Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Nu vă putem emite bilete!

Gara de Nord, București, vineri în jur de ora 10, la începutul lunii septembrie. Peste aproximativ două ore și jumătate mă pregăteam să ajung la Constanța având ca destinație finală Neptun. Până la Constanța aveam deja programată călătoria cu un tren privat pentru care urma să îmi cumpăr biletele direct din tren, dar pentru restul călătoriei trebuia să folosesc un tren CFR. Așa că eram în drum către casa de bilete CFR ca să cumpăr bilet doar pentru Constanța-Neptun haltă. În fața mea erau alți doi călători. Un student mă roagă să îl las în față pentru că trenul lui va pleca foarte curând. Eu mai puteam aștepta așa că îl las pe el în față, iar eu ajung la casă după aproximativ zece minute.

– Bună ziua!
– Bună ziua, îmi răspunde casiera.
– Vă rog să îmi dați și mie un bilet dus-întors de la Constanța la Neptun haltă.
– Adică până la Neptun, mă corectează doamna casier.

Eu trebuia să ajung la Neptun, dar stațiunea Neptun are două gări: Neptun haltă și Neptun. Destinația mea este mai aproape de Olimp, deci trebuia să cobor la Neptun haltă. Cum distanța dintre cele două gări este relativ mică prețul pentru călătoria până acolo este același, încadrându-se în aceeași tranșă kilometrică. Așa că sunt de acord cu doamna casier, neavând nicio importanță din moment ce plătesc același preț.

– Cum vreți dumneavoastră, răspund eu. Pe mine mă interesează să cobor la Neptun hc pentru că acolo vreau să ajung. Dar dacă este același preț nu mai contează.
– La ce tren doriți? Este unul la 10, pe care puteți să îl prindeți dacă vă grăbiți, și ajunge la Neptun la 13.40.
– Și la ce ora ajunge la Constanța? întreb eu gândindu-mă ca aș putea să îl prind în Constanța, nu în București, dacă trenul în care mă voi urca va ajunge mai repede la Constanța.
– La 12.21. Dar ce contează la ce oră ajunge în Constanța? Trenul e direct și rămâneți în el până la Neptun. Nu trebuie să îl schimbați.
– Doamnă, cred ca nu ați înțeles ce doresc eu: eu vreau un bilet dus-întors de la Constanța la Neptun hc, nu de la București.
– Păi așa nu va pot da!
– Cum adică nu îmi puteți da bilet?!? De ce???
– Nu va putem emite bilete dacă nu aveți legătură până acolo!
– Poftim? Ce contează dacă am sau nu legătură până acolo? Eu vreau să cumpăr un bilet între două stații CFR. Ce este atât de complicat?
– Da, aveți dreptate, dar cu ce ajungeți până acolo? Dacă nu reușiți să ajungeți până la 12.21 în Constanța și pierdeți trenul? Noi nu vă putem emite bilete dacă nu suntem siguri că va puteți urca în acel tren! Vă pot da pentru mâine, dar pentru astăzi nu.
– Doamnă, e incredibil așa ceva! E treaba mea cum ajung la Constanța. Poate mă duc cu avionul sau cu mașina. Sau poate mă teleportez. Eu vreau bilet de la Constanța la Neptun! Și dacă pierd trenul nu e vina CFR-ului că eu nu m-am urcat în el. Eu cumpăr un bilet – mă urc în tren bine, nu mă urc în tren, iarăși bine.

Citește mai departe

Boxul colecţiei

Am observat că de câţiva ani anumite ziare şi reviste oferă cititorilor şi câte un DVD la achiziţionarea respectivei publicaţii. Ideea de marketing este bună şi presupun că astfel a crescut numărul ediţiilor vândute pentru că altfel ar fi încetat această practică. Indiferent dacă publicaţia apare zilnic sau săptămânal, metoda „ataşării” unui alt obiect de interes (acesta putând fi o carte, un DVD sau un calendar) i-a determinat pe cititori să înceapă să asocieze publicaţia cu diversele colecţii pe care această le promovează, crescând gradul de recunoaştere a publicaţiei printre aceştia.

Deşi ideea promovării unui alt obiect din sferă culturii este lăudabilă, sunt convins că niciun trust de presă nu face acest lucru din grijă nemăsurată pentru nivelul de cultură al cititorilor săi. Păstrând un nivel al preţului decent se asigură faptul că cei care vor cumpără se vor bucură de „bonusul” primit, menţinându-le acestora trează dorinţa de a cumpără şi data viitoare un alt obiect „ataşat”.

