Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Cu autocarul prin Europa (II)

Capitolul 3: La inchisoare in Venetia

Am parasit Austria si ne-am indreptat spre Italia. Avand in vedere faptul ca nu exista o granita demarcata intre cele doua tari, am realizat ca suntem in Italia doar in momentul cand indicatoarele nu mai erau scrise in limba germana, ci in limba italiana. Tot acum am remarcat si faptul ca autostrazile italiene sunt mult mai bine construite decat cele austriece. Astfaltul este foarte bine turnat, nu exista denivelari, iar calatoria devine o adevarata placere. Singurul inconvenient al autostrazilor italiene este faptul ca nu sunt bine semnalizate, atat din punct de vedere al semnelor de circulatie si al indicatoarelor, cat si din punctul de vedere al iluminatului in tunele. Si au multe tuneluri! Chiar foarte multe tuneluri! S-a ajuns la situatia in care pe o portiune de mai mult de o suta de kilometri de autostrada nu este nicio benzinarie pentru ca autostrada este construita in munte si se prezinta ca o succesiune aproape continua de tuneluri!

Prima noapte in Italia am fost cazati intr-un hotel dragut langa Venetia. A doua zi ne-am dus la plimbare prin Venetia, pe care am gasit-o altfel decat mi-o imaginam eu. In primul rand nu mi-a placut faptul ca sunt extrem de multi porumbei foarte agresivi in piata din centrul Venetiei. Acesti porumbei sunt obisnuiti sa li se dea de mancare si atunci vin direct la oameni si se urca efectiv pe ei! Ma simteam ca in „Pasarile” lui Alfred Hitchcock! Iar in al doilea rand mi s-a parut foarte, foarte aglomerat. Erau turisti peste tot. Din cate am inteles eu Piata San Marco este vizitata anual de aproximativ 12 milioane de turisti. Deci realizati si voi cat de plin era in centrul pietei la ora pranzului!

Un alt lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca am fost tratat foarte urat de catre o chelnerita dintr-o terasa destul de selecta din centrul Venetiei. In timp ce ne aducea comanda vorbea foarte tare cu o colega si ii povestea acestea ca nu il poate suporta pe cel caruia ii duce comanda. Din cate am inteles eu se referea la grup de americani de la o masa vecina. Iar cand a venit la noi mai mult ne-a trantit mancarea pe masa decat sa ne-o aseze. Inteleg, poate domnisoara chelner a avut o zi mai proasta, dar asta nu ii da dreptul sa se poarte urat cu clientii si nici sa ii barfeasca! De altfel am observat un lucru destul de ciudat: italienii sunt de parere ca doar ei pot vorbi limba italiana si ca nimeni altcineva nu ii poate intelege atunci cand vorbesc intre ei, deci nu au niciunfel de retinere sa vorbeasca tare despre cei prezenti fiind convinsi ca ceilalti nu le cunosc limba!

Citește mai departe

Cu autocarul prin Europa

Capitolul 1: Lung e drumul pana la vama…

De mai mult timp doream sa ma duc intr-o excursie prin Europa. Asa ca anul aceasta am ales un circuit prin Europa cu destinatie finala Roma, Italia. Am zis sa o iau incet la inceput vizitand doar patru tari (Ungaria, Austria, Italia si San Marino), iar apoi la anul – sau poate chiar anul acesta! – sa ma reorientez catre destinatii mai indepartate ca Franta, Spania sau Marea Britanie.

Inarmat cu toate cele necesare (pasaport, asigurare medicala, o geanta imensa si multa voie buna) marti, 13 septembrie, ma urc in autocar pentru a incepe plimbarea prin Europa. Cam stramt locul in autocar, dar ma asteptam sa fie asa. Oricum pana la Cluj autocarul a fost pe jumatate plin, deci m-am putut intinde pe mai multe locuri, asa ca pana la urma nu a fost chiar neplacut.

Avand in vedere faptul ca am mers pentru prima oara pe ruta Oradea – vama Bors – Budapesta, ma asteptam, din ce auzisem de la altii care au mers pe acest drum, ca paradisul rutier reprezentat de autostrazile largi si perfect netede sa inceapa imediat ce am trecut granita in Ungaria. Dar nu a fost chiar asa! Spre uimirea mea drumul de la vama Bors pana la Budapesta este asemanator cu un drum national din Romania, cu o singura banda de mers pe sens si cu multe camioane ce trebuie depasite. Doar o parte din aceasta este sub forma unei autostrazi in adevaratul sens al cuvantului, cu banda de avarie si total independenta de localitatile pe langa care trece.

