Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Omenie sau hoţie?

Ieri, pe strada Carada din centrul vechi din Bucureşti, un chelner tânăr, cu un sorţ verde deschis prins în jurul taliei, alerga după un client străin gesticulând necontrolat din ambele mâini şi strigând foarte tare „Sir! Sir!” (Domnule! Domnule! lb. engleză). Strigătele sale erau atât de clare încât nu puteai să îl ignori, drept urmare toţi trecătorii s-au întors către el intrigaţi într-o oarecare măsură de motivul care îl determină să fie atât de impacientat. Probabil că unii dintre trecători s-au gândit în mintea lor că străinul nu a plătit nota şi acum săracul chelner îl aleargă ca să îi ceară plata. De altfel ce alt motiv ar fi avut chelnerul să-l alerge pe bietul client?

La capătul străzii Carada, imediat înainte de intersecţia cu strada Lipscani, chelnerul îl ajunge din urmă pe client şi dispare imediat nedumerirea trecătorilor referitoare la motivele care îl determinau pe chelner să fie atât de agitat: chelnerul scoate dintr-un buzunar al şorţului un portofel plin cu bani şi acte pe care îl înmânează clientului zicându-i într-un mod foarte politicos „You left this!” (Aţi uitat acest lucru! lb. engleză). Preţ de câteva secunde clientul rămâne blocat, apoi într-un gest instinctiv îşi duce ambele mâini la buzunare pentru a verifica pentru el însuşi că încă mai are portofelul, dar, din păcate, realizează că l-a uitat pe undeva. Tot acum îşi dă seamă că în mâna chelnerului se află chiar portofelul său pe care probabil îl pierduse în restaurantul din care tocmai plecase. Schiţează un zâmbet şi apoi ia portofelul de la chelner, mulţumindu-i acestuia.

Dacă toată faza s-ar fi terminat aici nu ar fi fost nimic spectaculos de relatat din moment ce chelnerul a făcut un gest frumos pentru un necunoscut, gest pe care cu toţii ar trebui să îl facem dacă ne-am afla într-o situaţie similară. Drept urmare chelnerul se întoarce şi dă să plece pentru a reveni la locul său de muncă. Însă clientul îl roagă să se oprească, fapt care îl nedumereşte pe chelner. În definitiv ce ar mai putea dori clientul de la el? Doar i-a returnat portofelul şi acum are treabă şi doreşte să se întoarcă la ceea ce făcea înainte să sprinteze prin centrul vechi. Clientul deschide portofelul şi îi spune doar atât „Wait a minute” (Aşteaptă un minut! lb. engleză).

Citește mai departe

5 mituri despre noua parcare de la Universitate

Mitul nr.1: Tariful de parcare este mai mic seara şi la sfârşitul săptămânii

FALS. Tariful de parcare a fost diferenţiat pentru o perioadă de timp (2,5 lei/oră pentru perioadele de vârf şi 1 leu/oră pe timpul nopţii şi în zilele de sâmbătă şi duminică), dar acum este uniform – 2,5 lei/oră, indiferent de perioada din zi sau de ziua în care şoferii folosesc parcarea.

Mitul nr.2: Automatul unde inserezi tichetul de parcare pentru ieşire este prost plasat

ADEVĂRAT. La ieşire este necesar să înserezi tichetul de parcare într-un automat pentru a deschide bariera ce îţi permite să părăseşti parcarea. Din păcate automatul este plasat într-o curbă şi la o distanţă relativ mare de partea carosabilă astfel încât este dificil să înserezi tichetul de la volanul autovehiculului, fără a te da jos din el. Probabil de aceea în anumite momente ale zilei există câte un paznic care stă lângă automat şi ajută şoferii să introducă tichetele fără ca aceştia să fie nevoiţi să coboare din maşină.