Însă colecţiile de DVD se pot împrăştia foarte uşor în biblioteca cititorului, aşa că responsabilii de la publicaţii şi-au imaginat un sistem prin care colecţiile numeroase primesc o cutie în care urmează să fie păstrate toate DVD-urile. Abordarea este foarte interesantă pentru că în acest mod se crează artificial o nevoie la nivelul cumpărătorului de a achiziţiona toată colecţia, aspect foarte important pentru că determină creşterea profitabilităţii colecţiei respective. În schimb implementarea putea fi mai inspirată.

Ceea ce este ciudat din punct de vedere lingvistic este denumirea dată cutiei respective. În toate mediile de informare această simplă cutie este denumită pompos „boxul colecţiei”. Înţeleg faptul că cei care sunt responsabili de apariţia colecţiei sunt afectaţi de sindromul romglezei, dar în acest caz situaţia este chiar hilară pentru că „box” are o cu totul altă semnificaţie în limba romană.

Citește mai departe

Schimbare de card

Sâmbătă seară am vrut să-mi folosesc unul dintre carduri, dar am realizat că expirase în luna octombrie. Nu am fost foarte încântat când bancomatul m-a atenţionat că trebuie să îmi reînnoiesc cardul, dar nici nu pot da vina pe altcineva. Mi se pare normal să existe un algoritm clar care să stipuleaze că bancomatul nu poate efectua tranzacţii pentru cardurile expirate, deci nu am mai comentat nimic.

Ce m-a nemulţumit a fost faptul că nu am putut folosi banii din cont deoarece atât sâmbătă seară cât şi toată ziua de duminică băncile au fost închise. Însă, aşa cum am mai scris, nu pot învinovăţi pe nimeni pentru că eu am omis să îmi schimb cardul cu unul nou.

Având nevoie să îmi accesez banii din cont, am lăsat pe astăzi vizita la bancă. Că niciodată, personalul a fost foarte amabil. La intrare o domnişoară mă vede puţin nedumerit de schimbările făcute în compartimentarea sucursalei şi se oferă imediat să mă ajute. Îi ascult indicaţiile şi ajung în câteva minute la biroul de carduri. Am noroc şi nu prind la coadă decât o doamnă care termină repede. Imediat după dumneai funcţionarul îşi îndreaptă privirea spre mine şi îmi acordă deplină atenţie.

Citește mai departe

Misterul reproducerii asexuate

Ca toţi elevii de liceu din România, am învăţat şi eu în cadrul orelor de biologie că există două moduri de reproducere a organismelor pe Pământ: reproducerea sexuată – cea care implică un contact fizic între două organisme din aceeaşi specie – şi reproducerea asexuată prin care organismul respectiv se descurcă să se reproducă singur prin diverse metode.

Tot la biologie am învăţat că mamiferele întotdeauna se reproduc sexuat, uneori printr-un proces destul de complex. De altfel iminenta dispariţie a unor animale (urşi polari sau koala, tigri siberieni, elefanţi etc.) se datorează în mare parte şi imposibilităţii acestor animale de a se reproduce în arealul lor natural.

Spre fericirea lor specia câine vagabond de Bucureşti (botezată câine comunitar) nu este nici pe departe pe cale de dispariţie. Ba, dimpotrivă, prosperă pe zi ce trece, încurajată şi de lipsa de acţiune a autorităţilor care sunt obligate de lege să nu mai eutanasieze niciun animal sănătos.

Binecunoscută pentru gradul ei de adaptabilitate şi uneori inteligenţă – drept mărturie fiind traversarea străzilor pe la trecerea de pietoni, specia a fost în ultimii ani supusă unui proces de sterilizare care presupune prinderea câinilor şi inactivarea anumitor funcţii sexuale pentru a împiedica înmulţirea acestora. Ca marcare a faptului că aceşti câini au trecut prin procesul de sterilizare li se ataşează de ureche o etichetă galbenă.

Citește mai departe

Basul şi cu toba mare

Întotdeauna m-am întrebat de ce le place anumitor oameni să asculte muzică tare. Nu tare, ci exagerat de tare! Să bubuie boxele, să audă şi vecinii, să ştie toată lumea că ei ascultă Iron Maiden sau Adrian Minune! Ce contează că ceilalţi nu le împărtăşesc opţiunile în materie de muzică. Asta e! Poate cu ocazia această mai învăţa şi vecinii că muzica bună e cea pe care o ascultă ei, nu lălăiala aia de muzică clasică pe care o mai auzim din când în când pe la vecinul de la trei…

