Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Circuitul florilor în natură

Maria se căsătoreşte. Nimic neobişnuit din moment ce între ea şi logodnicul ei este o poveste de dragoste lungă ce a debutat prin facultate şi continuă nestingherită şi acum. Aşa că primesc invitaţie la ceremonia de cununie civilă chiar săptămâna trecută.

La început m-am întrebat de ce s-or fi grăbit să se căsătorească chiar acum, dar aşteptând debutul ceremoniei şi discutând cu ea, aflu că ei vor să plece în voiajul de nuntă către o insulă exotică, unde accesul este permis doar cu paşaport, iar paşaportul Mariei expiră în curând. Deci este nevoită să îl schimbe şi vrea să îşi facă un nou paşaport cu numele preluat la căsătorie. În definitiv deranjul nu este atât de mare din moment ce ei doi oricum au programată cununia religioasă şi petrecerea în iunie.

Aşadar joi la ora 14.30 ar fi trebuit să debuteze ceremonia. Deşi cunoscuţii au ştiut despre ceremonie, pentru unii a fost dificil să participe din cauza orei la care a fost programată. În această situaţie la ceremonie au fost mirii, naşii, părinţii miresei, o mătuşă a mirelui şi câţiva prieteni, printre care eram şi eu. Evident că fiecare a venit cu un buchet de flori pentru mireasă, dar cum cei prezenţi nu erau foarte numeroşi, Maria a primit în total patru buchete de flori.

Pesemne nici nu avea nevoie de mai multe. Ce poate face cu mai multe? Oricum ele vor ajunge toate să se ofilească în mai puţin de o săptămâna de la data când au fost primite. Per asamblu contează mai puţin acest aspect luând în calcul desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.

Citește mai departe

A fi sau a nu fi erou

Def. Erou = persoană care se distinge prin bărbăţie, vitejie şi curaj pe câmpul de luptă  (NODEX)

În opinia mea conceptul de erou naţional se referă la acea persoană care prin acţiunile ei a adus o contribuţie majoră la apărarea patriei. Aşa cum am învăţat în şcoala generală sau în liceu eroii noştri au luptat pentru independenţa României (Constantin Ţurcanu – Peneş Curcanul), pentru reîntregirea neamului (Ecaterina Teodoroiu) şi împotrivă forţelor de ocupaţie (Gheorghe Turturică). Cei enumeraţi s-a pus în slujbă ţării pentru a apăra, fiecare în felul lui, ideea de stat naţional unitar român.

Desigur cei trei reprezintă doar o mică parte dintre aceia care au luptat pe diverse câmpuri de bătălie, începând cu războaiele antice, trecând prin luptele medievale şi terminând cu eroii care s-au jertfit la Revoluţia din 1989. De ce cred eu că ultimii eroi pe care trebuie să îi menţioneze istoria sunt cei de la Revoluţie? Pentru că după acest moment România nu a mai avut niciun conflict în care să fie nevoită să se apere de o agresiune externă sau internă. După acest moment ţara noastră a desfăşurat trupe prin diverse teatre de operaţiuni doar pentru a primi acceptul să fie membră NATO sau UE. Efectiv s-a mers la război pentru cu totul alte motive decât apărarea ţării. Desigur, gândind larg, am participat la diverse acţiuni pentru a deveni membri NATO, deci implicit pentru a ne consolida apărarea naţională, dar nicidecum nu am mai mai apărat prin acţiunile noastre pământul ţării!

Exemplele cele mai elocvente sunt acţiunile din Irak şi Afganistan. Ce anume a căutat sau caută în continuare armata romană acolo? Au avut popoarele irakiene sau afgane ceva de împărţit cu noi? Dacă nu mă înşel până acum douăzeci de ani irakienii ne erau chiar buni prieteni, iar acum noi am pornit la război împotrivă lor? Iar afganii cu ce ne-au greşit? Probabil cu nimic, dar hotărârea înaltului comandament NATO a fost să participăm şi noi la aceste acţiuni „de menţinere a păcii” cu arma în mână.

