Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

„Fornetăria” îngroapă economia

O staţie de metrou foarte populată, undeva în jurul orei prânzului. Coadă mare la „fornetăria” amplasată pe culoarul de acces la peron. Oamenii stau frumos aliniaţi aşteptând şi anticipând bucuria savurării unui produs de patiserie cald. Coada avansează într-un ritm alert, cele două vânzătoare mişcându-se robotic când spre tejgheaua unde dialoghează cu clienţii, când spre dulapurile ticsite de pateuri.

Mă aşez şi eu la coadă şi, în câteva minute, ajung în faţă unde sunt preluat rapid de către una dintre cele două vânzătoare. Îi explic în fugă ce îmi doresc din oferta lor şi imediat se îndreaptă spre locul unde se găsesc produsele solicitate de mine. Revine foarte repede cu o pungă pe care o aşează în viteză pe cântar, tastează ceva (probabil preţul sau codul produsului) şi îmi comunică preţul total solicitat într-un mod destul de răstit.

Trec peste inconvenientul că aceeaşi vânzătoare care a pus mâna pe produse manevrează şi banii, îi dau banii solicitaţi, iar ea îmi aruncă efectiv peste tejghea punga proaspăt cântărită. Ulterior îl caută cu privirea pe clientul din spatele meu pe care începe să îl chestioneze referitor la produsele solicitate. Însă realizează că eu încă nu am plecat, se întoarce din nou spre mine şi ochii ei verzi denotă nedumerirea în timp ce mă priveşte. Mă întreabă direct: „Mai vreţi ceva?”. Îi răspund la fel de direct: „Da, bonul!”

Cererea mea o dezarmează complet. Ochii ei verzi emană acum o indignare nedisimulată. Mă priveşte că şi cum tocmai aş fi cerut-o în căsătorie, nicidecum că şi cum i-aş fi cerut un lucru pe care ar fi trebuit să mi-l ofere ea fără să mai întreb eu de el. Ştie că nu mă poate refuza, dar de ce trebuie să fiu eu cel care îi cere aşa ceva? Repetă răspunsul meu ca să fie sigură că a înţeles bine: „Sigur aveţi nevoie de bon?”. Confirm şi atunci observ o îngrijorare crescută în privirea ei. Se duce în spate, ia un prelungitor, înfige cu sete ştecherul casei de marcat în el, tastează un cod şi casa începe să ţiuie metalic şi să imprime ceva ce am presupus că e deschiderea de zi.

Citește mai departe

Impozitarea „excesivă”

Guvernul Boc a hotărât săptămâna trecută creşterea impozitelor pentru locuinţe, autovehicule şi ambarcaţiuni. Evident că imediat mass-media a început să prezinte această hotărâre ca fiind una înrobitoare pentru săracul contribuabil care abia mai poate face faţă actualelor impozite.

De fapt situaţia prezentată de către unele televiziuni este mai degrabă anormală decât impovoratoare. Exemplul frumos ilustrat de pe ecran arată cum într-un oraş mare (de exemplu Bucureşti) impozitul calculat pentru un apartament de 75 m2 din clasa A creşte până la valoarea incredibilă de 157 de lei pe an. Acum să desluşim ce înseamnă această valoare în contextul economic actual. Apartamentul în cauza este unul situat central în Bucureşti, deci valoarea sa pe piaţa liberă depăşeşte 75.000 de Euro, considerând că metrul pătrat util este evaluat la peste 1.000 de Euro. Aşadar „săracul” proprietar deţine o adevărată avere şi trebuie să plătească împovărătorul impozit de 157 de lei, adică aproximativ 38 de Euro!

În termeni relativi cât anume din valoarea proprietăţii reprezintă impozitul? Făcând un calcul banal ajungem la concluzia că valoarea impozitului este de 0,0005 din valoarea proprietăţii, adică 0,05%. Asta în ipoteză anterioară, în care am estimat valoarea proprietăţii la o sumă mai mică decât ofertele actuale din piaţă.

