Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Reflecții post-electorale (I) – Câți alegători suntem în realitate?

Au trecut două săptămâni de la turul II al alegerilor pentru funcția de Președinte al României și spiritele s-au domolit. Nu de tot, din moment ce încă mai sunt voci care cer diverse lucruri (demisii, anchete etc), dar cred că ecoul alegerilor începe să dispară puțin câte puțin. Rămân în urmă câteva întrebări cărora eu nu le-am găsit răspuns și pe care doresc să le prezint în cadrul unei serii de articole.

Prima dintre aceste întrebări este „Câți alegători suntem în realitate?”. Pentru mine este o adevărată enigmă numărul real al cetățenilor cu drept de vot din țară. Și aici mă refer doar la cei care sunt în România, fiind pe deplin conștient de faptul că statului român îi este foarte greu să îi numere pe toți cei care sunt în afara granițelor, mai ales dacă sunt plecați în țările membre UE.

Confuzia în care mă aflu provine în principal de la faptul că două entități ale statului român declară date diferite legate de acest subiect. Mai întâi Institutul Național de Statistică a efectuat recensământul populației și al locuințelor în anul 2011 și, după doi ani în care a tot centralizat datele, a ajuns la concluzia că în 20 octombrie 2011 erau în țară 20.121.641 de cetățeni de toate vârstele. Dintre aceștia 15,9% (adică aproximativ 3,2 milioane de cetățeni) erau atunci cuprinși la categoria de vârstă între 0 și 14 ani. De ce este important câți anume erau în categoria 0-14 ani? Pentru că aceștia încă nu au împlinit 18 ani în 2014 și nu puteau să intre în listele electorale permanente în 2014. În concluzie 20,1 – 3,2 = 16,9 milioane de cetățeni care sigur au astăzi peste 18 ani, folosind datele de la recensământ. Mai departe putem doar specula că numărul acestora a scăzut totuși din 2011 până acum pentru că o parte dintre ei au decedat între timp, iar cetățenii care s-au născut în anii 2011-2014 nu sunt încadrați în această categorie. Deci sunt ceva mai puțin de 16,9 milioane de cetățeni care au peste 18 ani în România anului 2014.

Citește mai departe

Acciza încrucișată

Într-o economie care își revine – sau încearcă să își revină – după o criză îndelungată ideea măririi taxelor și a impozitelor este una nefericită. Iar dacă cresc taxele pe consum, așa cum este acciza suplimentară pentru produsele petroliere, efectul va fi și mai greu de controlat și poate genera un rezultat total diferit decât cel scontat: scăderea încasărilor la buget. Cu toate acestea atunci când vistieria statului este goală sau aproape goală prima acțiune la care se gândesc guvernanții este să mărească taxele, mai ales din prisma faptului că pe termen scurt efectul poate fi rapid – încasarea banilor necesari în momentul respectiv, dar pe termen lung va conduce la un efect economic contrar pentru că oamenii vor începe să consume mai puțin din respectivul produs sau vor încerca să facă rost de acesta prin căi mai puțin licite, generând evident evaziune fiscală.

De aceea cred că ideea promovată de Guvernul României de a returna o parte din acciza suplimentară încasata la carburanți către marii transportatori are, în opinia mea, și un alt scop, acela de a încerca diminuarea evaziunii fiscale din activitățile de comercializare a produselor petroliere. Desigur, doar dacă ordonanța de urgență care stabilește cadrul general de returnare a accizei poate fi ușor pusă în practică și nu conține articole care vor putea fi interpretate în defavoarea statutului.

