Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Deprofesionalizare sau dematernalizare?

Nici nu ştiu care dintre aceste două situaţii este mai gravă pentru tinerele mame: să nu mai poţi face faţă cerinţelor tot mai exigente de pe piaţă muncii după ce ai stat în concediu de creştere a copilului doi ani sau să rupi legătura de dragoste dintre tine şi copilaşul tău după numai câteva luni pentru a te întoarce la serviciu…

În fapt situaţia este extrem de dificilă pentru toate mamele: la câteva luni copilul nu poate să se descurce singur, nu vorbeşte, nu poate mânca singur şi poate încă mai este şi hrănit la sân. Şi atunci cum poate fi lăsat singur? Desigur acest lucru este imposibil, deci trebuie să aibă grijă cineva de el, aşa că mama poate alege între o variantă mai fericită în care îşi încredinţează copilul unui alt membru al familiei fără niciun cost sau este nevoită să îi găseacă acestuia o creşă sau o doică plătind o sumă destul de mare pentru acest lucru.

În prezent identificarea unei creşe poate fi foarte greu de făcut. Nu cred că au dispărut cu totul, dar sunt sigur că cele existente sunt supraaglomerate şi probabil, aşa cum este în tot sistemul public, duc lipsă de personal calificat. În plus este posibil ca în anumite cazuri şi unele norme sanitare să fie trecute cu vederea pentru că statului îi este dificil să închidă o creşă care nu respectă anumite norme fără a asigura o soluţie alternativă pentru copiii respectivi.

Deci cum ar putea o mamă să îşi lase copilul la creşă în aceste condiţii? Pentru început ar trebui să dea o mică „atenţie” pentru a fi primit. Cui? Directorului grădiniţei sau, dacă nu se poate aşa, inspectorului de la minister sau cuiva care are puterea de decizie în acest sens. Desigur că primirea copilului nu asigură şi îngrijirea corectă a acestuia din moment ce personalul nu este dimensionat pentru un număr atât de mare de copii. Şi atunci urmează „cointeresarea” personalului care trebuie să fie convins să acorde o atenţie specială copilului respectiv. În plus, cum bugetul este insuficient de fiecare dată, vor urmă alte „donaţii” către creşă pentru că niciodată nu vor fi bani suficienţi pentru renovarea clădirii, pentru construirea unui gard, pentru plata agentului de pază de la intrare sau pur şi simplu pentru mâncarea micuţilor. În concluzie bani, bani şi iarăşi bani pe care tânăra mamă trebuie să îi deţină şi care alimentează economia gri.

Soluţia alternativă ar fi angajarea unei doici pentru copil. Însă această întreprindere este mai greu de făcut decât pare. Ca o adevărată industrie care se respectă şi în această branşă există o listă relativ scurtă de doamne care au primit referinţe foarte bune. Direct proporţional cu referinţele primite creşte şi onorariul cerut, sumă care de cele mai multe ori nici măcar nu este declarată fiscal. Câte dintre doicile care sunt angajate acum sunt înregistrate ca persoană fizică autorizată? Desigur există şi doici care sunt angajate printr-o firmă de specialitate, dar onorariul acestora depăşeşte posibilităţile unei mame obişnuite. În plus mediile de informare abundă de ştiri în care sunt prezentate doici care nu au grijă de copii sau chiar abuzează de aceştia. În aceste condiţii poate mama avea încredere într-o necunoscută că aceasta din urmă va avea grijă de copilul ei?

Cea mai ieftină soluţie la această problemă ţine de norocul mamei. Dacă există un membru al familiei – de exemplu bunica sau mătuşa – care poate îngriji copilul, atunci mama se poate reîntoarce la serviciu cu mai puţină teamă că micuţul ei nu va fi bine îngrijit. În acest caz mama probabil nu va plăti nimic, dar apare o nou întrebare: care este costul suportat de societate în acest caz? Unul destul de mare în situaţia în care bunica angajată se pensionează la cerere, anticipat sau „din motive medicale” pentru a sta cu cel mic. Procedând aşa statul reuşeşte să economisească bani pe termen scurt obligând-o pe mamă să se reîntoarcă la serviciu, dar pierde pe termen lung mai mult pentru că va plăti pensia bunicii care s-a pensionat deşi ar mai fi putut activa cel puţin câţiva ani.

Diametral opus identificăm situaţia prezentată de către doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care a declarat de curând că mamele riscă o deprofesionalizare dacă stau mult în concediul de creştere a copilului. Deşi nu sunt de acord cu opinia domniei sale totuşi îi dau dreptate 50%. Este adevărat că un concediu lung are efecte negative asupra carierei tinerei mame, dar cred că decizia de a reveni mai devreme sau nu la serviciu trebuie să îi aparţină în totalitate şi să nu fie influenţată de opinia doamnelor Roberta Anastase şi Elena Udrea din moment ce aceste două doamne nu vor avea niciodată probleme materiale, indiferent câţi copii vor dori să aducă pe lume.

În plus o mamă care a absentat o perioadă mai lungă poate oricând să recupereze timpul şi cunoştinţele pe care le-a pierdut în timpul concediului. În schimb societatea poate recupera copilul care nu s-a mai născut pentru că mama lui a hotărât să nu îl mai aducă pe lume temându-se de viitorul lui şi, implicit, al ei?

Concluzia nu poate fi decât una singură: dacă se doreşte cu adevărat creşterea natalităţii în România atunci guvernanţii fac o mare greşeală dacă modifică actualele condiţii de acordare a concediului de creştere a copilului. În caz contrar în câţiva zeci de ani vom fi nevoiţi să „importam” extracomunitari pentru a avea cine să lucreze în ţară! Momentan decizia se află în mâinile noastre şi trebuie să pofitam că încă mai putem lua această decizie!

Facebook Twitter Plusone Linkedin Email


Articole din categoria Social:

Categorie Social

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ATENTIE !!! Toate comentariile sunt moderate.

Vor fi aprobate doar comentariile care se refera strict la tema dezbatuta in cadrul articolului si care nu contin replici rasiste, xenofobe sau jignitoare.
Vor fi respinse automat comentariile care folosesc un limbaj nepotrivit si/sau care contin injurii la adresa autorului articolului original sau la adresa unui autor de comentariu din cele anterioare.