Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Viena – un colţ de istorie (III)

Capitolul 5: Viaţa de zi şi viaţa de noapte

Nu am ajuns într-un club de noapte în Viena. Am observat câteva deschise, dar nu am intrat, deci nu pot descrie acest aspect. În schimb am reuşit să trec prin mai mult restaurante, îndeajuns ca să îmi fac o idee generală.

În primul rând mai toate restaurantele din centrul istoric al Vienei se închid cel mai târziu la miezul nopţii, după ora 12 rămânând deschis doar câteva restaurante fast-food. De altfel orarul de lucru scurt este regulă pretutindeni în Viena, în principal la magazinele alimentare de tip supermarket de cartier care îşi închid porţile în jurul orei 19, lucru absolut de neconceput în Bucureşti.

Deosebirile dintre Viena şi Bucureşti în ceea ce priveşte felul de a trăi nu se opresc doar la acest aspect. Din punctul meu de vedere vienezii care locuiesc în centru duc o viaţă relativ liniştită şi ferită de stres. Am văzut şi în Viena ambuteiaje în trafic, dar parcă nu este aceeaşi nebunie ca cea pe care o vedem şi o resimţim în Bucureşti. Nu vreau să dezvolt acest subiect pentru că articolul are altă temă, dar l-am menţionat pentru că am simţit o diferenţă mare între cele două stiluri de viaţă.

Tot la capitolul nivel de trai şi stil de viaţă se încadrează şi existenţa micilor magazine de cartier. De pe străzile Bucureştiului suprabancarizat şi suprafarmacizat au dispărut magazinele familiale „cu de toate” sau atelierele de cizmărie, lăcătuşerie, feronerie sau de reparaţii diverse, dar în Viena acestea continuă să existe. Sunt curios cum pot aceste magazine să funcţioneze în continuare într-o lume globalizată bazată pe consum şi în care este mai uşor şi mai ieftin să cumperi un produs nou decât să îl repari pe cel vechi.

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie (II)

Capitolul 3: Tiergarten

În perioada când am fost la palatul Schoenbrunn se ofereau tichete de reduceri pentru alte atracţii turistice atunci când achiziţionai biletul Classic Pass, printre care se afla şi un cupon pentru o reducere la grădina zoologică din parcul palatului. Desigur, nu este necesar să vizitezi zoo dacă nu doreşti să faci acest lucru. Mie nu mi-a lăsat o impresie extraordinară, dar este doar părerea mea, care probabil se datorează şi faptului că eu nu vroiam să o vizitez, dar mi-am schimbat opţiunea bazându-mă şi pe experienţele avute de prietenii şi cunoscuţii care mi-au recomandat să nu omit zoo din vizita mea la Viena. Însă vizita la zoo nu a fost nicidecum aşa cum o preconizasem. Probabil şi pentru că aveam anumite aşteptări care nu mi-au fost confirmate.

Mă aşteptam să găsesc o grădină zoologică modernă, în care animalele nici măcar nu simt că sunt private de libertate. Ceea ce am găsit a fost o grădină zoologică veche de mai bine de 250 de ani, dar bine întreţinută, însă nicăieri senzaţia de libertate: aceleaşi garduri înalte pe care scrie mare cu galben, în mai multe limbi de circulaţie internaţională, că este interzis să hrăneşti animalele, aceleaşi animale plictisite ţinute în soare şi, evident, acelaşi miros care te anunţă că eşti în mijlocul unei grădini zoologice. Singurul lucru altfel este zona dedicată urşilor panda, zonă în care temperatura era ceva mai scăzută faţă de cele aproape 30 de grade Celsius de afară. În această zonă urşii ne-au tratat cu spatele – la propriu – pentru că erau în perioada în care îşi făceau siesta şi dormeau cu toţii.

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie

Am regăsit Viena aşa cum o ştiam: racoroasă, liniştită şi plină de istorie. În precedentele mele treceri prin acest oraş am hotărât că îi trebuie alocată o perioadă mai mare de timp pentru a-mi forma o părere despre el. Aşa că anul acesta am avut la dispoziţie o săptămână pentru a vizita şi pentru a cunoaşte fosta capitală a imperiului habsurgic.

