Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Hoţul de pensii

Într-o lume normală şi într-o ţară normală dacă ar fi prins cineva încercând să fure din pensiile oamenilor atunci cu siguranţă ar fi dat pe mână justiţiei. Din păcate acest lucru nu se întâmplă şi în România, ţară în care cei care intenţionează să fure pensille a milioane de oameni sunt apăraţi de imunitatea pe care le-o oferă funcţiile de miniştri.

Desigur domnul Boc se poate disculpa oricând în încercarea de a nega această acuzaţie. Domnia sa este doctor în drept şi cred că poate identifică diverse căi prin care să dovedească fără tăgadă că legea îi dă dreptate dumnealui şi nu noua, celor care rămânem fără pensie! Ar fi şi ciudat ca legea să nu fie de partea Guvernului din moment ce aceasta va fi adoptată purtând semnătura Primului-Ministru!

Însă oricât de legală ar fi metoda în sine, este cert faptul că guvernul Boc intenţionează să fure efectiv pensiile celor care contribuie la pilonul II de pensii – aşa numitul pilon de pensii obligatorii administrate privat. Metoda de realizare prevede deturnarea fondurilor de la pilonul II către gaura neagră mâncătoare continuu de fonduri numită pilonul I.

Citește mai departe

Să se modifice, dar să nu se schimbe nimic!

Visul şi promisiunea domnului Preşedinte Băsescu s-au realizat: s-a înfiinţat comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, dar şansele ca această comisie să îşi realizeze obiectivele asumate sunt foarte mici după părerea mea.

Prin această mişcare domnul Preşedinte nu mai are nicio grijă pentru că ceea ce depindea de domnia să a fost înfăptuit. Mai mult decât să convingă membrii PD-L să grăbească înfiinţarea acestei comisii nu era realizabil. În schimb dacă comisia va avea nevoie de câţiva ani pentru a propune o variantă acceptabilă pentru toţi cei implicaţi sau dacă rezultatul final va fi diferit de ceea ce se aşteaptă de la această comisie, atunci nu va mai fi în sarcina domniei sale. Pur şi simplu pentru că acest lucru nu are cum să depindă de instituţia Preşedintelui, oricare ar fi acesta.

Conform articolelor din presă, această comisie s-a înfiinţat cu scopul de a modifica Constituţia în concordanţă cu ceea ce poporul a decis: renunţarea la bicameralitate şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Obiective lăudabile dar care sunt nedorite de către toate partidele parlamentare implicate, fără excepţie, deşi anumiţi oameni politici declară contrariul.

Citește mai departe

Misterul reproducerii asexuate

Ca toţi elevii de liceu din România, am învăţat şi eu în cadrul orelor de biologie că există două moduri de reproducere a organismelor pe Pământ: reproducerea sexuată – cea care implică un contact fizic între două organisme din aceeaşi specie – şi reproducerea asexuată prin care organismul respectiv se descurcă să se reproducă singur prin diverse metode.

Tot la biologie am învăţat că mamiferele întotdeauna se reproduc sexuat, uneori printr-un proces destul de complex. De altfel iminenta dispariţie a unor animale (urşi polari sau koala, tigri siberieni, elefanţi etc.) se datorează în mare parte şi imposibilităţii acestor animale de a se reproduce în arealul lor natural.

Spre fericirea lor specia câine vagabond de Bucureşti (botezată câine comunitar) nu este nici pe departe pe cale de dispariţie. Ba, dimpotrivă, prosperă pe zi ce trece, încurajată şi de lipsa de acţiune a autorităţilor care sunt obligate de lege să nu mai eutanasieze niciun animal sănătos.

Binecunoscută pentru gradul ei de adaptabilitate şi uneori inteligenţă – drept mărturie fiind traversarea străzilor pe la trecerea de pietoni, specia a fost în ultimii ani supusă unui proces de sterilizare care presupune prinderea câinilor şi inactivarea anumitor funcţii sexuale pentru a împiedica înmulţirea acestora. Ca marcare a faptului că aceşti câini au trecut prin procesul de sterilizare li se ataşează de ureche o etichetă galbenă.

Citește mai departe

Circuitul florilor în natură

Maria se căsătoreşte. Nimic neobişnuit din moment ce între ea şi logodnicul ei este o poveste de dragoste lungă ce a debutat prin facultate şi continuă nestingherită şi acum. Aşa că primesc invitaţie la ceremonia de cununie civilă chiar săptămâna trecută.

