Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Arthur Newman – un om nou cu sentimente vechi

Arthur Newman (interpretat de Colin Firth) este un personaj inventat, cea de-a doua identitate a lui Wallace Avery – director regional al Fedex. Şi de ce ar avea nevoie un director regional de o altă identitate? Pentru că simte nevoia să se elibereze din capcana corporaţiei din care face parte, capcană care i-a limitat opţiunile din viaţă. Wallace vrea să devină Arthur pentru un nou început şi pentru a simţi din nou bucuria vieţii.

Wallace se poate defini ca fiind realizat din punct de vedere profesional – poate avea o carieră promiţătoare, nu are probleme la serviciu şi nici nu se întrevede că s-ar putea schimba ceva în viitorul apropiat. Probabil mulţi oameni îl invidiază, dar sunt puţini cei care realizează faptul că Wallace este profund nemulţumit în adâncul sufletului său. Nemulţumirea sa provine din faptul că viaţa personală este un dezastru complet: a divorţat de soţie, iar fiul lui aflat la vârsta adolescenţei nici măcar nu mai doreşte să vorbească cu el. Probabil din acest punct de vedere singura lui bucurie este legată de relaţia pe care o are cu prietena sa Mina (Anne Heche), o colegă care are o viaţă la fel de programată şi de anostă ca şi a lui.

Pasiunea sa cea mare – golful – este cea care îi oferă prilejul de a se reinventa şi de a deveni un alt om. Wallace este foarte talentat la golf, dar nu reuşeşte să îşi stăpânească nervii îndeajuns astfel încât să câştige vreo partidă. În acest context el îl inventează pe Arthur Newman (Arthur „Om-nou” – lb. engleză) care are în palmares nenumărate campionate de golf câştigate şi care primeşte o ofertă de a fi instructor de golf într-un club privat. Bazându-se doar pe această promisiune, Wallace face rost de acte noi şi pur şi simplu renunţă la viaţa sa, înscenându-şi propriul deces şi lăsând totul în urmă.

Citește mai departe

Un altfel de „Greu de ucis”: „Cod roşu la Casa Albă”

Cod Roşu la Casa Albă” poate fi foarte lesne comparat cu oricare din primele filme din seria „Greu de ucis” prin prisma faptului că eroul principal elimină de unul singur pe aproape toţi cei 80 de indivizi răi care i se opun. De altfel şi metodele prin care personajul principal (interpretat de Gerard Butler) îi reduce la tăcere sunt similare cu cele folosite de Bruce Willis: lupte corp la corp sau lupte cu arme albe. Desigur că se folosesc şi arme de foc, dar este evident că eroul reuşeşte să îi elimine pe toţi folosind în principal un pistol mânuit cu precizie în faţă adversarilor care nu îl pot atinge nici măcar atunci când îl ţintesc şi îl împuşcă cu arme automate.

Asemănările dintre cele două filme se referă şi la faptul că cei doi eroi sunt membri ai forţelor de ordine (Gerard Butler este membru al Serviciului Secret şi Bruce Willis era poliţist) şi amândoi reuşesc să salveze situaţia critică în care sunt implicaţi eliminând unul câte unul pe inamici. Deosebirea esenţială constă în faptul că Gerard Butler este aşteptat cu braţele deschise de soţie la finalul aventurii pe când Bruce Willis ajunge chiar să divorţeze de nevasta sa, deşi la finalul primului film din seria „Greu de ucis” este şi el întâmpinat şi îmbrăţişat de către aceasta.

„Cod Roşu la Casa Albă” este un film de acţiune încadrat la stilul acţiune clasică, deşi în opinia mea se face din când în când abuz de violenţă: se mai rupe o coloană vertebrală, se mai înfige un cuţit în adversar provocând un rău de sânge, personajele se împuşcă între ele cu diverse arme (pistoale, mitraliere, RPG, rachete etc), pe la mijlocul filmului sunt doi indivizi torturaţi, sunt filmate câteva execuţii în direct precum şi metode nu tocmai plăcute de extragere a informaţiilor de la cei care le deţin. Drept urmare eu nu aş recomanda nici copiilor şi nici adolescenţilor acest film, dar este decizia fiecăruia ce anume doreşte să vizioneze.

Citește mai departe

Knight and Day – Întâlnire explozivă

Din când în când apare la cinematograf câte un film conceput ca o fantezie pentru oameni mari. Astfel de filme nu fac parte din categoria celor interzise minorilor şi nici nu conţin scene vulgare, ci sunt menite doar să schimbe starea de spirit a spectatorilor reuşind să îi facă pe aceştia să zâmbească. Vizionând un film ca acesta, adulţii încep să viseze timp de aproape două ore şi să se întrebe la final dacă mai există eroi cu adevărat.

