Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

B(l)OCarea salariilor

Prima decizie importantă a noului guvern Boc este una foarte controversată şi atinge un subiect sensibil: salariile (uneori nejustificate din punct de vedere economic) ale unor funcţionari publici. Hotărârea discutată în prima şedinţă de guvern prevede că salariilor tuturor directorilor de agenţii guvernamentale sau societăţi de stat să nu depăşească nivelul de salarizare a unui secretar de stat. În termeni practici acest lucru înseamnă o diminuare semnificativă a salariilor acestora până la nivelul de 4800 lei lunar.

Ce speră să realizeze domnul Boc prin această măsură? În primul rând o economie la bugetul de stat importantă. În al doilea rând domnul Prim-Ministru speră că respectivii directori să recurgă la măsuri similare în cadrul entităţilor pe care le conduc şi să scadă la rândul lor salariile tuturor subordonaţilor. În definitiv este anormal ca directorul agenţiei X să câştige mult mai puţin decât directorul adjunct al aceleaşi agenţii, nu? În acest fel se reduc şi mai mult cheltuieli entităţilor administrate de către stat contribuinduindu-se la diminuarea presiunii asupra bugetului de austeritate.

Ce nu poate realiza domnul Boc? Deşi hotărârea este lăudabilă şi just fundamentată economic, domnul Prim-Ministru nu o poate pune în aplicare. Cel puţin nu în lunile care urmează. Deşi pare halucinant acest lucru, domnia sa nu deţine pârghiile necesare pentru a implementa această măsură de pe o zi pe altă! Aşa că cel mai probabil această hotărâre se va limita la prezentarea ei în faţa presei şi la impactul pe care l-a avut asupra opiniei publice încântată să observe că noul guvern este pus pe fapte mari!

Citește mai departe

Trofeul „Pinocchio”

Pe vremea când cotidianul „Adevărul” avea o altă echipă de conducere, din care făcea parte şi Dumitru Tinu, direcţia ziarului era diferită de cea actuală, în sensul că lipseau ştirile senzaţionale neinteresante gen „ce a mai făcut un anume manelist” sau „ce cucerire nouă are un faimos fotbalist”. În acea perioadă „Adevărul” era axat în special pe ştiri sociale şi politice, cu accent uneori spre politica de stânga, dar fără a se implică activ pentru a susţine un anumit partid.

Tot în această perioadă exista şi un top săptămânal al celor petrecute în viaţa publică, centrat pe declaraţiile oamenilor politici. Mare parte dintre actualii lideri politici au fost cel puţin o data citaţi în acest top în calitatea de deputat, senator sau ministru pe care o aveau atunci. Topul avea mai multe secţiuni, dar mă voi rezumă să descriu doar pe una dintre ele: „Trofeul Pinocchio”, trofeu ce se acorda acelei declaraţii care era total neadevărată. Ba, mai mult decât atât, unele dintre acestea erau şi neplauzibile sau total ilogice, cu şanse foarte mici de a fi puse în practică, încât era evident pentru toată lumea că acestea reprezintă doar rodul imaginaţiei celui care le-a rostit.

După câţiva ani în care acest trofeu a fost dat uitării, eu îl readuc în prim-plan pentru că a început campania electorală. În aceste zile politicienii au ocazia să promită cele mai năstruşnice chestii pentru a mai câştiga un vot sau două. Iar apropierea datei alegerilor face ca ghiduşiile promise să fie din ce în ce mai puţin plauzibile, unele dintre ele devenind deadreptul ridicole. După ce domnul Geoană a avut „geniala” idee de a oferi o sumă de bani celor care se vor întoarce în ţară sau se vor stabili la ţara în România, a venit timpul că şi domnul Videanu să emită o teorie populistă, „profund fundamentată” economic!