Capitolul 1:  Transportul în Viena

Ceea ce am remarcat că mă întristează de fiecare dată când ajung într-o capitală de ţara civilizată este faptul că în aceste oraşe găseşti în aeroport indubitabil un tren sau un metrou care să te ducă în centrul oraşului. De ce mă întristează acest lucru? Pentru că la cele două aeroporturi din Bucureşti acest lucru nu este la fel, în ciudă faptului că aeroportul Băneasa este chiar în oraş… Desigur sunt planuri pentru execuţia unei magistrale de metrou spre Otopeni, dar momentan acestea sunt doar planuri.

Revenind la Viena şi la mijloacele ei de a ajunge din centrul oraşului la aeroport am remarcat că există două soluţii: trenul expres CAT care parcurge această distanţă în 16 minute (sau cel puţin aşa scrie pe panoul publicitar) şi trenul obişnuit care a parcurs aceeaşi distanţă în ceva mai puţin de trei sferturi de oră. Diferenţa de preţ dintre cele două este semnificativă aşa că vă sfătuiesc să folosiţi trenul obişnuit dacă nu vă grăbiţi.

Citește mai departe

Utopia unităţii europene – piaţa muncii

Recentele hotărâri luate de guvernul Spaniei prin care urmează să restricţioneze accesul muncitorilor români pe piaţa muncii spaniole reconfirmă faptul că unitatea Uniunii Europene este o utopie. Această construcţie transfrontalieră şi transnaţională nu poate dăinui decât dacă este menţinută artificial la nivel politic şi economic.

În fapt ceea ce dăunează cel mai mult conceptului de uniune sunt naţionalismul şi protecţionismul manifestate la nivel de ţară (vezi Franţa sau Germania) şi chiar la nivel nord-sud (vezi recentul conflict referitor la orele şi programul de muncă dintre Germania şi Grecia). Situaţia este şi mai complicată atunci când intervine şi o parte economică în această ecuaţie, ţările dezvoltate dorind cu ardoare să îşi menţină economia puternică, uneori chiar în detrimentul celorlalte ţări din uniune.

Aceste derapaje ar putea fi reglementate cumva dacă ar exista organisme comunitare cu adevărat puternice, cu putere de decizie imediată asupra tuturor ţărilor membre. În prezent hotărârile luate de Parlamentul European (organism legislativ al UE) sunt materializate într-o directivă care este apoi transmisă fiecărui stat membru pentru integrare în legislaţia naţională. Acest proces este foarte stufos şi dificil de implementat, iar rezultatul poate apărea după mai mulţi ani, chiar dacă directiva este una foarte importantă pentru viaţa cetăţenilor uniunii!

Citește mai departe

Tot ceilalţi sunt de vină

Discursul domnului Boc de la sfârşitul săptămânii trecute poate fi încadrat la categoria discursurilor memorabile ale dumnealui. Aflat la întâlnirea asociaţiei prefecţilor şi subprefecţilor din România domnul Prim-ministru a explicat care sunt cauzele care au determinat criza economică. Nu ştiu cât de convingător a fost domnia sa în faţă auditoriului prezent, dar cred totuşi că cetăţenii nu prea au urmărit acest discurs.

Cauza pentru care domnul Boc nu a convins este modul în care a prezentat lucrurile. Domnia sa s-a bazat pe o axiomă des folosită în politică: dacă situaţia din ţară este grea, atunci responsabili pentru această stare sunt foştii guvernanţi care au devalizat bugetul şi au lăsat ţara într-o situaţie de nedescris. Aşa cum domnul Prim-ministru cunoaşte, această strategie este foarte bună dacă este folosită corect şi în momentele propice, deoarece oamenii tind să caute un vinovat pentru ceea ce se întâmplă, iar cel care se află la conducerea ţării le oferă această variantă.

Citește mai departe

„Flexibilizarea” pieţei muncii

Domnul Prim-ministru Emil Boc este pe cale să rişte demiterea Cabinetului pe care îl conduce în încercarea dumnealui de a impune aprobarea legii de modificare a Codului Muncii. În acest sens domnia sa a implicat Guvernul în procesul de asumare a răspunderii pe această lege în loc să aştepte trecerea ei prin Parlament.