Evident că au şi început comentariile cu privire la cât de nedrepte sunt aceste majorări de taxe şi cum statul român ţine morţiş să îi sărăcească de tot pe cetăţenii săi. Acum eu nu prea înţeleg cum anume se doreşte să se pună în plan această sărăcire? Obligându-l pe contribuabil să plătească 38 de Euro atunci când deţine o proprietate de peste 75.000 de Euro? „Jumulindu-l” în acest fel?!? Aş fi înţeles să se reclame un abuz dacă s-ar fi cerut un impozit de peste 1% din valoarea proprietăţii, dar aşa când impozitul este 0,05% ce mai este de reclamat?

Citește mai departe

Faliment (II)

Am scris în prima parte din acest articol despre hotărârea guvernului de a folosi banii împrumutaţi de la FMI pentru acoperirea deficitului bugetar. O asemenea decizie a fost luată sub presiunea lipsei de lichidităţi la buget, deci este necesară o regândire a costurilor şi atragerea de noi venituri la buget. În aceste condiţii ce ar trebui să facă guvernul şi nu poate să facă sau nu vrea să facă? Cel mai important lucru este să înceapă să se comporte ca un guvern de timp de criză şi nu ca un guvern de explozie economică! Este evident că responsabilitatea tuturor acţiunilor cade asupra actualului executiv şi că acesta trebuie să îşi asume acest rol în practică şi nu numai la televizor!

Sperietoarea oricărui guvern este adoptarea de măsuri nepopulare (ex: măriri de taxe, scăderi de salarii, diminuări ale pensiilor). Pe timp de creştere economică se pot ocoli asemenea decizii prin diverse metode: rostogolirea cheltuielilor către exerciţiul financiar următor, împrumuturi din piaţă pentru a acoperi cheltuieli curente sau prin colectarea mai bună a taxelor, dar este clar pentru toată lumea că aceste măsuri nu mai pot fi adoptate şi pe timp de recesiune. Mai mult decât atât, rostogolirea cheltuielilor de la un an la altul fără o perspectivă clară asupra momentului când vor există fonduri suficiente pentru plata întregului bulgăre duce direct la colaps economic!

În ceea ce priveşte colectarea mai bună a taxelor guvernul nu prea are ce face din moment ce taxele nu sunt colectate nu pentru că nu vor contribuabilii ci pentru că unii dintre aceştia nu au de unde să plătească, iar alţii sunt deja în faliment! Desigur există şi situaţii în care unii dintre contribuabili nu plătesc pentru că aşa s-au obişnuit, din moment ce statul nu a făcut nimic până acum să îi execute silit. O parte însemnată dintre aceşti debitori nu vor fi executaţi pentru ca au fost, sunt şi vor fi în continuare membri cotizanţi la eternele campanii electorale. O altă parte însemnată nu vor fi executaţi pentru ca forţarea respectivelor întreprinderi să plătească restanţele la buget le-ar putea determina falimentul. Iar guvernul nu doreşte să gestioneze în acest moment şi alte închideri de companii cu şomerii şi tulburările sociale aferente.

Citește mai departe

Faliment

Perspectiva economică a României mă îngrijorează! Nu pentru că eu sunt cel care va trebui să răspundă pentru ce se va întâmpla în viitor ci pentru că eu fac parte dintre acei mulţi care vor fi nevoiţi să plătească pentru toate deciziile economice prost luate. Iar în ultimul timp numărul acestora decizii controversate a crescut!

Săptămâna aceasta am aflat că actualul guvern intenţionează să direcţioneze a două tranşă de împrumut de la FMI către susţinerea deficitului bugetar. Construcţia aceasta „susţinerea deficitului bugetar” sună bine, chiar dă impresia de un lucru bun, adică guvernul chiar susţine ceva, se mişcă economia, guvernul oferă bani pentru a se finanţa ceva. Dar realitatea economică ne prezintă clar ce este ascuns sub sintagma „deficit bugetar”: cheltuieli mai mari decât venituri! Ceea ce înseamnă că guvernul nu este în măsură să colecteze bani la buget şi atunci se împrumută pentru a acoperi diferenţa.