Citește mai departe

Poveste de campanie

Se apropie alegerile şi se ascut săbiile. Confruntările de idei sunt înlocuite uneori de bătăi în plină stradă, iar discursurile candidaţilor tind să devină din ce în ce mai acide. În definitiv miza este foarte mare: cine câştiga alegerile poate forma noul guvern şi poate conduce ţara pentru următorii patru ani. Aşa că niciun efort nu este prea mare pentru un posibil viitor câştig!

Spre deosebire de campaniile electorale anterioare, am remarcat o diversificare a mijloacelor de comunicare atât audio-video cât şi în mediul on-line. Mai toate partidele şi-au construit campanii noi, mai mult sau mai puţin revoluţionare, pe care le afişează electoratului în speranţa că ei vor fi cei votaţi. O serie de alte formaţiuni politice încearcă să adopte stilul de campanie agresiv şi nonconformist folosit până acum doar de PD-L / Traian Băsescu (vă mai aduceţi aminte de primele pagini ale ziarelor şi a unor site-uri care aveau cuvântul „NU” scris cu un alt font şi cu o altă culoare din campania pentru demiterea Preşedintelui?)

Dacă până acum PD-L (atât individual, cât şi ca parte din fosta alianţă DA) era învingătorul absolut în cursa pentru sloganuri de campanie atractive şi uşor de memorat (vezi „Vin la Primărie!”, „Aşa DA sănătate!”, „Să trăiţi bine!”), de data această au pornit greşit în campanie. Sloganul ales „Ei cu ei, noi cu voi” este mai puţin inspirat şi produce o confuzie în mintea alegătorului. Cine suntem „noi” şi care sunt „ei”? Este adevărat că sloganul este însoţit de sigla PD-L, iar site-ul campaniei prezintă candidaţii PD-L, dar câţi dintre viitori alegători au avut curiozitatea să intre pe site ca să se lămurească?

Citește mai departe

Basul şi cu toba mare

Întotdeauna m-am întrebat de ce le place anumitor oameni să asculte muzică tare. Nu tare, ci exagerat de tare! Să bubuie boxele, să audă şi vecinii, să ştie toată lumea că ei ascultă Iron Maiden sau Adrian Minune! Ce contează că ceilalţi nu le împărtăşesc opţiunile în materie de muzică. Asta e! Poate cu ocazia această mai învăţa şi vecinii că muzica bună e cea pe care o ascultă ei, nu lălăiala aia de muzică clasică pe care o mai auzim din când în când pe la vecinul de la trei…

Totdata remarc că noile apariţii tehnologice – dintre care menţionez Ipod-ul – fac şi mai agasantă pasiunea semenilor noştri pentru volumul crescut! Dacă până acum ceva timp „ascultatul” (N.A.: ghilimele sunt introduse pentru a sublinia faptul că muzica la maxim nu se mai poate numi ascultat ci mai degrabă torturat) se făcea în cadrul propriei case, apartament sau, în cazurile cele mai nefericite pentru vecini, în propria curte, acum totul s-a schimbat. Oricine îşi poate achiziţiona un Ipod, căşti puternice şi să meargă pe stradă. Dacă se rezumă doar la mers pe stradă sau în parc, nu este nicio problemă. Însă dacă ai un vecin de autobuz mare fan heavy metal atunci mai mult ca sigur vei avea un concert desăvârşit până la destinaţia ta. Asta dacă nu cumva preferi să cobori din autobuz şi să aştepţi altul fără muzică „ambientală”.

Am încercat să găsesc un răspuns la această dilemă a mea: de ce trebuie să fie atât de tare?!? Am gândit pragmatic şi am reuşit să găsesc un posibil răspuns: sunt în autobuz, îi ascult pe Buzdugan şi pe Morar, dar nu îmi plac. Aşa că îmi pun căştile şi încep să ascult ce îmi place mie. Dar în autobuz e zgomot de fond, radioul este pornit, oameni vorbesc între ei, claxoane se aud de pretutindeni. Deci ca să aud bine ce vreau să ascult atunci trebuie să umblu serios la nivelul volumului. Şi atunci sunt doar eu cu muzica mea şi uit de toţi ceilalţi care mă înconjoară. Aşa nici nu mai simt cum reuşesc să parcurg două staţii de autobuz în aproape jumătate de oră…

Citește mai departe

Stâlpul buclucaş

Motto: „A început de ieri să cadă câte-un stâlp. Acum a stat!”

