Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Impozitarea „excesivă”

Guvernul Boc a hotărât săptămâna trecută creşterea impozitelor pentru locuinţe, autovehicule şi ambarcaţiuni. Evident că imediat mass-media a început să prezinte această hotărâre ca fiind una înrobitoare pentru săracul contribuabil care abia mai poate face faţă actualelor impozite.

De fapt situaţia prezentată de către unele televiziuni este mai degrabă anormală decât impovoratoare. Exemplul frumos ilustrat de pe ecran arată cum într-un oraş mare (de exemplu Bucureşti) impozitul calculat pentru un apartament de 75 m2 din clasa A creşte până la valoarea incredibilă de 157 de lei pe an. Acum să desluşim ce înseamnă această valoare în contextul economic actual. Apartamentul în cauza este unul situat central în Bucureşti, deci valoarea sa pe piaţa liberă depăşeşte 75.000 de Euro, considerând că metrul pătrat util este evaluat la peste 1.000 de Euro. Aşadar „săracul” proprietar deţine o adevărată avere şi trebuie să plătească împovărătorul impozit de 157 de lei, adică aproximativ 38 de Euro!

În termeni relativi cât anume din valoarea proprietăţii reprezintă impozitul? Făcând un calcul banal ajungem la concluzia că valoarea impozitului este de 0,0005 din valoarea proprietăţii, adică 0,05%. Asta în ipoteză anterioară, în care am estimat valoarea proprietăţii la o sumă mai mică decât ofertele actuale din piaţă.

Evident că au şi început comentariile cu privire la cât de nedrepte sunt aceste majorări de taxe şi cum statul român ţine morţiş să îi sărăcească de tot pe cetăţenii săi. Acum eu nu prea înţeleg cum anume se doreşte să se pună în plan această sărăcire? Obligându-l pe contribuabil să plătească 38 de Euro atunci când deţine o proprietate de peste 75.000 de Euro? „Jumulindu-l” în acest fel?!? Aş fi înţeles să se reclame un abuz dacă s-ar fi cerut un impozit de peste 1% din valoarea proprietăţii, dar aşa când impozitul este 0,05% ce mai este de reclamat?

Citește mai departe

Mentalitate de şoferiţă

Merg liniştit pe stradă. Conduc maşină mea în limita legală de viteză pentru Bucureşti. Este o după-amiază tihnită de sâmbătă cu trafic relativ lejer, chiar dacă sunt tocmai în mijlocul oraşului. Drumul e drept şi nimic nu pare să-mi tulbure plimbarea prin oraş.

Pe strada pe care mă aflu eu sunt două benzi de circulaţie pe sens. De cele mai multe ori sunt libere. De altfel firmele de ridicat maşini sunt mai tot timpul prezente în această zonă, îndeosebi în timpul săptămânii. Însă azi e sfârşit de săptămâna şi o parte dintre şoferi s-au bazat pe norocul lor şi pe lipsa de vigilenţă a ridicătorilor de maşini aşa că au parcat sporatic pe prima bandă de circulaţie.

Dat fiind această situaţie eu conduc pe banda a două a străzii. Ştiu că în codul rutier este specificat că se circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, dar câţi şoferi respectă în realitate această regulă? Oare câţi dintre aceştia aleg să facă slalom printre maşinile parcate pe prima bandă? Din câte am văzut eu aproape niciunul. Aşa că şi eu mă înscriu în trendul general şi circul pe a doua bandă de mers.

Deodată în spatele meu apare ea: îmbrăcată în negru, conducând o maşină neagră. O maşină neagră de teren, trebuie făcută această precizare! Probabil maşina o făcea să se simtă regina şoselelor. Senzaţia de regalitate îi dă încredere să fie complet stăpână pe autovehicul, aşa că îşi aduce maşina cât mai aproape de mine. Oricum eu nu îi dau importanţă şi continui să rulez liniştit fără să îi acord nicio atenţie.

Citește mai departe

Printre sute de reclame

În momentele destul de rare când ajung eu să mă uit la televizor seara, trebuie să privesc şi calupurile de clipuri publicitare omniprezente. Deşi impresia generală este că România traversează o perioadă de recesiune economică destul de severă, numărul clipurilor pare să crească necontenit. Din păcate uneori mesajul transmis este destul de ambiguu şi poate genera reacţii de respingere, afectând impresia generală asupra clipului şi implicit asupra produsului.

Nu sunt un expert în acest domeniu, dar cred că un exemplu elocvent este clipul de la Cosmote: el o place pe ea, se pare că ei doi sunt împreună din moment ce vorbeşte despre ea că fiind „prietena mea” şi împreună sunt la dans într-un club sau într-o discotecă.

Partea interesantă este atunci când el îşi ia inima în dinţi şi se duce la DJ să îl roage să facă o dedicaţie specială pentru prietena lui, o melodie DJ Project. DJ-ul îi ascultă rugămintea şi îl anunţă că va urma melodia dorită. După puţin timp, spre satisfacţia tuturor, pe scenă apare chiar formaţia DJ Project care începe să cânte.

Dar ce se aude? „Inima mea e ca un hotel/ Din când în când te opreşti la mine (?!?) / M-am săturat, VREAU SĂ PLECI DIN EL (!!!)/ Vreau tot sau nimic de mâine”. Să fie oare o dorinţă ascunsă a protagonistului noastru care nu are forţa necesară să îi spună „prietenei” că relaţia lor este într-un moment de răscruce? Oricum ar fi, pare că pe ea nu o deranjează din moment ce ţopăie fericită şi sare de gâtul lui. Eu, să fi fost în locul ei, nu aş fi procedat aşa şi m-ar fi pus pe gânduri dedicaţia cu pricina, fiind mai circumspect în această privinţă. Dar se pare că pe ea nu o interesează versurile. Nici pe ea şi nici pe cei care au imaginat şi produs acest clip.

Citește mai departe