Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Agonia de la Spitalul de Urgenţă (II)

Vineri,13. Ora 3.40

Din nou dureri atroce de rinichi, din nou o vizită la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Sper că acum să nu mai fie aglomeraţia de data trecută şi să fiu tratat foarte repede.

Vineri,13. Ora 3.50

Cobor din taxi şi mă târăsc spre camera de gardă. Mă gândesc că trebuie să fie linişte în spital din moment ce o mare parte a personalului stă afară şi se ocupă cu diverse: fumează, citesc cărţi sau reviste.

Vineri,13. Ora 3.55

Ajung la cabinetul de triaj unde întâlnesc un domn doctor foarte „prietenos”: mă întreabă într-un total sictir ce anume am şi după ce îi spun că am dureri cumplite de burtă îmi dă un „Aşa, şi?”. Probabil îl intrigă expresia şocată de pe faţă mea, mai ales că i-am perturbat noaptea liniştită, dar îmi face până la urmă fişa şi mă trimite la cabinetul de urgenţe chirurgie unde am noroc că nu mai este niciun alt pacient. Bucuria mea este de scurtă durată pentru că realizez cu dezamăgire că nici medic nu este în cabinet. Aşa că nu am altceva decât să îmi încep lunga aşteptare din noaptea această.

Citește mai departe

Alt spital, alte obiceiuri

De cele mai multe ori problemele de sănătate te lovesc atunci când te aştepţi cel mai puţin, aşa că trebuie să le faci faţă cu mult calm sperând că va trece şi de data aceasta. În aceste momente te laşi pe mâna personalului medical sperând că toţi cei implicaţi (medici, asistente, infirmiere şi brancardieri) vor face absolut totul cu putinţă ca tu să te simţi cât mai bine şi să te însănătoşeşti cât mai repede cu putinţă.

Mergând pe principiul că până în 30 de ani şansele să ai probleme cardiace sunt aproape nule – evident în cazul în care ai un ritm de viaţă cât de cât normal şi nu eşti supus unui stres excesiv – ajungi să te îngrijorezi dacă ai o tulburare de ritm cardiac! Nu că ar fi din cale afară de anormal şi chiar nemaivăzut, dar de ce să fii tu acela care strică datele statistice introducând valori extreme?

Aşa că primul lucru pe care îl faci când simţi că inima ta nu mai bate ritmic este să intri într-un cabinet medical şi să îi spui medicului ceea ce simţi. Exact asta am făcut şi eu şi pot spune că am fost foarte norocos din punctul acesta de vedere pentru că la cabinetul în care am intrat aveau şi aparat pentru efectuarea electrocardiogramei. Medicul mi-a analizat electrocardiograma şi imediat a hotărât că trebuie să fiu trimis la spital. A chemat ambulanţă, aceasta a venit în mai puţin de cinci minute (incredibil, dar adevărat!) şi am ajuns în cel mai scurt timp la Spitalul Universitar de Urgenţă în camera de gardă.

Citește mai departe

Agonia de la Spitalul de Urgenta

Marti, 13. Ora 22.00

Durerea de rinichi nu a incetat. Cred ca e timpul sa ma duc la Spitalul de Urgenta. Simt ca ma sfarsesc! Parca cineva tot infinge o sabie prin dreptul abdomenului meu. Trebuia sa ascult eu sfatul prietenilor mei si sa ma duc mai devreme la spital. Asta e, credeam ca va trece de la sine…

Marti, 13. Ora 22.25

Am ajuns la spital. Stiu ca e spitalul pentru ca deja miroase a dezinfectant. Afara trei agenti de paza fumeaza linistiti in locul de primire a pacientilor care sunt adusi cu ambulanta. E destul de liniste. Ciudat! Poate ca e marti seara. Bine ca nu sunt singur. Am de cine sa ma sprijin in drumul meu spre camera de garda.

Marti, 13. Ora 22.30

Strabat un hol mare si ajung intr-un loc care seamana cu un birou de primire pacienti. Abia ma tarasc pana in acel colt! Nu au putut pune si ei biroul mai aproape de intrare? Gata! Am ajuns. Ma lipesc cu mainile de marginea biroului si ii spun unui domn imbracat in alb ce anume am. Se uita cu mult dispret la mine si ma intreaba daca am trecut pe la biroul de sortare urgente. Pai nu acolo e? Imi indica un ghiseu aflat exact pe diagonala mare a holului. Cum? Trebuie sa ma reintorc??? Pai de acolo am venit! Mi se spune clar: nu am cartonas, nu primesc ingrijire!

Citește mai departe