Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Să se modifice, dar să nu se schimbe nimic!

Visul şi promisiunea domnului Preşedinte Băsescu s-au realizat: s-a înfiinţat comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, dar şansele ca această comisie să îşi realizeze obiectivele asumate sunt foarte mici după părerea mea.

Prin această mişcare domnul Preşedinte nu mai are nicio grijă pentru că ceea ce depindea de domnia să a fost înfăptuit. Mai mult decât să convingă membrii PD-L să grăbească înfiinţarea acestei comisii nu era realizabil. În schimb dacă comisia va avea nevoie de câţiva ani pentru a propune o variantă acceptabilă pentru toţi cei implicaţi sau dacă rezultatul final va fi diferit de ceea ce se aşteaptă de la această comisie, atunci nu va mai fi în sarcina domniei sale. Pur şi simplu pentru că acest lucru nu are cum să depindă de instituţia Preşedintelui, oricare ar fi acesta.

Conform articolelor din presă, această comisie s-a înfiinţat cu scopul de a modifica Constituţia în concordanţă cu ceea ce poporul a decis: renunţarea la bicameralitate şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Obiective lăudabile dar care sunt nedorite de către toate partidele parlamentare implicate, fără excepţie, deşi anumiţi oameni politici declară contrariul.

Citește mai departe

Discriminare

Declaraţia doamnei ministru Udrea conform căreia statul va scoate la vânzare către chiriaşi locuinţele construite prin programul ANL m-a dezamăgit complet. Ştiu că statul român nu are niciun fel de consideraţie pentru mare parte dintre contribuabilii care susţin însăşi existenţa sa, dar nu mă aşteptăm să fiu discriminat în acest fel.

În trecut eram mult mai revoltat de deciziile aberante pe care le luau guvernanţii, dar în ultimul timp intrasem într-o stare în care credeam că nimic nu mă mai şochează. Mulţumită doamnei Udrea acum pot fi revoltat. Da, revoltat pentru că statul, pe care dumneai îl reprezintă în calitate de ministru, mă discriminează în mod evident. De ce? Pentru că statul vinde locuinţele ANL, dar către actualii chiriaşi! Adică e egalitate de şanse, dar numai pentru unii! Că deh, suntem în România şi aplicăm modelul românesc!

Conform declaraţiilor doamnei ministru, cei care stau acum cu chirie în blocurile ANL vor avea drept de a-şi cumpăra actualele locuinţe. În cazul în care aceştia nu vor dori sau nu îşi vor permite să cumpere probabil statul va vinde altcuiva. Îmi este dificil să îmi imaginez situaţia în care actualii chiriaşi vor rata o asemenea oportunitate din moment ce preţurile de vânzare ale locuinţelor sunt cu mult sub media pieţei, în unele cazuri – cum ar fi Bucureşti sau oraşele mari – ajungând până la un sfert din valoarea de tranzacţionare de pe piaţa liberă.

Aşadar chiriaşii au voie să îşi cumpere locuinţele după ce au stat în chirie numai un an. Ceilalţi cetăţeni trebuie să aştepte să renunţe unii dintre chiriaşi dacă doresc să îşi achiziţioneze şi ei o locuinţă ANL. Nu ştiu ce părere au actualii guvernanţi, dar eu cred că acesta este exemplul clasic de discriminare.

Citește mai departe

Frauda electorală

Pentru o democraţie tânără precum este România tema fraudei electorale folosită corespunzător poate fi foarte uşor exploatată pentru a obţine voturi în plus în orice campanie electorală. Frica că votul corect exprimat ar putea fi deturnat în favoarea altui candidat a aprins întotdeauna imaginaţia alegătorilor. Mai mult decât atât, pentru unii dintre aceştia, posibilitatea că cei de la guvernare să fraudeze rezultatul alegerilor în favoarea lor a fost de multe ori un imbold care i-a determinat să treacă peste dezamăgirea avută cu privire la procesul electoral în sine şi să îşi exprime opţiunea către un candidat anume.

Este de notorietate plângerea penală făcută de către cei doi copreşedinţi ai Alianţei DA (Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu) după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din 2004, plângere prezentată publicului larg ca fiind reacţia normală la fraudarea de proporţii a scrutinului proaspăt încheiat. Vestitele 500.000 de voturi lipsă sau transferate de la voturi nule către candidatul Adrian Năstase sau către Alianţă PSD+PUR au dispărut ca prin minune, iar alegerile au fost declarate ca fiind organizate corect după ce Traian Băsescu a câştigat mandatul de Preşedinte. Era evident pentru toată lumea că nici nu se putea da alt verdict din moment ce recunoaşterea publică a fraudării alegerilor ar fi însemnat refacerea acestora, iar câstigatorii Traian Băsescu, respectiv Alianţă DA, nu îşi permiteau din punct de vedere financiar, logistic şi politic o nouă campanie electorală.

