Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Şi tot Cioloş e de vină… (II)

Motivul nr.2: Indemnizația pentru mame

Indemnizația lunară pentru creșterea copiilor (cunoscută drept indemnizația pentru mame) are o istorie lungă și foarte zbuciumată. A fost mărită, micșorată și plafonată de mai multe ori, în funcție de constrângerile bugetare și de politicile legate de natalitate pe care le-a avut fiecare guvern. Au existat momente când aceasta era plătită doar pentru primele 12 luni de la nașterea copilului, apoi a fost modificată perioadă la 24 de luni, a fost plafonată suma pentru cel de-al doilea an sau aveai de ales dintre plata unei sume mai mari și puteai fi în concediu de creștere și îngrijire copil doar un an sau acceptai o sumă mai mică care era plătită pentru doi ani.

Nu mai puțin de 9 (nouă) acte normative au modificat OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011 ajungem la concluzia că în cei 6 ani și jumătate de existență a fost modificat, în medie, cam o dată la 9 luni! Din moment ce diverse metode de calcul și algoritmi au afectat această indemnizație, modificând câteodată și perioada de timp pentru care se acordă, viitorii părinți s-au lovit tot timpul de impredictibilitatea acordării acesteia! Mai mult decât atât, în special din cauza modificărilor legislative haotice, au existat o sumedenie de cazuri în care de la momentul confirmării sarcinii și până la momentul plății efective a indemnizației modul de calcul și de plată a acesteia să fie modificat radical, nu intotdeuna în beneficiul părinților!

Suntem din nou în anul 2016, an electoral cu mare miză – alegerile parlamentare. Într-un asemenea context politic favorabil este bine să adopți o lege care să reglementeze viitorul țării într-un mod optimist. Și ce poate fi mai optimist decât nașterea și creșterea copiilor? Prin urmare Parlamentul adoptă o lege care modifică din nou modul de calcul al indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, eliminând plafoanele stabilite anterior. Se stabilește și o cotă – 85% din veniturile impozabile avute în 12 luni consecutive înainte de naștere. Fără limita maximă, indiferent de suma ce urmează a fi plătită viitorilor beneficiari.

Citește mai departe

Şi tot Cioloş e de vină… (I)

Zilele acestea, în care mulți români încă mai sunt în concediu, sunt mai puțin potrivite pentru dezbateri politice și economice. Oamenii sunt cu gândul încă la vacanță, iar cei care din diverse motive nu pot avea vacanță, se gândesc mai degrabă la diverse metode de a se se relaxa. Prin urmare nu se întrevăd proteste masive împotriva faptului că de la 15 septembrie și apoi de la 1 octombrie se va mari acciza de două ori la combustibil, mărire care va genera scumpiri în lanț, în special la alimente. Așadar să reținem că nu mai scad taxe, ci se măresc! Și chiar în două tranșe…

Cum actualul guvern nu poate fi făcut responsabil pentru precaritatea bugetului disponibil, din moment ce acesta respectă întocmai programul de guvernare, este necesar să identificăm care sunt motivele reale pentru care guvernul Tudose este nevoit să modifice prin ordonanță de urgență Codul Fiscal cu aplicabilitate aproape imediată, deși modificările fiscale ar trebui să fie efectuate cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea lor în vigoare.

Motivul nr.1: Supraacciza, „taxa pe stâlp” și scăderea cotei de TVA

Începând cu 1 ianuarie 2017 au fost eliminate două taxe introduse de guvernul Ponta: supraacciza de 0,07 Euro din prețul de vânzare a carburanților și infama taxa pe construcții speciale, denumită popular „taxa pe stâlp”. Deși supraaciza nu și-a atins scopul initial – și anume investirea banilor colectați în infrastructură, în special cea rutieră – și a generat efecte nedorite în economie prin scăderea consumului de carburanți, banii colectați au fost de ajutor la încadrarea în marja stabilită pentru deficitul bugetar, fiind folosiți probabil și pentru plata pensiilor și a salariilor.