Pe de altă parte îi dau dreptate și domnului Președinte Băsescu atunci când afirmă că implementarea unei asemenea măsuri nu poate fi corect gestionată de către stat. Probabil domnul Băsescu se referă la situația întâlnită la returnarea de TVA, acolo unde afaceriștii versați găsesc câteva firme fantomă de la care „cumpără” diverse produse, scăzând în acest fel în mod artificial TVA pe care trebuie să o returneze statului. Așa că dacă mecanismul funcționează pentru TVA de ce nu ar funcționa și pentru facturile la combustibil? Ce i-ar putea determina pe oportuniștii din industria transporturilor să nu „alimenteze” în mod fraudulos de la diverse benzinării obscure care nu au plătit și nici nu vor plăti vreodată suma colectată din accize la stat? Se poate ajunge la situația în care statul va returna acciza unor companii care nici măcar nu au plătit-o vreodată statului, așa cum domnul Băsescu sugerează?

Citește mai departe

A fi sau a nu fi arestat

Nu îl cunosc personal pe domnul deputat Vlad Cosma. De altfel până la sfârșitul săptămânii trecute nici măcar nu îi știam numele și, desigur, nu știam că dumnealui este deputat al României. Și probabil aș fi continuat să nu știu cine este domnul Vlad Cosma dacă numele dumnealui nu ar fi fost implicat într-un dosar de corupție instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție, dosar pe baza căruia Guvernul României prin Ministerul de Justiție a cerut încuviințarea arestării preventive pentru domnul deputat.

Și poate că subiectul arestării unui deputat pentru fapte de corupție s-ar fi stins repede în materialele de presă având în vedere situația politică curentă internă în care membrii marcanți ai USL fac declarații care mai de care mai spumoase, spre deliciul agențiilor de presă și a site-urilor de știri. Iar dacă situația din țară nu ar fi depășit ca popularitate acest subiect, atunci cu siguranță situația politică din Ucraina i-ar fi atras mult mai mult pe comentatorii politici și pe jurnaliști. Deci ar fi putut fi doar un subiect de importanță a treia sau a patra. Asta dacă hotărârea Camerei deputaților ar fi fost să i se ridice imunitatea și să se încuviințeze arestarea. Dar plenul Camerei deputaților a hotărât exact contrariul și a deschis polemica referitoare la acest subiect.

Citește mai departe

Un incident economico-social

În cursul zilei de ieri, din articolele prezentate pe site-urile Hotnews şi Adevărul am aflat că o serie de cetăţeni români (18 familii) stăteau cu chirie într-un asamblu de patru locuinţe într-o zonă a Clujului având un contract care a expirat în 2004. După câţiva ani, în 2010 (interval în care este posibil că cetăţenii în cauză să nu fi plătit chiria, dar nu am date care să confirme această opinie) cetăţenii respectivi sunt mutaţi într-o altă zonă a oraşului, în ceva ce presupun că sunt barăci din moment ce ele au fost denumite academic „spaţii modulare”. Aşadar primăria evacuează din proprietatea pe care o deţine pe chiriaşii cărora le expiraseră contractele şi le oferă o altă soluţie pentru a nu-i lasă pe timp de iarnă sub cerul liber. Pe de altă parte şi primăria a acţionat poate intempestiv efectuând evacuarea în preajma sărbătorilor de iarnă, dar lucrurile sunt deja făcute.

Până aici nimic neclar, da? Mai departe din aceleaşi articole aflăm că în afara celor care locuiau cu forme legale şi plăteau chirie au mai fost evacuaţi şi alţi cetăţeni care se aciuaseră în jurul acestora. Aşadar primăria a făcut un efort şi i-a mutat pe toţi (atât pe legali cât şi pe ilegali) în nouă locaţie. Mai mult decât atât pentru „ilegali” condiţiile de trai par să fi fost foarte grele din moment ce relatările din presă ne transmit că în jurul celor patru locuinţe erau ridicate diverse construcţii improvizate care „nu dispuneau de apă curentă, sistem de evacuare a apelor uzate sau grupuri sanitare şi nici de alimentare cu gaze”. Având în vedere că în noua locaţie cetăţenii reclamă că „aveau o baie la mai multe familii” se înţelege că există băi amenajate şi cetăţenii în cauza acum dispun de apă curentă, canalizare şi toalete. Deci se poate deduce că faţă de condiţiile anterioare acum există condiţii mai bune pentru o parte din cei strămutaţi.

Citește mai departe