Vestitul îndemn „Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” a mobilizat o serie întreagă de alegători care şi-au exprimat votul convinşi că participă la o luptă dreaptă împotrivă unui sistem corupt, sistem ce era presupus că şi-ar fi dovedit limitele şi erorile în primul tur de scrutin din 2004. Evident că efectul a fost garantat şi de faptul că cei care strigau cel mai tare că se vor fura voturi erau cei din opoziţie, adică cei care nu au fost nicidecum implicaţi în organizarea alegerilor, şi nu puteau fi bănuiţi că ar fi putut manipula numărarea voturilor.

În prezent avem o situaţie asemănătoare: se apropie alegerile, pregătirile sunt în toi, acuzaţiile idem. Singura situaţie schmbata este cea a celor implicaţi: Traian Băsescu este acum Preşedinte al României, iar Guvernul este condus de către Emil Boc, un apropiat al domnului Băsescu. În opoziţie se află PSD care, conform modelului brevetat de către Traian Băsescu, anunţă de pe acum că vor fi fraudate alegerile. Asemănarea cu situaţia din 2004 este foarte mare, iar situaţia pare că va degenera iarăşi într-o neîncredere totală referitoare la corectitudinea scrutinului. Este oare necesar să ne facem probleme ?

Citește mai departe

Marţi,13

Marţi, 13 a fost o zi cu mult ghinion pentru guvernul Boc. Este absolut normal ca într-un stat democratic cu un Parlament ales direct să mai fie şi din când în când câte un guvern demis prin moţiune de cenzură, dar, probabil, în decembrie anul trecut, domnul Boc nu credea că i se va întâmpla exact domniei sale acest lucru. Faptul că până acum la noi în ţară nu s-a mai întâmplat să fie demis un guvern prin moţiune, face acest lucru şi mai interesant şi palpitant. Este o noutate atât pentru Parlament cât şi pentru Guvern. Din păcate, o noutate greu de digerat de către unii.

Moţiuni de cenzură au mai fost şi în alte legislaturi, dar, de fiecare dată, au fost respinse la vot. Prin emoţiile moţiunii au trecut şi guvernele Năstase, Tăriceanu (ca să enumăr doar unele cazuri mai recente), dar acestea şi-au putut găsi o majoritate parlamentară care să le recertifice încrederea în programul propus de guvernare. Însă ieri, premierul Boc şi guvernul său nu au mai putut convinge un număr suficient de membri ai Parlamentului să le acorde votul, aşa că acum sunt nevoiţi să se recunoască învinşi.

Am auzit azi tot felul de bazaconii: cum ca ar începe Revoluţia, cum că „ciuma roşie” nu îl lasă în pace pe Premier să îşi vadă de treabă, cum că va fi o lovitură de stat. Unde? În România? Nu cred. Poate în altă ţară sau în alt teritoriu, nicidecum în România. De ce? Pentru că demiterea unui Guvern – indiferent dacă acesta este unul bun sau unul mai puţin capabil – este una dintre prerogativele Legislativului. Nu este nimic nelalocul lui ca atunci când Parlamentul consideră că Guvernul nu mai acţionează în sensul punerii în practică a legilor emise de acesta, să dorească să aleagă pe altcineva care să fie capabil să realizeze programul propus.

Citește mai departe

B(l)OCarea salariilor

Prima decizie importantă a noului guvern Boc este una foarte controversată şi atinge un subiect sensibil: salariile (uneori nejustificate din punct de vedere economic) ale unor funcţionari publici. Hotărârea discutată în prima şedinţă de guvern prevede că salariilor tuturor directorilor de agenţii guvernamentale sau societăţi de stat să nu depăşească nivelul de salarizare a unui secretar de stat. În termeni practici acest lucru înseamnă o diminuare semnificativă a salariilor acestora până la nivelul de 4800 lei lunar.

Ce speră să realizeze domnul Boc prin această măsură? În primul rând o economie la bugetul de stat importantă. În al doilea rând domnul Prim-Ministru speră că respectivii directori să recurgă la măsuri similare în cadrul entităţilor pe care le conduc şi să scadă la rândul lor salariile tuturor subordonaţilor. În definitiv este anormal ca directorul agenţiei X să câştige mult mai puţin decât directorul adjunct al aceleaşi agenţii, nu? În acest fel se reduc şi mai mult cheltuieli entităţilor administrate de către stat contribuinduindu-se la diminuarea presiunii asupra bugetului de austeritate.