La început m-am întrebat de ce s-or fi grăbit să se căsătorească chiar acum, dar aşteptând debutul ceremoniei şi discutând cu ea, aflu că ei vor să plece în voiajul de nuntă către o insulă exotică, unde accesul este permis doar cu paşaport, iar paşaportul Mariei expiră în curând. Deci este nevoită să îl schimbe şi vrea să îşi facă un nou paşaport cu numele preluat la căsătorie. În definitiv deranjul nu este atât de mare din moment ce ei doi oricum au programată cununia religioasă şi petrecerea în iunie.

Aşadar joi la ora 14.30 ar fi trebuit să debuteze ceremonia. Deşi cunoscuţii au ştiut despre ceremonie, pentru unii a fost dificil să participe din cauza orei la care a fost programată. În această situaţie la ceremonie au fost mirii, naşii, părinţii miresei, o mătuşă a mirelui şi câţiva prieteni, printre care eram şi eu. Evident că fiecare a venit cu un buchet de flori pentru mireasă, dar cum cei prezenţi nu erau foarte numeroşi, Maria a primit în total patru buchete de flori.

Pesemne nici nu avea nevoie de mai multe. Ce poate face cu mai multe? Oricum ele vor ajunge toate să se ofilească în mai puţin de o săptămâna de la data când au fost primite. Per asamblu contează mai puţin acest aspect luând în calcul desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.

Citește mai departe

Sus, deasupra tuturor

Niciodată nu aţi constatat, la chestiuni extrem de grave pe care le relatează presa, o măsură de arestare a unei persoane, a unei persoane cu funcţie publică şi atunci eu ce să cred aici şi dumneavoastră ce să credeţi de aici? Admiţând ca ipoteză teoretică de judecată că ar fi anumite elemente, de ce nu mi se dă posibilitatea să mă judec ca orice cetăţean în libertate, să-mi pot construi apărările acolo? De ce se vrea neapărat, cu orice chip să fiu introdus, aşa cum dumneavoastră ştiţi că este sistemul penitenciar si condiţiile de acolo, practic, îţi decimează fiinţa umană. Sistemul penitenciar bănuiesc că îl cunoaşteţi cu toţii şi aţi fost în el. Sunt condiţii demne de Evul Mediu, nici nu mai ai identitate, nici măcar nu mai porţi un nume, deja eşti un număr. Nu îmi este teamă de faptele mele şi sunt dispus să răspund pentru ele. Am venit în faţa dumneavoastră cu credinţă şi cu speranţă pentru că foarte multă lume îmi spunea înainte, domnule degeaba te mai duci pentru că deja decizia este luată. Nu, domnule, mă duc. Mă duc si le spun acestor oameni că vreau să mi se dea posibilitatea să mă judec, starea naturală este starea de libertate, iar în ce mă priveşte nu consider că prin ceea ce mi se pune în cârcă am devenit inamicul public numărul unu.  (Cătălin Voicu – martie 2010)

Întruniţi în plen, senatorii au decis în această săptămâna ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului Voicu şi deferirea acestuia către justiţie. În mod normal această acţiune este soluţia cea mai potrivită în acest caz, parlamentarii încercând să dovedească astfel faptul că vor să îi elimine dintre ei pe acei colegi suspectaţi că au săvârşit acte de corupţie.

Indiferent cât de promiţătoare ar fi această nouă atitudine a senatorilor, problema de fond rămâne: de ce este necesar ca organele abilitate ale statului să ceară permisiunea membrilor Parlamentului pentru a ancheta şi eventual încarcera o persoană învinuită de fapte penale? Nu cumva acest lucru îl poate determina pe cel învinuit să recurgă la alte fapte de corupţie pentru a-şi asigura în continuare protecţia personală?

Imunitatea parlamentară este în mod evident folosită abuziv în România. Deşi ar trebui să se rezume doar la discursurile politice şi la acţiunile pe care le efectuează un demnitar în numele statului şi ale interesului naţional, imunitatea aleşilor (Constituţia României art.72) depăşeşte cu mult acest cadru şi se aplică inclusiv la faptele de drept comun, incluzând aria dreptului penal.

Citește mai departe

Derapajele democraţiei

Aprobarea ordonanţei de urgenţă nr. 61/2009, prin care Parlamentul – printr-o altă lege – sau Guvernul – printr-o ordonanţă de urgenţă – au posibilitatea de a modifică sau chiar abroga legile publicate în Monitorul Oficial până la data intrării lor în vigoare reprezintă, în opinia mea, o lovitură grea dată tinerei democraţii din România, contribuind din plin la instabilitatea legislativă din ţara noastră. În situaţia constituţională actuală puterea legislativă este exercitată de către Parlament, cea executivă de către Guvern, iar puterea judecătorească este reprezentată de multitudinea de tribunale, curţi de apel şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cel care reglează şi armonizează relaţiile dintre aceste trei puteri este Preşedintele României, garant totodată al respectării Constituţiei.