În acest caz eroul (interpretat de Tom Cruise) se trezeşte angrenat într-o relaţie ciudată cu o blondă cam prostuţă (Cameron Diaz face un rol genial) care mai mult îl încurcă decât îl ajută. Desigur, ca reţeta comediei romantice să fie de succes, el este – evident! – agent secret, iar ea este artistă – în cazul de faţă mecanic auto ce recondiţionează maşinile clasice.

Gândit parcă să respecte toate clişeele filmelor cu agenţi secreţi, „Knight and Day” (Întâlnire explozivă) abundă de situaţii în care eroul îi face praf pe toţi adversarii săi fără ca el să păţească ceva serios. Desigur, din când în când eroul este capturat, dar prin mijloace de comando numai de el ştiute reuşeşte să scape necondiţionat. Şi culmea, reuşeşte să o salveze şi pe ea din aceste situaţii cu adevărat critice!

Citește mai departe

Printre sute de reclame II

Încep acest articol cu precizarea că nu am nimic personal cu reţeaua de telefonie Cosmote sau cu imaginea publică pe care această reţea doreşte să şi-o promoveze. Este necesar să fac această precizare deoarece articolul prezent are drept subiect difuzarea la televizor a unui alt clip publicitar al reţelei Cosmote, iar în articolul meu anterior „Printre sute de reclame” am analizat tot un clip publicitar Cosmote.

De data această cei care au realizat acest clip au ales drept grup ţintă studenţii, grup ce poate fi convins mai uşor să se alăture acestei reţele. De altfel oferta în sine conţine mii de minute în reţea şi zeci în afară ei plus alte mii de mesaje scrise. Contează mai puţin aceste amănunte din moment ce pe mine m-a intrigat realizarea clipului şi nu oferta prezentată.

Povestea clipului este destul de simplă: un grup de studenţi prezintă un proiect în faţa unei comisii formată din mai mulţi profesori şi, în loc să prezinte un proiect cu adevărat realizat de ei, reuşesc să îi păcălească pe examinatori prezentându-le acestora un dispozitiv artizanal.

Citește mai departe

Printre sute de reclame

În momentele destul de rare când ajung eu să mă uit la televizor seara, trebuie să privesc şi calupurile de clipuri publicitare omniprezente. Deşi impresia generală este că România traversează o perioadă de recesiune economică destul de severă, numărul clipurilor pare să crească necontenit. Din păcate uneori mesajul transmis este destul de ambiguu şi poate genera reacţii de respingere, afectând impresia generală asupra clipului şi implicit asupra produsului.

Nu sunt un expert în acest domeniu, dar cred că un exemplu elocvent este clipul de la Cosmote: el o place pe ea, se pare că ei doi sunt împreună din moment ce vorbeşte despre ea că fiind „prietena mea” şi împreună sunt la dans într-un club sau într-o discotecă.

Partea interesantă este atunci când el îşi ia inima în dinţi şi se duce la DJ să îl roage să facă o dedicaţie specială pentru prietena lui, o melodie DJ Project. DJ-ul îi ascultă rugămintea şi îl anunţă că va urma melodia dorită. După puţin timp, spre satisfacţia tuturor, pe scenă apare chiar formaţia DJ Project care începe să cânte.

Dar ce se aude? „Inima mea e ca un hotel/ Din când în când te opreşti la mine (?!?) / M-am săturat, VREAU SĂ PLECI DIN EL (!!!)/ Vreau tot sau nimic de mâine”. Să fie oare o dorinţă ascunsă a protagonistului noastru care nu are forţa necesară să îi spună „prietenei” că relaţia lor este într-un moment de răscruce? Oricum ar fi, pare că pe ea nu o deranjează din moment ce ţopăie fericită şi sare de gâtul lui. Eu, să fi fost în locul ei, nu aş fi procedat aşa şi m-ar fi pus pe gânduri dedicaţia cu pricina, fiind mai circumspect în această privinţă. Dar se pare că pe ea nu o interesează versurile. Nici pe ea şi nici pe cei care au imaginat şi produs acest clip.

Citește mai departe

(În)cântare cu Leonard Cohen

Despre Leonard Cohen şi despre muzica lui nu pot comenta nimic, pentru că nu sunt în măsură să o fac. Melodiile sale îţi plac sau nu îţi plac. Simplu şi concret. Da ori ba. Atât şi nimic mai mult. Leonard Cohen are ascultătorii săi fideli cărora le place ce anume cântă el şi felul său unic de a interpreta melodiile.