Citește mai departe

Gripa porcină

Observ la televizor că între calupurile de clipuri publicitare este inserată din ce în ce mai insistent avertizarea privind pericolul prezentat de către noua tulpină de gripă. În locul binecunoscutei formule „Pentru o viaţă sănătoasă evitaţi excesul de sare, zahăr sau grăsimi” ne sunt prezentate ori câteva sfaturi referitoare la ce trebuie să facem pentru a nu contacta virusul gripal ori un mesaj care ne anunţă că este necesar să ne vaccinam pentru a nu ne îmbolnăvi.

Pentru că nu vreau să pornesc o polemică referitoare la cât de necesar este vaccinul mă voi referi în articol doar la sfaturile de prevenire a contactării gripei porcine. Aşadar primul sfat este foarte util, dar imposibil de pus în practică:”Evitaţi contactul cu persoanele bolnave sau aglomeraţia”. Personal nu cred că este cineva care îşi doreşte foarte mult să se îmbolnăvească, deci tind să cred că fiecare dintre noi este îndrumat de simţul său de conservare şi va evita, pe cât posibil, contactul cu cei pe care îi cunoaşte şi despre care ştie că sunt bolnavi.

Însă aglomeraţia este imposibil de evitat. Mai ales dacă foloseşti transportul în comun şi călătoreşti la ore de trafic intens. Drept urmare nu poţi şti dacă vreunul dintre ceilalţi călători prezintă sau nu simptome de gripă. Mai mult decât atât, chiar dacă este contaminat cu acest virus, tu nu ai cum să îţi dai seamă de acest lucru decât când e prea târziu. De ce? Pentru că nu poţi verifica dacă are febră sau transpiraţie abundentă, dar îl poţi suspecta în momentul când începe să tuşească în mod repetat şi cu secreţii. Fatalmente, dacă s-a ajuns la acest pas, eşti deja pasibil să primeşti şi tu virusul pentru că tuşitul sau strănutul vecinului vor elibera în atmosferă un număr foarte mare de virusuri pe care tu nemijlocit îi vei inhala. Deci, dacă te gândeşti abia acum la posibilitatea să te îmbolnăveşti de la alţi călători, atunci e clar prea târziu să mai poţi face ceva profilactic.

Citește mai departe

Nea Gicu de la Metrorex

Nea Gicu lucrează de când lumea la Metrorex. S-a angajat pe vremea Împuşcatului după ce a absolvit şcoala profesională şi e foarte mândru de acest lucru. Mai întâi a lucrat ca necalificat şi apoi s-a încadrat ca electrician, meserie pe care o practică de foarte mulţi ani. Cunoaşte foarte bine galeriile metroului bucureştean şi se simte ca acasă în subteran. Tot la metrou a cunoscut-o şi pe soţia sa, Nela, care lucreza la casierie tot dinainte de 89. Împreună sunt de mai bine de 30 de ani şi sunt foarte mândri de frumuseţea lor de fată care va absolvi anul acesta ASE-ul.

În acest moment câştigă un salariu relativ decent după atâţia ani de muncă. La salariu se adaugă atât sporurile de subteran şi de vechime cât şi alte sporuri pe care el nici măcar nu le cunoaşte. Ştie doar cât e salariul său şi mai mult nu-l interesează. De aceea atunci când a aflat că va fi grevă nu a fost extraordinar de entuziasmat, dar şi-a zis în sinea lui:”Dacă e vorba de mărire salarială, de ce nu?”

A fost repartizat în pichetul care a protestat în faţa clădirii Guvernului timp de mai multe zile înainte să înceapă efectiv greva. Cu ocazia asta a şi răcit şi acum suferă de dureri de spate groaznice care nu îi dau pace. Pe unele dintre acestea le mai pune şi pe seama bătrâneţii, dar tot crede că are sufletul tânăr şi poate participa la orice fel de eveniment.

