Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Agonia de la Spitalul de Urgenta

Marti, 13. Ora 22.00

Durerea de rinichi nu a incetat. Cred ca e timpul sa ma duc la Spitalul de Urgenta. Simt ca ma sfarsesc! Parca cineva tot infinge o sabie prin dreptul abdomenului meu. Trebuia sa ascult eu sfatul prietenilor mei si sa ma duc mai devreme la spital. Asta e, credeam ca va trece de la sine…

Marti, 13. Ora 22.25

Am ajuns la spital. Stiu ca e spitalul pentru ca deja miroase a dezinfectant. Afara trei agenti de paza fumeaza linistiti in locul de primire a pacientilor care sunt adusi cu ambulanta. E destul de liniste. Ciudat! Poate ca e marti seara. Bine ca nu sunt singur. Am de cine sa ma sprijin in drumul meu spre camera de garda.

Marti, 13. Ora 22.30

Strabat un hol mare si ajung intr-un loc care seamana cu un birou de primire pacienti. Abia ma tarasc pana in acel colt! Nu au putut pune si ei biroul mai aproape de intrare? Gata! Am ajuns. Ma lipesc cu mainile de marginea biroului si ii spun unui domn imbracat in alb ce anume am. Se uita cu mult dispret la mine si ma intreaba daca am trecut pe la biroul de sortare urgente. Pai nu acolo e? Imi indica un ghiseu aflat exact pe diagonala mare a holului. Cum? Trebuie sa ma reintorc??? Pai de acolo am venit! Mi se spune clar: nu am cartonas, nu primesc ingrijire!

Marti, 13. Ora 22.40

Dupa ce am fost aproape tarat pana la locul unde scria „Primire Urgente”, ma ia in primire o domnisoara doctor care ma intreaba ce ma doare. Ii raspund ca am o durere acuta de rinichi si ca simt ca ma sfarsesc. Pare impasibila. Imi inmaneaza un cartonas galben si ma trimite inapoi la individul in alb de la care am venit.

Marti, 13. Ora 22.50

Ma intorc la individul neprietenos si acesta ma intreaba din nou daca am cartonas. Il dau si imi cere buletinul. Cu o dexteritate iesita din comun reuseste sa tasteze numele meu in mai mult de 5 minute! Parca mi-ar fi scris si diagnosticul si mi-ar fi prescris si medicatia! In sfarsit schitez un zambet cand primesc fisa de observatie care are trecuta ora de primire in urgenta: 22.50, desi eu bantuiam prin spital de mai bine de 20 de minute!

Marti, 13. Ora 23.00

Fericit, dar patruns de durerea ascutita, caut cabinetul unde e medicul. Ajung acolo si constat ca sunt singurul care sta la coada. Bat la usa, intru si realizez ca mai este un pacient inaintea mea. Cineva se rasteste la mine sa ies. Nu realizez cine e exact, dar pare foarte suparata. De fapt nu e vina mea! Eu de unde sa stiu ca mai e cineva inauntru? Nu scrie nicaieri… Ies din cabinet, cineva imi ofera un loc si ma asez, tinandu-ma de burta.

Marti, 13. Ora 23.20

Deja au trecut 20 de minute de cand stau la usa la medicul de garda. Durerea e din ce in ce mai acuta. Trebuia sa vin mai repede la spital. Dar lasa ca imi vine randul acum! Deja ma vad stand in pat si fara dureri! In spatele meu se formeaza o coada din cateva persoane. Printre ele si o domnisoara aflata intr-o evidenta stare de soc. Parintii ei o duc cu scaunul cu rotile prin spital. Tatal ei are un cartonas rosu in mana. Mama ei vorbeste la mobil cu cineva si ii explica persoanei respective ca fiica a avut un accident de masina.

Marti, 13. Ora 23.45

In sfarsit iese din cabinet pacientul anterior. Dupa el iese si doamna doctor care dintr-o privire examineaza culorile cartonaselor si il invita pe tatal domnisoarei sa impinga caruciorul in cabinet. Nu zic nimic. Sunt si nu sunt de acord cu aceasta decizie. Probabil doamna doctor a luat decizia corecta din punct de vedere medical. Eu am doar cartonas galben. Domnisoara prezinta o urgenta mai mare ca a mea. Dar eu am venit cu 30 de minute inaintea dumneaei. Pana acum puteam fi tratat si era totul gata…

Marti, 13. Ora 23.55

Domnisoara in carutul cu rotile este scoasa din cabinet si intru eu. In sfarsit! Deja speranta imi mai alina din dureri. Doamna doctor ma intreaba ce am, se uita putin la mine si ma trimite la ecografie. Ies din cabinet naucit de durere. Ma gandesc la ce mai urmeaza…

Miercuri, 14. Ora 00.15

Stau la coada la ecografie. Imi vine sa iau un cutit sa imi tai burta si sa scot eu pietrele acelea care imi provoaca atat disconfort. In fata mea la coada domnisoara in carutul cu rotile. Asteapta. Este in soc si nu spune nimic. Mama dumneaei o roaga la telefon pe o prietena sa ii aduca un demachiant pentru a-i sterge tinerei machiajul de pe fata. Se pare ca doamna doctor ar fi comentat ceva cu privire la acest aspect. Oare asta e marea problemei a doamnei doctor? Machiajul pacientei?