Însă îmi pot exprima părerea despre concertul pe care marele Cohen l-a avut la Bucureşti. Şi nu numai părerea, ci incatarea! A fost printre puţinele concerte care mi-au plăcut în adevăratul sens al cuvântului, aici referindu-mă la prestaţia scenică a artistului, felul cum s-a auzit pe stadion şi la senzaţia pe care o percepi în timpul şi după finalizarea spectacolului. Privind din aceste puncte de vedere totul a fost încântător, un spectacol de excepţie, liniştitor şi amuzant pe alocuri, totul fiind acompaniat de o ploaie de toamnă cu picături mici şi reci.

Din păcate la un concert nu te întâlneşti doar cu cei care urcă pe scenă pentru a cânta. Pentru că dacă ar fi aşa atunci totul ar fi excelent! Dar înainte să intri în sală de spectacol sau stadion (cum a fost şi în cazul de faţă) te întâlneşti cu o mulţime de alţi oameni care te fac să îţi treacă orice chef de văzut / ascultat / simţit ceea ce vrea să îţi trimită artistul. O groază de indivizi – dintre care enumăr jandarmii, portarii, bişniţarii, organizatorii, alţi spectatori etc – contribuie decisiv la scăderea entuziasmului tău.

Citește mai departe

Scăpaţi de Smart!

Am intrat în sala de cinematograf cu o anumită reţinere. Ştiam foarte bine că rulează filmul „Scăpaţi de Smart„, îmi cumpărasem bilet special pentru acest film, dar în continuare mă aşteptam să fie un film mai puţin reuşit. Spre surprinderea mea am rămas impresionat de faptul că nu a fost aşa cum mi-am imaginat eu că va fi, iar vizionarea acestei pelicule m-a relaxat, reuşind în acelaşi timp să mă şi amuze!

Filmul în sine este o parodie destul de reuşită a filmelor cu agenţi secreţi cunoscuţi şi recunoscuţi de oricine (gen James Bond) sau cu spioni ascunşi a căror identitate nu o aflăm niciodată. O comedie bine construită care se bazează pe toate clişeele din aceste filme: tot felul de arme secrete, mijloace de comunicaţie revoluţionare care necesită doar puterea gândului pentru a trimite informaţia, maşini puternice şi care atrag atenţia asupra ta şi evident femei frumoase şi atrăgătoare.

Personajul principal, Smart (interpretat de Steve Carell), este un angajat al centrului secret Control care doreşte să avanseze în carieră. Poliglot, meticulos, organizat şi inteligent, Smart este omul potrivit la locul potrivit în exercitarea meseriei sale de analist. El este creierul din spatele fiecărei operaţiuni importante ce se referă la spaţiul rusesc sau la statele din Orientul apropiat şi mijlociu. Dar îşi doreşte mai mult, visează la momentul în care va deveni agent operativ şi va fi efectiv pe teren pentru a pune în practică ceea ce a învăţat atâta timp!

Citește mai departe

Restul e tăcere!

Farmecul unui film românesc este unul aparte. Aşa cum am mai scris şi în alte articole din categoria „Recomandări” văd cu plăcere filme româneşti pentru că îmi place să identific locurile în care au fost filmate scenele, recunosc oamenii de pe stradă ca fiind români şi – poate cel mai important lucru – în peliculele româneşti de obicei se vorbeşte în limba română ceea ce determină folosirea unor jocuri de cuvinte intraductibile şi pe care doar românii le-ar putea înţelege!

Restul e tăcere” este un film despre viaţă, despre idealuri şi despre dorinţa de a realiza ceea ce ţi-ai propus! Personajul principal, Grigore Brezianu (Grig pentru prieteni), interpretat de către Marius Vizante, este un tânăr regizor de film ce încearcă să impună această artă la începutul secolului XX. Marele său vis este să realizeze un film despre războiul de independenţa al României. Această întreprindere era greu de realizat în anii de pionerat ai cinematografiei, ani în care doar actorii de teatru erau consideraţi actori şi în care filmele reprezentau pentru mulţi doar „nişte umbre mişcătoare pe pereţi”.

