Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Puţină ecologie

Nu cred în eficienţa programelor de tipul „Ora Pământului„. De ce? Pentru că, în opinia mea, acest tip de program mai mult aduce un deserviciu decât să ajute mediul înconjurător şi nu are aproape niciun efect pe termen lung. Este adevărat că punctual se rezolvă ceva, dar gândind în ansamblu rezultatul este aproape nesemnificativ.

„Ora Pământului” presupune că în fiecare an timp de o oră o parte din locuitorii planetei noastre se gândesc că săvârşesc un lucru bun, acţiune pe care aceştia o consideră chiar ceva ecologic. La prima vedere tinzi să le dai dreptate din moment ce pare că anul acesta evenimentul a avut succes în România pentru că a determinat scăderea consumului de energie electrică în intervalul în care s-a desfăşurat evenimentul. Analizând în detaliu realizezi că efectul, deşi încurajator, este mai degrabă dezamăgitor.

Cu toate acestea nu trebuie gândit de la început într-un registru negativ. De fapt citind declaraţia preluată de RTV.net care confirmă că a scăzut consumul de energie electrică ajungi la concluzia că evenimentul a avut succes. A fost oare de ajuns să se închidă lumina şi electrocasnicele timp de o oră? I-a determinat acest lucru pe responsabilii de la nivelul sistemului energetic naţional să comande închiderea sau scăderea producţiei unei centrale electrice pe bază scăderii consumului? Sau a rămas totul la fel, în sensul că centralele electrice au continuat să funcţioneze (unele dintre acestea fiind chiar foarte poluante) la aceeaşi capacitate? Dacă nimic nu s-a schimbat în funcţionarea centralelor atunci rezultatul acţiunii este chiar nul, deşi s-a înregistrat o scădere de consum, fiind necesară oprirea marilor consumatori industriali pentru a se întâmplă ceva.

Citește mai departe

UE, aşa NU

Sâmbătă dimineaţă o ştire economică a bulversat viaţa tuturor europenilor, indiferent de statul în care îşi au aceştia domiciliul: Cipru – stat membru UE – a fost de acord să confişte o cotă din depozitele populaţiei micuţei insule pentru a încerca salvarea sistemului bancar naţional de la colaps. În schimbul acestei decizii Cipru va primi un ajutor financiar consistent de la UE şi posibil de la FMI.

Deşi acţiunea în sine a fost denumită în numeroase feluri (taxare excepţională, naţionalizare, reţinere extraordinară etc.) această nu reprezintă decât o confiscare a unei cote din sumele aflate în depozitele băncilor cipriote. În cazul în care Parlamentul cipriot va adopta legislaţia care să consfinţească această acţiune, deponenţii se vor trezi în prima zi bancară în care vor avea acces la depozitele lor că au mai puţini bani în cont şi că statul a confiscat, fără o hotărâre judecătorească în acest sens, o parte din averea acestora.

Paradoxul acestei decizii constă în faptul că Cipru are nevoie de bani şi, implicit, de împrumut tocmai pentru a salva băncile cipriote de la colaps. În ideea că va avea loc în zilele următoare confiscarea sumelor, ce încredere vor mai avea deponenţii în băncile cărora le-au încredinţat banii? Nu cumva tocmai această acţiune va alunga şi mai mult deponenţii şi va îngreuna vizibil activitatea băncilor, exercitând o presiune şi mai mare asupra activelor şi pasivelor acestor instituţii? Ce se va întâmplă dacă deponenţii îşi vor scoate toţi banii din conturi? În definitiv este opţiunea fiecăruia să facă ce doreşte cu banii săi. În acest caz băncile greu încercate de criza financiară vor avea fonduri suficiente pentru a returna tuturor banii înapoi? Oare aceleaşi bănci care sunt nevoite astăzi să dijmuiască fondurile atrase vor fi în stare să facă faţă mâine unui exod masiv de capital? Eu am mari rezerve că acest lucru se va putea întâmplă. Şi atunci care a mai fost scopul acestui plan de salvare dacă, să zicem, cel puţin una dintre bănci se va confruntă din nou cu spectrul falimentului? Doar dorinţa de a arată că s-a făcut ceva în sensul salvării băncilor cu preţul unui împrumut evaluat la 10 miliarde de Euro?

Citește mai departe