Decizia pe care domnul Boc a luat-o este una cu multe implicaţii sociale şi politice. În primul rând domnul Boc se expune voit la o reacţie ostilă a senatorilor şi deputaţilor nemulţumiţi de faptul că Guvernul consideră Parlamentul o anexă bună numai pentru legi ordinare cu puţine implicaţii, în timp ce legile importante sunt ori impuse prin ordonanţa de urgenţă ori prin asumarea răspunderii.

În acelaşi timp este posibil ca moţiunea de cenzură să fi fost depusă de către opoziţie cu scopul clar definit de a demite Guvernul şi de a încerca preluarea puterii executive prin investirea unui alt guvern. În aceste condiţii ce îl îndeamnă pe domnul Boc să acţioneze cu atâta determinare şi să se expună direct?

Citește mai departe

Boxul colecţiei

Am observat că de câţiva ani anumite ziare şi reviste oferă cititorilor şi câte un DVD la achiziţionarea respectivei publicaţii. Ideea de marketing este bună şi presupun că astfel a crescut numărul ediţiilor vândute pentru că altfel ar fi încetat această practică. Indiferent dacă publicaţia apare zilnic sau săptămânal, metoda „ataşării” unui alt obiect de interes (acesta putând fi o carte, un DVD sau un calendar) i-a determinat pe cititori să înceapă să asocieze publicaţia cu diversele colecţii pe care această le promovează, crescând gradul de recunoaştere a publicaţiei printre aceştia.

Deşi ideea promovării unui alt obiect din sferă culturii este lăudabilă, sunt convins că niciun trust de presă nu face acest lucru din grijă nemăsurată pentru nivelul de cultură al cititorilor săi. Păstrând un nivel al preţului decent se asigură faptul că cei care vor cumpără se vor bucură de „bonusul” primit, menţinându-le acestora trează dorinţa de a cumpără şi data viitoare un alt obiect „ataşat”.

Însă colecţiile de DVD se pot împrăştia foarte uşor în biblioteca cititorului, aşa că responsabilii de la publicaţii şi-au imaginat un sistem prin care colecţiile numeroase primesc o cutie în care urmează să fie păstrate toate DVD-urile. Abordarea este foarte interesantă pentru că în acest mod se crează artificial o nevoie la nivelul cumpărătorului de a achiziţiona toată colecţia, aspect foarte important pentru că determină creşterea profitabilităţii colecţiei respective. În schimb implementarea putea fi mai inspirată.

Ceea ce este ciudat din punct de vedere lingvistic este denumirea dată cutiei respective. În toate mediile de informare această simplă cutie este denumită pompos „boxul colecţiei”. Înţeleg faptul că cei care sunt responsabili de apariţia colecţiei sunt afectaţi de sindromul romglezei, dar în acest caz situaţia este chiar hilară pentru că „box” are o cu totul altă semnificaţie în limba romană.

Citește mai departe

Cum să nu faci turism!

Un nou an a început şi trebuie să fim cu toţii optimişti şi să ne gândim că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună, urmând a se rezolvă cât mai repede toate problemele care nu au fost soluţionate până acum.

Însă oricât de optimist ar putea fi cineva şi oricât de bine intenţionat ai fi, tot ajungi să te enervezi în momentul în care descoperi că există o diferenţă esenţială între ceea ce ţi s-a promis în momentul în care ai achiziţionat un pachet turistic şi realitatea cruntă care te loveşte în momentul în care începi să beneficiezi de respectivele „servicii”. Aşadar, pentru a detalia îndeajuns ce anume poate merge prost, atunci când te încăpăţânezi şi vrei să fii turist în România, am împărţit articolul în câteva secţiuni:

Cum să nu faci vânzări!

Dacă le promiţi turiştilor un anumit pachet atunci chiar trebuie să te ţii de cuvânt pentru că altfel oaspeţii tăi vor reţine în special ceea ce nu le-a plăcut. Oferta turistică trebuie tratată asemenea unui contract perpetuu: acelaşi nivel al calităţii menţinut întotdeauna şi oferirea tuturor facilităţilor prezentate cu mare fast în pliantul de prezentare. Oricare opţiune lipsă va fi tratată aspru de către clienţi, aceştia simţindu-se trataţi necorespunzător.

Citește mai departe