Citește mai departe

1 plus 1 fac 2, care împărțit la 2 face aproape 0,5

Despre venitul gospodăriilor și impozitarea acestora s-a vorbit prea puțin în campania electorală de anul trecut. Modificarea modului de impozitare a veniturilor este inclusă în programul de guvernare, dar o dezbatere reală asupra acestui subiect nu a fost niciodată realizată până acum. Este drept că în campania electorală s-au analizat mai degrabă subiecte de cancan gen Cioloș este fiul lui Soros sau USR-ul este finanțat din banii ocultei mondiale. Așa că abia acum Guvernul României prin ministerul de finanțe ne-a prezentat care este propunerea de impozitare a veniturilor gospodăriilor.

După ce am citit întreg documentul disponibil on-line și care este prezentat drept o variantă de lucru oficială, am decis să verific cât de adevărată este afirmația din campania electorală conform căreia niciun salariat nu va plăti mai mult prin modificarea sistemului de impozitare, ba chiar toată lumea va fi în câștig datorită sistemului de deduceri inclus în noul sistem.

Așadar am luat că referință o gospodărie care are doar doi membri (ex: soț și soție) și trei valori medii ale câștigului lunar pe care cei doi l-ar putea avea. Pentru simplificarea calcului am presupus că cei doi membri ai gospodăriei au salariile identice, iar nivelul acestora este constant pe timpul anului.

Am ales trei valori de referință: 2.000 de lei, 5.000 de lei și 9.000 de lei. Motivația pentru care au fost alese aceste valori este simplă:

  • 2.000 de lei este o sumă ceva mai mică decât actualul salariu mediu net pe economie (sursa: Institutul Național de Statistică), iar această sumă va fi peste câțiva ani mult mai apropiată de salariul minim pe economie dacă se vor implementa creșterile anunțate ale salariului minim.
  • 5.000 de lei este aproximativ salariul mediu brut al unui angajat în sectorul public din România, conform calculelor efectuate de Consiliul fiscal. În măsură în care se va implementa legea salarizării unice propusă de partidul de la guvernare, atunci acest nivel al salariului mediu este de presupus că va crește.
  • 9.000 este sumă aproximativă a unui salariu de 2.000 de Euro, nivel despre care, tot în campania electorală, s-a discutat că ar fi un deziderat pentru cetățenii considerați în clasă de mijloc a societății.

Citește mai departe

Acciza încrucișată

Într-o economie care își revine – sau încearcă să își revină – după o criză îndelungată ideea măririi taxelor și a impozitelor este una nefericită. Iar dacă cresc taxele pe consum, așa cum este acciza suplimentară pentru produsele petroliere, efectul va fi și mai greu de controlat și poate genera un rezultat total diferit decât cel scontat: scăderea încasărilor la buget. Cu toate acestea atunci când vistieria statului este goală sau aproape goală prima acțiune la care se gândesc guvernanții este să mărească taxele, mai ales din prisma faptului că pe termen scurt efectul poate fi rapid – încasarea banilor necesari în momentul respectiv, dar pe termen lung va conduce la un efect economic contrar pentru că oamenii vor începe să consume mai puțin din respectivul produs sau vor încerca să facă rost de acesta prin căi mai puțin licite, generând evident evaziune fiscală.

De aceea cred că ideea promovată de Guvernul României de a returna o parte din acciza suplimentară încasata la carburanți către marii transportatori are, în opinia mea, și un alt scop, acela de a încerca diminuarea evaziunii fiscale din activitățile de comercializare a produselor petroliere. Desigur, doar dacă ordonanța de urgență care stabilește cadrul general de returnare a accizei poate fi ușor pusă în practică și nu conține articole care vor putea fi interpretate în defavoarea statutului.

Pe de altă parte îi dau dreptate și domnului Președinte Băsescu atunci când afirmă că implementarea unei asemenea măsuri nu poate fi corect gestionată de către stat. Probabil domnul Băsescu se referă la situația întâlnită la returnarea de TVA, acolo unde afaceriștii versați găsesc câteva firme fantomă de la care „cumpără” diverse produse, scăzând în acest fel în mod artificial TVA pe care trebuie să o returneze statului. Așa că dacă mecanismul funcționează pentru TVA de ce nu ar funcționa și pentru facturile la combustibil? Ce i-ar putea determina pe oportuniștii din industria transporturilor să nu „alimenteze” în mod fraudulos de la diverse benzinării obscure care nu au plătit și nici nu vor plăti vreodată suma colectată din accize la stat? Se poate ajunge la situația în care statul va returna acciza unor companii care nici măcar nu au plătit-o vreodată statului, așa cum domnul Băsescu sugerează?