Ce nu poate realiza domnul Boc? Deşi hotărârea este lăudabilă şi just fundamentată economic, domnul Prim-Ministru nu o poate pune în aplicare. Cel puţin nu în lunile care urmează. Deşi pare halucinant acest lucru, domnia sa nu deţine pârghiile necesare pentru a implementa această măsură de pe o zi pe altă! Aşa că cel mai probabil această hotărâre se va limita la prezentarea ei în faţa presei şi la impactul pe care l-a avut asupra opiniei publice încântată să observe că noul guvern este pus pe fapte mari!

Citește mai departe

Trofeul „Pinocchio”

Pe vremea când cotidianul „Adevărul” avea o altă echipă de conducere, din care făcea parte şi Dumitru Tinu, direcţia ziarului era diferită de cea actuală, în sensul că lipseau ştirile senzaţionale neinteresante gen „ce a mai făcut un anume manelist” sau „ce cucerire nouă are un faimos fotbalist”. În acea perioadă „Adevărul” era axat în special pe ştiri sociale şi politice, cu accent uneori spre politica de stânga, dar fără a se implică activ pentru a susţine un anumit partid.

Tot în această perioadă exista şi un top săptămânal al celor petrecute în viaţa publică, centrat pe declaraţiile oamenilor politici. Mare parte dintre actualii lideri politici au fost cel puţin o data citaţi în acest top în calitatea de deputat, senator sau ministru pe care o aveau atunci. Topul avea mai multe secţiuni, dar mă voi rezumă să descriu doar pe una dintre ele: „Trofeul Pinocchio”, trofeu ce se acorda acelei declaraţii care era total neadevărată. Ba, mai mult decât atât, unele dintre acestea erau şi neplauzibile sau total ilogice, cu şanse foarte mici de a fi puse în practică, încât era evident pentru toată lumea că acestea reprezintă doar rodul imaginaţiei celui care le-a rostit.

După câţiva ani în care acest trofeu a fost dat uitării, eu îl readuc în prim-plan pentru că a început campania electorală. În aceste zile politicienii au ocazia să promită cele mai năstruşnice chestii pentru a mai câştiga un vot sau două. Iar apropierea datei alegerilor face ca ghiduşiile promise să fie din ce în ce mai puţin plauzibile, unele dintre ele devenind deadreptul ridicole. După ce domnul Geoană a avut „geniala” idee de a oferi o sumă de bani celor care se vor întoarce în ţară sau se vor stabili la ţara în România, a venit timpul că şi domnul Videanu să emită o teorie populistă, „profund fundamentată” economic!

Citește mai departe

Poveste de campanie

Se apropie alegerile şi se ascut săbiile. Confruntările de idei sunt înlocuite uneori de bătăi în plină stradă, iar discursurile candidaţilor tind să devină din ce în ce mai acide. În definitiv miza este foarte mare: cine câştiga alegerile poate forma noul guvern şi poate conduce ţara pentru următorii patru ani. Aşa că niciun efort nu este prea mare pentru un posibil viitor câştig!

Spre deosebire de campaniile electorale anterioare, am remarcat o diversificare a mijloacelor de comunicare atât audio-video cât şi în mediul on-line. Mai toate partidele şi-au construit campanii noi, mai mult sau mai puţin revoluţionare, pe care le afişează electoratului în speranţa că ei vor fi cei votaţi. O serie de alte formaţiuni politice încearcă să adopte stilul de campanie agresiv şi nonconformist folosit până acum doar de PD-L / Traian Băsescu (vă mai aduceţi aminte de primele pagini ale ziarelor şi a unor site-uri care aveau cuvântul „NU” scris cu un alt font şi cu o altă culoare din campania pentru demiterea Preşedintelui?)

Dacă până acum PD-L (atât individual, cât şi ca parte din fosta alianţă DA) era învingătorul absolut în cursa pentru sloganuri de campanie atractive şi uşor de memorat (vezi „Vin la Primărie!”, „Aşa DA sănătate!”, „Să trăiţi bine!”), de data această au pornit greşit în campanie. Sloganul ales „Ei cu ei, noi cu voi” este mai puţin inspirat şi produce o confuzie în mintea alegătorului. Cine suntem „noi” şi care sunt „ei”? Este adevărat că sloganul este însoţit de sigla PD-L, iar site-ul campaniei prezintă candidaţii PD-L, dar câţi dintre viitori alegători au avut curiozitatea să intre pe site ca să se lămurească?

Citește mai departe