Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Tot ceilalţi sunt de vină

Discursul domnului Boc de la sfârşitul săptămânii trecute poate fi încadrat la categoria discursurilor memorabile ale dumnealui. Aflat la întâlnirea asociaţiei prefecţilor şi subprefecţilor din România domnul Prim-ministru a explicat care sunt cauzele care au determinat criza economică. Nu ştiu cât de convingător a fost domnia sa în faţă auditoriului prezent, dar cred totuşi că cetăţenii nu prea au urmărit acest discurs.

Cauza pentru care domnul Boc nu a convins este modul în care a prezentat lucrurile. Domnia sa s-a bazat pe o axiomă des folosită în politică: dacă situaţia din ţară este grea, atunci responsabili pentru această stare sunt foştii guvernanţi care au devalizat bugetul şi au lăsat ţara într-o situaţie de nedescris. Aşa cum domnul Prim-ministru cunoaşte, această strategie este foarte bună dacă este folosită corect şi în momentele propice, deoarece oamenii tind să caute un vinovat pentru ceea ce se întâmplă, iar cel care se află la conducerea ţării le oferă această variantă.

Citește mai departe

„Flexibilizarea” pieţei muncii

Domnul Prim-ministru Emil Boc este pe cale să rişte demiterea Cabinetului pe care îl conduce în încercarea dumnealui de a impune aprobarea legii de modificare a Codului Muncii. În acest sens domnia sa a implicat Guvernul în procesul de asumare a răspunderii pe această lege în loc să aştepte trecerea ei prin Parlament.

Decizia pe care domnul Boc a luat-o este una cu multe implicaţii sociale şi politice. În primul rând domnul Boc se expune voit la o reacţie ostilă a senatorilor şi deputaţilor nemulţumiţi de faptul că Guvernul consideră Parlamentul o anexă bună numai pentru legi ordinare cu puţine implicaţii, în timp ce legile importante sunt ori impuse prin ordonanţa de urgenţă ori prin asumarea răspunderii.

În acelaşi timp este posibil ca moţiunea de cenzură să fi fost depusă de către opoziţie cu scopul clar definit de a demite Guvernul şi de a încerca preluarea puterii executive prin investirea unui alt guvern. În aceste condiţii ce îl îndeamnă pe domnul Boc să acţioneze cu atâta determinare şi să se expună direct?

Citește mai departe

Hoţul de pensii

Într-o lume normală şi într-o ţară normală dacă ar fi prins cineva încercând să fure din pensiile oamenilor atunci cu siguranţă ar fi dat pe mână justiţiei. Din păcate acest lucru nu se întâmplă şi în România, ţară în care cei care intenţionează să fure pensille a milioane de oameni sunt apăraţi de imunitatea pe care le-o oferă funcţiile de miniştri.

Desigur domnul Boc se poate disculpa oricând în încercarea de a nega această acuzaţie. Domnia sa este doctor în drept şi cred că poate identifică diverse căi prin care să dovedească fără tăgadă că legea îi dă dreptate dumnealui şi nu noua, celor care rămânem fără pensie! Ar fi şi ciudat ca legea să nu fie de partea Guvernului din moment ce aceasta va fi adoptată purtând semnătura Primului-Ministru!

Însă oricât de legală ar fi metoda în sine, este cert faptul că guvernul Boc intenţionează să fure efectiv pensiile celor care contribuie la pilonul II de pensii – aşa numitul pilon de pensii obligatorii administrate privat. Metoda de realizare prevede deturnarea fondurilor de la pilonul II către gaura neagră mâncătoare continuu de fonduri numită pilonul I.

Citește mai departe

Discriminare

Declaraţia doamnei ministru Udrea conform căreia statul va scoate la vânzare către chiriaşi locuinţele construite prin programul ANL m-a dezamăgit complet. Ştiu că statul român nu are niciun fel de consideraţie pentru mare parte dintre contribuabilii care susţin însăşi existenţa sa, dar nu mă aşteptăm să fiu discriminat în acest fel.

În trecut eram mult mai revoltat de deciziile aberante pe care le luau guvernanţii, dar în ultimul timp intrasem într-o stare în care credeam că nimic nu mă mai şochează. Mulţumită doamnei Udrea acum pot fi revoltat. Da, revoltat pentru că statul, pe care dumneai îl reprezintă în calitate de ministru, mă discriminează în mod evident. De ce? Pentru că statul vinde locuinţele ANL, dar către actualii chiriaşi! Adică e egalitate de şanse, dar numai pentru unii! Că deh, suntem în România şi aplicăm modelul românesc!