Citește mai departe

Faliment (II)

Am scris în prima parte din acest articol despre hotărârea guvernului de a folosi banii împrumutaţi de la FMI pentru acoperirea deficitului bugetar. O asemenea decizie a fost luată sub presiunea lipsei de lichidităţi la buget, deci este necesară o regândire a costurilor şi atragerea de noi venituri la buget. În aceste condiţii ce ar trebui să facă guvernul şi nu poate să facă sau nu vrea să facă? Cel mai important lucru este să înceapă să se comporte ca un guvern de timp de criză şi nu ca un guvern de explozie economică! Este evident că responsabilitatea tuturor acţiunilor cade asupra actualului executiv şi că acesta trebuie să îşi asume acest rol în practică şi nu numai la televizor!

Sperietoarea oricărui guvern este adoptarea de măsuri nepopulare (ex: măriri de taxe, scăderi de salarii, diminuări ale pensiilor). Pe timp de creştere economică se pot ocoli asemenea decizii prin diverse metode: rostogolirea cheltuielilor către exerciţiul financiar următor, împrumuturi din piaţă pentru a acoperi cheltuieli curente sau prin colectarea mai bună a taxelor, dar este clar pentru toată lumea că aceste măsuri nu mai pot fi adoptate şi pe timp de recesiune. Mai mult decât atât, rostogolirea cheltuielilor de la un an la altul fără o perspectivă clară asupra momentului când vor există fonduri suficiente pentru plata întregului bulgăre duce direct la colaps economic!

În ceea ce priveşte colectarea mai bună a taxelor guvernul nu prea are ce face din moment ce taxele nu sunt colectate nu pentru că nu vor contribuabilii ci pentru că unii dintre aceştia nu au de unde să plătească, iar alţii sunt deja în faliment! Desigur există şi situaţii în care unii dintre contribuabili nu plătesc pentru că aşa s-au obişnuit, din moment ce statul nu a făcut nimic până acum să îi execute silit. O parte însemnată dintre aceşti debitori nu vor fi executaţi pentru ca au fost, sunt şi vor fi în continuare membri cotizanţi la eternele campanii electorale. O altă parte însemnată nu vor fi executaţi pentru ca forţarea respectivelor întreprinderi să plătească restanţele la buget le-ar putea determina falimentul. Iar guvernul nu doreşte să gestioneze în acest moment şi alte închideri de companii cu şomerii şi tulburările sociale aferente.

Citește mai departe

Faliment

Perspectiva economică a României mă îngrijorează! Nu pentru că eu sunt cel care va trebui să răspundă pentru ce se va întâmpla în viitor ci pentru că eu fac parte dintre acei mulţi care vor fi nevoiţi să plătească pentru toate deciziile economice prost luate. Iar în ultimul timp numărul acestora decizii controversate a crescut!

Săptămâna aceasta am aflat că actualul guvern intenţionează să direcţioneze a două tranşă de împrumut de la FMI către susţinerea deficitului bugetar. Construcţia aceasta „susţinerea deficitului bugetar” sună bine, chiar dă impresia de un lucru bun, adică guvernul chiar susţine ceva, se mişcă economia, guvernul oferă bani pentru a se finanţa ceva. Dar realitatea economică ne prezintă clar ce este ascuns sub sintagma „deficit bugetar”: cheltuieli mai mari decât venituri! Ceea ce înseamnă că guvernul nu este în măsură să colecteze bani la buget şi atunci se împrumută pentru a acoperi diferenţa.

Dacă guvernul ar folosi banii împrumutaţi exclusiv pentru programe de relansare economică atunci, în principiu, accesarea creditului nu ar fi dăunătoare economiei. Este similar cu a împrumuta de la bancă o sumă nu foarte mare de bani pentru a demara o afacere şi după ce afacerea începe să fie profitabilă plăteşti banii înapoi băncii. Însă guvernul nu se poate abţine şi foloseşte banii împrumutaţi şi pentru plata salariilor şi a pensiilor. Tocmai aici este problema pentru că banii plătiţi se întorc mai greu în economie şi contribuie nesemnificativ la relansarea economică dorită!

Citește mai departe