Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Salamul, tramvaiul și educația

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le fac atunci când folosesc transportul în comun de suprafață este faptul că întâlnesc diverși oameni, fiecare diferit și fiecare fascinant în felul său. În plus folosirea autobuzelor, tramvaielor sau a troleibuzelor îmi dă ocazia să radiografiez nivelul de civilizație și de bună creștere pe care o parte din conaționalii noștri o manifestă în public, nivel care de cele mai multe ori este foarte bun. Evident că există și excepții care merită povestite și care devin apoi un subiect de articol, așa cum este situația de mai jos.

Acum câteva săptămâni mă îndreptam spre casă cu tramvaiul. Cum ora era relativ înaintată – după 21- tramvaiul era aproape gol, iar călătorii erau dispersați pe toată lungimea lui. Părea că va fi încă un drum simplu și fără nimic de povestit către casă. Dar n-a fost să fie așa pentru că pe la mijlocul drumului se urcă în tramvai două domnișoare, având în jur de douăzeci de ani fiecare, îmbrăcate normal și fără a ieși cu nimic în evidență. Probabil că nici nu le-aș fi observat prezența dacă s-ar fi comportat altfel și nu ar fi început să vorbească foarte tare imediat ce s-au urcat în tramvai. Și poate că aș fi ignorat și faptul că vorbesc între ele foarte tare dacă limbajul folosit nu mi-ar fi atras atenția în mod neplăcut. Având în vedere că s-au așezat chiar pe locurile din fața mea nu am avut cum să nu aud următorul dialog fascinant:

– Auzi, fată, o mai știi p’aia de-a venit fratimiu cu ea la petrecerea de revelion?
– Da, fată, una brunetă cu ochii vineți.
– Așa e, fată, o proastă de-o agățase fratimiu cu câteva zile înainte ca să aibă și el cu cine să petreacă de anul nou. Nici nu știu unde i-a fost mintea de a venit cu handicapata aia la petrecere. Cu’așa o proastă nu ieși în oraș, o ții acasă să nu râdă lumea de tine.
– Așa, și? Ce-i cu ea?
– Auzi, tu, fată, cică s-a îndrăgostit de fratimiu și vrea să se mărite cu el. Fată, cu fratimiu, ai înțeles?!? Păi are handicapata aia față de fratimiu? Fratimiu e student, are educație, pe când proasta e încă la liceu. Și nici nu știe să zică bună ziua că ieri am ieșit cu ei în oraș și nici nu m-a salutat. Și în plus e și îngâmfată – vorbeam cu ea și se făcea că nu mă aude. Eu i-am zis lu’ fratimiu s-o lase în pace pe proastă, dar și ăsta cică e îndrăgostit. Auzi tu la el – îndrăgostit de ea. Păi nu putea și el să își aleagă una mai civilizată și educată?
– Ba da, cum să nu. Sunt atâtea fete bune și el o alege tocmai pe rapandula aia…
– Da, fată, să leșin, nu alta, când am auzit.
– Și ce-ai de gând să faci?
– Nu știu, fată, ce să fac acum, dar sigur găsesc eu ceva. Nu pot să-l las pe fratimiu să se însoare cu o proastă needucată…

Citește mai departe

Automotorul 8393

Dacă vrei să afli mai multe despre o ţară (oricare ar fi aceasta) atunci cu siguranţă trebuie să călătoreşti cu trenul pe o rută locală. Procedând aşa vei ajunge să observi frumuseţile ţării respective intrând, în acelaşi timp, în contact cu cetăţenii obişnuiţi. Vei ajunge să cunoşti oameni diferiţi de cei pe care îi întâlneşti în zonele turistice, oameni care îşi desfăşoară activitatea lor zilnică fără nicio restricţie de limbaj, de comportament sau de atitudine. De aceea celor care doresc să cunoască şi o altă faţă a României le recomand să circule cel puţin o dată cu automotorul 8393 pe relaţia Constanţa – Mangalia. Eu am făcut acest lucru şi cred că este o experienţă pe care nu o voi uita uşor.

Automotorul 8393 este un tren de tip regio care pleacă din Constanţa la ora 18:30, fiind folosit de către cei care lucrează în Constanţa, dar locuiesc în comunele limitrofe. Am putea să îl numim „trenul navetiştilor” şi pentru că mai mult de jumătate dintre cei care circulau cu el aveau abonamente CFR. Deci un tren care este folosit de oameni după ce termină lucrul zilnic şi se întorc acasă. Nimic special până aici.

