Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

(În)cântare cu Leonard Cohen

Despre Leonard Cohen şi despre muzica lui nu pot comenta nimic, pentru că nu sunt în măsură să o fac. Melodiile sale îţi plac sau nu îţi plac. Simplu şi concret. Da ori ba. Atât şi nimic mai mult. Leonard Cohen are ascultătorii săi fideli cărora le place ce anume cântă el şi felul său unic de a interpreta melodiile.

Însă îmi pot exprima părerea despre concertul pe care marele Cohen l-a avut la Bucureşti. Şi nu numai părerea, ci incatarea! A fost printre puţinele concerte care mi-au plăcut în adevăratul sens al cuvântului, aici referindu-mă la prestaţia scenică a artistului, felul cum s-a auzit pe stadion şi la senzaţia pe care o percepi în timpul şi după finalizarea spectacolului. Privind din aceste puncte de vedere totul a fost încântător, un spectacol de excepţie, liniştitor şi amuzant pe alocuri, totul fiind acompaniat de o ploaie de toamnă cu picături mici şi reci.

Din păcate la un concert nu te întâlneşti doar cu cei care urcă pe scenă pentru a cânta. Pentru că dacă ar fi aşa atunci totul ar fi excelent! Dar înainte să intri în sală de spectacol sau stadion (cum a fost şi în cazul de faţă) te întâlneşti cu o mulţime de alţi oameni care te fac să îţi treacă orice chef de văzut / ascultat / simţit ceea ce vrea să îţi trimită artistul. O groază de indivizi – dintre care enumăr jandarmii, portarii, bişniţarii, organizatorii, alţi spectatori etc – contribuie decisiv la scăderea entuziasmului tău.

Şi în cazul de faţă a fost tot aşa. Intrarea se făcea „organizat” prin trei intrări: două pentru toată lumea şi una pentru „VIP”. Cozile la cele două intrări generale erau foarte mari, dar se mergea destul de repede iniţial. Însă pe măsură ce s-a apropiat ora de începere a spectacolului cozile s-au făcut foarte mari, intrându-se din ce în ce mai greu. Având în vedere faptul că pe bilet era scrisă ora de începere ca fiind 19.00, iar accesul la stadion era permis începând cu 17.30, stau şi mă gândesc oare cum s-au gândit organizatorii că vor putea realiza intrarea / verificare corporală şi verificarea biletelor pentru toţi specatorii în ceva mai mult de o oră? Personal sunt de părere că ar fi fost o dovadă de bun simţ şi respect faţă de artist ca atunci când începe spectacolul fiecare spectator să fie la locul lui!

Cu toate acestea nu cred că doar organizatorii au o vină în acest sens. Probabil şi obişnuinţa stupidă a unora de a veni mai târziu la evenimentele mondene pentru că „aşa se face” a cauzat un debut dezastruos de concert. Pe parcursul primelor trei melodii zona VIP a fost într-o forfotă totală pentru că fiecare îşi căuta locul, nimeni nu vedea nimic pentru că toţi ceilalţi treceau prin faţa lor şi era o stare de iritare generală. Asta în situaţia în care concertul a început cu zece minute, poate un sfert de oră, mai târziu decât a fost programat! Mă întreb ce părere a avut Leonard Cohen despre acest lucru? Oare cum e să fii pe scenă şi să vezi o armată de furnici cum mişună prin faţa ta în timp ce tu încerci să te concentrezi să cânţi cât mai bine?

Probabil rezolvarea simplă a acestei situaţii ar fi fost aplicarea drastică a vechiului slogan găsit pe biletele de cinema de pe vremea comuniştilor: „Biletul îşi pierde valabilitatea la începerea spectacolului!”. Sunt curios cum ar fi reacţionat atunci toţi cei care au crezut că dacă concertul e anunţat la 19.00 pot veni şi la 18.59 că nu e niciun bai! Ba e bai pentru că îi deranjezi pe ceilalţi spectatori care au ajuns la locurile lor la timpul potrivit! Şi îl deranjezi şi pe artist pentru că te fâţâi prin faţă lui! Aşa că dacă nu te mai lasă să intri poate te înveţi şi tu minte şi data viitoare vei veni la timp!

