UE, aşa NU

Sâmbătă dimineaţă o ştire economică a bulversat viaţa tuturor europenilor, indiferent de statul în care îşi au aceştia domiciliul: Cipru – stat membru UE – a fost de acord să confişte o cotă din depozitele populaţiei micuţei insule pentru a încerca salvarea sistemului bancar naţional de la colaps. În schimbul acestei decizii Cipru va primi un ajutor financiar consistent de la UE şi posibil de la FMI.

Deşi acţiunea în sine a fost denumită în numeroase feluri (taxare excepţională, naţionalizare, reţinere extraordinară etc.) această nu reprezintă decât o confiscare a unei cote din sumele aflate în depozitele băncilor cipriote. În cazul în care Parlamentul cipriot va adopta legislaţia care să consfinţească această acţiune, deponenţii se vor trezi în prima zi bancară în care vor avea acces la depozitele lor că au mai puţini bani în cont şi că statul a confiscat, fără o hotărâre judecătorească în acest sens, o parte din averea acestora.

Paradoxul acestei decizii constă în faptul că Cipru are nevoie de bani şi, implicit, de împrumut tocmai pentru a salva băncile cipriote de la colaps. În ideea că va avea loc în zilele următoare confiscarea sumelor, ce încredere vor mai avea deponenţii în băncile cărora le-au încredinţat banii? Nu cumva tocmai această acţiune va alunga şi mai mult deponenţii şi va îngreuna vizibil activitatea băncilor, exercitând o presiune şi mai mare asupra activelor şi pasivelor acestor instituţii? Ce se va întâmplă dacă deponenţii îşi vor scoate toţi banii din conturi? În definitiv este opţiunea fiecăruia să facă ce doreşte cu banii săi. În acest caz băncile greu încercate de criza financiară vor avea fonduri suficiente pentru a returna tuturor banii înapoi? Oare aceleaşi bănci care sunt nevoite astăzi să dijmuiască fondurile atrase vor fi în stare să facă faţă mâine unui exod masiv de capital? Eu am mari rezerve că acest lucru se va putea întâmplă. Şi atunci care a mai fost scopul acestui plan de salvare dacă, să zicem, cel puţin una dintre bănci se va confruntă din nou cu spectrul falimentului? Doar dorinţa de a arată că s-a făcut ceva în sensul salvării băncilor cu preţul unui împrumut evaluat la 10 miliarde de Euro?

Se speculează că această manevră fiscală este menită să impoziteze şi activităţile economice sau bancare  efectuate de diverse entităţi non-cipriote prin intermediul băncilor cipriote. S-a vorbit chiar de evaziune fiscală efectuată de non-rezidenţii de diverse naţionalităţi (ruşi, germani sau chiar români) care folosesc băncile cipriote şi companiile înregistrate în Cipru pentru a eluda în mod legal plata impozitelor în ţările de reşedinţă. Dacă este aşa atunci se putea alege calea impunerii unei legislaţii dure împotriva evaziunii fiscale, spălării de bani şi a altor activităţi asemănătoare. În schimb s-a propus direct reţinerea de bani din sumele înregistrate în conturi, fără a face deosebirea între contul unui om de afaceri bogat prin care acesta rulează milioane de Euro şi contul unui pensionar în care au fost depuşi “banii de înmormântare”, strânşi de repectivul pensionar de-a lungul vieţii şi impozitaţi deja înainte de a fi depuşi.

Deşi comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn, oferă asigurări că această decizie nu se va aplica şi în cazul altor ţări, precedentul este deja făcut. În cazul în care marţi dimineaţă Parlamentul cipriot va adopta legislaţia cerută, atunci o măsură similară va putea fi adoptată de oricare alt stat aflat în dificultate economică. Culmea situaţiei este că UE nu va putea împiedica acest lucru din moment ce tocmai Uniunea a propus Ciprului să procedeze aşa. Prin urmare guvernele celor 27 (în curând 28) ţări ale Uniunii vor avea o dispensă în alb care le va permite să confişte oricând şi oricât din depozitele aflate în băncile rezidente. Unde sunt în aceste momente valorile europene intens clamate de către liderii Uniunii? Oare construcţia europeană din care facem cu toţii parte s-a clădit pe principul nerecunoaşterii dreptului la proprietate?

Vreau să fac totuşi o precizare importantă: creşterea impozitelor este o măsură care poate fi luată de către un guvern în limitele mandatului pe care l-a primit, atât timp cât această măsură nu se aplică retroactiv. În acest caz cetăţeanul european are dreptul de a pleca din ţara respectivă şi de a se stabili într-o altă ţară cu un regim fiscal mai permisiv. Dar măsură confiscării banilor din depozite îl lasă pe cetăţean fără nicio metodă de apărare şi fără nicio opţiune, acesta fiind pus în faţa unui fapt împlinit şi pe care nu îl cunoştea la momentul în care şi-a depus banii în bancă.

În final se impune o analiză a statului de drept care guvernează principiile europene. Aud de atâta timp că în România nu se(s-a) respectă(t) statul de drept şi prin urmare nu putem fi admişi în Schengen. Analizând situaţia din Cipru stau şi mă întreb dacă statul de drept este acea situaţie în care autorităţile statale, fără niciun respect faţă de dreptul la proprietate, confiscă banii cetăţenilor. Este binecunoscut faptul că România a pierdut şi probabil va mai pierde şi alte procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la retrocedarea caselor naţionalizate. Oare Cipru va pierde în cadrul aceleiaşi instanţe procesele referitoare la retrocedarea depozitelor naţionalizate? Numai viitorul ne va putea răspunde la această întrebare.

Facebook Twitter Pinterest Linkedin Email


Articole care au aceeasi tema:


Articole din categoria Economie:

Nicolae NAUMOF

Bogdan,

Tu ai mare dreptate cand critici si ridici semne de intrebare. In acelasi timp in Cipru si in multe alte state ale lumii sunt lucruri care pur si simplu trebuie rezolvate si solutiile nu sunt intodeaua simple sau placute.

Aceasta confiscare, cum ii spui, poate fi privita si altfel. Ce e mai bine sa ai 93.5% din banii tai sau sa ai 0% din banii tai? (Pentru depozitele mai mici de 100.000 de euro se vorbeste despre o taxare cu 6.5%). Daca intreg sistemul bancar colapseaza nu mai are cine sa acopere depozitele garantate pana la 100.000 de euro prin lege.

Solutiile de tipul “combaterea evaziunii fiscale” sunt utopice pentru ca nu se poate combate evaziunea de azi pe maine (si de altfel e nevoie de ani multi).

Din pacate inca traim trezirea din betia si somnul consumerismului exagerat. Daca state precum SUA sau Japonia isi tin in viata economiile bazate pe supra consum prin a tipari bani, UE a ales a fie un pic mai responsabila (parerea mea).

Paradoxul este ca daca nu se va adopta legislatia cu privire la aceasta suprataxare, atunci oamenii vor scoate banii din banci (daca vor putea). Daca va trece legislatia, cel mai probabil sistemul bancar va supravietui.

alexiana

A punctat foarte bine Nicolae Naumof in comentariul de mai sus :”Din pacate inca traim trezirea din betia si somnul consumerismului exagerat”. Total de acord.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENŢIE !!! Toate comentariile sunt moderate.
Vor fi aprobate doar comentariile care se referă strict la tema dezbătută în cadrul articolului și care nu conțin replici rasiste, xenofobe sau jignitoare.
Vor fi respinse automat comentariile care folosesc un limbaj nepotrivit și/sau care conțin injurii la adresa autorului articolului original sau la adresa unui autor de comentariu din cele anterioare.