Dacă guvernul ar folosi banii împrumutaţi exclusiv pentru programe de relansare economică atunci, în principiu, accesarea creditului nu ar fi dăunătoare economiei. Este similar cu a împrumuta de la bancă o sumă nu foarte mare de bani pentru a demara o afacere şi după ce afacerea începe să fie profitabilă plăteşti banii înapoi băncii. Însă guvernul nu se poate abţine şi foloseşte banii împrumutaţi şi pentru plata salariilor şi a pensiilor. Tocmai aici este problema pentru că banii plătiţi se întorc mai greu în economie şi contribuie nesemnificativ la relansarea economică dorită!

Citește mai departe

Guvernul Boc şi împrumutul

Am avut ocazia să văd la televizor declaraţia domnului Prim-Ministru Boc referitoare la definitivarea scrisorii de intenţie privind viitorul împrumut acordat României de către Fondul Monetar Internaţional. Nu cred că aş fi urmărit acesta declaraţie dacă nu ar fi fost transmisă în direct pe mai multe posturi de televiziune. În definitiv era şi normal să se întâmple acest lucru deoarece subiectul este de actualitate şi merită să fie prezentat în direct.

Am remarcat entuziasmul şi patosul din discursul domnului Prim-Ministru Boc. Dumnealui credea sau, cel puţin părea să creadă, tot ceea ce spunea. Cunosc faptul că domnia să este de formaţie avocat şi că poate exprima foarte uşor şi pe înţelesul tuturor anumite aspecte pe care doreşte să le sublinieze. Mai ales dacă are câteva teme pe care le repetă obsesiv: recapitalizarea economiei, reînceperea creditării, menţinerea cotei unice etc. În timpul alocuţiunii, domnia sa a prezentat cu precădere avantajele accesării împrumutului. Nu neg că există avantaje pe termen scurt sau mediu care se pot prelungi şi pe termen lung, dar chiar să nu existe niciun dezavantaj? Să fie oare acest împrumut colacul de salvare fără costuri şi fără obligaţii?

Ascultându-l pe domnul Boc am început să îmi pun din ce în ce mai des întrebarea referitoare la necesitatea primirii acestui împrumut. Este oare România în pragul colapsului financiar? Are România nevoie de 20 de miliarde de €? Este în interesul naţional să contractăm acest împrumut sau ne va aduce mai multe neplăceri decât beneficii? Nu ştiu exact ce să răspund la această întrebare, dar sunt anumite semne care mă fac să îmi exprim reticenţa cu privire la necesitatea accesării lui.

Citește mai departe

Boala turismului românesc: tichetele de vacanţă

Întotdeuna am fost de părere că un sistem economic se poate auto-perfecţiona atâta timp cât acesta este bazat pe o relaţie corectă dintre cerere şi ofertă. Prin această afirmaţie mă refer la acele sisteme în care cererea şi oferta sunt aproximativ egale ca influenţă, determinând un preţ final bazat pe jocul dintre acestea două.

Din păcate o economie de piaţă bazată 100% pe relaţia cerere-ofertă nu există nicăieri în lume. Diverşi factori externi influenţează fie cererea, fie oferta astfel încât, la final, rezultatul nu mai este unul independent. Desigur, influenţa statului este importantă şi binevenită în anumite cazuri, dar se poate ajunge foarte uşor în situaţia în care o acţiune bine intenţionată să provoace un efect advers şi total nedorit.

În opinia mea acesta va fi rezultatul final al acţiunii referitoare la tichetele de vacanţă. Construit ca un program naţional de revigorare a turismului intern în perioada de criză, totul poate determina un efect negativ pe termen lung asupra turismului românesc. Deşi pare ciudat, pentru mine este evident că milioanele de lei folosite pentru acest proiect vor provoca mai mult rău decât bine, iar, în final, vor fi considerate fonduri cheltuite inutil!

