza o batranica. Doamna a stat linistita pana cand am inceput sa vorbim intre noi. Atunci a realizat ca vorbim romaneste, s-a ridicat repede si s-a dus pe locurile rezervate batranilor din fata. Initial am zis ca probabil dumneaei nu avea loc de picioare sau i se facea rau daca mergea cu spatele, deci nu mi-am pus nicio intrebare.

Citește mai departe