Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

„Banale motive administrative”

Președintele Klaus Iohannis a pierdut în această săptămana mult capital de încredere, fiind una dintre cele mai negre perioade de când și-a început mandatul. Și aici nu mă refer la cei zeci de mii de fani pe care i-a pierdut pe Facebook, ci la acțiunile domniei sale care sunt în opinia mea unele dintre cele mai mari neînpliniri de până acum ale mandatatului pe care îl exercită.

Principalul lucru pe care l-a pierdut este încrederea acordată de o parte a societății românești în puterea dumnealui de a schimba lucrurile și de a termina o dată pentru totdeauna cu înțelegerile de culise care se opun aplicării legii. Atât cei care l-au votat, cât și o parte dintre cei care nu l-au votat, își doresc ca lucrurile să se schimbe în bine în România, de unde apare și presiunea socială ca toate hotărârile judecătorești să fie puse în aplicare deîndată așa cum sunt ele formulate. Iar atunci când o hotărâre rămasă definitivă este executată la mai mult de un an de la pronunțare, societatea în ansamblu nu se așteaptă ca tocmai Președintele României să catalogheze executarea acesteia drept „banale motive administrative” care pot conduce la suprimarea „libertății de exprimare media”.

Mă așteptam ca domnul Klaus Iohannis să susțină respectarea hotărârilor judecătorești în cazul trustului de presă Intact nu din răzbunare pentru că Intact i-a făcut o campanie denigratoare înainte să fie ales, ci pentru că funcția dumnealui îi impune să vegheze la respectarea statului de drept, iar o hotărâre judecătorească luată în  numele legii chiar asta reprezintă. Ce mesaj înțeleg cetățenii atunci când Președintele țării bagatelizeaza puterea unei hotărâri judecătorești? Oare nu vor apărea și alți cetățeni care, luând exemplul domnului Klaus Iohannis, vor îndemna la nerespectarea hotărârilor judecătorești?

Citește mai departe

Oublier, Égalité, Fraternité

Momentele de criză fac să iasă la suprafață cele mai adânc ascunse defecte ale oamenilor. Cumva oamenii încep să uite de existența regulilor pe care le-au promovat in trecut cu ardoare pentru că pur și simplu acestea le devin defavorabile. Nu mai contează faptul că toți ceilalți trebuie să le respecte în continuare. Nu mai contează nici măcar faptul că ceilalți au avut de pierdut respectând criteriile pe care vechii susținători ai regulilor nu mai vor sau nu mai sunt capabili să le respecte acum.

Iar ceea ce se întâmplă în aceste zile în Franța demonstrează întregii Europe că una dintre țările fondatoare ale Uniunii Europene tinde să se distanțeze din ce în ce mai mult de valorile care au stat la bază formării Uniunii. Am ales să prezint și să comentez doar trei evenimente care s-au desfășurat toate săptămâna trecută. Probabil există mult mai multe alte exemple pe care le-aș fi putut alege, dar cred că acestea sunt elocvente.

1. Fermierii francezi și piața comună

Când este criză agricultorii francezi știu cu siguranță să își impună punctul de vedere. Iar punctul lor de vedere este unul de stânga, dacă nu chiar de extremă stânga, și se rezumă în principal la două lucruri: protecționism sau subvenții sau, dacă este posibil, amândouă în același timp. Ce contează că în granițele Uniunii Europene există o singură piață comună în care toți producătorii au aceleași drepturi. Acestea sunt idei și concepte care rămân doar în tratatele de aderare, nu trebuie să fie și puse în practică în Franța. Iar dacă un guvern apropiat de valorile europene încearcă să mențină echilibrul impus de piață comună și nu se implică adoptând măsuri protecționiste atunci agricultorii francezi știu ce au de făcut: baraje rutiere pentru împiedicare intrării în țară a produselor alimentare din alte țări membre, pichete de verificare a provenienței mărfii și de intimidare a unităților de alimentație publică și a abatoarelor și distrugerea bunurilor publice și/sau private.

Citește mai departe

Reflecții post-electorale (I) – Câți alegători suntem în realitate?

Au trecut două săptămâni de la turul II al alegerilor pentru funcția de Președinte al României și spiritele s-au domolit. Nu de tot, din moment ce încă mai sunt voci care cer diverse lucruri (demisii, anchete etc), dar cred că ecoul alegerilor începe să dispară puțin câte puțin. Rămân în urmă câteva întrebări cărora eu nu le-am găsit răspuns și pe care doresc să le prezint în cadrul unei serii de articole.