Totdata remarc că noile apariţii tehnologice – dintre care menţionez Ipod-ul – fac şi mai agasantă pasiunea semenilor noştri pentru volumul crescut! Dacă până acum ceva timp „ascultatul” (N.A.: ghilimele sunt introduse pentru a sublinia faptul că muzica la maxim nu se mai poate numi ascultat ci mai degrabă torturat) se făcea în cadrul propriei case, apartament sau, în cazurile cele mai nefericite pentru vecini, în propria curte, acum totul s-a schimbat. Oricine îşi poate achiziţiona un Ipod, căşti puternice şi să meargă pe stradă. Dacă se rezumă doar la mers pe stradă sau în parc, nu este nicio problemă. Însă dacă ai un vecin de autobuz mare fan heavy metal atunci mai mult ca sigur vei avea un concert desăvârşit până la destinaţia ta. Asta dacă nu cumva preferi să cobori din autobuz şi să aştepţi altul fără muzică „ambientală”.

Am încercat să găsesc un răspuns la această dilemă a mea: de ce trebuie să fie atât de tare?!? Am gândit pragmatic şi am reuşit să găsesc un posibil răspuns: sunt în autobuz, îi ascult pe Buzdugan şi pe Morar, dar nu îmi plac. Aşa că îmi pun căştile şi încep să ascult ce îmi place mie. Dar în autobuz e zgomot de fond, radioul este pornit, oameni vorbesc între ei, claxoane se aud de pretutindeni. Deci ca să aud bine ce vreau să ascult atunci trebuie să umblu serios la nivelul volumului. Şi atunci sunt doar eu cu muzica mea şi uit de toţi ceilalţi care mă înconjoară. Aşa nici nu mai simt cum reuşesc să parcurg două staţii de autobuz în aproape jumătate de oră…

Citește mai departe

CFR de 1 Aprilie

Sintagma „ofertă specială” a intrat de mult timp în vocabularul nostru uzual. Suntem înconjuraţi pretutindeni de oferte peste oferte şi de reduceri senzaţionale. Departamentele de Marketing şi de Relaţii Publice din toate companiile se străduiesc să ne convingă să alegem ofertele lor în dauna concurenţei şi chiar reuşesc uneori. Aşa că ne-am obişnuit într-un anume fel să alegem produsele de la ofertă sau măcar să vedem la ce anume se referă oferta în sine şi care sunt condiţiile.

Cu toate acestea nu mă aşteptam să văd o „ofertă specială” chiar la CFR. De ce? Pentru că CFR deţine monopolul pe transportul feroviar de călători! Aşa că mă întreb de ce ar oferi o ofertă specială? Să atragă clienţii? Oricum clienţii sunt atraşi pentru că nu au altă soluţie! Să înceapă să realizeze marele mamut CFR că este necesar să readucă în vagoane călătorii pierduţi în faţă transportatorilor rutieri? Poate că acesta este răspunsul! Aşa că astăzi când am mers să îmi cumpăr bilet pentru Sibiu am avut plăcerea să constat că există o ofertă pentru mini-grupuri formate de la 2 la 5 persoane. Reducerea de preţ nu este senzaţională, dar mă gândesc eu, de ce să nu iau cu reducere dacă tot mi se oferă această posibilitate?

Aşa că mă prezint la casa şi o rog pe doamnă casier să îmi dea bilete conform cu această ofertă. Prima oară se uită la mine nedumerită. Îi mai explic încă o dată ceea ce vreau şi pare că îşi aduce aminte.”A… da… oferta aceea de la 1 aprilie” spune doamna. „Nu vă pot elibera acum biletele pentru că încă nu s-a modificat softul. La noapte vin băieţii şi îl modifică că nu au reuşit să îl instaleze până acum!”. Cu toate acestea mă roagă să aştept puţin şi revine cu un caiet mare cerându-mi numele şi buletinul, pregătindu-se să scrie. Deja eram încrezător că se poate! Apoi are o revelaţie şi pleacă din nou. Revine după mai puţin de jumătate de minut împreună cu o altă „doamnă” care se recomandă a fi şefa de tură – deşi nu era îmbrăcată în uniformă şi nici nu avea vreun semn distinctiv în acest sens – care îmi spune sec că nu se poate. Nedumerit întreb de ce nu se poate? Pentru că nu e încă 1 Aprilie! Bine, bine, dar eu vreau să îmi cumpăr bilet cu anticipaţie pe care îl voi folosi după 1 aprilie! Nu se poate că nu se poate! Renunţ pe moment şi întreb dacă vin pe 1 aprilie se poate să îmi cumpăr bilet pentru aceeaşi zi? Nu, nici aşa nu se poate pentru că nu se eliberează bilete cu această ofertă pentru aceeaşi zi şi nici pentru plecări în zilele de vineri şi duminică! Bine, dar cum poate beneficia cineva de această ofertă pe 1 aprilie dacă nu se pot cumpără bilete în avans şi nici pe 1 aprilie nu se vând pentru aceeeasi zi? Răspunsul e tranşant: nu se poate! Doar de pe 2! Cum de pe 2 când pe afiş scrie că e de pe 1?!?