Miercuri, 14. Ora 00.45

In sfarsit intru la ecografie. Bine ca nu doare! Oricum ma doare burta in continuare. Termin si ies cu fotografia in mana. Pe drumul inapoi spre cabinetul medicului de garda ma intalnesc cu un caine. Pare dezorientat. Are ceva de mancare in gura si nu stie drumul inapoi spre iesire.

Miercuri, 14. Ora 00.55

Astept in fata cabinetului medicului de garda. Coada este foarte mare acum. Am impresia ca nu a mai intrat nimeni dupa mine. Oare ce o fi facut doamna doctor atata vreme? Nu stiu si, acum, nici nu prea ma intereseaza. Intru, imi ia sange pentru analize si imi face un calmant. In sfarsit! Oricum durerea nu trece asa de repede…

Miercuri, 14. Ora 01.20

Astept pe hol rezultatul analizelor. Deodata incep sa simt un miros foarte urat. Parca nu l-am mai simtit pana acum. Un individ fara adapost a venit sa stea la caldura in holul spitalului. Acum sta doar el in jumatate de hol. Ceilalti pacienti s-au indepartat cat de mult au putut… Printre acestia si cativa tineri (dintre care doi unguri) care il intreaba pe al treilea in engleza cum poate fi asemenea haos in acest spital. Nimeni nu le poate raspunde…

Miercuri, 14. Ora 01.40

A inceput sa ma lase durerea! Ce bine! Incep sa cunosc o parte dintre ororile care se intampla in acest spital. Dintr-o zona care avea specificat la intrare: „Acccesul interzis persoanelor neautorizate! Mediu steril” ies doi politisti imbracati in pufoaice jegoase si roase de vreme. Ei il sprijina pe un tanar care isi tine singur perfuzia. Se vede pe fata lor dispretul pentru acel baiat de maxim 16 ani.

Miercuri, 14. Ora 02.20

La biroul unde ti se elibereaza fisa de observatie – pe la care am trecut si eu acum vreo 3 ore – vin doi brancardieri care imping o targa pe care sta asezata o doamna in varsta. Langa ea, fiica dumneaei care avea in jur de 40 de ani. Individul in alb, despre care v-am povestit la inceputul relatarii, o retine si incepe sa o intrebe cum o cheama, daca e pensionara. Cata cruzime! Doamna continua sa spuna ca ii este frig si se pare ca suferise un preinfarct. Dar tipul ramane impasibil. Fiica dumneai ii atrage acestuia atentia ca ramane ea si ii ofera toate datele necesare, numai sa o vada mai repede un medic pe batrana. Niciun gest din partea individului. Termina de completat fisa, i-o inmaneaza fiicei si apoi se aseaza tacticos pe scaunul sau.

Miercuri, 14. Ora 02.45

Intreb de rezultatele analizelor mele. Mi se spune ca s-a stricat calculatorul. Era de asteptat. Doar suntem in Romania! Bine ca injectia si-a facut efectul si nu ma mai doare asa de mult ca la inceput. Ma intreb ce se va intampla cu cei care sunt intr-o stare mai urgenta ca a mea si nu li se fac analizele la timp…

Miercuri, 14. Ora 04.05

Primesc rezultatul analizelor si mi se da o trimitere la un urolog. Deja nu ma mai doare nimic. Sunt satul de atata stat pe hol. Pana si individul fara adapost a plecat. Sunt convins ca si cainele a gasit drumul spre iesire. Numai eu am stat atat timp pentru un calmant si o trimitere… S-ar putea sa fi contactat microbi stand atata timp in spital. Cine stie?

Miercuri, 14. Ora 04.25

Dupa 5 ore si jumatate – oficial! – de stat in spital, ies. Aerul rece imi face bine. Ma duc sa dorm. Fac un dus, apoi ma bag in pat si adorm cu gandul la „ER” si „Chicago Hope”. Dimineata e o noua zi si trebuie sa ma trezesc la ora 07.00.

Toate evenimentele relatate mai sus sunt 100% adevarate, dar nu mi s-au intamplat mie. Totusi, am folosit persoana intai singular pentru a proteja identitatea persoanei care a fost protagonista acestora!

Facebook Twitter Plusone Linkedin Email


Articole care au aceeasi tema:


Articole din categoria Social:

Categorie Social
  • Victor spune:

    Te doare mintea. Iti vine sa nu mai platesti taxe. Dar puscaria e putin mai grea.

    Te infioara cand citesti ce scrie aici… aproape ca speri sa fi mai asezat si sa intrii in spitale private.

    numai bine…

    19 martie 2007 la 21:55
  • Alexandru Savu spune:

    Vorba aia numai la doctor să n-ajungi.

    19 martie 2007 la 22:08
  • Monica spune:

    Iti inteleg supararea. Cineva din familia mea are probleme mai serioase de sanatate si stiu ce inseamna medici, spitale, asistente, infirmiere, nopti pierdute ….Te umpli de dezgust si te intrebi de ce trebuie sa suporti mitocania si lipsa de umanitate a personalului medical.