O consecinţă şi mai interesantă a acestei situaţii este faptul că îţi poţi avaria maşina destul de mult dacă te încăpăţânezi să nu coborî şi vrei să te apropii cât mai mult de automat la volan. Aşa cum am notat mai sus automatul este plasat într-o curbă şi dacă accelerezi imediat ce ai introdus tichetul pornind vijelios ai toate şansele să loveşti pragurile autovehiculului de bordura supraînălţată din partea stângă. Deci mare atenţie la unghiul de ieşire din parcare!
Citește mai departe

Misterul reproducerii asexuate

Ca toţi elevii de liceu din România, am învăţat şi eu în cadrul orelor de biologie că există două moduri de reproducere a organismelor pe Pământ: reproducerea sexuată – cea care implică un contact fizic între două organisme din aceeaşi specie – şi reproducerea asexuată prin care organismul respectiv se descurcă să se reproducă singur prin diverse metode.

Tot la biologie am învăţat că mamiferele întotdeauna se reproduc sexuat, uneori printr-un proces destul de complex. De altfel iminenta dispariţie a unor animale (urşi polari sau koala, tigri siberieni, elefanţi etc.) se datorează în mare parte şi imposibilităţii acestor animale de a se reproduce în arealul lor natural.

Spre fericirea lor specia câine vagabond de Bucureşti (botezată câine comunitar) nu este nici pe departe pe cale de dispariţie. Ba, dimpotrivă, prosperă pe zi ce trece, încurajată şi de lipsa de acţiune a autorităţilor care sunt obligate de lege să nu mai eutanasieze niciun animal sănătos.

Binecunoscută pentru gradul ei de adaptabilitate şi uneori inteligenţă – drept mărturie fiind traversarea străzilor pe la trecerea de pietoni, specia a fost în ultimii ani supusă unui proces de sterilizare care presupune prinderea câinilor şi inactivarea anumitor funcţii sexuale pentru a împiedica înmulţirea acestora. Ca marcare a faptului că aceşti câini au trecut prin procesul de sterilizare li se ataşează de ureche o etichetă galbenă.

Citește mai departe

Discriminare

Declaraţia doamnei ministru Udrea conform căreia statul va scoate la vânzare către chiriaşi locuinţele construite prin programul ANL m-a dezamăgit complet. Ştiu că statul român nu are niciun fel de consideraţie pentru mare parte dintre contribuabilii care susţin însăşi existenţa sa, dar nu mă aşteptăm să fiu discriminat în acest fel.

În trecut eram mult mai revoltat de deciziile aberante pe care le luau guvernanţii, dar în ultimul timp intrasem într-o stare în care credeam că nimic nu mă mai şochează. Mulţumită doamnei Udrea acum pot fi revoltat. Da, revoltat pentru că statul, pe care dumneai îl reprezintă în calitate de ministru, mă discriminează în mod evident. De ce? Pentru că statul vinde locuinţele ANL, dar către actualii chiriaşi! Adică e egalitate de şanse, dar numai pentru unii! Că deh, suntem în România şi aplicăm modelul românesc!

Conform declaraţiilor doamnei ministru, cei care stau acum cu chirie în blocurile ANL vor avea drept de a-şi cumpăra actualele locuinţe. În cazul în care aceştia nu vor dori sau nu îşi vor permite să cumpere probabil statul va vinde altcuiva. Îmi este dificil să îmi imaginez situaţia în care actualii chiriaşi vor rata o asemenea oportunitate din moment ce preţurile de vânzare ale locuinţelor sunt cu mult sub media pieţei, în unele cazuri – cum ar fi Bucureşti sau oraşele mari – ajungând până la un sfert din valoarea de tranzacţionare de pe piaţa liberă.

Aşadar chiriaşii au voie să îşi cumpere locuinţele după ce au stat în chirie numai un an. Ceilalţi cetăţeni trebuie să aştepte să renunţe unii dintre chiriaşi dacă doresc să îşi achiziţioneze şi ei o locuinţă ANL. Nu ştiu ce părere au actualii guvernanţi, dar eu cred că acesta este exemplul clasic de discriminare.

Citește mai departe

Nea Gicu de la Metrorex

Nea Gicu lucrează de când lumea la Metrorex. S-a angajat pe vremea Împuşcatului după ce a absolvit şcoala profesională şi e foarte mândru de acest lucru. Mai întâi a lucrat ca necalificat şi apoi s-a încadrat ca electrician, meserie pe care o practică de foarte mulţi ani. Cunoaşte foarte bine galeriile metroului bucureştean şi se simte ca acasă în subteran. Tot la metrou a cunoscut-o şi pe soţia sa, Nela, care lucreza la casierie tot dinainte de 89. Împreună sunt de mai bine de 30 de ani şi sunt foarte mândri de frumuseţea lor de fată care va absolvi anul acesta ASE-ul.