Citește mai departe

Români, Happy New Year!

Ce este anormal la această urare? În principiu nimic, având în vedere faptul că se referă la români şi le urează acestora un an nou fericit! Dar tocmai aici stă şi cheia problemei: oare toţi românii înţeleg acest lucru? Este sigur faptul că toţi locuitorii Romaniei cunosc limba engleză şi vor primi această urare drept un gând bun înspre viitor şi nu vor avea întrebări legate de semnificaţia celor trei cuvinte din limba engleză? Oare toţi conaţionalii noştri cunosc atât de bine limba engleză încât să ne putem face unul altuia urări folosind această limbă fără a pune pe cineva într-o situaţie incomodă sau fără a produce neînţelegeri?

Este evident pentru oricine că românii nu îşi prea iubesc limba. Sunt convins de acest lucru pentru că altfel nu ar exista această invazie de neologisme care tind să înlocuiască cuvintele romaneşti, nu ar exista „romgleza” vorbită prin multinaţionale, iar în piaţa publică ar fi fost scris „La Mulţi Ani 2008!” şi nu „Happy New Year 2008!”.

Pentru mine a fost evident acest lucru în noaptea de Revelion când în Piaţa Constituţiei la momentul trecerii dintre ani a fost proiectat un joc de artificii, muzica şi lasere. Şi care a fost primul lucru care a apărut pe ecranul de lasere? „Happy New Year!” A urmat apoi la cateva secunde „Primăria Municipiului Bucureşti” şi „ArCuB”. Culmea este că „primăria” a fost scrisa cu „ă”, iar „Bucureşti” cu „ş”! Deci puteau folosi şi diacritice! Dar, cu toate acestea, nu au scris „La Mulţi Ani” sau „Un an nou fericit!”! Să nu fi avut loc pentru aşa de multe caractere? Greu de crezut din moment ce „Primăria Municipiului Bucureşti” conţine mult mai multe caractere decât „Un an nou fericit!”. Deci se putea! Atunci de ce nu s-a realizat?

Citește mai departe

Fata in fata cu varcolacul

Tu miercuri seara ai iesit din casa? Sa nu imi spui ca ti-a fost frica sa iesi pentru ca stiai ca pe 31 octombrie este seara in care toti varcolacii ies pe strada, iar tu, fire mai sperioasa de altfel, ai renuntat la intalnirea planuita pentru a nu fi pus in situatia de a da nas in nas cu cine stie ce strigoi… Pot spune ca ai facut o alegere gresita din moment ce nu s-a raportat aparitia niciunui spirit iesit la plimbare pe Calea Victoriei!

Lasand gluma la o parte va spun ca dintre toate sarbatorile autentice romanesti, Halloween mi-e cea mai draga. Poate va intrebati de ce exact aceasta si nu cealalta inventie postdecembrista „Valentine’s Day”. In definitiv „Ziua indragostitilor” ar trebui sa imi fie mai draga decat „Ziua tuturor spiritelor”, nu-i asa? De „Valentine’s” se sarbatoreste intalnirea cu cel / cea iubit(a), in timp ce pe 31 octombrie se sarbatoreste intalnirea cu monstri, cu spiritele celor morti care vin sa ne viziteze din lumea de dincolo si care vor sa ne bantuie. In principiu ar trebui sa fie infricosator! Dar lucrurile nu stau chiar asa, din moment ce in numeroase cluburi din Bucuresti se sarbatoreste cu fast Halloween…

Imi aduc si acum aminte de perioada gimnaziului, atunci cand doamna profesor de engleza organiza de fiecare data la sfarsitul lunii octombrie o petrecere de Halloween. Pe atunci ni se parea interesant. Era ceva distractiv despre care auzeam in casetele audio ce contineau cursurile de limba engleza si pe care il puteam pune si noi in practica. Acum imi dau seama ca aceasta sarbatoare nu are nimic de a face cu traditiile romanesti si cu felul nostru de a fi. Nu vreau sa fiu inteles gresit si sa se creada faptul ca am ceva impotriva noului, dar chiar sunt de parere ca a celebra cu fast in Romania o veche sarbatoare celtica este un lucru anormal. Nu cred ca a te costuma in fantoma intr-o anumita seara de toamna reprezinta traditiile si obiceiurile noastre!