Cert este că în ziua în care s-a declanşat greva a rămas aproape imobilizat la pat. A două zi l-a ajutat soţia să se ridice cât de cât şi s-a hotărât să meargă la policlinică să primească ajutor specializat de la un medic. Reuşeşte să se urce cu greu într-un tramvai plin ochi şi ajunge după mai mult de o oră la policlinică. În tot acest timp se gândea la faptul că ar fi putut parcurge acest drum în mai puţin de zece minute, din moment ce sunt doar două staţii de metrou distanţă…

Citește mai departe

Defilarea „eroilor”

Nebunie totală miercuri pe străzile din nordul Bucureştiului: ambuteiaje, claxoane, nervi întinşi la maxim. Cauza? La început puteai crede că sunt de vină cei care s-au hotărât să se bucure de un sfârşit de săptămâna prelungit. De obicei joi seară cei care pleacă la munte pe Valea Prahovei sunt cauza ambuteiajelor. Însă miercuri nu e joi! Să fi plecat românii mai devreme la munte? Nu, nici pomeneală!

Cauza principală care a determinat formarea coloanelor de maşini a fost întreruperea circulaţiei în zona Arcului de Triumf. Motivaţia acestei decizii a fost revenirea în ţară a militarilor de pe frontul din Irak. Aceştia au „sărbătorit” acest eveniment printr-o defilare pe bulevardul Kisseleff şi, tot cu această ocazie, unii dintre militari au fost decoraţi pentru faptele lor de vitejie de pe front.

Atât eu cât şi o mulţime de alţi bucureşteni nemulţumiţi ne întrebam dacă era absolut necesară această defilare. La ce a folosit ea? Să îi facă pe soldaţii proaspăt reveniţi în ţară să se simtă mai bine? Nu cred că a avut un efect aşa puternic! Pentru că este clar pentru toată lumea că aceşti soldaţi odată reveniţi în ţară se vor confrunta cu o situaţie pe care au uitat-o demult: perspectiva sărăciei. Sună înfiorător, dar sunt convins că o mare parte dintre cei care defilau ieri au fost în Irak doar pentru că acolo se plătea mai bine. Cinic, dar realist!

Este evident că noi am participat la operaţiunea din Irak doar că să îi mulţumim pe americani şi pe NATO. Avantajele şi dezavantajele noastre din punct de vedere economic sunt prezentate pe larg în acest articol, a cărui concluzie este foarte nemulţumitoare: am „investit” bani în campania din Irak fără a negocia în prealabil ceva concret ci doar în speranţa că americanii, mişcaţi de dorinţa noastră de a le fi camarazi, se vor gândi şi la noi şi ne vor oferi şi nouă cel puţin o halcă din prada de război.

Citește mai departe

O mişcare inteligentă?

Nu ştiu câţi credincioşi catolici participă în fiecare dumininca la slujba săptămânală de la Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti. Probabil în jur de câteva sute. Poate în anumite cazuri – sărbători religioase importante, vizite ale unor înalte feţe bisericeşti – să fie câteva mii. Oricum rar se ajunge la cifra de 5.000 de enoriaşi care să participe simultan la slujbă, mai ales într-o duminică fără o însemnătate aparte în calendarul catolic. Cu toate acestea duminica trecută au fost prezenţi aproximativ 5.000 de credincioşi la Catedrală (chiar 8.000 conform altor surse). Cum s-a reuşit această mobilizare fără precedent? Printr-o decizie inteligentă a conducerii bisericii catolice din Bucureşti. Mai întâi s-a anunţat oficial că în nicio altă biserică catolică din sudul ţării (cu excepţia Catedralei) nu se va oficia slujba duminicală în semn de protest faţă de continuarea lucrărilor la clădirea de birouri Cathedral Plaza din imediata vecinătate a Catedralei „Sfântul Iosif”. Apoi a fost anunţată şi organizarea unui marş pentru a protesta cu privire la nepăsarea autorităţilor în ceea ce priveşte construcţia de blocuri foarte înalte lângă clădiri de patrimoniu.