Conform declaraţiilor doamnei ministru, cei care stau acum cu chirie în blocurile ANL vor avea drept de a-şi cumpăra actualele locuinţe. În cazul în care aceştia nu vor dori sau nu îşi vor permite să cumpere probabil statul va vinde altcuiva. Îmi este dificil să îmi imaginez situaţia în care actualii chiriaşi vor rata o asemenea oportunitate din moment ce preţurile de vânzare ale locuinţelor sunt cu mult sub media pieţei, în unele cazuri – cum ar fi Bucureşti sau oraşele mari – ajungând până la un sfert din valoarea de tranzacţionare de pe piaţa liberă.

Aşadar chiriaşii au voie să îşi cumpere locuinţele după ce au stat în chirie numai un an. Ceilalţi cetăţeni trebuie să aştepte să renunţe unii dintre chiriaşi dacă doresc să îşi achiziţioneze şi ei o locuinţă ANL. Nu ştiu ce părere au actualii guvernanţi, dar eu cred că acesta este exemplul clasic de discriminare.

Citește mai departe

Frauda electorală

Pentru o democraţie tânără precum este România tema fraudei electorale folosită corespunzător poate fi foarte uşor exploatată pentru a obţine voturi în plus în orice campanie electorală. Frica că votul corect exprimat ar putea fi deturnat în favoarea altui candidat a aprins întotdeauna imaginaţia alegătorilor. Mai mult decât atât, pentru unii dintre aceştia, posibilitatea că cei de la guvernare să fraudeze rezultatul alegerilor în favoarea lor a fost de multe ori un imbold care i-a determinat să treacă peste dezamăgirea avută cu privire la procesul electoral în sine şi să îşi exprime opţiunea către un candidat anume.

Este de notorietate plângerea penală făcută de către cei doi copreşedinţi ai Alianţei DA (Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu) după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din 2004, plângere prezentată publicului larg ca fiind reacţia normală la fraudarea de proporţii a scrutinului proaspăt încheiat. Vestitele 500.000 de voturi lipsă sau transferate de la voturi nule către candidatul Adrian Năstase sau către Alianţă PSD+PUR au dispărut ca prin minune, iar alegerile au fost declarate ca fiind organizate corect după ce Traian Băsescu a câştigat mandatul de Preşedinte. Era evident pentru toată lumea că nici nu se putea da alt verdict din moment ce recunoaşterea publică a fraudării alegerilor ar fi însemnat refacerea acestora, iar câstigatorii Traian Băsescu, respectiv Alianţă DA, nu îşi permiteau din punct de vedere financiar, logistic şi politic o nouă campanie electorală.

Vestitul îndemn „Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” a mobilizat o serie întreagă de alegători care şi-au exprimat votul convinşi că participă la o luptă dreaptă împotrivă unui sistem corupt, sistem ce era presupus că şi-ar fi dovedit limitele şi erorile în primul tur de scrutin din 2004. Evident că efectul a fost garantat şi de faptul că cei care strigau cel mai tare că se vor fura voturi erau cei din opoziţie, adică cei care nu au fost nicidecum implicaţi în organizarea alegerilor, şi nu puteau fi bănuiţi că ar fi putut manipula numărarea voturilor.

În prezent avem o situaţie asemănătoare: se apropie alegerile, pregătirile sunt în toi, acuzaţiile idem. Singura situaţie schmbata este cea a celor implicaţi: Traian Băsescu este acum Preşedinte al României, iar Guvernul este condus de către Emil Boc, un apropiat al domnului Băsescu. În opoziţie se află PSD care, conform modelului brevetat de către Traian Băsescu, anunţă de pe acum că vor fi fraudate alegerile. Asemănarea cu situaţia din 2004 este foarte mare, iar situaţia pare că va degenera iarăşi într-o neîncredere totală referitoare la corectitudinea scrutinului. Este oare necesar să ne facem probleme ?

Citește mai departe

Marţi,13

Marţi, 13 a fost o zi cu mult ghinion pentru guvernul Boc. Este absolut normal ca într-un stat democratic cu un Parlament ales direct să mai fie şi din când în când câte un guvern demis prin moţiune de cenzură, dar, probabil, în decembrie anul trecut, domnul Boc nu credea că i se va întâmpla exact domniei sale acest lucru. Faptul că până acum la noi în ţară nu s-a mai întâmplat să fie demis un guvern prin moţiune, face acest lucru şi mai interesant şi palpitant. Este o noutate atât pentru Parlament cât şi pentru Guvern. Din păcate, o noutate greu de digerat de către unii.

