Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Timpul nu se opreşte niciodată

Pentru tataia…

Există în viaţa fiecăruia situaţii când ai vrea ca timpul să fie reversibil astfel încât să te poţi întoarce la anumite momente pe care le-ai trăit şi care atunci ţi se păreau că nu se vor termina niciodată. Îţi sunt clare secvenţele pe care ai vrea să le retrăieşti, rememorezi exact toate sentimentele pe care le-ai avut atunci şi te întrebi de ce oare nu ai preţuit mai mult clipa. De ce oare nu ai arătat celorlalţi ceea ce simţi tu, asigurându-i pe cei dragi că sentimentele pentru ei nu s-au schimbat, fiind la fel de puternice…

Pentru că vine un moment în care tot ceea ce ţi se părea evident, tot ceea ce era bine definit şi normal dispare. Şi vrei să dai timpul înapoi pentru o ultimă îmbrăţişare, un ultim cuvânt sau o ultimă privire. Dar nu poţi să faci asta pentru că timpul nu a mai avut răbdare şi lucrurile sunt total diferite acum, fără nicio speranţă că vor reveni la situaţia pe care o deplângi tu…

Ne-am obişnuit ca cei dragi să ne fie aproape. Dar acest aproape este relativ. Pe măsură ce suntem angrenaţi din ce în ce mai mult în dinamica de zi cu zi ajungem să ne întâlnim mult mai puţin cu cei dragi. Mai ales dacă aceştia sunt la o  oarecare depărtare de noi, dar nu neapărat în acest caz. Ne bazăm pe faptul ca îi vom găsi acasă şi mâine şi poimâine şi săptămâna viitoare sau luna viitoare. Amânăm întâlnirea sub diferite pretexte pentru că nouă să ne fie bine. Credem în existenţa unor situaţii foarte importante care ne acaparează în totalitate şi care ne fac să amânăm întâlnirea programata…

Din păcate uneori lucrurile se întâmplă fără ca noi să putem interveni cumva şi atunci ajungem să realizăm că cei dragi nu mai sunt acolo. În aceste momente ne întrebăm cum de este aşa ceva posibil din moment ce am vorbit săptămâna trecută cu ei la telefon. Da, sigur a fost săptămâna trecută. Sau să fi fost acum două săptămâni? Totul devine deodată neclar. Dar sigur le-am promis că mergem la ei să-i vizităm. Şi, da, ei erau foarte încântaţi de această idee. Oare de ce nu ne-am mai dus până la urmă?…

Vrem să ne găsim motive. Putem identifica câteva doar gândindu-ne puţin. Ne bazăm pe ele pentru a ne trece senzaţia de vină pe care o resimţim. Vrem să ne convingem pe noi înşine ca nu aveam când să mergem să îi mai vedem pentru o ultimă data. Au fost atâtea lucruri care ne-au oprit şi pe care le-am fi putut amâna dacă am fi avut această dorinţă. Dar n-am făcut-o…

Da, ar fi trebuit să mergem să-i vizităm mai des. Poate că ne-au oprit şi îndemnurile lor. Pentru că ei se gândeau tot timpul la binele nostru aşa că de fiecare dată ne tot îndemnau să nu parcurgem o cale atât de lungă pentru că începuse ninsoarea, era prea frig sau că se întuneca devreme şi nu mai aveam timp să ne întoarcem acasă. Dar e clar pentru fiecare că atunci când ajungem să îi vedem pe cei dragi, mai ales după o perioadă mai lungă în care am fost departe, se întâmplă ceva magic. Simţim de fiecare dată cum feţele lor se înseninează şi cum se bucură cu adevărat de faptul că suntem acolo, lângă ei. Parcă toate relele din lume dispar şi în acel moment se întâmplă ceva indescriptibil…

Ne întrebăm care este cauza acestei bucurii. De ce sunt aşa de fericiţi? Doar nu am făcut nimic deosebit şi nici nu este un moment special. Oare simplul fapt că noi mergem să îi vizităm le provoacă atâta bucurie? Oare nu este un motiv prea banal? Adică noi nu am făcut nimic în plus, doar am mers să îi vizităm. Însă pentru cei dragi acest lucru este esenţial. Ajunşi uneori la vârste venerabile bunicii sau părinţii se bucură pentru fiecare zi pe care o mai primesc în dar. Iar dacă într-una din aceste zile se întâmplă să le facem o vizită atunci pentru ei bucuria este mult mai mare. Este o bucurie a bucuriei pe care şi-o manifestă prin acea sclipire a ochilor în semn de dragoste pentru noi…

Din păcate de cele mai multe ori realizăm acest lucru abia când cei dragi nu mai sunt printre noi. Şi atunci regretăm că nu am avut timp să îi vedem mai des. Cred că ar trebui să ne facem timp pentru că nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul…

Facebook Twitter Plusone Linkedin Email


Articole din categoria Sentimente:

Categorie Sentimente
  • Beatrice spune:

    Nu am avut niciodata pretentia sau senzatia ca te cunosc. Poate tocmai din cauza asta aceste randuri au fost pentru mine nu numai o frumoasa surpriza ci si ocazia de a marturisi ca ma bucur sa constat ca am astfel de colegi. Ai reusit sa pui in cuvinte , intr-un mod foarte exact ceea ce toti am simtit de atatea ori. Felicitari si te rog sa nu lasi vremea sa-ti toceasca aceasta sensibilitate si nici aceasta acuitate a exprimarii.

    26 februarie 2010 la 10:03
  • Michael spune:

    SUPER!!!!

    19 decembrie 2011 la 21:34

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ATENTIE !!! Toate comentariile sunt moderate.

Vor fi aprobate doar comentariile care se refera strict la tema dezbatuta in cadrul articolului si care nu contin replici rasiste, xenofobe sau jignitoare.
Vor fi respinse automat comentariile care folosesc un limbaj nepotrivit si/sau care contin injurii la adresa autorului articolului original sau la adresa unui autor de comentariu din cele anterioare.