Prima dintre aceste întrebări este „Câți alegători suntem în realitate?”. Pentru mine este o adevărată enigmă numărul real al cetățenilor cu drept de vot din țară. Și aici mă refer doar la cei care sunt în România, fiind pe deplin conștient de faptul că statului român îi este foarte greu să îi numere pe toți cei care sunt în afara granițelor, mai ales dacă sunt plecați în țările membre UE.

Confuzia în care mă aflu provine în principal de la faptul că două entități ale statului român declară date diferite legate de acest subiect. Mai întâi Institutul Național de Statistică a efectuat recensământul populației și al locuințelor în anul 2011 și, după doi ani în care a tot centralizat datele, a ajuns la concluzia că în 20 octombrie 2011 erau în țară 20.121.641 de cetățeni de toate vârstele. Dintre aceștia 15,9% (adică aproximativ 3,2 milioane de cetățeni) erau atunci cuprinși la categoria de vârstă între 0 și 14 ani. De ce este important câți anume erau în categoria 0-14 ani? Pentru că aceștia încă nu au împlinit 18 ani în 2014 și nu puteau să intre în listele electorale permanente în 2014. În concluzie 20,1 – 3,2 = 16,9 milioane de cetățeni care sigur au astăzi peste 18 ani, folosind datele de la recensământ. Mai departe putem doar specula că numărul acestora a scăzut totuși din 2011 până acum pentru că o parte dintre ei au decedat între timp, iar cetățenii care s-au născut în anii 2011-2014 nu sunt încadrați în această categorie. Deci sunt ceva mai puțin de 16,9 milioane de cetățeni care au peste 18 ani în România anului 2014.

Citește mai departe

A fi sau a nu fi arestat

Nu îl cunosc personal pe domnul deputat Vlad Cosma. De altfel până la sfârșitul săptămânii trecute nici măcar nu îi știam numele și, desigur, nu știam că dumnealui este deputat al României. Și probabil aș fi continuat să nu știu cine este domnul Vlad Cosma dacă numele dumnealui nu ar fi fost implicat într-un dosar de corupție instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție, dosar pe baza căruia Guvernul României prin Ministerul de Justiție a cerut încuviințarea arestării preventive pentru domnul deputat.

Și poate că subiectul arestării unui deputat pentru fapte de corupție s-ar fi stins repede în materialele de presă având în vedere situația politică curentă internă în care membrii marcanți ai USL fac declarații care mai de care mai spumoase, spre deliciul agențiilor de presă și a site-urilor de știri. Iar dacă situația din țară nu ar fi depășit ca popularitate acest subiect, atunci cu siguranță situația politică din Ucraina i-ar fi atras mult mai mult pe comentatorii politici și pe jurnaliști. Deci ar fi putut fi doar un subiect de importanță a treia sau a patra. Asta dacă hotărârea Camerei deputaților ar fi fost să i se ridice imunitatea și să se încuviințeze arestarea. Dar plenul Camerei deputaților a hotărât exact contrariul și a deschis polemica referitoare la acest subiect.

Citește mai departe

O demisie nu este de ajuns

Pentru domnul (încă) deputat Ion Stan demisia din Partidul Social Democrat nu este suficientă pentru eliminarea suspiciunilor privind presupusele acte de corupție de care este acuzat și, implicit, pentru a demonstra nevinovăția dumnealui. Acuzat de trafic de influență domnul Stan trebuie să își dea demisia și din Parlamentul României dacă dorește să dovedească că nu este vinovat de acuzațiile ce i se aduc. Ba, mai mult decât atât, trebuie să se pună la dispoziția organelor de anchetă pentru a se finaliza cât mai repede dosarul în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată. Asta dacă domnia sa știe că nu a comis actele de corupție pe care procurorii le-au descoperit și, prin urmare, nu poate fi nici acuzat și nici condamnat.

Cu toate acestea domnul deputat Stan pare că nu are nicio intenție de a demisiona din Parlament, deși a demisionat din PSD. De fapt demisia din PSD a fost forțată de decizia domnului Prim-ministru Victor Ponta care, în calitatea dumnealui de președinte al PSD, i-a transmis un mesaj clar deputatului Ion Stan: ori demisionezi din partid, ori te excludem. Așa că domnul Stan a ales să demisioneze din partid, conștient fiind de faptul că partidul nu îl poate da afară și din Parlament, din moment ce abia a fost ales deputat la scrutinul din 9 decembrie 2012.