Moţiuni de cenzură au mai fost şi în alte legislaturi, dar, de fiecare dată, au fost respinse la vot. Prin emoţiile moţiunii au trecut şi guvernele Năstase, Tăriceanu (ca să enumăr doar unele cazuri mai recente), dar acestea şi-au putut găsi o majoritate parlamentară care să le recertifice încrederea în programul propus de guvernare. Însă ieri, premierul Boc şi guvernul său nu au mai putut convinge un număr suficient de membri ai Parlamentului să le acorde votul, aşa că acum sunt nevoiţi să se recunoască învinşi.

Am auzit azi tot felul de bazaconii: cum ca ar începe Revoluţia, cum că „ciuma roşie” nu îl lasă în pace pe Premier să îşi vadă de treabă, cum că va fi o lovitură de stat. Unde? În România? Nu cred. Poate în altă ţară sau în alt teritoriu, nicidecum în România. De ce? Pentru că demiterea unui Guvern – indiferent dacă acesta este unul bun sau unul mai puţin capabil – este una dintre prerogativele Legislativului. Nu este nimic nelalocul lui ca atunci când Parlamentul consideră că Guvernul nu mai acţionează în sensul punerii în practică a legilor emise de acesta, să dorească să aleagă pe altcineva care să fie capabil să realizeze programul propus.

Citește mai departe

Faliment (II)

Am scris în prima parte din acest articol despre hotărârea guvernului de a folosi banii împrumutaţi de la FMI pentru acoperirea deficitului bugetar. O asemenea decizie a fost luată sub presiunea lipsei de lichidităţi la buget, deci este necesară o regândire a costurilor şi atragerea de noi venituri la buget. În aceste condiţii ce ar trebui să facă guvernul şi nu poate să facă sau nu vrea să facă? Cel mai important lucru este să înceapă să se comporte ca un guvern de timp de criză şi nu ca un guvern de explozie economică! Este evident că responsabilitatea tuturor acţiunilor cade asupra actualului executiv şi că acesta trebuie să îşi asume acest rol în practică şi nu numai la televizor!

Sperietoarea oricărui guvern este adoptarea de măsuri nepopulare (ex: măriri de taxe, scăderi de salarii, diminuări ale pensiilor). Pe timp de creştere economică se pot ocoli asemenea decizii prin diverse metode: rostogolirea cheltuielilor către exerciţiul financiar următor, împrumuturi din piaţă pentru a acoperi cheltuieli curente sau prin colectarea mai bună a taxelor, dar este clar pentru toată lumea că aceste măsuri nu mai pot fi adoptate şi pe timp de recesiune. Mai mult decât atât, rostogolirea cheltuielilor de la un an la altul fără o perspectivă clară asupra momentului când vor există fonduri suficiente pentru plata întregului bulgăre duce direct la colaps economic!

În ceea ce priveşte colectarea mai bună a taxelor guvernul nu prea are ce face din moment ce taxele nu sunt colectate nu pentru că nu vor contribuabilii ci pentru că unii dintre aceştia nu au de unde să plătească, iar alţii sunt deja în faliment! Desigur există şi situaţii în care unii dintre contribuabili nu plătesc pentru că aşa s-au obişnuit, din moment ce statul nu a făcut nimic până acum să îi execute silit. O parte însemnată dintre aceşti debitori nu vor fi executaţi pentru ca au fost, sunt şi vor fi în continuare membri cotizanţi la eternele campanii electorale. O altă parte însemnată nu vor fi executaţi pentru ca forţarea respectivelor întreprinderi să plătească restanţele la buget le-ar putea determina falimentul. Iar guvernul nu doreşte să gestioneze în acest moment şi alte închideri de companii cu şomerii şi tulburările sociale aferente.

Citește mai departe

Faliment

Perspectiva economică a României mă îngrijorează! Nu pentru că eu sunt cel care va trebui să răspundă pentru ce se va întâmpla în viitor ci pentru că eu fac parte dintre acei mulţi care vor fi nevoiţi să plătească pentru toate deciziile economice prost luate. Iar în ultimul timp numărul acestora decizii controversate a crescut!

Săptămâna aceasta am aflat că actualul guvern intenţionează să direcţioneze a două tranşă de împrumut de la FMI către susţinerea deficitului bugetar. Construcţia aceasta „susţinerea deficitului bugetar” sună bine, chiar dă impresia de un lucru bun, adică guvernul chiar susţine ceva, se mişcă economia, guvernul oferă bani pentru a se finanţa ceva. Dar realitatea economică ne prezintă clar ce este ascuns sub sintagma „deficit bugetar”: cheltuieli mai mari decât venituri! Ceea ce înseamnă că guvernul nu este în măsură să colecteze bani la buget şi atunci se împrumută pentru a acoperi diferenţa.