Sătul de atâta greutate care îl apăsa de câţiva ani, un stâlp de pe strada Berthelot a căzut la începutul săptămânii, antrenanad în căderea sa şi alţi stâlpi. Din fericire pentru trecătorii din zonă nu s-au înregistrat răniţi sau victime omeneşti. Conform sursei din HotNews singura victimă a acestui incident a fost un autovehicul, aparţinând unui riveran, ce a rămas şifonat în urma contactului cu stâlpul.

Probabil a fost afectat şi iluminatul public presupunând că stâlpii respectivi susţineau şi firele electrice pentru iluminare. Mai mult ca sigur furnizarea de cablu şi Internet pentru locuitorii din zonă a fost cel puţin perturbată. Dar, dacă este să facem un calcul mic ajungem la concluzia că au fost doar pagube materiale, deci nimic semnificativ. Accidentul în sine poate fi trecut la fapte diverse şi peste câteva zile uitat!

Problema va apărea atunci când – mai mult ca sigur – un alt stâlp încărcat peste măsură cu cabluri va ceda şi va lovi în cădere vreun pieton. Acest scenariu de coşmar nu face parte dintr-un film de groază ci din realitatea pură. Sute de stâlpi din Bucureşti sunt supraîncărcaţi cu diverse cabluri de la firme de cablu TV, internet, telefonie. Mai mult decât atât, atârnând în vânt şi în ploaie stau agăţaţi colaci întregi de fibră optică care apasă şi mai mult pe structura acestora de rezistenţă! Deci să nu ne mirăm dacă vom mai auzi despre stâlpi care cedează fizic şi se întind – la propriu – pe jos!

Citește mai departe

(În)cântare cu Leonard Cohen

Despre Leonard Cohen şi despre muzica lui nu pot comenta nimic, pentru că nu sunt în măsură să o fac. Melodiile sale îţi plac sau nu îţi plac. Simplu şi concret. Da ori ba. Atât şi nimic mai mult. Leonard Cohen are ascultătorii săi fideli cărora le place ce anume cântă el şi felul său unic de a interpreta melodiile.

Însă îmi pot exprima părerea despre concertul pe care marele Cohen l-a avut la Bucureşti. Şi nu numai părerea, ci incatarea! A fost printre puţinele concerte care mi-au plăcut în adevăratul sens al cuvântului, aici referindu-mă la prestaţia scenică a artistului, felul cum s-a auzit pe stadion şi la senzaţia pe care o percepi în timpul şi după finalizarea spectacolului. Privind din aceste puncte de vedere totul a fost încântător, un spectacol de excepţie, liniştitor şi amuzant pe alocuri, totul fiind acompaniat de o ploaie de toamnă cu picături mici şi reci.

Din păcate la un concert nu te întâlneşti doar cu cei care urcă pe scenă pentru a cânta. Pentru că dacă ar fi aşa atunci totul ar fi excelent! Dar înainte să intri în sală de spectacol sau stadion (cum a fost şi în cazul de faţă) te întâlneşti cu o mulţime de alţi oameni care te fac să îţi treacă orice chef de văzut / ascultat / simţit ceea ce vrea să îţi trimită artistul. O groază de indivizi – dintre care enumăr jandarmii, portarii, bişniţarii, organizatorii, alţi spectatori etc – contribuie decisiv la scăderea entuziasmului tău.