Situația aceasta ar fi putut fi evitată dacă plenul Camerei deputaților ar fi încuviințat arestarea domului deputat Stan, așa cum a recomandat comisia juridică a Camerei. Sau dacă domnul deputat Stan ar fi urcat la tribună Camerei deputaților și ar fi exclamat că dumnealui se pune la dispoziția justiției. Însă plenul reunit al Camerei deputaților nu a încuviințat cererea de arestare preventivă a domnului deputat. Care au fost motivele acestei decizii? Nu putem cunoaște niciodată răspunsul la această întrebare din moment ce doamnele și domnii deputați nu sunt oblgati să își justifice acțiunile efectuate în exercitarea mandatului. Însă, extrapolând și analizând, fără a avea neapărat studii juridice, se poate concluziona că un număr de 226 de cetățeni aleși deputați interferează în actul general de justiție și refuză ca unul dintre ei să fie anchetat și arestat că toți ceilalți cetățeni ai acestei țări. Oare în acest caz s-ar putea aplica prevederile din Codul penal referitoare la favorizarea infractorului?

Citește mai departe

Alb sau negru?

Recenta decizie a Curţii Constituţionale referitoare la modul de organizare a referendumului este ambiguă şi consider că nu respectă pe deplin conceptul democraţiei, aşa cum percep eu acest concept. Voi prezenta mai jos argumentele care mă determină să fac această afirmaţie. Precizez încă de la început că nu doresc ca acest articol să fie interpretat ca părtinitor în privinţă referendumului din 29 iulie şi de aceea mă voi referi de fiecare dată cu „alb” sau „negru” în ceea ce priveşte opţiunile electoratului la referendum.

Voi porni de la decizia Curţii Constituţionale care a hotărât că un referendum poate fi validat „în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

În primul rând să lămurim ce anume se înţelege prin sintagma „asigură participarea la referendum”. O interpretare a acestei decizii poate însemna faptul că se asigură dreptul de participare pentru cel puţin jumătate plus unu din persoanele cu drept de vot. Ori această condiţie este de la început îndeplinită pentru că oricare referendum asigură apriori dreptul oricărui cetăţean de a îşi exprimă opinia. Un alt mod de interpretare a acestei decizii conduce la ideea că instituţiile statului trebuie să se asigure că jumătate pus unu din numărul votanţilor vor vota. Dar cine asigură acest lucru? Guvernul? Parlamentul? Preşedintele? Cum poate fi asigurat acest lucru din moment ce votul nu este obligatoriu în România?

Citește mai departe

Utopia unităţii europene – piaţa muncii

Recentele hotărâri luate de guvernul Spaniei prin care urmează să restricţioneze accesul muncitorilor români pe piaţa muncii spaniole reconfirmă faptul că unitatea Uniunii Europene este o utopie. Această construcţie transfrontalieră şi transnaţională nu poate dăinui decât dacă este menţinută artificial la nivel politic şi economic.

În fapt ceea ce dăunează cel mai mult conceptului de uniune sunt naţionalismul şi protecţionismul manifestate la nivel de ţară (vezi Franţa sau Germania) şi chiar la nivel nord-sud (vezi recentul conflict referitor la orele şi programul de muncă dintre Germania şi Grecia). Situaţia este şi mai complicată atunci când intervine şi o parte economică în această ecuaţie, ţările dezvoltate dorind cu ardoare să îşi menţină economia puternică, uneori chiar în detrimentul celorlalte ţări din uniune.

Aceste derapaje ar putea fi reglementate cumva dacă ar exista organisme comunitare cu adevărat puternice, cu putere de decizie imediată asupra tuturor ţărilor membre. În prezent hotărârile luate de Parlamentul European (organism legislativ al UE) sunt materializate într-o directivă care este apoi transmisă fiecărui stat membru pentru integrare în legislaţia naţională. Acest proces este foarte stufos şi dificil de implementat, iar rezultatul poate apărea după mai mulţi ani, chiar dacă directiva este una foarte importantă pentru viaţa cetăţenilor uniunii!