Citește mai departe

Reclama, sufletul comerţului

Dacă nu eşti foarte cunoscut şi deţii un magazin online atunci şansele tale să ai mulţi clienţi diferiţi sunt destul de mici. În timp îţi dezvolţi puţin câte puţin reţeaua de clienţi, îi fidelizezi pe unii dintre aceştia, dar nu poţi afirma că eşti printre primele opţiuni ale unui cumpărător absolut nou. Cu toate că ai cele mai bune produse de pe piaţă la preţurile cele mai mici şi cele mai tari oferte, tot nu ai succes pe piaţă pentru că potenţialii clienţi sunt atraşi de lanţurile mari de magazine on-line şi nu verifică şi site-ul tău atunci când vor să achiziţioneze ceva anume.

În aceste condiţii cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru afacerea ta este să începi să îţi faci reclamă. Unde? În mediul on-line, desigur. Pentru că acolo trăieşte magazinul tău, deci acolo trebuie făcută şi reclama! Aşa că trebuie să alegi opţiunea care îţi va aduce cea mai multă popularitate în schimbul unor costuri cât mai mici. Şi care ar fi aceasta? Reclama plătită pe Google? Sau poate Search Engine Optimization (SEO)? Bannere pe diverse alte site-uri? Care dintre aceaste metode este cea mai eficientă?

Părerea mea este că un banner îţi poate aduce un număr de vizitatori noi, dar aceştia nu vor reveni pe site dacă nu ai reuşit să îi faci să îşi aducă aminte de site-ul tău. Iar când site-ul tău este de fapt un magazin online, clienţii fideli şi repetitivi sunt cei mai importanţi. Aşa că eu sunt de părere că promovarea prin bannerele prezente pe diverse portaluri nu este metoda cea mai eficientă. Şi nici reclama plătită pe Google. SEO poate fi eficient dacă este bine realizat şi ajungi să fii în primele două pagini de căutare (deci în primele 20 de link-uri referitoare la un anumit cuvânt cheie).

Citește mai departe

De ce ne iubesc germanii?

Astăzi am citit în cotidianul „Adevărul” un articol despre compania Ford care preconizează că va închide uzina din Koln pentru că în viitorul apropiat va începe producţia la uzina din Craiova. Subiectul a fost tratat de către autor pe parcursul câtorva paragrafe şi a diferit total de articolele lungi ce relatau pe larg situaţia din oraşul Bochum, oraş afectat de închiderea întreprinderii Nokia. Atitudinea autorului pare de înţeles, privit prin prisma faptului că orizontul de timp în care se preconizează închiderea fabricii este axat între 2009 şi 2010, deci nu reprezintă o ştire urgentă, putând fi exploată şi cu altă ocazie!

În definitiv, în asamblul economiei europene faptul că se închide undeva o uzină care are oferă loc de muncă la 1200 de angajaţi şi se deschide o altă uzină care oferă loc de muncă altor 3800 de angajaţi – conform contractului de privatizare Ford este obligată să menţină acest număr pe durata a patru ani – nu este un lucru îngrijorător. Gândind pragmatic realizăm faptul că astfel scade rata şomajului în ţara destinaţie (în cazul de faţă România), dar creşte în ţara expeditoare (că în cazul Nokia, din nou Germania). Cu toate acestea şomajul per asamblu zonă UE scade pentru că dintr-o dată se angajează în plus 2600 de muncitori!

Sunt absolut convins de faptul că proprietarii Ford au realizat un studiu de oportunitate înainte să înceapă negocierile pentru preluarea uzinei craiovene. Au realizat foarte repede că la Craiova se poate produce mai mult cu costuri mai mici! Asta în condiţiile în care se menţine numărul angajaţilor pe timp de patru ani, dar nimeni şi nimic nu poate impune uzinei să se restructureze masiv după patru ani şi prin procedeul concedierilor colective! Deci se rezolvă dintr-un foc şi problema creşterilor salariale şi a costurilor cu forţa de muncă ce se preconizează că vor creşte în următorii ani!