Dacă guvernul ar folosi banii împrumutaţi exclusiv pentru programe de relansare economică atunci, în principiu, accesarea creditului nu ar fi dăunătoare economiei. Este similar cu a împrumuta de la bancă o sumă nu foarte mare de bani pentru a demara o afacere şi după ce afacerea începe să fie profitabilă plăteşti banii înapoi băncii. Însă guvernul nu se poate abţine şi foloseşte banii împrumutaţi şi pentru plata salariilor şi a pensiilor. Tocmai aici este problema pentru că banii plătiţi se întorc mai greu în economie şi contribuie nesemnificativ la relansarea economică dorită!

Citește mai departe

Guvernul Boc şi împrumutul

Am avut ocazia să văd la televizor declaraţia domnului Prim-Ministru Boc referitoare la definitivarea scrisorii de intenţie privind viitorul împrumut acordat României de către Fondul Monetar Internaţional. Nu cred că aş fi urmărit acesta declaraţie dacă nu ar fi fost transmisă în direct pe mai multe posturi de televiziune. În definitiv era şi normal să se întâmple acest lucru deoarece subiectul este de actualitate şi merită să fie prezentat în direct.

Am remarcat entuziasmul şi patosul din discursul domnului Prim-Ministru Boc. Dumnealui credea sau, cel puţin părea să creadă, tot ceea ce spunea. Cunosc faptul că domnia să este de formaţie avocat şi că poate exprima foarte uşor şi pe înţelesul tuturor anumite aspecte pe care doreşte să le sublinieze. Mai ales dacă are câteva teme pe care le repetă obsesiv: recapitalizarea economiei, reînceperea creditării, menţinerea cotei unice etc. În timpul alocuţiunii, domnia sa a prezentat cu precădere avantajele accesării împrumutului. Nu neg că există avantaje pe termen scurt sau mediu care se pot prelungi şi pe termen lung, dar chiar să nu existe niciun dezavantaj? Să fie oare acest împrumut colacul de salvare fără costuri şi fără obligaţii?

Ascultându-l pe domnul Boc am început să îmi pun din ce în ce mai des întrebarea referitoare la necesitatea primirii acestui împrumut. Este oare România în pragul colapsului financiar? Are România nevoie de 20 de miliarde de €? Este în interesul naţional să contractăm acest împrumut sau ne va aduce mai multe neplăceri decât beneficii? Nu ştiu exact ce să răspund la această întrebare, dar sunt anumite semne care mă fac să îmi exprim reticenţa cu privire la necesitatea accesării lui.

Citește mai departe

B(l)OCarea salariilor

Prima decizie importantă a noului guvern Boc este una foarte controversată şi atinge un subiect sensibil: salariile (uneori nejustificate din punct de vedere economic) ale unor funcţionari publici. Hotărârea discutată în prima şedinţă de guvern prevede că salariilor tuturor directorilor de agenţii guvernamentale sau societăţi de stat să nu depăşească nivelul de salarizare a unui secretar de stat. În termeni practici acest lucru înseamnă o diminuare semnificativă a salariilor acestora până la nivelul de 4800 lei lunar.

Ce speră să realizeze domnul Boc prin această măsură? În primul rând o economie la bugetul de stat importantă. În al doilea rând domnul Prim-Ministru speră că respectivii directori să recurgă la măsuri similare în cadrul entităţilor pe care le conduc şi să scadă la rândul lor salariile tuturor subordonaţilor. În definitiv este anormal ca directorul agenţiei X să câştige mult mai puţin decât directorul adjunct al aceleaşi agenţii, nu? În acest fel se reduc şi mai mult cheltuieli entităţilor administrate de către stat contribuinduindu-se la diminuarea presiunii asupra bugetului de austeritate.

Ce nu poate realiza domnul Boc? Deşi hotărârea este lăudabilă şi just fundamentată economic, domnul Prim-Ministru nu o poate pune în aplicare. Cel puţin nu în lunile care urmează. Deşi pare halucinant acest lucru, domnia sa nu deţine pârghiile necesare pentru a implementa această măsură de pe o zi pe altă! Aşa că cel mai probabil această hotărâre se va limita la prezentarea ei în faţa presei şi la impactul pe care l-a avut asupra opiniei publice încântată să observe că noul guvern este pus pe fapte mari!

Citește mai departe