Citește mai departe

Reclama, sufletul comerţului

Dacă nu eşti foarte cunoscut şi deţii un magazin online atunci şansele tale să ai mulţi clienţi diferiţi sunt destul de mici. În timp îţi dezvolţi puţin câte puţin reţeaua de clienţi, îi fidelizezi pe unii dintre aceştia, dar nu poţi afirma că eşti printre primele opţiuni ale unui cumpărător absolut nou. Cu toate că ai cele mai bune produse de pe piaţă la preţurile cele mai mici şi cele mai tari oferte, tot nu ai succes pe piaţă pentru că potenţialii clienţi sunt atraşi de lanţurile mari de magazine on-line şi nu verifică şi site-ul tău atunci când vor să achiziţioneze ceva anume.

În aceste condiţii cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru afacerea ta este să începi să îţi faci reclamă. Unde? În mediul on-line, desigur. Pentru că acolo trăieşte magazinul tău, deci acolo trebuie făcută şi reclama! Aşa că trebuie să alegi opţiunea care îţi va aduce cea mai multă popularitate în schimbul unor costuri cât mai mici. Şi care ar fi aceasta? Reclama plătită pe Google? Sau poate Search Engine Optimization (SEO)? Bannere pe diverse alte site-uri? Care dintre aceaste metode este cea mai eficientă?

Părerea mea este că un banner îţi poate aduce un număr de vizitatori noi, dar aceştia nu vor reveni pe site dacă nu ai reuşit să îi faci să îşi aducă aminte de site-ul tău. Iar când site-ul tău este de fapt un magazin online, clienţii fideli şi repetitivi sunt cei mai importanţi. Aşa că eu sunt de părere că promovarea prin bannerele prezente pe diverse portaluri nu este metoda cea mai eficientă. Şi nici reclama plătită pe Google. SEO poate fi eficient dacă este bine realizat şi ajungi să fii în primele două pagini de căutare (deci în primele 20 de link-uri referitoare la un anumit cuvânt cheie).

Citește mai departe

Scăpaţi de Smart!

Am intrat în sala de cinematograf cu o anumită reţinere. Ştiam foarte bine că rulează filmul „Scăpaţi de Smart„, îmi cumpărasem bilet special pentru acest film, dar în continuare mă aşteptam să fie un film mai puţin reuşit. Spre surprinderea mea am rămas impresionat de faptul că nu a fost aşa cum mi-am imaginat eu că va fi, iar vizionarea acestei pelicule m-a relaxat, reuşind în acelaşi timp să mă şi amuze!

Filmul în sine este o parodie destul de reuşită a filmelor cu agenţi secreţi cunoscuţi şi recunoscuţi de oricine (gen James Bond) sau cu spioni ascunşi a căror identitate nu o aflăm niciodată. O comedie bine construită care se bazează pe toate clişeele din aceste filme: tot felul de arme secrete, mijloace de comunicaţie revoluţionare care necesită doar puterea gândului pentru a trimite informaţia, maşini puternice şi care atrag atenţia asupra ta şi evident femei frumoase şi atrăgătoare.

Personajul principal, Smart (interpretat de Steve Carell), este un angajat al centrului secret Control care doreşte să avanseze în carieră. Poliglot, meticulos, organizat şi inteligent, Smart este omul potrivit la locul potrivit în exercitarea meseriei sale de analist. El este creierul din spatele fiecărei operaţiuni importante ce se referă la spaţiul rusesc sau la statele din Orientul apropiat şi mijlociu. Dar îşi doreşte mai mult, visează la momentul în care va deveni agent operativ şi va fi efectiv pe teren pentru a pune în practică ceea ce a învăţat atâta timp!

Citește mai departe

De ce ne iubesc germanii?

Astăzi am citit în cotidianul „Adevărul” un articol despre compania Ford care preconizează că va închide uzina din Koln pentru că în viitorul apropiat va începe producţia la uzina din Craiova. Subiectul a fost tratat de către autor pe parcursul câtorva paragrafe şi a diferit total de articolele lungi ce relatau pe larg situaţia din oraşul Bochum, oraş afectat de închiderea întreprinderii Nokia. Atitudinea autorului pare de înţeles, privit prin prisma faptului că orizontul de timp în care se preconizează închiderea fabricii este axat între 2009 şi 2010, deci nu reprezintă o ştire urgentă, putând fi exploată şi cu altă ocazie!

