Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

„Bă, a venit lumina!”

Este al treilea an în care simt o mare dezamăgire atunci când ajung să iau lumina de la slujbă de Înviere, chiar dacă am participat la această slujbă în ultimii trei ani la trei biserici diferite. Deşi sunt conştient de faptul că nu sunt creştinul model pe care oricare preot să îl dea exemplu, din moment ce nu ajung la biserică decât din când în când – în principal la sărbătorile religioase importante şi în unele duminici, totuşi îmi place să particip la slujbă de Înviere.

De aici provine şi nemulţumirea mea legată de modul um se desfăşoară an de an acest moment unic. Gândit că un moment înălţator, celebrarea învierii Domnului tinde să de transforme din ce în ce mai mult într-un kitsch comercial de prost-gust, profan, aproape monden şi care nu mai conţine acea minimă părticică de spiritual. Asta dacă nu luăm în calcul derizoriul în care se zbate simbolul Luminii Sfante, simbol mediatizat în exces şi a cărui aterizare în România a fost prezentată la televizor pe toate canalele de ştiri la ore de maximă audienţă.

Cine este responsabil pentru această evidentă degradare a semnificaţiei şi simbolisticii aceste sărbători? O mare parte din responsabilitate aparţine credincioşilor. Am observat anul acesta – ca de altfel în ultimii câţiva ani – că o mare parte dintre cei care participă la slujbă de Înviere nu au aproape nimic în comun cu spiritualitatea momentului. Senzaţia pe care o trăieşti este că aceşti creştini au venit la biserică doar cu un singur scop: acela de a lua lumină şi de a pleca ulterior acasă cu trofeul obţinut, fără a ţine seama în niciun moment de regulile de convieţuire în preajma şi în interiorul bisericii.

Primul exemplu pe care îl ofer în acest sens este larma de nedescris din jurul bisericii aproape de miezul nopţii. Înţeleg că nu este loc în biserică pentru toţi cei doritori să participe, dar asta nu înseamnă că dacă stai alături de ceilalţi credincioşi în curtea bisericii ai voie să te manifeşti zgomotos, să strigi tare după un vecin care nu te-a văzut din partea cealaltă a curţii sau să îl boscorodeşti pe vreun amic la telefon că nu a ajuns încă. Desigur regulile care se aplică în interiorul bisercii referitoare la vorbit şi la zgomot nu se pot aplica în totalitate şi în curtea bisericii, dar trebuie să ne amintim totuşi că suntem cu toţii la o adunare religioasă şi că anumite reguli de conduită din viaţa de zi cu zi, nu neapărat din spectrul religios, se aplică întocmai, obligându-ne să nu îi deranjam pe ceilalţi participanţi prin gesturile noastre. Asta dacă şi numai dacă cei care „vânează” lumina cunosc aceste reguli…

Citește mai departe