Evident că acest lucru este doar ipotetic pentru că agenţia care a organizat concertul este o societate comercială interesată de profit şi foarte atentă la renumele ei. Toată lumea ştie că în industria divertismentului imaginea contează cel mai mult, aşa că refuzul de a permite accesul după începerea spectacolului nu se va întâmplă niciodată. Mai mult decât atât, în cazul de faţă am asistat şi la o altă situaţie care ar fi putut ştirbi reputaţia organizatorilor. Una dintre spectatoare era nemulţumită de aşezarea scaunului ei faţă de scenă, reclamând ca harta stadionului prezentată pe site-ul de rezervări diferă de configuraţia reală a scaunelor. După ce a încercat fără folos să convingă un organizator-şef de faptul că pe site locul ei era exact în faţa scenei, iar acum s-a trezit ca are locul în extrema stângă a scenei, a trecut la ameninţări de genul OPC, forumuri, bloguri etc. Imediat ce a auzit acest lucru organizatorul-şef i-a oferit un loc în zona VIP! Ciudată acesta mişcare pentru că se anunţase faptul că s-au vândut toate biletele, deci cum mai erau acele locuri libere?

Oricum dreptatea era undeva la mijloc în cazul de faţă. Spectatoarea respectivă afirma corect faptul că sunt diferenţe faţă de ce s-a prezentat pe Internet, dar nu avea 100% dreptate. Harta prezentată conţinea toate sectoarele posibile în care îţi puteai achiziţiona bilet. Alegeai sectorul şi apoi apărea un plan detaliat al său cu posibilitatea identificării unice a locurilor libere. Singura problemă era la faptul că planul de detaliu al sectorului avea punctul de referinţă către scenă în partea opusă faţă de planul general! În alte cuvinte era pus cu josul în sus! Adică deşi erai convins că locurile din partea superioară a paginii sunt cele mai apropiate de scenă, în realitate locurile din josul paginii erau cele care ofereau vizibilitate optimă spre scenă! Trebuia să fii foarte atent la săgeata care indica unde anume se află scena.

Revenind la concert, după a treia melodie totul a fost în regulă. Sonorizarea a fost excelentă şi s-a auzit fenomenal. Nu a fost nici prea tare, nici prea încet, exact aşa cum trebuie să fie ascultată muzica lui Cohen. Artistul a purtat pe toată durata spectacolului un costum negru simplu la care a asortat o pălărie. Evident, tot neagră. Membrii trupei care l-a acompaniat au fost îmbrăcaţi în acelaşi stil, la fel şi surorile Webb, cele care au asigurat backing vocals. Nu a fost nimic excentric, nu au fost nici artificii, nici culori extravagante. Spectacolul s-a remarcat doar prin profunzimea şi claritatea sunetului. Acest lucru merită remarcat mai ales datorită faptului că solistul a împlinit 74 de ani chiar în ziua concertului! Îţi vine greu să crezi asta văzând cât de activ este pe scenă şi cum a reuşit să cânte live aproximativ două ore…

Un ultim lucru pe care vreau să îl precizez este faptul că m-a deranjat foarte mult atitudinea unor spectatori care fumau stând pe locurile lor în timpul pauzei. Nu am nimic împotriva acestui viciu, dar mi se pare intolerabil să fumezi cu nepăsare lângă alţi spectarori nefumători. Ce, dacă eşti în aer liber fumul nu se duce şi la ceilalţi? Iar dacă pe mine mă afectează mai puţin fumatul pasiv asta nu înseamnă că tu ca fumător trebuie să ai aceeaşi atitudine faţă de copiii şi de adolescenţii care erau prezenţi la concert? Tot din categoria fumat merită remarcată şi supărarea unui spectator care la sfârşitul spectacolului îi imputa unui organizator faptul că el nu a fost lăsat să intre pe stadion cu bricheta, i-a fost luată şi i s-a promis că i se va returna la sfârşit, iar acum nimeni nu ştia nimic de bricheta lui. Pare puţin probabil să-şi fi recuperat bricheta, dar cred că omul avea dreptatea lui: nu contează cât de valoroasă este, poate pentru el avea doar valoare sentimentală! Deci dacă i-au luat-o la intrare, era frumos din partea lor să i-o înapoieze la ieşire. Aşa se face într-o lume civilizată spre care România tinde…

Facebook Twitter Plusone Linkedin Email


Articole din categoria Recomandari:

Categorie Recomandari
  • Mara spune:

    Mult adevar si ai prezentat totul atat de clar si bine incat am avut impresia pe moment ca sunt si eu acolo.

    24 septembrie 2008 la 7:27
  • Marana spune:

    Intr-adevar concertul a fost o placere si sound-ul perfect.