În acest moment câştigă un salariu relativ decent după atâţia ani de muncă. La salariu se adaugă atât sporurile de subteran şi de vechime cât şi alte sporuri pe care el nici măcar nu le cunoaşte. Ştie doar cât e salariul său şi mai mult nu-l interesează. De aceea atunci când a aflat că va fi grevă nu a fost extraordinar de entuziasmat, dar şi-a zis în sinea lui:”Dacă e vorba de mărire salarială, de ce nu?”

A fost repartizat în pichetul care a protestat în faţa clădirii Guvernului timp de mai multe zile înainte să înceapă efectiv greva. Cu ocazia asta a şi răcit şi acum suferă de dureri de spate groaznice care nu îi dau pace. Pe unele dintre acestea le mai pune şi pe seama bătrâneţii, dar tot crede că are sufletul tânăr şi poate participa la orice fel de eveniment.

Cert este că în ziua în care s-a declanşat greva a rămas aproape imobilizat la pat. A două zi l-a ajutat soţia să se ridice cât de cât şi s-a hotărât să meargă la policlinică să primească ajutor specializat de la un medic. Reuşeşte să se urce cu greu într-un tramvai plin ochi şi ajunge după mai mult de o oră la policlinică. În tot acest timp se gândea la faptul că ar fi putut parcurge acest drum în mai puţin de zece minute, din moment ce sunt doar două staţii de metrou distanţă…

Citește mai departe

Defilarea „eroilor”

Nebunie totală miercuri pe străzile din nordul Bucureştiului: ambuteiaje, claxoane, nervi întinşi la maxim. Cauza? La început puteai crede că sunt de vină cei care s-au hotărât să se bucure de un sfârşit de săptămâna prelungit. De obicei joi seară cei care pleacă la munte pe Valea Prahovei sunt cauza ambuteiajelor. Însă miercuri nu e joi! Să fi plecat românii mai devreme la munte? Nu, nici pomeneală!

Cauza principală care a determinat formarea coloanelor de maşini a fost întreruperea circulaţiei în zona Arcului de Triumf. Motivaţia acestei decizii a fost revenirea în ţară a militarilor de pe frontul din Irak. Aceştia au „sărbătorit” acest eveniment printr-o defilare pe bulevardul Kisseleff şi, tot cu această ocazie, unii dintre militari au fost decoraţi pentru faptele lor de vitejie de pe front.

Atât eu cât şi o mulţime de alţi bucureşteni nemulţumiţi ne întrebam dacă era absolut necesară această defilare. La ce a folosit ea? Să îi facă pe soldaţii proaspăt reveniţi în ţară să se simtă mai bine? Nu cred că a avut un efect aşa puternic! Pentru că este clar pentru toată lumea că aceşti soldaţi odată reveniţi în ţară se vor confrunta cu o situaţie pe care au uitat-o demult: perspectiva sărăciei. Sună înfiorător, dar sunt convins că o mare parte dintre cei care defilau ieri au fost în Irak doar pentru că acolo se plătea mai bine. Cinic, dar realist!

Este evident că noi am participat la operaţiunea din Irak doar că să îi mulţumim pe americani şi pe NATO. Avantajele şi dezavantajele noastre din punct de vedere economic sunt prezentate pe larg în acest articol, a cărui concluzie este foarte nemulţumitoare: am „investit” bani în campania din Irak fără a negocia în prealabil ceva concret ci doar în speranţa că americanii, mişcaţi de dorinţa noastră de a le fi camarazi, se vor gândi şi la noi şi ne vor oferi şi nouă cel puţin o halcă din prada de război.

Citește mai departe

O mişcare inteligentă?