Citește mai departe

Tot ceilalţi sunt de vină

Discursul domnului Boc de la sfârşitul săptămânii trecute poate fi încadrat la categoria discursurilor memorabile ale dumnealui. Aflat la întâlnirea asociaţiei prefecţilor şi subprefecţilor din România domnul Prim-ministru a explicat care sunt cauzele care au determinat criza economică. Nu ştiu cât de convingător a fost domnia sa în faţă auditoriului prezent, dar cred totuşi că cetăţenii nu prea au urmărit acest discurs.

Cauza pentru care domnul Boc nu a convins este modul în care a prezentat lucrurile. Domnia sa s-a bazat pe o axiomă des folosită în politică: dacă situaţia din ţară este grea, atunci responsabili pentru această stare sunt foştii guvernanţi care au devalizat bugetul şi au lăsat ţara într-o situaţie de nedescris. Aşa cum domnul Prim-ministru cunoaşte, această strategie este foarte bună dacă este folosită corect şi în momentele propice, deoarece oamenii tind să caute un vinovat pentru ceea ce se întâmplă, iar cel care se află la conducerea ţării le oferă această variantă.

Citește mai departe

„Flexibilizarea” pieţei muncii

Domnul Prim-ministru Emil Boc este pe cale să rişte demiterea Cabinetului pe care îl conduce în încercarea dumnealui de a impune aprobarea legii de modificare a Codului Muncii. În acest sens domnia sa a implicat Guvernul în procesul de asumare a răspunderii pe această lege în loc să aştepte trecerea ei prin Parlament.

Decizia pe care domnul Boc a luat-o este una cu multe implicaţii sociale şi politice. În primul rând domnul Boc se expune voit la o reacţie ostilă a senatorilor şi deputaţilor nemulţumiţi de faptul că Guvernul consideră Parlamentul o anexă bună numai pentru legi ordinare cu puţine implicaţii, în timp ce legile importante sunt ori impuse prin ordonanţa de urgenţă ori prin asumarea răspunderii.

În acelaşi timp este posibil ca moţiunea de cenzură să fi fost depusă de către opoziţie cu scopul clar definit de a demite Guvernul şi de a încerca preluarea puterii executive prin investirea unui alt guvern. În aceste condiţii ce îl îndeamnă pe domnul Boc să acţioneze cu atâta determinare şi să se expună direct?

Citește mai departe

Lecţia de etică

Nu mă aşteptam ca domnul preşedinte Băsescu să nu promulge legea pensiilor în varianta în care această lege a fost adoptată de către Parlament. A fost o decizie pe atât de neaşteptată a dumnealui încât nici marii analişti politici nu mai ştiau ce să prezinte pe la televizor din moment ce aceştia probabil îşi pregătiseră un discurs tăios la adresa promulgării acestei legi.

De fapt situaţia politică în care domnul Băsescu s-a aflat a fost foarte delicată. Este binecunoscut faptul că deciziile guvernului Boc sunt în mare măsură luate în deplin consens cu punctul de vedere al domnului preşedinte. Aşadar este greu de crezut faptul că în acest caz controversata lege a pensiilor a trecut de guvern şi apoi de Parlament fără ca domnul preşedinte să îşi exprime părerea referitoare la conţinutul acesteia. În plus domnia sa nu a avut o atitudine tranşantă atunci când mijloacele de informare în masă au prezentat reportaje din care reieşea faptul că votul final asupra legii nu a fost dat în condiţii depline de legalitate. Aşadar o serie întreagă de persoane, printre care mă număr şi eu, credeam că totul a fost pecetluit şi legea va fi promulgată.

În schimb domnul preşedinte Băsescu a folosit dreptul domniei sale de a retrimite legea în Parlament, invocând faptul că femeile ar trebui totuşi să poată ieşi la pensie la 63 de ani şi nu la 65 aşa cum prevedea actul normativ. Un motiv destul de plauzibil, dar care este total scos din contextul actual. Mai mult decât atât, în trecut domnia sa a avut o atitudine complet diferită faţă de acest subiect, aşa cum reiese şi din raportul susţinut în faţa Parlamentului prezentat în luna septembrie. În plus faptul că femeile se vor pensiona mai repede va conduce iarăşi la situaţia prezentă şi astăzi prin care femeile primesc uneori mai puţini bani la pensie exact din cauza celor doi ani lipsă la cotizaţie.

Citește mai departe