Însă dacă nu eşti unul dintre cei care folosesc acest tren zilnic s-ar putea să ai mari probleme în a-l identifica. În primul rând nu arată ca un tren normal, un tren aşa cum îl cunoaştem noi, ceilalţi, format dintr-o locomotivă şi mai multe vagoane. Nu, trenul 8393 este un automotor, adică este un vagon cu motor şi seamănă mai degrabă cu un tramvai decât cu un tren, având un singur compartiment şi două holuri la cele două capete. Privindu-l de departe nici nu crezi că va urma să plece în cursă pentru că te aştepţi să îi fie ataşată şi o locomotivă. Confuzia este şi mai mare prin prismă faptului că în gara din Constanţa este afişat că trenul va pleca de la linia 4, iar el în realitate pleacă de la linia 5. Ca să fie haosul complet la linia 4 soseşte un alt tren de la Mangalia care are capăt la Constanţa şi care, după ce descărcă călătorii, rămâne garat la linia 4, deci te-ai putea urca liniştit în acesta fără să ştii că nu este trenul cel bun!

Citește mai departe

Omenie sau hoţie?

Ieri, pe strada Carada din centrul vechi din Bucureşti, un chelner tânăr, cu un sorţ verde deschis prins în jurul taliei, alerga după un client străin gesticulând necontrolat din ambele mâini şi strigând foarte tare „Sir! Sir!” (Domnule! Domnule! lb. engleză). Strigătele sale erau atât de clare încât nu puteai să îl ignori, drept urmare toţi trecătorii s-au întors către el intrigaţi într-o oarecare măsură de motivul care îl determină să fie atât de impacientat. Probabil că unii dintre trecători s-au gândit în mintea lor că străinul nu a plătit nota şi acum săracul chelner îl aleargă ca să îi ceară plata. De altfel ce alt motiv ar fi avut chelnerul să-l alerge pe bietul client?

La capătul străzii Carada, imediat înainte de intersecţia cu strada Lipscani, chelnerul îl ajunge din urmă pe client şi dispare imediat nedumerirea trecătorilor referitoare la motivele care îl determinau pe chelner să fie atât de agitat: chelnerul scoate dintr-un buzunar al şorţului un portofel plin cu bani şi acte pe care îl înmânează clientului zicându-i într-un mod foarte politicos „You left this!” (Aţi uitat acest lucru! lb. engleză). Preţ de câteva secunde clientul rămâne blocat, apoi într-un gest instinctiv îşi duce ambele mâini la buzunare pentru a verifica pentru el însuşi că încă mai are portofelul, dar, din păcate, realizează că l-a uitat pe undeva. Tot acum îşi dă seamă că în mâna chelnerului se află chiar portofelul său pe care probabil îl pierduse în restaurantul din care tocmai plecase. Schiţează un zâmbet şi apoi ia portofelul de la chelner, mulţumindu-i acestuia.

Dacă toată faza s-ar fi terminat aici nu ar fi fost nimic spectaculos de relatat din moment ce chelnerul a făcut un gest frumos pentru un necunoscut, gest pe care cu toţii ar trebui să îl facem dacă ne-am afla într-o situaţie similară. Drept urmare chelnerul se întoarce şi dă să plece pentru a reveni la locul său de muncă. Însă clientul îl roagă să se oprească, fapt care îl nedumereşte pe chelner. În definitiv ce ar mai putea dori clientul de la el? Doar i-a returnat portofelul şi acum are treabă şi doreşte să se întoarcă la ceea ce făcea înainte să sprinteze prin centrul vechi. Clientul deschide portofelul şi îi spune doar atât „Wait a minute” (Aşteaptă un minut! lb. engleză).

Citește mai departe

Sport şi ură

O ştire sportivă de săptămâna trecută m-a convins încă o dată că oamenii acţionează impulsiv şi total iraţional atunci când sunt avizi de răzbunare cu orice preţ. În aceste situaţii dispare orice urmă de compasiune şi de umanitate în timp ce toată energia de care dispun cei implicaţi se canalizează spre realizarea cu orice preţ a actului negativ pe care şi l-au propus.

Despre ce este vorba mai precis? Jucătoarea de tenis israeliană Shahar Peer care participă la turneul de tenis de la Auckland a fost ameninţată în mod repetat că trebuie să renunţe la participarea la turneul respectiv dacă doreşte să nu păţească nimic. Dacă ameninţările s-ar fi rezumat doar la cuvinte spuse la telefon sau transmise în scris poate că nu ar fi fost o problemă atât de mare. Dar, din păcate, jucătoarea a fost întâmpinată la intrarea în arenă de indivizi care au ameninţat-o personal şi care i-au promis acesteia că vor intra chiar pe terenul de tenis şi o vor ataca în faţa tuturor!