Citește mai departe

Despre muncă

Despre economia de piaţă sălbatică prezentă în România am mai scris şi cu alte ocazii. Despre muncă şi despre productivitatea muncii nu încă. Aşa că azi eram hotărât să scriu un articol în care să prezint părerea mea despre adevăratele motive care i-au determinat pe proprietarii Nokia să îşi mute fabrică din Germania în România.

Nu este niciun secret pentru nimeni faptul că principala cauză a mutării neaşteptate a fabricii Nokia e reprezentată de bani. O regulă clară a economiei de piaţă spune că este optim să se minimizeze efortul (costurile) şi să se maximizeze profitul. Aşa că responsabilii de la Nokia au gândit pragmatic şi au pus în aplicare această regulă. În definitiv puţin contează faptul că au rămas fără slujbe câteva mii de persoane. În termeni economici angajaţii (în sensul muncii depuse) sunt denumiţi „resurse”, iar „resursele” din Germania costă mult mai mult decât „resursele” din România. Deci este optim să se obţină resursele cu cel mai mic preţ posibil!

Paradoxal este faptul că germanii nu au intuit acest lucru. Sau nu au vrut să îl intuiasca! Este greu de imaginat că o firmă profitabilă închide porţile uzinei doar pentru a se muta în alt loc în care ar obţine mai mult profit! Însă conducătorii Nokia au realizat că trăim într-o economie în schimbare în care mobilitatea este cheia succesului, deci au făcut acest pas îndrăzneţ. Rămâne să vedem care va fi impactul pe termen lung şi dacă nu vor face la un moment dat acelaşi lucru şi în România pentru a se reorienta către alte ţări ale Uniunii Europene după ce acestea vor adera (Turcia, Ucraina, poate Republica Moldova).

Citește mai departe

Spontaneitatea grevei „spontane”

Haos mare ieri în Gara de Nord din Bucureşti! La ora 7 se anunţă că a fost declanşată greva „spontană” a angajaţilor CFR şi niciun tren nu a mai pornit în cursă! Culmea este că şi în alte localităţi din ţară tot la aceeaşi oră a demarat greva. Şi la fel de „spontan” ca în Bucureşti! Acesta este un exemplu perfect de mobilizare! În câteva minute aproape în toate regionalele CFR din ţară s-a aflat că la Bucureşti este grevă „spontană” şi angajaţii s-au hotărât subit să facă şi ei grevă. Ce, numai cei de la Bucureşti să facă?

Deci trebuie să fie clar pentru toată lumea că această grevă a fost una „spontană”, o „oprire voluntară a lucrului”, neanunţată şi care a survenit pe baza nemulţumirilor salariaţilor privind drepturile lor baneşti! Liderii de sindicat din CFR vor să ne facă să credem că, la un moment dat, un salariat (oricare ar fi acesta, puţin contează din ce regională sau în ce serviciu este încadrat!) a venit la serviciu, şi-a adus aminte că salariul său e prea mic, le-a spus celorlalţi angajaţi că ar trebui să se facă o grevă şi atunci toţi salariaţii au ajuns la un consens şi au declarat că nu mai munceşte nimeni până nu se negociază contractul colectiv de muncă! Ce mai, exemplul clasic de geva „spontană”!

De cealaltă parte, domnul ministru Ludovic Orban are dreptate atunci când contestă legalitatea grevei „spontane”, considerând că orice nemulţumire spontană nu se poate manifesta la aceeeaşi oră în mai multe localităţi îndepărtate ale României decât dacă a fost ceva planificat anterior! Iar dacă a fost planificat, nu mai poate fi spontan! Drept urmare cei care au organizat greva „spontană” trebuie să plătească pentru pagubele inregistrate! Iar cei care au participat la acţiunea de „oprire voluntară a lucrului” să fie sancţionaţi prin nepontarea orelor în care nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu!

Citește mai departe