    Iar pe Leonard Cohen ai fi putut sa il vezi ca pe orice alt batranel la coada la paine sau pe banca in Cismigiu si sa nu iti spuna mare lucru. Dar incepea sa cante si parca era un mesager, parca el era si cel care canta, reusind sa transmita foarte multe, dar in acelasi timp asculta cu tine. Asta a fost senzatia mea.

    24 septembrie 2008 la 13:32
  • bhuttu spune:

    Lucruri elementare despre manifestari culturale:

    1. o ora este standardul pentru un rulaj de cca. 10.000 de oameni, iar timp este mai mult decat suficient. Controlul corporal si intrarea mea, personala, au durat cam 3-4 secunde.

    2. este ilogic si incorect ca artistul sa astepte publicul, atata vreme cat el are o ora de incepere trecuta in contract. La fel, e incorect si fortat sa nu mai permiti accesul dupa inceperea spectacolului, pentru ca e posibil ca unii spectatori sa intarzie din motive absolut obiective (programul de munca, trafic etc.). Probabil singura solutie e cultivarea respectului publicului. Treaba care se intampla si se imbunatateste, numai ca respectul pleaca de la baza piramidei sociale. De-asta forfota era la locurile VIP.

    3. Organizatorul este obligat sa lase un mic procent din locuri libere din motive de securitate. In plus, multi organizatori pastreaza anumite locuri rezervate pentru situatii speciale (spatiu tehnic, sponsori, securitate etc.)

    4. Treaba cu fumatul si cu bricheta tin amandoua tot de respect. La unii mai mult, la altii mai putin, asa a lasat Dumnezeu.

    Bisnitari nu cred c-au fost, iar fara organizatori, forte de ordine si alti spectatori concertul nu prea poate sa existe. Si daca ai plati sa-ti cante Leonard Cohen in sufragerie, tot ai avea nevoie de destui oameni pentru organizare.

    Cam putin despre concert in sine si cam mult „bitching about” despre conditii. E pacat, e aproape o impietate. Seamana cu o melodie de la BUG Mafia. Romaneste.

    26 septembrie 2008 la 9:36
  • Bogdan Ignat spune:

    @ bhuttu

    Sunt de acord cu observaţiile tale, însă nu în totalitate.

    Dacă facem un mic calcul şi considerăm că sunt necesare doar 2 secunde pentru intrarea fiecărui spectator, atunci în total sunt 2*10.000=20.000 s / 3600 = 5,55 ore. Folosindu-se trei intrări la capacitate maximă şi fără întârzieri, atunci este nevoie de 5,5 / 3 = 1,83 ore pentru accesul tuturor! Luând în calcul şi întârzierile inerente atunci timpul total poate fi aproximat la 2 ore. Deci rămân la părerea mea că timpul alocat de organizatori nu a fost suficient!

    Bişniţarii m-au enervat cel mai tare înainte de concert. În special unul dintre ei care a insistat timp de vreo 5 minute să îmi cumpere biletul ca să îl vândă altcuiva! Iar jandarmii şi ceilalţi din forţele de ordine nu aveau nicio reacţie la această scenă!

    Concertul în sine a fost extraordinar. Toate articolele pe care le-am citit atât pe Internet cât şi în presa scrisă îmi confirmă această părere. Eu am scris în articolul meu şi despre ce s-a întâmplat înainte de începerea spectacolului, cât de bine a fost acesta organizat şi nu numai despre muzica încântătoarea a lui Leonard Cohen.

    27 septembrie 2008 la 10:21
  • Anca spune:

    Uf! Chiar regret ca n-am fost… din motive foarte obiective, eram pe alte meridiane.

    De brichete inapoiate dupa concerte eu una n-am auzit! La ‘Metallica’ s-au confiscat umbrele!!! desi turna cu galeata… sint curioasa cite s-au returnat. Evident, am vazut oameni cu umbrele in tribune, probabil le-o fi venit mintea la cap organizatorilor intr-un tirziu.

    Chestia cu fumatul e relativa. Eu sint nefumatoare, dar in aer liber n-am nimic impotriva fumatului, cel mult pot avea impotriva curentilor de aer :D.

    Anca (next door)

    20 octombrie 2008 la 13:10

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ATENTIE !!! Toate comentariile sunt moderate.

Vor fi aprobate doar comentariile care se refera strict la tema dezbatuta in cadrul articolului si care nu contin replici rasiste, xenofobe sau jignitoare.
Vor fi respinse automat comentariile care folosesc un limbaj nepotrivit si/sau care contin injurii la adresa autorului articolului original sau la adresa unui autor de comentariu din cele anterioare.