În definitiv, în asamblul economiei europene faptul că se închide undeva o uzină care are oferă loc de muncă la 1200 de angajaţi şi se deschide o altă uzină care oferă loc de muncă altor 3800 de angajaţi – conform contractului de privatizare Ford este obligată să menţină acest număr pe durata a patru ani – nu este un lucru îngrijorător. Gândind pragmatic realizăm faptul că astfel scade rata şomajului în ţara destinaţie (în cazul de faţă România), dar creşte în ţara expeditoare (că în cazul Nokia, din nou Germania). Cu toate acestea şomajul per asamblu zonă UE scade pentru că dintr-o dată se angajează în plus 2600 de muncitori!

Sunt absolut convins de faptul că proprietarii Ford au realizat un studiu de oportunitate înainte să înceapă negocierile pentru preluarea uzinei craiovene. Au realizat foarte repede că la Craiova se poate produce mai mult cu costuri mai mici! Asta în condiţiile în care se menţine numărul angajaţilor pe timp de patru ani, dar nimeni şi nimic nu poate impune uzinei să se restructureze masiv după patru ani şi prin procedeul concedierilor colective! Deci se rezolvă dintr-un foc şi problema creşterilor salariale şi a costurilor cu forţa de muncă ce se preconizează că vor creşte în următorii ani!

Citește mai departe

Apa di( )vină

Ţie îţi este cald? Sunt absolut convins că da! Îţi este foarte cald! Ai şi de ce! Pentru că în următoarele zile se anunţă peste 30 de grade în Bucureşti şi în judeţele limitrofe! Şi suporţi greu căldura? Poate că da, poate că nu! Fiecare dintre noi este diferit şi se comportă altfel atunci când este confruntat cu temperaturi excesive. Dar parcă ai face ceva să nu mai simţi atât de mult câte grade sunt afară, să poţi respira şi tu liniştit, să nu mai simţi că transpiri din toţi porii. Am dreptate?

Ce zici de un aer condiţionat? Nu-i aşa că ar fi minunat? Să ţi-l instalezi în sufragerie şi să ţi se schimbe deodată temperatura din casă sub pragul critic al confortului, să simţi şi tu că trăieşti cu adevărat bine. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, nu ar fi bine să îţi cumperi două aparate de aer condiţionat? Unul pentru o parte a apartamentului, iar al doilea pentru cealaltă parte. N-ar fi extraordinar de bine aşa? Te gândeşti ce te-ar invidia cunoscuţii că tu ai două aparate, nu unul singur! Şi când realizezi ce bine va fi cu ele instalate! Ce răcoare! Ce senzaţie de prospeţime ţi-ar învălui atunci apartamentul!

Aşa că nu mai stai mult pe gânduri, strângi banii necesari şi te adresezi unei firme specializate în montarea de aparate de aer condiţionat. Peste câteva zile – asta pentru că eşti un norocos şi nici nu ai uitat să-l „cinsteşti” pe băiatul care ţi-a încheiat tranzacţia! – vine la tine la apartament echipa de montaj. Băieţii dau o gaură în peretele de beton de zguduie toţi vecinii vreme de câteva zeci de minute, instalează ţevile, fac probele tehnologice, te pun să semnezi şi gata aerul condiţionat! Acum te poţi simţi şi tu bine la tine în casă! Dar, înainte să plece echipa de montaj din apartament, i-ai întrebat cumva ce se întâmplă cu ţeava pentru apa rezultată din condens? De fapt, te-a interesat vreodată unde se va scurge acea apă? Nu cred! Vrei să ştii ce se întâmplă în realitate cu ea?

Citește mai departe