În aceste condiţii devine pur şi simplu inutilă existenţa Parlamentului din moment ce orice lege dezbătută, aprobată şi promulgată într-o anumită formă poate fi ulterior modificată sau abrogată de către Guvern direct printr-o ordonanţă de urgenţă, fără consultarea altei părţi, după bunul plac al miniştrilor şi al Premierului. Deci, care mai este rolul Parlamentului în această ecuaţie?

Răspunsul la această întrebare este niciunul. În situaţia prezentată există pericolul ca Parlamentul, văduvit de rolul său în societate, să devină direct carne de tun pentru orice politician abil care va ajunge să se întrebe retoric de ce se cheltuie atâtea fonduri cu existenţa acestuia din moment ce legile oricum sunt revizuite ulterior de către Guvern. După ce a fost formulată această ipoteză nu mai este decât un pas mic până la dizolvarea acestuia. Iar dizolvarea Parlamentului reprezintă prima măsură pentru instaurarea dictaturii…

Citește mai departe

Discriminare

Declaraţia doamnei ministru Udrea conform căreia statul va scoate la vânzare către chiriaşi locuinţele construite prin programul ANL m-a dezamăgit complet. Ştiu că statul român nu are niciun fel de consideraţie pentru mare parte dintre contribuabilii care susţin însăşi existenţa sa, dar nu mă aşteptăm să fiu discriminat în acest fel.

În trecut eram mult mai revoltat de deciziile aberante pe care le luau guvernanţii, dar în ultimul timp intrasem într-o stare în care credeam că nimic nu mă mai şochează. Mulţumită doamnei Udrea acum pot fi revoltat. Da, revoltat pentru că statul, pe care dumneai îl reprezintă în calitate de ministru, mă discriminează în mod evident. De ce? Pentru că statul vinde locuinţele ANL, dar către actualii chiriaşi! Adică e egalitate de şanse, dar numai pentru unii! Că deh, suntem în România şi aplicăm modelul românesc!

Conform declaraţiilor doamnei ministru, cei care stau acum cu chirie în blocurile ANL vor avea drept de a-şi cumpăra actualele locuinţe. În cazul în care aceştia nu vor dori sau nu îşi vor permite să cumpere probabil statul va vinde altcuiva. Îmi este dificil să îmi imaginez situaţia în care actualii chiriaşi vor rata o asemenea oportunitate din moment ce preţurile de vânzare ale locuinţelor sunt cu mult sub media pieţei, în unele cazuri – cum ar fi Bucureşti sau oraşele mari – ajungând până la un sfert din valoarea de tranzacţionare de pe piaţa liberă.

Aşadar chiriaşii au voie să îşi cumpere locuinţele după ce au stat în chirie numai un an. Ceilalţi cetăţeni trebuie să aştepte să renunţe unii dintre chiriaşi dacă doresc să îşi achiziţioneze şi ei o locuinţă ANL. Nu ştiu ce părere au actualii guvernanţi, dar eu cred că acesta este exemplul clasic de discriminare.

Citește mai departe

A fi sau a nu fi erou

Def. Erou = persoană care se distinge prin bărbăţie, vitejie şi curaj pe câmpul de luptă  (NODEX)

În opinia mea conceptul de erou naţional se referă la acea persoană care prin acţiunile ei a adus o contribuţie majoră la apărarea patriei. Aşa cum am învăţat în şcoala generală sau în liceu eroii noştri au luptat pentru independenţa României (Constantin Ţurcanu – Peneş Curcanul), pentru reîntregirea neamului (Ecaterina Teodoroiu) şi împotrivă forţelor de ocupaţie (Gheorghe Turturică). Cei enumeraţi s-a pus în slujbă ţării pentru a apăra, fiecare în felul lui, ideea de stat naţional unitar român.

Desigur cei trei reprezintă doar o mică parte dintre aceia care au luptat pe diverse câmpuri de bătălie, începând cu războaiele antice, trecând prin luptele medievale şi terminând cu eroii care s-au jertfit la Revoluţia din 1989. De ce cred eu că ultimii eroi pe care trebuie să îi menţioneze istoria sunt cei de la Revoluţie? Pentru că după acest moment România nu a mai avut niciun conflict în care să fie nevoită să se apere de o agresiune externă sau internă. După acest moment ţara noastră a desfăşurat trupe prin diverse teatre de operaţiuni doar pentru a primi acceptul să fie membră NATO sau UE. Efectiv s-a mers la război pentru cu totul alte motive decât apărarea ţării. Desigur, gândind larg, am participat la diverse acţiuni pentru a deveni membri NATO, deci implicit pentru a ne consolida apărarea naţională, dar nicidecum nu am mai mai apărat prin acţiunile noastre pământul ţării!

