Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Nea Gicu de la Metrorex

Nea Gicu lucrează de când lumea la Metrorex. S-a angajat pe vremea Împuşcatului după ce a absolvit şcoala profesională şi e foarte mândru de acest lucru. Mai întâi a lucrat ca necalificat şi apoi s-a încadrat ca electrician, meserie pe care o practică de foarte mulţi ani. Cunoaşte foarte bine galeriile metroului bucureştean şi se simte ca acasă în subteran. Tot la metrou a cunoscut-o şi pe soţia sa, Nela, care lucreza la casierie tot dinainte de 89. Împreună sunt de mai bine de 30 de ani şi sunt foarte mândri de frumuseţea lor de fată care va absolvi anul acesta ASE-ul.

În acest moment câştigă un salariu relativ decent după atâţia ani de muncă. La salariu se adaugă atât sporurile de subteran şi de vechime cât şi alte sporuri pe care el nici măcar nu le cunoaşte. Ştie doar cât e salariul său şi mai mult nu-l interesează. De aceea atunci când a aflat că va fi grevă nu a fost extraordinar de entuziasmat, dar şi-a zis în sinea lui:”Dacă e vorba de mărire salarială, de ce nu?”

A fost repartizat în pichetul care a protestat în faţa clădirii Guvernului timp de mai multe zile înainte să înceapă efectiv greva. Cu ocazia asta a şi răcit şi acum suferă de dureri de spate groaznice care nu îi dau pace. Pe unele dintre acestea le mai pune şi pe seama bătrâneţii, dar tot crede că are sufletul tânăr şi poate participa la orice fel de eveniment.

Cert este că în ziua în care s-a declanşat greva a rămas aproape imobilizat la pat. A două zi l-a ajutat soţia să se ridice cât de cât şi s-a hotărât să meargă la policlinică să primească ajutor specializat de la un medic. Reuşeşte să se urce cu greu într-un tramvai plin ochi şi ajunge după mai mult de o oră la policlinică. În tot acest timp se gândea la faptul că ar fi putut parcurge acest drum în mai puţin de zece minute, din moment ce sunt doar două staţii de metrou distanţă…

Citește mai departe

Clona de campanie

„De ce ţi-e frică, păsărică?” stătea scris la începutul săptămânii trecute pe prima pagină a unui site ce îl ironiza pe actualul Preşedinte al României, Traian Băsescu, candidat pentru un al doilea mandat în această funcţie. Între timp site-ul a fost dezafectat şi acum accesul către acest site nu este blocat, ci se face redirectarea automată la site-ul oficial al domnului Băsescu.

Site-ul scotea în evidenţă anumite derapaje personale ale domnului Traian Băsescu, dar tonul folosit era mai degrabă unul umoristic, spre deosebire de alte site-uri construite special că să incrimineze cât mai mult un candidat şi care prezintă tot ce se găseşte mai rău pe internet despre respectiva persoană (ex: nufigeona.ro)

Văzând acestea m-am hotărât să scriu un articol pentru a-mi exprima dezaprobarea faţă de campania electorală total neelegantă şi lipsită de orice urmă de etică ce se desfăşoară pe internet. Am uneori impresia că toate frustrările candidaţilor se revarsă pe internet pentru că în mediul on-line nu există nicio autoritate gen Consiliul Naţional al Audiovizualului care să cenzureze campania murdară făcută de către unii dintre candidaţi.

Citește mai departe

Frauda electorală

Pentru o democraţie tânără precum este România tema fraudei electorale folosită corespunzător poate fi foarte uşor exploatată pentru a obţine voturi în plus în orice campanie electorală. Frica că votul corect exprimat ar putea fi deturnat în favoarea altui candidat a aprins întotdeauna imaginaţia alegătorilor. Mai mult decât atât, pentru unii dintre aceştia, posibilitatea că cei de la guvernare să fraudeze rezultatul alegerilor în favoarea lor a fost de multe ori un imbold care i-a determinat să treacă peste dezamăgirea avută cu privire la procesul electoral în sine şi să îşi exprime opţiunea către un candidat anume.

Este de notorietate plângerea penală făcută de către cei doi copreşedinţi ai Alianţei DA (Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu) după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din 2004, plângere prezentată publicului larg ca fiind reacţia normală la fraudarea de proporţii a scrutinului proaspăt încheiat. Vestitele 500.000 de voturi lipsă sau transferate de la voturi nule către candidatul Adrian Năstase sau către Alianţă PSD+PUR au dispărut ca prin minune, iar alegerile au fost declarate ca fiind organizate corect după ce Traian Băsescu a câştigat mandatul de Preşedinte. Era evident pentru toată lumea că nici nu se putea da alt verdict din moment ce recunoaşterea publică a fraudării alegerilor ar fi însemnat refacerea acestora, iar câstigatorii Traian Băsescu, respectiv Alianţă DA, nu îşi permiteau din punct de vedere financiar, logistic şi politic o nouă campanie electorală.

Vestitul îndemn „Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” a mobilizat o serie întreagă de alegători care şi-au exprimat votul convinşi că participă la o luptă dreaptă împotrivă unui sistem corupt, sistem ce era presupus că şi-ar fi dovedit limitele şi erorile în primul tur de scrutin din 2004. Evident că efectul a fost garantat şi de faptul că cei care strigau cel mai tare că se vor fura voturi erau cei din opoziţie, adică cei care nu au fost nicidecum implicaţi în organizarea alegerilor, şi nu puteau fi bănuiţi că ar fi putut manipula numărarea voturilor.

În prezent avem o situaţie asemănătoare: se apropie alegerile, pregătirile sunt în toi, acuzaţiile idem. Singura situaţie schmbata este cea a celor implicaţi: Traian Băsescu este acum Preşedinte al României, iar Guvernul este condus de către Emil Boc, un apropiat al domnului Băsescu. În opoziţie se află PSD care, conform modelului brevetat de către Traian Băsescu, anunţă de pe acum că vor fi fraudate alegerile. Asemănarea cu situaţia din 2004 este foarte mare, iar situaţia pare că va degenera iarăşi într-o neîncredere totală referitoare la corectitudinea scrutinului. Este oare necesar să ne facem probleme ?

Citește mai departe