Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

O demisie nu este de ajuns

Pentru domnul (încă) deputat Ion Stan demisia din Partidul Social Democrat nu este suficientă pentru eliminarea suspiciunilor privind presupusele acte de corupție de care este acuzat și, implicit, pentru a demonstra nevinovăția dumnealui. Acuzat de trafic de influență domnul Stan trebuie să își dea demisia și din Parlamentul României dacă dorește să dovedească că nu este vinovat de acuzațiile ce i se aduc. Ba, mai mult decât atât, trebuie să se pună la dispoziția organelor de anchetă pentru a se finaliza cât mai repede dosarul în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată. Asta dacă domnia sa știe că nu a comis actele de corupție pe care procurorii le-au descoperit și, prin urmare, nu poate fi nici acuzat și nici condamnat.

Cu toate acestea domnul deputat Stan pare că nu are nicio intenție de a demisiona din Parlament, deși a demisionat din PSD. De fapt demisia din PSD a fost forțată de decizia domnului Prim-ministru Victor Ponta care, în calitatea dumnealui de președinte al PSD, i-a transmis un mesaj clar deputatului Ion Stan: ori demisionezi din partid, ori te excludem. Așa că domnul Stan a ales să demisioneze din partid, conștient fiind de faptul că partidul nu îl poate da afară și din Parlament, din moment ce abia a fost ales deputat la scrutinul din 9 decembrie 2012.

Situația aceasta ar fi putut fi evitată dacă plenul Camerei deputaților ar fi încuviințat arestarea domului deputat Stan, așa cum a recomandat comisia juridică a Camerei. Sau dacă domnul deputat Stan ar fi urcat la tribună Camerei deputaților și ar fi exclamat că dumnealui se pune la dispoziția justiției. Însă plenul reunit al Camerei deputaților nu a încuviințat cererea de arestare preventivă a domnului deputat. Care au fost motivele acestei decizii? Nu putem cunoaște niciodată răspunsul la această întrebare din moment ce doamnele și domnii deputați nu sunt oblgati să își justifice acțiunile efectuate în exercitarea mandatului. Însă, extrapolând și analizând, fără a avea neapărat studii juridice, se poate concluziona că un număr de 226 de cetățeni aleși deputați interferează în actul general de justiție și refuză ca unul dintre ei să fie anchetat și arestat că toți ceilalți cetățeni ai acestei țări. Oare în acest caz s-ar putea aplica prevederile din Codul penal referitoare la favorizarea infractorului?

Citește mai departe

Agonia de la Spitalul de Urgenţă (II)

Vineri,13. Ora 3.40

Din nou dureri atroce de rinichi, din nou o vizită la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Sper că acum să nu mai fie aglomeraţia de data trecută şi să fiu tratat foarte repede.

Vineri,13. Ora 3.50

Cobor din taxi şi mă târăsc spre camera de gardă. Mă gândesc că trebuie să fie linişte în spital din moment ce o mare parte a personalului stă afară şi se ocupă cu diverse: fumează, citesc cărţi sau reviste.

Vineri,13. Ora 3.55

Ajung la cabinetul de triaj unde întâlnesc un domn doctor foarte „prietenos”: mă întreabă într-un total sictir ce anume am şi după ce îi spun că am dureri cumplite de burtă îmi dă un „Aşa, şi?”. Probabil îl intrigă expresia şocată de pe faţă mea, mai ales că i-am perturbat noaptea liniştită, dar îmi face până la urmă fişa şi mă trimite la cabinetul de urgenţe chirurgie unde am noroc că nu mai este niciun alt pacient. Bucuria mea este de scurtă durată pentru că realizez cu dezamăgire că nici medic nu este în cabinet. Aşa că nu am altceva decât să îmi încep lunga aşteptare din noaptea această.

Citește mai departe

Alb sau negru?

Recenta decizie a Curţii Constituţionale referitoare la modul de organizare a referendumului este ambiguă şi consider că nu respectă pe deplin conceptul democraţiei, aşa cum percep eu acest concept. Voi prezenta mai jos argumentele care mă determină să fac această afirmaţie. Precizez încă de la început că nu doresc ca acest articol să fie interpretat ca părtinitor în privinţă referendumului din 29 iulie şi de aceea mă voi referi de fiecare dată cu „alb” sau „negru” în ceea ce priveşte opţiunile electoratului la referendum.

Voi porni de la decizia Curţii Constituţionale care a hotărât că un referendum poate fi validat „în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

În primul rând să lămurim ce anume se înţelege prin sintagma „asigură participarea la referendum”. O interpretare a acestei decizii poate însemna faptul că se asigură dreptul de participare pentru cel puţin jumătate plus unu din persoanele cu drept de vot. Ori această condiţie este de la început îndeplinită pentru că oricare referendum asigură apriori dreptul oricărui cetăţean de a îşi exprimă opinia. Un alt mod de interpretare a acestei decizii conduce la ideea că instituţiile statului trebuie să se asigure că jumătate pus unu din numărul votanţilor vor vota. Dar cine asigură acest lucru? Guvernul? Parlamentul? Preşedintele? Cum poate fi asigurat acest lucru din moment ce votul nu este obligatoriu în România?