Perseverenţa lui Grig şi hotărârea sa de a-şi finaliza cu bine proiectul sunt puse la grea încercare de refuzurile primite şi de atitudinea ostilă a celor care îl înconjoară, începând cu tatăl său – binecunoscut actor de comedie al acelor timpuri – care doreşte ca fiul său să fie şi el actor, iar dacă nu se poate măcar custode al garderobei Teatrului Naţional, şi terminând cu toţi cei care considerau cinematograful bun doar pentru muncitori şi nu pentru elite.

Citește mai departe

„Legendă vie” pe ecrane

Nu am crezut niciodată că Will Smith poate interpreta aşa de bine un rol într-un film dramatic. Am vizionat mare parte din filmele în care a fost el distribuit („Ziua Independenţei„, „Wild Wild West„, „Bărbaţi în negru„, „Băieţi răi„, „Eu, robotul„, „Hitch„), dar niciodată nu am avut ocazia să îl văd jucând într-o dramă. Este drept că încă nu am vizionat „În căutarea fericirii„, un alt film în care am înţeles că a interpretat foarte bine rolul său, însă un lucru este cert: mi-a plăcut cum Will Smith a jucat în acest film!

În principiu, filmul „Legendă vie” este unul adresat unui public de nişă, genul de public pasionat de producţiile SF, în care există un anumit personaj pozitiv şi unul sau mai mulţi indivizi (de obicei „monştri”) ce interpretează rolul negativ. În acest sens poate fi încadrat în aceeaşi categorie cu seria „Alien” sau cu seria „Resident Evil„, dar se deosebeşte de acestea prin intensitatea şi diversitatea trăirilor personajului principal. Dacă seria „Alien” este concentrată în special pe luptă pentru supravieţuire dintre Sigourney Weaver şi extraterestru, filmul „Legendă vie” se axează în principal pe sentimentele ultimului om rămas în viaţă pe Pământ, cu accent pe singurătatea sa şi pe faptul că unicul său prieten este o femelă de câine ciobănesc german.

Asemănarea cu „Resident Evil” este evidentă dacă luăm în calcul subiectul filmului. În ambele cazuri este vorba de un experiment genetic ratat asupra unui virus, experiment care îi transformă pe cei infectaţi în fiinţe total neraţionale, ghidate numai după instincte, eliminând orice formă de umanitate din ele. Acestea sunt tot timpul în căutare de mâncare pentru a supravieţui şi recurg la canibalism pentru a-şi potoli foamea. În acest fel creşte pe de o parte numărul celor infectaţi, dar scăde şi numărul celor imuni la boală, dar care sunt omorâţi pentru a fi folosiţi drept hrană de ceilalţi! Singurul avantaj al celor imuni este faptul că virusul manifestă o reacţie la razele ultraviolete aşa că cei infectaţi nu pot sta în lumina fără a nu suferi arsuri la nivelul epidermei. În acest fel totul devine un joc de-a şoarecele şi pisica în care cei imuni stau ascunşi noaptea şi ies afară ziua, iar cei infectaţi invers!

Citește mai departe

„Cel mai bun prieten al meu”

Te-ai intrebat vreodata cati oameni vor veni la inmormantarea ta? Multi? Putini? Niciunul? Va fi acolo doar familia (asta in cazul in care vei avea asa ceva!) sau vor fi si alti oameni care te-au apreciat pe timpul vietii tale? Mai mult decat atat, te-ai intrebat daca pe ultimul tau drum te vor conduce si prietenii tai? Nu doar cei care vor veni la inmormantare din obligatie sau pentru ca „asa trebuie”, ci adevaratii tai prieteni?

Aceasta este intrebarea pe care si-o adreseaza siesi Francois Coste, personajul principal din filmul „Cel mai bun prieten al meu„, atunci cand la debutul peliculei participa la o slujba de inmormantare a unui fost client. Negustor de arta versat, Francois nu pierde acest prilej de a se intalni cu mama decedatului si pentru a-i propune acesteia o tranzactie. Cinismul personajului interpretat de catre Daniel Auteuil este atat de mare incat profita de acest moment trist din viata doamnei respective pentru a-si atinge scopul propus: cumpararea unei piese de mobilier…

Francois reprezinta arhetipul omului care lucreaza in vanzari: are o multime de cunostinte, se intalneste zilnic cu multi oameni – clienti, creditori, parteneri de afaceri, competitori – dar nu este atasat de nimeni. Nici macar de cele doua personaje feminine din viata sa: fiica, care nu accepta niciun sfat de la tatal ei si care transforma orice discutie a lor intr-un adevarat razboi, si nici de prietena sa pe care o trateaza cu un aer superior desi aceasta ii ofera de mai multe ori dovezi de dragoste.

Citește mai departe