De ce toate acestea? Cumva din vina ei? Oare a supărat sau a făcut ea o nedreptate în trecut cuiva anume? Sau are vreo rivală care doreşte să o demoralizeze? Nicidecum! Toate acestea se întâmplă doar pentru că jucătoarea este de naţionalitate israeliană iar cei care o ameninţă nu sunt de acord cu politica internă şi externă a Israelului. Incredibil, dar adevărat!

Citește mai departe

Mentalitate de şoferiţă

Merg liniştit pe stradă. Conduc maşină mea în limita legală de viteză pentru Bucureşti. Este o după-amiază tihnită de sâmbătă cu trafic relativ lejer, chiar dacă sunt tocmai în mijlocul oraşului. Drumul e drept şi nimic nu pare să-mi tulbure plimbarea prin oraş.

Pe strada pe care mă aflu eu sunt două benzi de circulaţie pe sens. De cele mai multe ori sunt libere. De altfel firmele de ridicat maşini sunt mai tot timpul prezente în această zonă, îndeosebi în timpul săptămânii. Însă azi e sfârşit de săptămâna şi o parte dintre şoferi s-au bazat pe norocul lor şi pe lipsa de vigilenţă a ridicătorilor de maşini aşa că au parcat sporatic pe prima bandă de circulaţie.

Dat fiind această situaţie eu conduc pe banda a două a străzii. Ştiu că în codul rutier este specificat că se circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, dar câţi şoferi respectă în realitate această regulă? Oare câţi dintre aceştia aleg să facă slalom printre maşinile parcate pe prima bandă? Din câte am văzut eu aproape niciunul. Aşa că şi eu mă înscriu în trendul general şi circul pe a doua bandă de mers.

Deodată în spatele meu apare ea: îmbrăcată în negru, conducând o maşină neagră. O maşină neagră de teren, trebuie făcută această precizare! Probabil maşina o făcea să se simtă regina şoselelor. Senzaţia de regalitate îi dă încredere să fie complet stăpână pe autovehicul, aşa că îşi aduce maşina cât mai aproape de mine. Oricum eu nu îi dau importanţă şi continui să rulez liniştit fără să îi acord nicio atenţie.

Citește mai departe

Apa di( )vină

Ţie îţi este cald? Sunt absolut convins că da! Îţi este foarte cald! Ai şi de ce! Pentru că în următoarele zile se anunţă peste 30 de grade în Bucureşti şi în judeţele limitrofe! Şi suporţi greu căldura? Poate că da, poate că nu! Fiecare dintre noi este diferit şi se comportă altfel atunci când este confruntat cu temperaturi excesive. Dar parcă ai face ceva să nu mai simţi atât de mult câte grade sunt afară, să poţi respira şi tu liniştit, să nu mai simţi că transpiri din toţi porii. Am dreptate?

Ce zici de un aer condiţionat? Nu-i aşa că ar fi minunat? Să ţi-l instalezi în sufragerie şi să ţi se schimbe deodată temperatura din casă sub pragul critic al confortului, să simţi şi tu că trăieşti cu adevărat bine. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, nu ar fi bine să îţi cumperi două aparate de aer condiţionat? Unul pentru o parte a apartamentului, iar al doilea pentru cealaltă parte. N-ar fi extraordinar de bine aşa? Te gândeşti ce te-ar invidia cunoscuţii că tu ai două aparate, nu unul singur! Şi când realizezi ce bine va fi cu ele instalate! Ce răcoare! Ce senzaţie de prospeţime ţi-ar învălui atunci apartamentul!

Aşa că nu mai stai mult pe gânduri, strângi banii necesari şi te adresezi unei firme specializate în montarea de aparate de aer condiţionat. Peste câteva zile – asta pentru că eşti un norocos şi nici nu ai uitat să-l „cinsteşti” pe băiatul care ţi-a încheiat tranzacţia! – vine la tine la apartament echipa de montaj. Băieţii dau o gaură în peretele de beton de zguduie toţi vecinii vreme de câteva zeci de minute, instalează ţevile, fac probele tehnologice, te pun să semnezi şi gata aerul condiţionat! Acum te poţi simţi şi tu bine la tine în casă! Dar, înainte să plece echipa de montaj din apartament, i-ai întrebat cumva ce se întâmplă cu ţeava pentru apa rezultată din condens? De fapt, te-a interesat vreodată unde se va scurge acea apă? Nu cred! Vrei să ştii ce se întâmplă în realitate cu ea?