    P.S.: Cred ca a vazut toata lumea „Moartea domnului Lazarescu”. Daca nu, vi-l recomand.

    19 martie 2007 la 22:44
  • John Doe spune:

    La prima impresie [pana cand nu citesti ultimul paragraf], pare a fi o schita a lui Caragiale. Cartonase rosii si galbene, un dute-vino pe culoar, caine si boschetarul care umbla ca la ei acasa, amabilitatea accentuata care inconjoara intregul spital…ce sa mai, o opera de arta! [felicitarile mele autorului]
    Insa este JALE ce se intampla in spitalele noastre! La Bucuresti eu stiam ca e mai bine; exemplu acesta insa demonstreaza ca nu conteaza de unde esti, poate sa ti se intample oricum!
    Aceeasi poveste s-a intamplat si unui prienten, care s-a dus la Spitalul de Urgente Iasi cu o problema asemanatoare, si dupa vreo 4 ore, i s-a spus ca s-ar putea sa fie o infectie urinara si i s-a inmanat o trimitere, fara sa i se faca nici un tratament la fata locului, desi el s-a dus la urgente avand, evident, dureri groaznice! Mi-a povestit ca e un fel de sfarsitul lumii sa ajungi singur la spitalul de urgente! 🙁
    Din pacate am avut si o ruda internata, pe mai mult timp, un caz mai grav…si unii medici au aratat o lipsa de bun simt incontestabila, lasandu-l sa astepte sa intre in operatie [nemancat, bineinteles!] mai bine de 3h de la ora stabilita initial, ca apoi sa se duca el sa intrebe si sa i se zica ca operatia s-a amanat pe ziua urmatoare!! [bine, probabil ca dupa ce i-ai salvat viata omului respectiv, iti permiti si astfel de „fleacuri”].
    Nu stiu, sistemul public din Romania este total aiurea, iar respectul fata de pacient inexistent!!
    Speranta insa exista! Eu am intalnit si medici, sau viitori medici, cu alte valori decat cele expuse de personajele de mai sus. Imi place sa cred ca ei vor fi viitorul Romaniei, nu de alta, dar mai devreme sau mai tarziu, cu totii vom ajunge ca pacienti intr-un spital.

    p.s: multa sanatate persoanei in cauza

    19 martie 2007 la 23:21
  • Roxana spune:

    Stiu exact la ce referi in articolul tau! Sistemul medical e sub orice critica!

    20 martie 2007 la 9:40
  • roxanica spune:

    Poate citind aceste randuri v-i se pare ceva comic dar din nefericire e realitatea cruda cu care ne izbim zi de zi.Nu ne ramane decat sa ne rugam sa nu ajungem pe acolo ca altfel avem 2 sanse:ori mori,ori te faci singur bine.

    20 martie 2007 la 19:04
  • Mara spune:

    Incredibil cat de bine ai relatat aspectele jalnice dintr-un spital care este si de „URGENTA”
    Felicitari!

    21 martie 2007 la 8:27
  • eFTy spune:

    Asta da indemn la grija personala ridicata…

    21 martie 2007 la 22:55
  • ramona spune:

    aja este….si mai rau de cat asta este k dak nu ai banii(am probleme de santate dar cu din fericre nu duc lipsa de bani)…este si mai rau…mediiciilor nu le pasa…bunicul meu a fost operat fara sa ii se faca analize fara radiografii nimic,si doar l-au taiat sa vada ce are,din pacate a fost fatal,cred ca au vrut sa experimeteze ceva si din pacate bunicul meu a fost omul de experinetna…..dar este si un dumnezeu sus care le va da si lor tuturor mediciilor fara suflet o povara mult mai mare,pt moment…nu putem schimba nimic ,dar hai sa luptam si sa incerkam sa facem Romania mai buna!kam atat…..inka sufar dupa pierderea bunicului va pup si va spun luptati pt ca Romania maine sa fie mai buna!ramona

    13 iunie 2008 la 23:09
  • Paul spune:

    cred ca nu o sa va vina a crede
    am fost internat 1 saptamana la spitalul Sf. Spiridon
    in afara faptului ca mancarea era cam putina totul a fost foarte bine, adica:
    – asistentele au refuzat ferm micile atentii
    – la fel si medicul care m-a tratat

    incredibil dar adevarat!!!

    26 mai 2009 la 14:21
  • Dana Lucia Craiovan spune:

    Am fost si eu in filmul asta! Sau intr-unul cu acelasi scenariu, dar alti actori …

    29 septembrie 2017 la 15:12

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ATENTIE !!! Toate comentariile sunt moderate.

Vor fi aprobate doar comentariile care se refera strict la tema dezbatuta in cadrul articolului si care nu contin replici rasiste, xenofobe sau jignitoare.
Vor fi respinse automat comentariile care folosesc un limbaj nepotrivit si/sau care contin injurii la adresa autorului articolului original sau la adresa unui autor de comentariu din cele anterioare.