Citește mai departe

Turismul romanesc

De 1 Mai am fost plecat in Bulgaria, la Nisipurile Aurii. Unii dintre cunoscutii mei mi-au reprosat – mai in gluma, mai in serios – ca „subminez” economia nationala preferand sa merg la mare la vecinii nostri bulgari, in detrimentul litoralului romanesc. Impulsionat cumva si de acest lucru, la sfarsitul saptamanii trecute am hotarat sa reevaluez conditiile si calitatea serviciilor oferite in statiunile noastre de la malul Marii Negre.

Am ales ca destinatie statiunea Olimp. Am facut aceasta alegere deoarece de mai multi ani doream sa aflu care sunt conditiile de cazare la hotelul Amfiteatru din Olimp. Asa ca vineri seara am sunat sa imi fac rezervare pentru o camera cu vedere la mare, iar sambata dupa pranz eram in fata receptiei hotelului Amfiteatru.

Primul contact cu serviciile turistice romanesti a fost unul placut. Domnisoara receptioner m-a intampinat cu un zambet larg, am realizat ca sunt printre cei norocosi care au primit camera cu vedere la mare (ulterior am aflat faptul ca jumatate de hotel era in reconstructie, deci se pare ca am fost chiar foarte norocos!) si totul parea ca decurge normal. Dar cum romanii trebuie sa faca ei ceva ca lucrurile sa nu fie placute pentru turist, aflu ca trebuie sa mai platesc o taxa denumita pompos „taxa hoteliera” in plus fata de pretul afisat la receptie. Nu m-a deranjat cuantumul acestei taxe (aprox. 12 RON) ci faptul ca nu am fost anuntat de la inceput cat anume trebuie sa platesc la final. Mi se pare normal ca atunci cand am facut rezervarea si am intrebat cat anume trebuie sa platesc in total sa mi se spuna si de aceasta taxa. Probabil doar mie mi se pare normal acest lucru…

Citește mai departe

Turist in Bulgaria

Motto: „Ce faci de 1 Mai? Nimic special. Si eu, ca tot romanu’, ma duc in Bulgaria!

Plecand dupa acelasi principiu, sambata dimineata la ora 6 eram in autocar cu destinatia Nisipurile de Aur (sau Nisipurile Aurii – pentru ca mie nu imi este clar cum anume se traduce Golden Sands!). Ma asteptam la o excursie scurta, dar in care sa ma simt extraordinar de bine. De unde aceasta prezumptie? De la toti prietenii mei care fusesera anterior in Bulgaria si care imi prezentasera mirific statiunile de la sud de Vama Veche.

Conform cu una dintre legile lui Murphy care spune ca „Tot ceea ce incepe prost se termina si mai prost!” va spun ca am plecat cu o intarziere de 30 de minute cauzata de lipsa unui pasager. Dupa aproximativ o ora eram la vama de la Giurgiu cu pasapoartele sau cartile de identitate in mana sa trecem granita la vecinii nostri. Imediat dupa, am realizat ca Bulgaria nu difera foarte mult de Romania: aceleasi drumuri proaste, aceleasi campuri agricole abandonate strajuite de catre o cladire in ruina ce era folosita anterior drept siloz si, cel mai important, aceleasi gramezi de gunoaie la marginea drumului. Aveai impresia ca nici nu ai parasit Romania…

Si cum toate pareau ca ar fi ca in Romania, merita sa va descriu putin si agentia de turism care a organizat totul. Insotitor de grup era o individa foarte acra si care avea o atitudine de general de armata desi era evident depasita de situatie. Alaturi de ea era o domnisoara „ghid” care ar fi trebuit sa ne arate diverse lucruri si sa ne ofere informatii. Din pacate pentru noi, domnisoara era ghid doar cu numele pentru ca la capitolul informatii statea foarte prost. Tot ceea ce a putut sa ne ofere au fost niste texte serbede pe care le citea cu o intonatie de inmormantare. Sursa lor nu ne-a fost dezvaluita, dar la felul cum erau scrise inclin sa cred ca erau scoase de pe Wikipedia. Cert este ca nu avea nicio idee despre traseul pe care trebui sa-l urmam, de aceea ne-am si ratacit de mai multe ori! Dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru e bun pentru ca altfel nu mai aveam ce sa va povestesc!

Citește mai departe