Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Despre muncă

Despre economia de piaţă sălbatică prezentă în România am mai scris şi cu alte ocazii. Despre muncă şi despre productivitatea muncii nu încă. Aşa că azi eram hotărât să scriu un articol în care să prezint părerea mea despre adevăratele motive care i-au determinat pe proprietarii Nokia să îşi mute fabrică din Germania în România.

Nu este niciun secret pentru nimeni faptul că principala cauză a mutării neaşteptate a fabricii Nokia e reprezentată de bani. O regulă clară a economiei de piaţă spune că este optim să se minimizeze efortul (costurile) şi să se maximizeze profitul. Aşa că responsabilii de la Nokia au gândit pragmatic şi au pus în aplicare această regulă. În definitiv puţin contează faptul că au rămas fără slujbe câteva mii de persoane. În termeni economici angajaţii (în sensul muncii depuse) sunt denumiţi „resurse”, iar „resursele” din Germania costă mult mai mult decât „resursele” din România. Deci este optim să se obţină resursele cu cel mai mic preţ posibil!

Paradoxal este faptul că germanii nu au intuit acest lucru. Sau nu au vrut să îl intuiasca! Este greu de imaginat că o firmă profitabilă închide porţile uzinei doar pentru a se muta în alt loc în care ar obţine mai mult profit! Însă conducătorii Nokia au realizat că trăim într-o economie în schimbare în care mobilitatea este cheia succesului, deci au făcut acest pas îndrăzneţ. Rămâne să vedem care va fi impactul pe termen lung şi dacă nu vor face la un moment dat acelaşi lucru şi în România pentru a se reorienta către alte ţări ale Uniunii Europene după ce acestea vor adera (Turcia, Ucraina, poate Republica Moldova).

M-am oprit din scris când am citit astăzi un articol în cotidianul Adevărul – publicat sub titlul „Onoare muncii” – în care este foarte bine prezentată corelaţia dintre efortul depus, rezultatul final şi remuneraţia primită. Reproduc din acest articol doar un paragraf:

Când am ieşit prima dată din ţară şi am dat cu nasul de aerul tare, parizian (asta se întâmpla hăt, de mult tare, prin ’90), mă comportam ca un sălbatic. Râdeam zgomotos, gâlgâiam berea, arătam cu degetul la vitrine, puneam întrebări stânjenitoare. Cum ar fi cam cât câştigă pe lună noii mei amici. Ca un făcut, nu primeam niciodată un răspuns clar. Abia după multă vreme – vreme în care transformam toate preţurile în lei româneşti – cineva m-a luat cu binişorul. Nu e nici frumos, nici politicos să întrebi aşa ceva pe un occidental.

Vă recomand să citiţi continuarea articolului din cotidianul Adevarul <<aici>>.

Facebook Twitter Plusone Linkedin Email


Articole din categoria Economie:

Categorie Economie
Etichete:
  • Monica Suma spune:

    Foarte interesant articolul

    14 februarie 2008 la 22:29

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ATENTIE !!! Toate comentariile sunt moderate.

Vor fi aprobate doar comentariile care se refera strict la tema dezbatuta in cadrul articolului si care nu contin replici rasiste, xenofobe sau jignitoare.
Vor fi respinse automat comentariile care folosesc un limbaj nepotrivit si/sau care contin injurii la adresa autorului articolului original sau la adresa unui autor de comentariu din cele anterioare.