De ce afirm că această hotărâre total ieşită din comun a fost una inteligentă? Pentru că în acest fel s-a reuşit mobilizarea credincioşilor catolici pentru a participa la marş. De fapt consider că toată acţiunea s-a desfăşurat respectând un plan foarte bine pus la punct şi care a funcţionat extrem de bine. Pentru început a fost nevoie de acoperire media pentru a populariza intenţia de organizare a marşului de protest. Cum presa nu este interesată neapărat de ceea ce este corect şi normal, ci mai degrabă este avidă de extraordinar şi de anormal, ne putem imagina cu toţii ce relatări „ample” ar fi fost prin ziare şi pe la televiziuni despre „un alt protest împotriva Cathedral Plaza”. Probabil presa scrisă ar fi publicat un scurt reportaj despre pe care l-ar fi încadrat printre ultimele pagini, iar televiziunile ar fi făcut o relatare despre marş undeva în zona reclamelor când atenţia telespectatorului este destul de scăzută.

Dar senzaţionalul a venit din partea conducerii bisericii catolice care a hotărât să nu se oficieze sfânta liturghie decât la Catedrala „Sfântul Iosif”. Această hotărâre a atras atenţia presei care imediat a popularizat-o. În definitiv bisericile sunt deschise şi se oficiază slujbe chiar şi pe timp de război, iar acum, pe timp de pace, să fie închise duminică? Neobişnuitul a atras şi hotărârea a ajuns repede la publicul ţintă, iar acţiunea şi-a atins scopul final din moment ce la marşul organizat au participat foarte mulţi credincioşi.

Citește mai departe

Ionică se angajează la bancă

Vremea a trecut şi acum Ionică este proaspăt absolvent al Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. Cei patru ani de facultate au trecut ca gândul şi acum Ionică se vede pus în faţa unei situaţii nemaintalnite anterior: ca să îşi poată continua studiile, respectiv masterul într-un anumit domeniu, Ionică trebuie să facă rost de bani pentru a plăti taxa de şcolarizare. Şi cum poate face rost de bani în alt mod decât prin a se angaja?

Aşa că Ionică se hotărăşte să se angajeze. Experienţa din vară trecută l-a învăţat că un proces de recrutare este o activitate ce se desfăşoară într-o perioadă de timp destul de lungă, în care el, candidatul, trebuie să se aştepte ca oricând să fie chemat pentru al „n”-lea interviu necesar sau mai puţin necesar. Finalitatea procesului este cunoscută candidatului doar dacă semnează contractul de angajare, pentru că în celelalte cazuri – de cele mai multe ori – nu află nicicând dacă a fost sau nu selecţionat din moment ce instituţia care l-a chemat la interviu uită să îl mai anunţe ulterior care este rezultatul întrevederii!

Înarmat cu multă răbdare şi fiind foarte convins că deţine anumite calităţi care îl pot propulsa în faţă altor candidaţi, Ionică se duce la interviul pentru un stagiu de practică la o instituţie bancară din România. Interviul preliminar decurge foarte bine, Ionică este întrebat despre ce cunoştinţe de economie / finanţe deţine, ce limbi străine vorbeşte şi, cel mai important, ce anume vrea să se facă când va fi mare. În acest moment Ionică specifică clar faptul că deşi a absolvit o facultate cu profil informatic, nu doreşte să activeze în acest domeniu, fiind foarte atras de activitatea bancară în sine.

Citește mai departe

Loc de veci sau de parcare?

Despre parcările de reşedinţa din Bucureşti aproape că nu mai este nimic de scris. Toate publicaţiile afirmă că numărul acestora este foarte mic în comparaţie cu numărul proprietarilor de autovehicule care doresc să le închirieze, iar la televizor sunt difuzate emisiuni întregi despre acest subiect. Cu toţii ştim că sunt prea multe maşini pentru câte parcări de reşedinţa avem disponibile!

Drept urmare suntem obişnuiţi cu această stare de fapt. Mai mult decât atât, suntem obişnuiţi şi cu retorica candidaţilor la Primărie care promit mii de locuri noi de parcare în fiecare campanie electorală. Indiferent dacă candidează pentru Primăriile de sector sau pentru Primăria Municipiului Bucureşti, aceştia propun proiecte care de care mai fanteziste, rezultând un număr al viitoarelor parcări ameţitor!

