Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

De ce ne iubesc germanii?

Astăzi am citit în cotidianul „Adevărul” un articol despre compania Ford care preconizează că va închide uzina din Koln pentru că în viitorul apropiat va începe producţia la uzina din Craiova. Subiectul a fost tratat de către autor pe parcursul câtorva paragrafe şi a diferit total de articolele lungi ce relatau pe larg situaţia din oraşul Bochum, oraş afectat de închiderea întreprinderii Nokia. Atitudinea autorului pare de înţeles, privit prin prisma faptului că orizontul de timp în care se preconizează închiderea fabricii este axat între 2009 şi 2010, deci nu reprezintă o ştire urgentă, putând fi exploată şi cu altă ocazie!

În definitiv, în asamblul economiei europene faptul că se închide undeva o uzină care are oferă loc de muncă la 1200 de angajaţi şi se deschide o altă uzină care oferă loc de muncă altor 3800 de angajaţi – conform contractului de privatizare Ford este obligată să menţină acest număr pe durata a patru ani – nu este un lucru îngrijorător. Gândind pragmatic realizăm faptul că astfel scade rata şomajului în ţara destinaţie (în cazul de faţă România), dar creşte în ţara expeditoare (că în cazul Nokia, din nou Germania). Cu toate acestea şomajul per asamblu zonă UE scade pentru că dintr-o dată se angajează în plus 2600 de muncitori!

Sunt absolut convins de faptul că proprietarii Ford au realizat un studiu de oportunitate înainte să înceapă negocierile pentru preluarea uzinei craiovene. Au realizat foarte repede că la Craiova se poate produce mai mult cu costuri mai mici! Asta în condiţiile în care se menţine numărul angajaţilor pe timp de patru ani, dar nimeni şi nimic nu poate impune uzinei să se restructureze masiv după patru ani şi prin procedeul concedierilor colective! Deci se rezolvă dintr-un foc şi problema creşterilor salariale şi a costurilor cu forţa de muncă ce se preconizează că vor creşte în următorii ani!

Citește mai departe

Apa di( )vină

Ţie îţi este cald? Sunt absolut convins că da! Îţi este foarte cald! Ai şi de ce! Pentru că în următoarele zile se anunţă peste 30 de grade în Bucureşti şi în judeţele limitrofe! Şi suporţi greu căldura? Poate că da, poate că nu! Fiecare dintre noi este diferit şi se comportă altfel atunci când este confruntat cu temperaturi excesive. Dar parcă ai face ceva să nu mai simţi atât de mult câte grade sunt afară, să poţi respira şi tu liniştit, să nu mai simţi că transpiri din toţi porii. Am dreptate?

Ce zici de un aer condiţionat? Nu-i aşa că ar fi minunat? Să ţi-l instalezi în sufragerie şi să ţi se schimbe deodată temperatura din casă sub pragul critic al confortului, să simţi şi tu că trăieşti cu adevărat bine. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, nu ar fi bine să îţi cumperi două aparate de aer condiţionat? Unul pentru o parte a apartamentului, iar al doilea pentru cealaltă parte. N-ar fi extraordinar de bine aşa? Te gândeşti ce te-ar invidia cunoscuţii că tu ai două aparate, nu unul singur! Şi când realizezi ce bine va fi cu ele instalate! Ce răcoare! Ce senzaţie de prospeţime ţi-ar învălui atunci apartamentul!

Aşa că nu mai stai mult pe gânduri, strângi banii necesari şi te adresezi unei firme specializate în montarea de aparate de aer condiţionat. Peste câteva zile – asta pentru că eşti un norocos şi nici nu ai uitat să-l „cinsteşti” pe băiatul care ţi-a încheiat tranzacţia! – vine la tine la apartament echipa de montaj. Băieţii dau o gaură în peretele de beton de zguduie toţi vecinii vreme de câteva zeci de minute, instalează ţevile, fac probele tehnologice, te pun să semnezi şi gata aerul condiţionat! Acum te poţi simţi şi tu bine la tine în casă! Dar, înainte să plece echipa de montaj din apartament, i-ai întrebat cumva ce se întâmplă cu ţeava pentru apa rezultată din condens? De fapt, te-a interesat vreodată unde se va scurge acea apă? Nu cred! Vrei să ştii ce se întâmplă în realitate cu ea?

Citește mai departe

Trataţie de paşă (III)

Episodul 3: Masa şi casa

Spre deosebire de hotelurile de pe litoralul românesc care îţi oferă doar cazare şi uneori trei mese pe zi, conceptul de „all inclusive” sau „ultra all inclusive” îţi permite să mănânci cât vrei şi unde vrei atât timp cât găseşti un restaurant deschis. Cum sejurul meu din Antalya a fost încadrat la regimul „ultra all inclusive” am fost răsfăţat non-stop aproape cu tot felul de mâncăruri. Singurul moment în cele 24 de ore cât durează o zi obişnuită în care nu găseam niciun restaurant deschis era între 2 noaptea şi 7 dimineaţa. Dar nu era nicio problemă pentru că în acest interval puteam comanda la room-service mâncare, însă eu nu obişnuiesc să mănânc la aceste ore aşa că nu am apelat la room-service pentru acest lucru.

Pot afirma cu tărie că m-a impresionat varietatea de feluri de mâncare pe care le puteam alege pentru oricare dintre mese. Abundenţa era cuvântul de ordine de la micul dejun până la grătarul de la miezul nopţii şi la fiecare masă erau diverse specialităţi culinare. Singura problemă a turiştilor era cea legată de cantitatea de mâncare pe care o vor devora pentru că toate felurile erau foarte apetisante şi frumos aranjate astfel încât te atrăgeau instantaneu. Mai mult decât atât, în afară mâncărurilor din restaurant care stăteau aşezate frumos, fiecare în recipientul ei, la fiecare masa există şi opţiunea să îţi fie pregătită mâncarea instant. Astfel la micul dejun puteai cere omletă şi un bucătar o prepara exact în faţa ta, cu ingredientele pe care le specificai tu, totul durând exact cât doreai tu astfel încât omletă să nu fie nici prea crudă, dar nici prea prăjită! La prânz carnea de grătar era condimentată după preferinţele tale şi lăsată pe grătar cât timp doreai tu, iar la cină salata era preparată în faţă ta din ce ingrediente specificai!

La oricare dintre mese varietatea de feluri de mâncare şi de dulciuri era copleşitoare. La micul dejun erau cel puţin zece feluri de rahat turcesc, la prânz nenumărate feluri de prăjituri, iar la cină numeroase sortimente de baclava. Aşa cum am mai scris, nici măcar nu ştiai ce anume să alegi! În plus fiecare dintre sortimentele de baclava avea o altă formă şi, evident, un alt gust! Aşa că alegerea devenea şi mai dificilă! Personal, de fiecare dată când mă aflăm în faţă produselor de desert aveam o mare problemă pentru că aş fi mâncat din fiecare sortiment câte o bucată, dar, din păcate realizam că acest lucru mi-ar fi produs un disconfort stomacal evident, aşa că renunţam la idee.

Citește mai departe