Citește mai departe

„Bă, a venit lumina!”

Este al treilea an în care simt o mare dezamăgire atunci când ajung să iau lumina de la slujbă de Înviere, chiar dacă am participat la această slujbă în ultimii trei ani la trei biserici diferite. Deşi sunt conştient de faptul că nu sunt creştinul model pe care oricare preot să îl dea exemplu, din moment ce nu ajung la biserică decât din când în când – în principal la sărbătorile religioase importante şi în unele duminici, totuşi îmi place să particip la slujbă de Înviere.

De aici provine şi nemulţumirea mea legată de modul um se desfăşoară an de an acest moment unic. Gândit că un moment înălţator, celebrarea învierii Domnului tinde să de transforme din ce în ce mai mult într-un kitsch comercial de prost-gust, profan, aproape monden şi care nu mai conţine acea minimă părticică de spiritual. Asta dacă nu luăm în calcul derizoriul în care se zbate simbolul Luminii Sfante, simbol mediatizat în exces şi a cărui aterizare în România a fost prezentată la televizor pe toate canalele de ştiri la ore de maximă audienţă.

Cine este responsabil pentru această evidentă degradare a semnificaţiei şi simbolisticii aceste sărbători? O mare parte din responsabilitate aparţine credincioşilor. Am observat anul acesta – ca de altfel în ultimii câţiva ani – că o mare parte dintre cei care participă la slujbă de Înviere nu au aproape nimic în comun cu spiritualitatea momentului. Senzaţia pe care o trăieşti este că aceşti creştini au venit la biserică doar cu un singur scop: acela de a lua lumină şi de a pleca ulterior acasă cu trofeul obţinut, fără a ţine seama în niciun moment de regulile de convieţuire în preajma şi în interiorul bisericii.

Primul exemplu pe care îl ofer în acest sens este larma de nedescris din jurul bisericii aproape de miezul nopţii. Înţeleg că nu este loc în biserică pentru toţi cei doritori să participe, dar asta nu înseamnă că dacă stai alături de ceilalţi credincioşi în curtea bisericii ai voie să te manifeşti zgomotos, să strigi tare după un vecin care nu te-a văzut din partea cealaltă a curţii sau să îl boscorodeşti pe vreun amic la telefon că nu a ajuns încă. Desigur regulile care se aplică în interiorul bisercii referitoare la vorbit şi la zgomot nu se pot aplica în totalitate şi în curtea bisericii, dar trebuie să ne amintim totuşi că suntem cu toţii la o adunare religioasă şi că anumite reguli de conduită din viaţa de zi cu zi, nu neapărat din spectrul religios, se aplică întocmai, obligându-ne să nu îi deranjam pe ceilalţi participanţi prin gesturile noastre. Asta dacă şi numai dacă cei care „vânează” lumina cunosc aceste reguli…

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie (IV)

Capitolul 6: Casa Hundertwasser

Mă aşteptam să nu fie nimic spectaculos la o casă aflată în Viena. Aşa cum am mai scris şi într-un capitol anterior, arhitectura din centrul Vienei este relativ uniformă, clădirile integrându-se natural în peisaj, fără excentricităţi şi fără situaţii în care te întrebi dacă cel care a aprobat construcţia  a fost orb. Spre surprinderea mea, din această rigoare care învăluie totul în Viena, apare casa Hundertwasser (construită de arhitecţii Friedensreich Hundertwasser şi Joseph Krawina între anii 1983 – 1985), operă de artă arhitectonică care nu respectă niciuna dintre regulile impuse celorlalte clădiri.

Dacă regula de bază la clădiri este că nu sunt permise balcoanele, casa Hundertwasser are balcoane, ba chiar mai multe, dispuse pe o parte a acesteia. Cu toate acestea viziunea arhitectului a fost una neconvenţională astfel încât aceste balcoane nu sunt funcţionale şi nici vizitabile, lăţimea acestora permiţând doar creşterea unor copaci. Da, întradevăr, copaci care au crescut de la etajul unu sau de la etajul doi direct din balcoane, în totală contradicţie cu aliniamentul stradal al vegetaţiei.

Excentricitatea casei Hundertwasser continuă cu dispunerea total aleatorie a ferestrelor. Ba mai mult decât atât, ferestrele au forme diferite şi nu sunt două ferestre care să semene între ele, aspect care măreşte gradul de atractivitate al acestei clădiri. Privind casa de departe ai impresia că este un organism viu, multicolor, cu o dispunere ciudată a ochilor şi care te priveşte în continuu.

Citește mai departe