Nu ştiu câţi credincioşi catolici participă în fiecare dumininca la slujba săptămânală de la Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti. Probabil în jur de câteva sute. Poate în anumite cazuri – sărbători religioase importante, vizite ale unor înalte feţe bisericeşti – să fie câteva mii. Oricum rar se ajunge la cifra de 5.000 de enoriaşi care să participe simultan la slujbă, mai ales într-o duminică fără o însemnătate aparte în calendarul catolic. Cu toate acestea duminica trecută au fost prezenţi aproximativ 5.000 de credincioşi la Catedrală (chiar 8.000 conform altor surse). Cum s-a reuşit această mobilizare fără precedent? Printr-o decizie inteligentă a conducerii bisericii catolice din Bucureşti. Mai întâi s-a anunţat oficial că în nicio altă biserică catolică din sudul ţării (cu excepţia Catedralei) nu se va oficia slujba duminicală în semn de protest faţă de continuarea lucrărilor la clădirea de birouri Cathedral Plaza din imediata vecinătate a Catedralei „Sfântul Iosif”. Apoi a fost anunţată şi organizarea unui marş pentru a protesta cu privire la nepăsarea autorităţilor în ceea ce priveşte construcţia de blocuri foarte înalte lângă clădiri de patrimoniu.

De ce afirm că această hotărâre total ieşită din comun a fost una inteligentă? Pentru că în acest fel s-a reuşit mobilizarea credincioşilor catolici pentru a participa la marş. De fapt consider că toată acţiunea s-a desfăşurat respectând un plan foarte bine pus la punct şi care a funcţionat extrem de bine. Pentru început a fost nevoie de acoperire media pentru a populariza intenţia de organizare a marşului de protest. Cum presa nu este interesată neapărat de ceea ce este corect şi normal, ci mai degrabă este avidă de extraordinar şi de anormal, ne putem imagina cu toţii ce relatări „ample” ar fi fost prin ziare şi pe la televiziuni despre „un alt protest împotriva Cathedral Plaza”. Probabil presa scrisă ar fi publicat un scurt reportaj despre pe care l-ar fi încadrat printre ultimele pagini, iar televiziunile ar fi făcut o relatare despre marş undeva în zona reclamelor când atenţia telespectatorului este destul de scăzută.

Dar senzaţionalul a venit din partea conducerii bisericii catolice care a hotărât să nu se oficieze sfânta liturghie decât la Catedrala „Sfântul Iosif”. Această hotărâre a atras atenţia presei care imediat a popularizat-o. În definitiv bisericile sunt deschise şi se oficiază slujbe chiar şi pe timp de război, iar acum, pe timp de pace, să fie închise duminică? Neobişnuitul a atras şi hotărârea a ajuns repede la publicul ţintă, iar acţiunea şi-a atins scopul final din moment ce la marşul organizat au participat foarte mulţi credincioşi.

Citește mai departe

Loc de veci sau de parcare?

Despre parcările de reşedinţa din Bucureşti aproape că nu mai este nimic de scris. Toate publicaţiile afirmă că numărul acestora este foarte mic în comparaţie cu numărul proprietarilor de autovehicule care doresc să le închirieze, iar la televizor sunt difuzate emisiuni întregi despre acest subiect. Cu toţii ştim că sunt prea multe maşini pentru câte parcări de reşedinţa avem disponibile!

Drept urmare suntem obişnuiţi cu această stare de fapt. Mai mult decât atât, suntem obişnuiţi şi cu retorica candidaţilor la Primărie care promit mii de locuri noi de parcare în fiecare campanie electorală. Indiferent dacă candidează pentru Primăriile de sector sau pentru Primăria Municipiului Bucureşti, aceştia propun proiecte care de care mai fanteziste, rezultând un număr al viitoarelor parcări ameţitor!

Cu toate acestea un singur lucru este de netăgăduit: până când viitoarele super-parcări de reşedinţă se vor construi trebuie să ne mulţumim cu ce avem. Iar în acest moment avem un număr insuficient de locuri de parcare de reşedinţă, care nici măcar nu sunt distribuite uniform pe raza celor şase sectoare. Acestea sunt întreţinute şi închiriate cetăţenilor prin intermediul Administraţia Domeniului Public din fiecare sector, pe baza unui algoritm de tipul „primul venit, primul servit”. Cei care au avut contract de închiriere şi anul anterior sunt mai avantajaţi deoarece contractul se  reînnoieşte automat în cazul în care nu apar evenimente neprevăzute. Tocmai în acest fapt stă tentaţia de a frauda sistemul!