Citește mai departe

Moartea venea pe roţi clipind din faruri

Auzi, prietene, tu te crezi şmecher? Da, tu! Şi, da, şmecher cu ‘ş’ şi cu ‘ch’, nu cu ‘j’ şi cu ‘k’ cum eşti tu obişnuit să scrii! Ce te uiţi aşa la mine nedumerit? Ce nu înţelegi? Da, da, cu tine vorbesc! Nu, nu e nicio greşeală! Nu îţi mai aduci aminte de mine? Nicio problemă, îţi spun eu de unde ne cunoaştem! Ne-am întâlnit ieri pe stradă: eu conduceam liniştit şi corect Loganul meu, iar tu zburai cu aproape 200 km/oră în Mercedes-ul tău sport argintiu. Cu o mână ţineai volanul, iar cu cealaltă erai ocupat să apeşi ca bezmeticul pe butonul de faruri!

Încă nu te-ai lămurit cine sunt eu? Ai şi uitat deja? Eu sunt individul căruia trebuie sa îi mulţumeşti pentru ca încă mai trăieşti si poţi citi aceste rânduri! Cum aşa? Simplu: dacă eu nu apăsam ieri frână când ne-am întâlnit pe stradă, azi se făceau pregătiri de înmormântare la tine acasa! Nu mă crezi? Atunci intreabă şi tu în stânga şi în dreapta şi află care sunt cauzele cele mai frecvente ale accidentelor de circulaţie de la noi din ţară. Vezi dacă nu cumva depăşirile incorecte si teribilismul pe şosea nu sunt printre primele locuri! Apoi ai tot dreptul să mă contrazici!

Te întrebi de ce am pus frână? Pentru că eu, spre deosebire de tine, chiar gândesc când circul pe drumurile publice! Aşa că în secunda în care mi-a tăiat calea ca să îmi demonstrezi că tu ai avut dreptate şi că eu trebuia sa mă fi dat mai devreme la o parte din calea ta, am avut de ales: să apăs sau nu pedala de frână. Şi am apăsat-o. Cu putere chiar şi foarte brusc! Ştii de ce? Pentru că m-am gândit la consecinţe. Ceea ce tu nu ai făcut! M-am gândit că, deşi la ancheta se va stabili clar că nu a fost vina mea din moment ce tu ai intrat din lateral după ce ai executat o depăşire total haotică, tot eu voi avea de suferit mai mult!

Citește mai departe

„Noi suntem personajul principal!”

Sambata seara, printr-un nor de fum, gaze lacrimogene, praf si nisip aruncat inspre fortele de ordine, apare in mijlocul galeriei dinamoviste o pancarta pe care scria „Filmati-ne! Noi suntem personajul principal!”. Evident ca, in cautare de senzational, reporterii tuturor televiziunilor prezente s-au conformat si au indreptat camerele catre cei care erau foarte mandri de isprava lor. In acest fel s-au transformat din ilustri necunoscuti in adevarati eroi in cercul „suporterilor” echipei Dinamo. De sambata seara, oricare individ care a sustinut acea pancarta a devenit un mare luptator pentru cauza galeriei si va fi pomenit de fiecare data cand vor fi rememorate aceste momente unice!

Ce este anormal in aceasta situatie? De ce o adunare de indivizi care se bateau la propriu cu fortele de ordine, aruncau cu torte in teren si provocau distrugeri stadionului prin smulgerea scaunelor devin eroi? De ce ei sunt „personajul principal” al fiecarui meci important dintre Steaua, Dinamo sau Rapid? Ce anume este in neregula atunci cand incerci sa te uiti la televizor si sa urmaresti o partida de fotbal si ajungi sa privesti adevarate lupte de strada intre suporterii echipelor rivale sau intre fortele de ordine si suporteri. Se ofera cumva la pachet bilete la meciul de fotbal cu bilete la meciul de box?

Problema sta in neputinta autoritatilor de a impune legea in randul galeriilor. Nimeni nu mai ia in serios aparitia jandarmilor. De altfel, la meciul dintre Dinamo si Rapid de acum cateva etape, un asa zis suporter batea cu sange rece un jandarm in fata altor jandarmi fara ca niciunul dintre colegii celui batut sa intervina intr-un fel! Inadmisibil asa ceva! Si ce a patit individul in cauza? Probabil nimic. Sau cel mult i-a fost data o amenda pentru distrugerea ordinii si linisitii publice. Pe care oricum nu o va plati si o va contesta in instanta si, culmea!, s-ar putea sa primeasca castig de cauza dupa judecarea cauzei din lipsa de probe! Asta in conditiile in care tu, cetatean onest, daca te enervezi si aduci injurii unui politist esti imediat amendat!