Cu toate acestea un singur lucru este de netăgăduit: până când viitoarele super-parcări de reşedinţă se vor construi trebuie să ne mulţumim cu ce avem. Iar în acest moment avem un număr insuficient de locuri de parcare de reşedinţă, care nici măcar nu sunt distribuite uniform pe raza celor şase sectoare. Acestea sunt întreţinute şi închiriate cetăţenilor prin intermediul Administraţia Domeniului Public din fiecare sector, pe baza unui algoritm de tipul „primul venit, primul servit”. Cei care au avut contract de închiriere şi anul anterior sunt mai avantajaţi deoarece contractul se  reînnoieşte automat în cazul în care nu apar evenimente neprevăzute. Tocmai în acest fapt stă tentaţia de a frauda sistemul!

Citește mai departe

Stâlpul buclucaş

Motto: „A început de ieri să cadă câte-un stâlp. Acum a stat!”

Sătul de atâta greutate care îl apăsa de câţiva ani, un stâlp de pe strada Berthelot a căzut la începutul săptămânii, antrenanad în căderea sa şi alţi stâlpi. Din fericire pentru trecătorii din zonă nu s-au înregistrat răniţi sau victime omeneşti. Conform sursei din HotNews singura victimă a acestui incident a fost un autovehicul, aparţinând unui riveran, ce a rămas şifonat în urma contactului cu stâlpul.

Probabil a fost afectat şi iluminatul public presupunând că stâlpii respectivi susţineau şi firele electrice pentru iluminare. Mai mult ca sigur furnizarea de cablu şi Internet pentru locuitorii din zonă a fost cel puţin perturbată. Dar, dacă este să facem un calcul mic ajungem la concluzia că au fost doar pagube materiale, deci nimic semnificativ. Accidentul în sine poate fi trecut la fapte diverse şi peste câteva zile uitat!

Problema va apărea atunci când – mai mult ca sigur – un alt stâlp încărcat peste măsură cu cabluri va ceda şi va lovi în cădere vreun pieton. Acest scenariu de coşmar nu face parte dintr-un film de groază ci din realitatea pură. Sute de stâlpi din Bucureşti sunt supraîncărcaţi cu diverse cabluri de la firme de cablu TV, internet, telefonie. Mai mult decât atât, atârnând în vânt şi în ploaie stau agăţaţi colaci întregi de fibră optică care apasă şi mai mult pe structura acestora de rezistenţă! Deci să nu ne mirăm dacă vom mai auzi despre stâlpi care cedează fizic şi se întind – la propriu – pe jos!

Citește mai departe

Alt spital, alte obiceiuri

De cele mai multe ori problemele de sănătate te lovesc atunci când te aştepţi cel mai puţin, aşa că trebuie să le faci faţă cu mult calm sperând că va trece şi de data aceasta. În aceste momente te laşi pe mâna personalului medical sperând că toţi cei implicaţi (medici, asistente, infirmiere şi brancardieri) vor face absolut totul cu putinţă ca tu să te simţi cât mai bine şi să te însănătoşeşti cât mai repede cu putinţă.

Mergând pe principiul că până în 30 de ani şansele să ai probleme cardiace sunt aproape nule – evident în cazul în care ai un ritm de viaţă cât de cât normal şi nu eşti supus unui stres excesiv – ajungi să te îngrijorezi dacă ai o tulburare de ritm cardiac! Nu că ar fi din cale afară de anormal şi chiar nemaivăzut, dar de ce să fii tu acela care strică datele statistice introducând valori extreme?

Aşa că primul lucru pe care îl faci când simţi că inima ta nu mai bate ritmic este să intri într-un cabinet medical şi să îi spui medicului ceea ce simţi. Exact asta am făcut şi eu şi pot spune că am fost foarte norocos din punctul acesta de vedere pentru că la cabinetul în care am intrat aveau şi aparat pentru efectuarea electrocardiogramei. Medicul mi-a analizat electrocardiograma şi imediat a hotărât că trebuie să fiu trimis la spital. A chemat ambulanţă, aceasta a venit în mai puţin de cinci minute (incredibil, dar adevărat!) şi am ajuns în cel mai scurt timp la Spitalul Universitar de Urgenţă în camera de gardă.

Citește mai departe