Citește mai departe

Stâlpul buclucaş

Motto: „A început de ieri să cadă câte-un stâlp. Acum a stat!”

Sătul de atâta greutate care îl apăsa de câţiva ani, un stâlp de pe strada Berthelot a căzut la începutul săptămânii, antrenanad în căderea sa şi alţi stâlpi. Din fericire pentru trecătorii din zonă nu s-au înregistrat răniţi sau victime omeneşti. Conform sursei din HotNews singura victimă a acestui incident a fost un autovehicul, aparţinând unui riveran, ce a rămas şifonat în urma contactului cu stâlpul.

Probabil a fost afectat şi iluminatul public presupunând că stâlpii respectivi susţineau şi firele electrice pentru iluminare. Mai mult ca sigur furnizarea de cablu şi Internet pentru locuitorii din zonă a fost cel puţin perturbată. Dar, dacă este să facem un calcul mic ajungem la concluzia că au fost doar pagube materiale, deci nimic semnificativ. Accidentul în sine poate fi trecut la fapte diverse şi peste câteva zile uitat!

Problema va apărea atunci când – mai mult ca sigur – un alt stâlp încărcat peste măsură cu cabluri va ceda şi va lovi în cădere vreun pieton. Acest scenariu de coşmar nu face parte dintr-un film de groază ci din realitatea pură. Sute de stâlpi din Bucureşti sunt supraîncărcaţi cu diverse cabluri de la firme de cablu TV, internet, telefonie. Mai mult decât atât, atârnând în vânt şi în ploaie stau agăţaţi colaci întregi de fibră optică care apasă şi mai mult pe structura acestora de rezistenţă! Deci să nu ne mirăm dacă vom mai auzi despre stâlpi care cedează fizic şi se întind – la propriu – pe jos!

Citește mai departe

Micul Paris faţă în faţă cu marele summit NATO (II)

Amintirea 3: Excesul de zel

Părerea mea este că o parte dintre forţele de securitate, cu precădere Jandarmeria romană, a dat dovadă de exces de zel în perioada summit-ului. Nu neg faptul că era necesară sporirea numărului de agenţi de ordine în aceste zile, dar parcă a fost mult prea mult! La fiecare intersecţie erau cel puţin doi, trei poliţişti, câte doi jandarmi şi mai vedeai şi o maşină de la SRI sau alt serviciu secret. Iar aceştia erau doar cei pe care îi puteai vedea! Pentru că sunt convins că mai erau şi alţi agenţi de securitate în civil care erau infiltraţi printre cetăţeni.

Dacă s-ar fi limitat doar la prezenţă nu ar fi fost mare lucru. Dar nu, nu se putea doar aşa! Era mult prea simplu! Este evident faptul că atunci când dai dovadă de exces zel trebuie să te şi afirmi cumva. Aşa că agenţii noştri au început să legitimeze lumea pe stradă. Mai ceva că pe vremea lui Ceauşescu! Toţi indivizii consideraţi suspecţi erau legitimati chiar dacă respectivii erau doar din greşeala pe acolo!

Însă cele mai agasante momente au fost cele de genul: „nu deschideţi ferestrele!” sau „nu vă uitaţi pe geam!”. Dacă cea cu privitul pe geam o mai înţeleg, cea cu nu deschideţi geamul e chiar absurdă! Nu de altă, dar mie îmi place să deschid geamul în fiecare dimineaţă înainte să mă duc la serviciu. Consider acest obicei unul bun, mai ales că toţi doctorii recomandă acest lucru pentru a elimina aerul viciat din cameră. Atunci ce ar vrea Jandarmeria să fac eu? Să nu mai deschid geamul patru zile la rând că s-ar putea să treacă Bush prin faţa blocului meu? Apoi cum vine asta? Eu trebuie să mă sufoc fără aer în cameră că trece el pe stradă?

Citește mai departe