Exemplele cele mai elocvente sunt acţiunile din Irak şi Afganistan. Ce anume a căutat sau caută în continuare armata romană acolo? Au avut popoarele irakiene sau afgane ceva de împărţit cu noi? Dacă nu mă înşel până acum douăzeci de ani irakienii ne erau chiar buni prieteni, iar acum noi am pornit la război împotrivă lor? Iar afganii cu ce ne-au greşit? Probabil cu nimic, dar hotărârea înaltului comandament NATO a fost să participăm şi noi la aceste acţiuni „de menţinere a păcii” cu arma în mână.

Citește mai departe

Timpul nu se opreşte niciodată

Pentru tataia…

Există în viaţa fiecăruia situaţii când ai vrea ca timpul să fie reversibil astfel încât să te poţi întoarce la anumite momente pe care le-ai trăit şi care atunci ţi se păreau că nu se vor termina niciodată. Îţi sunt clare secvenţele pe care ai vrea să le retrăieşti, rememorezi exact toate sentimentele pe care le-ai avut atunci şi te întrebi de ce oare nu ai preţuit mai mult clipa. De ce oare nu ai arătat celorlalţi ceea ce simţi tu, asigurându-i pe cei dragi că sentimentele pentru ei nu s-au schimbat, fiind la fel de puternice…

Pentru că vine un moment în care tot ceea ce ţi se părea evident, tot ceea ce era bine definit şi normal dispare. Şi vrei să dai timpul înapoi pentru o ultimă îmbrăţişare, un ultim cuvânt sau o ultimă privire. Dar nu poţi să faci asta pentru că timpul nu a mai avut răbdare şi lucrurile sunt total diferite acum, fără nicio speranţă că vor reveni la situaţia pe care o deplângi tu…

Ne-am obişnuit ca cei dragi să ne fie aproape. Dar acest aproape este relativ. Pe măsură ce suntem angrenaţi din ce în ce mai mult în dinamica de zi cu zi ajungem să ne întâlnim mult mai puţin cu cei dragi. Mai ales dacă aceştia sunt la o  oarecare depărtare de noi, dar nu neapărat în acest caz. Ne bazăm pe faptul ca îi vom găsi acasă şi mâine şi poimâine şi săptămâna viitoare sau luna viitoare. Amânăm întâlnirea sub diferite pretexte pentru că nouă să ne fie bine. Credem în existenţa unor situaţii foarte importante care ne acaparează în totalitate şi care ne fac să amânăm întâlnirea programata…

Citește mai departe

Gripa porcină

Observ la televizor că între calupurile de clipuri publicitare este inserată din ce în ce mai insistent avertizarea privind pericolul prezentat de către noua tulpină de gripă. În locul binecunoscutei formule „Pentru o viaţă sănătoasă evitaţi excesul de sare, zahăr sau grăsimi” ne sunt prezentate ori câteva sfaturi referitoare la ce trebuie să facem pentru a nu contacta virusul gripal ori un mesaj care ne anunţă că este necesar să ne vaccinam pentru a nu ne îmbolnăvi.

Pentru că nu vreau să pornesc o polemică referitoare la cât de necesar este vaccinul mă voi referi în articol doar la sfaturile de prevenire a contactării gripei porcine. Aşadar primul sfat este foarte util, dar imposibil de pus în practică:”Evitaţi contactul cu persoanele bolnave sau aglomeraţia”. Personal nu cred că este cineva care îşi doreşte foarte mult să se îmbolnăvească, deci tind să cred că fiecare dintre noi este îndrumat de simţul său de conservare şi va evita, pe cât posibil, contactul cu cei pe care îi cunoaşte şi despre care ştie că sunt bolnavi.

Însă aglomeraţia este imposibil de evitat. Mai ales dacă foloseşti transportul în comun şi călătoreşti la ore de trafic intens. Drept urmare nu poţi şti dacă vreunul dintre ceilalţi călători prezintă sau nu simptome de gripă. Mai mult decât atât, chiar dacă este contaminat cu acest virus, tu nu ai cum să îţi dai seamă de acest lucru decât când e prea târziu. De ce? Pentru că nu poţi verifica dacă are febră sau transpiraţie abundentă, dar îl poţi suspecta în momentul când începe să tuşească în mod repetat şi cu secreţii. Fatalmente, dacă s-a ajuns la acest pas, eşti deja pasibil să primeşti şi tu virusul pentru că tuşitul sau strănutul vecinului vor elibera în atmosferă un număr foarte mare de virusuri pe care tu nemijlocit îi vei inhala. Deci, dacă te gândeşti abia acum la posibilitatea să te îmbolnăveşti de la alţi călători, atunci e clar prea târziu să mai poţi face ceva profilactic.

Citește mai departe