Citește mai departe

Civilizatia la telefon

Suntem inconjurati pretutindeni de telefoane. Acasa, la scoala, la serviciu, in timpul liber. Vorbim la telefoane fixe, mobile, la cele VoIP, folosim „dinte albastru”, „maini libere”, „vorbitor”. Cu toate acestea stim sa comunicam simplu, eficient si manierat? Nu cumva avalansa de „superoferte” de la companiile de telefonie mobila ne-a dat peste cap ritmul natural de crestere si penetrare a telefoniei in tara, iar noi ne-am trezit posesori ai unor aparate miraculoase pe care nu stim sa le folosim corect si civilizat?

In acest articol vreau sa va prezint cateva din situatiile pe care le-am intalnit atunci cand am sunat pe cineva sau am fost sunat. Unele dintre acestea sunt comice, iar altele tragice. Nu vreau sa le numesc reguli pentru ca fiecare dintre noi este unic in felul sau si nu toti gandim la fel! De aceea, doresc ca tot ce am scris mai jos sa fie interpretat drept sfaturi!

Pentru inceput tin sa mentionez faptul ca am invatat din propria experienta (adica in stilul dur – ai patit o data si nu vrei sa mai patesti si a doua oara!) ca e indicat sa dormi cu telefonul mobil inchis in timpul noptii. De ce? Pentru ca exista „binevoitori” care se plictisesc in timpul noptii si care se gandesc sa te salute. Aici nu ma refer la cazurile in care vorbesti cu cineva pe messenger, stie ca esti treaz si vrea sa continuati convorbirea la telefon. Ma refer la acei indivizi care nu au mai vorbit cu tine de mult timp si acum au o revelatie nocturna, te apeleaza si te trezesc la 3 dimineata ca atunci vor ei sa te intrebe ce mai faci!

Citește mai departe

Civilizatia se masoara pe strada

I: Merg pe strada linistit. Aud in spatele meu un sunet infiorator: „Hrhhh! Ptiu”. Ma intorc pentru ca nu stiam exact ce se intampla. In vacarmul strazii sunetele auzite au trecut pragul psihic de la care ti se atrage atentia. Curiozitatea mi-a fost lamurita repede: in spatele meu era un „domn” imbracat intr-un costum foarte frumos si un palton lung si negru, deschis la nasturi. Sunetele pe care le-am auzit proveneau de la faptul ca dumnealui s-a hotarat sa-si desfunde nasul si gatul, iar apoi s-a gandit sa ne arate si noua ce „comori” ascunse erau in sistemul respirator al dumnealui si „le-a expus” pe strada in vazul tuturor. Probabil costumul de firma pe care il poarta nu are si buzunare pentru o batista sau poate dumnealui nu mai are bani sa-si cumpere batista dupa ce si-a cumparat costumul de la magazinul de fite! Cert este un singur lucru: „balta” lasata pe trotuar in locul unde a scuipat va mai ramane ceva timp si noi toti ceilalti vom calca peste toti microbii si toate impuritatile pe care corpul dumnealui a refuzat sa le lase inauntru… Oare asa face si acasa? Scuipa pe jos? Imi imaginez cum trebuie sa arate casa dumnealui…

II: Astept autobuzul in statie. Frig, bate vantul, fiecare calator incearca sa se inchida la haina cat de mult poate ca sa-si mentina tempertura corporala cat de cat constanta. Printre calatori o „domnisoara” in jur de 28 de ani. Draguta… Chiar frumoasa, as putea spune! Dar ce tine in mana? O tigara! Fumeaza cu o pofta nebuna, ca si cum ar fi ultima tigara din viata ei. Tot fumul se duce spre ceilalti calatori care asteapta infrigurati in statie. Pe dumneaei nu o deranjeaza. De altfel, dupa ce se termina prima tigara, mai aprinde una. Insa ghinion! Se apropie autobuzul dorit, asa ca „domnisoara” arunca repede tigara pe jos si o stinge apasat cu varful cizmelor din piele. O intreb daca considera ca e normal sa arunce resturile de tigari pe jos. Ma ignora, se urca pe scarile autobuzului si expira ultima „portie” de fum in mijlocul autobuzului plin de copii si de bunici… Oare asa face si acasa? Arunca resturile de tigara pe jos? Imi imaginez cum trebuie sa arate casa dumneaei…

Citește mai departe