Citește mai departe

Genocidul verde

„M-am saturat sa fiu indiferent si sa vad cum spatiul verde este distrus in jurul meu! Mi s-a luat sa aud drujbe care taie copaci batrani si fara aparare. Gata! Vreau sa fac ceva care sa puna capat distrugerii sistematice a vegetatiei din Bucuresti! Vreau sa ma implic! Trebuie sa existe o cale care sa stopeze acest masacru la care noi asistam impasibili zi de zi…”

Cam asa credeam acum cateva luni. De atunci si pana acum nu s-a schimbat nimic. Nimic in sensul ca in continuare se taie copaci intr-o veselie fara niciun discernamant. Despre implicarea mea tot ce pot spune este ca am fost la cateva marsuri de protest la adresa administratiei care doreste sa reconfigureze centrul istoric al Capitalei si sa defriseze parcurile, marsuri organizate de catre grupul civic „Bucuresti„. Cam putin! Chiar foarte putin! Scuze si motive pot gasi oricand: nu am timp, nu ne asculta nimeni si nu avem parghii prin care sa obligam autoritatile sa ne asculte, suntem doar cativa si nu putem face manifestatii de amploare etc.

Un lucru este clar: spatiul verde se micsoreaza pe zi ce trece si poluarea ia amploare. De ce acest lucru? In primul rand se taie copacii care „consuma” dioxidul de carbon. In al doilea rand numarul masinilor a crescut foarte mult in Bucuresti. Deci poluarea e la ea acasa! Si ce facem noi? NIMIC! Asistam fara sa ne implicam la acest genocid verde!

Citește mai departe

Culmea examenului: subiectele de bacalaureat pe net!

Nici nu stiti cat de mult ma bucur ca am terminat liceul in 2001! Pentru ca daca ar fi trebuit sa dau examenul in 2007, probabil as fi innebunit. Nu de stres, nu de materia multa care trebuie invatata, nu de incapatanarea profesorului de fizica care te pune sa inveti formule peste formule din fizica nucleara cand stie clar ca tu vei da examen la limbi straine si nici macar de faptul ca esti neinteles de director si de diriginte cand stai si tu luni acasa dupa ce ai petrecut un week-end intreg la majoratul unui coleg.

Ce m-ar fi enervat cel mai tare este faptul ca actuala conducere a ministerului a hotarat sa arunce la cos toata munca depusa de catre elevi in ultimii patru ani. Manifestand o atitudine mai comunista decat cea care era prezenta inainte de ’89, domnul ministru Hardau s-a gandit sa-i ajute pe toti chiulangii, profitorii si plagiatorii de referate de pe net sa treaca si ei bacul. Ca doar oricum nu se uita nimeni la diploma ta de bacalaureat cand vrei sa te angajezi! Aici cred ca e singurul loc in care domnul ministru are dreptate: inflatia de facultati particulare acreditate sau mai putin acreditate a facut sa fie o oferta nemaiintalnita de absolventi de studii superioare. Acum poti fi orice:economist, jurist, filolog, pana si medic sau actor daca „cotizezi” bine si stii ce trebuie sa faci ca sa treci cu bine prin facultate.

In nemarginita sa marinimie, domnul ministru si echipa sa de specialisti (hmm… imi aduce aminte de „cei 50.000 de specialisti” de pe vremea CDR-ului!) au ajuns la concluzia ca e mai bine pentru elevi sa cunoasca subiectele la examenul de bacalaureat inainte de ziua examenului propriu-zis. Cum asta? Simplu: le-au afisat pe net. Si nu numai atat! Le-au afisat si rezolvarile la cele de la profile reale! Adica cum, sa nu poata consulta bietul elev subiectele pe care le va primi? Pai nu e mai bine pentru el asa? Ce sa se mai streseze saracul absolvent de liceu rezolvand munti de culegeri de matematica si/sau fizica? Chiar nu ne gandim si la intelectul tanarului in formare? Ce atata stres, ce atati neuroni distrusi incercand sa gaseasca rezolvarea! Nu-i trebuie si lui o pauza mica? Trebuie sa aiba si el timp de un Counter in retea si de un flirt mic pe Hi5! Oricum nu ramane cu nimic din atatea materii invatate! Oricum viata il va indruma pe alte cai in care nu intotdeauna cunostintele de cultura generala ii vor fi folositoare!

Citește mai departe