Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Omenie sau hoţie?

Ieri, pe strada Carada din centrul vechi din Bucureşti, un chelner tânăr, cu un sorţ verde deschis prins în jurul taliei, alerga după un client străin gesticulând necontrolat din ambele mâini şi strigând foarte tare „Sir! Sir!” (Domnule! Domnule! lb. engleză). Strigătele sale erau atât de clare încât nu puteai să îl ignori, drept urmare toţi trecătorii s-au întors către el intrigaţi într-o oarecare măsură de motivul care îl determină să fie atât de impacientat. Probabil că unii dintre trecători s-au gândit în mintea lor că străinul nu a plătit nota şi acum săracul chelner îl aleargă ca să îi ceară plata. De altfel ce alt motiv ar fi avut chelnerul să-l alerge pe bietul client?

La capătul străzii Carada, imediat înainte de intersecţia cu strada Lipscani, chelnerul îl ajunge din urmă pe client şi dispare imediat nedumerirea trecătorilor referitoare la motivele care îl determinau pe chelner să fie atât de agitat: chelnerul scoate dintr-un buzunar al şorţului un portofel plin cu bani şi acte pe care îl înmânează clientului zicându-i într-un mod foarte politicos „You left this!” (Aţi uitat acest lucru! lb. engleză). Preţ de câteva secunde clientul rămâne blocat, apoi într-un gest instinctiv îşi duce ambele mâini la buzunare pentru a verifica pentru el însuşi că încă mai are portofelul, dar, din păcate, realizează că l-a uitat pe undeva. Tot acum îşi dă seamă că în mâna chelnerului se află chiar portofelul său pe care probabil îl pierduse în restaurantul din care tocmai plecase. Schiţează un zâmbet şi apoi ia portofelul de la chelner, mulţumindu-i acestuia.

Dacă toată faza s-ar fi terminat aici nu ar fi fost nimic spectaculos de relatat din moment ce chelnerul a făcut un gest frumos pentru un necunoscut, gest pe care cu toţii ar trebui să îl facem dacă ne-am afla într-o situaţie similară. Drept urmare chelnerul se întoarce şi dă să plece pentru a reveni la locul său de muncă. Însă clientul îl roagă să se oprească, fapt care îl nedumereşte pe chelner. În definitiv ce ar mai putea dori clientul de la el? Doar i-a returnat portofelul şi acum are treabă şi doreşte să se întoarcă la ceea ce făcea înainte să sprinteze prin centrul vechi. Clientul deschide portofelul şi îi spune doar atât „Wait a minute” (Aşteaptă un minut! lb. engleză).

Dacă până acum toţi ceilalţi în afară de cei doi erau nelămuriţi de ineditul situaţiei, din acest moment pe faţa chelnerul începe să se citească cu uşurinţă o nedumerire crescândă legată de motivul pentru care clientul doreşte să îl mai reţină. Probabil în gândurile chelnerului a încolţit ideea că clientul îl suspectează că nu i-ar fi returnat toţi banii. Este posibil din moment ce în anumite ghiduri de călătorie găseşti sfaturi pentru Bucureşti care te fac să crezi că toţi bucureştenii sunt necinstiţi şi că îţi dau ţeapă imediat ce te prind. Ofensat de această idee, chelnerul îşi încruntă sprâncenele şi îi spune hotărât clientului „It’s all there!” (Sunt toţi acolo! lb. engleză) şi din nou doreşte să plece. Clientul îl reţine încă o data, nedumerit la rândul său de această nouă perspectivă, scoate 200 de lei din portofel şi îi întinde chelnerului zâmbind şi asigurându-l că sunt în semn de apreciere a gestului făcut. Chelnerul refuză recompensa şi pleacă liniştit spre restaurantul său, bucuros că s-a lămurit confuzia, iar clientul şi prietenul acestuia pleacă mai departe spre partea opusă a centrului vechi.

Concluzia care se trage din această întâmplare de viaţă este că noi, românii, ne atragem asupra noastră o impresie greşită din pricină temerilor pe care le manifestăm în public. Nu ştiu ce impresie şi-au făcut cei doi străini despre această situaţie, dar cu siguranţă le vor povesti prietenilor lor cum un român a alergat după unul dintre ei cu un portofel plin de bani şi acte. Deci nu toţi românii sunt hoţi şi există şi români care returnează bunurile găsite şi nu şi le însuşesc. Acest lucru este unul foarte bun pentru imaginea ţării noastre şi dacă ar fi cât mai mulţi clienţi care să treacă prin aceeaşi situaţie atunci ar fi şi mai mulţi ambasadori străini care să prezinte şi o altă faţă a românilor, în afară de aceea a emigranţilor care ocupă în mod abuziv case şi pieţe publice sau cea a emigranţilor care pleacă mânaţi de sărăcia lucie din România şi ajung să ocupe locurile de muncă ale celor care trăiesc de mai mult timp în ţările respective.

În acelaşi timp clientul străin s-ar putea să se întrebe ce anume l-a determinat pe chelner să afirme că sunt toţi banii acolo. Oare ar fi putut fi alta situaţia şi chelnerul să îşi fi însuşit o parte din bani? Poate că da, dar nu cred că aşa a fost situaţia în întâmplarea relatată. Prin atitudinea sa chelnerul aduce o umbră de îndoială asupra corectitudinii acţiunilor desfăşurate, lucru care poate afecta imaginea noastră, a tuturor. Nu cumva într-o situaţie asemănătoare în viitor clientul chiar va dori să numere banii din portofel din moment ce i s-a inoculat ideea că ar putea fi bani lipsă?

Facebook Twitter Plusone Linkedin Email


Articole din categoria Civilizatie:

Categorie Civilizatie

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ATENTIE !!! Toate comentariile sunt moderate.

Vor fi aprobate doar comentariile care se refera strict la tema dezbatuta in cadrul articolului si care nu contin replici rasiste, xenofobe sau jignitoare.
Vor fi respinse automat comentariile care folosesc un limbaj nepotrivit si/sau care contin injurii la adresa autorului articolului original sau la adresa unui autor de comentariu din cele anterioare.