Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Lecţia de etică

Nu mă aşteptam ca domnul preşedinte Băsescu să nu promulge legea pensiilor în varianta în care această lege a fost adoptată de către Parlament. A fost o decizie pe atât de neaşteptată a dumnealui încât nici marii analişti politici nu mai ştiau ce să prezinte pe la televizor din moment ce aceştia probabil îşi pregătiseră un discurs tăios la adresa promulgării acestei legi.

De fapt situaţia politică în care domnul Băsescu s-a aflat a fost foarte delicată. Este binecunoscut faptul că deciziile guvernului Boc sunt în mare măsură luate în deplin consens cu punctul de vedere al domnului preşedinte. Aşadar este greu de crezut faptul că în acest caz controversata lege a pensiilor a trecut de guvern şi apoi de Parlament fără ca domnul preşedinte să îşi exprime părerea referitoare la conţinutul acesteia. În plus domnia sa nu a avut o atitudine tranşantă atunci când mijloacele de informare în masă au prezentat reportaje din care reieşea faptul că votul final asupra legii nu a fost dat în condiţii depline de legalitate. Aşadar o serie întreagă de persoane, printre care mă număr şi eu, credeam că totul a fost pecetluit şi legea va fi promulgată.

În schimb domnul preşedinte Băsescu a folosit dreptul domniei sale de a retrimite legea în Parlament, invocând faptul că femeile ar trebui totuşi să poată ieşi la pensie la 63 de ani şi nu la 65 aşa cum prevedea actul normativ. Un motiv destul de plauzibil, dar care este total scos din contextul actual. Mai mult decât atât, în trecut domnia sa a avut o atitudine complet diferită faţă de acest subiect, aşa cum reiese şi din raportul susţinut în faţa Parlamentului prezentat în luna septembrie. În plus faptul că femeile se vor pensiona mai repede va conduce iarăşi la situaţia prezentă şi astăzi prin care femeile primesc uneori mai puţini bani la pensie exact din cauza celor doi ani lipsă la cotizaţie.

Citește mai departe

Capul lui Vîntu vrem!

Speriat de o potenţială înfrângere în alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României, actualul preşedinte Băsescu a apelat la o strategie foarte ingenioasă în ultimele zile ale campaniei electorale din 2009. Domnia sa a reuşit să facă o asociere între contracandidatul său, Mircea Geoană, şi unul dintre cei mai nepopulari români, Sorin Ovidiu Vîntu. Desigur, pentru a realiza ceea ce şi-a propus, domnul preşedinte a avut nevoie şi de concursul lui Sorin Ovidiu Vîntu care l-a atras şi apoi pus într-o situaţie relativ compromiţătoare pe Mircea Geoană. Astfel o parte dintre alegătorii indecişi au fost convinşi să voteze pentru Traian Băsescu, balanţa înclinându-se în final în favoarea sa.

Ceea ce reprezenta o poveste trecută şi uitată reapare în prim plan în aceste zile. Vechiul aliat de conjunctură, Sorin Ovidiu Vîntu, a fost încarcerat pentru presupuse fapte de favorizare a infractorului. În fapt această acuzaţie se referă la o situaţie în care ar fi complotat împreună cu alţi oameni de afaceri pentru a-i oferi sprijin prietenului şi fostului asociat Nicolae Popa, judecat şi condamnat în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii. Dar cum se face că omul cheie de la sfârşitul campaniei a ajuns acum după gratii? A greşit oare cu ceva? A reuşit să supere pe cineva influent şi şi-a pierdut acoperirea politică în faţa justiţiei? Sau, pur şi simplu, i-a venit rândul să fie anchetat şi judecat?

Citește mai departe

Să se modifice, dar să nu se schimbe nimic!

Visul şi promisiunea domnului Preşedinte Băsescu s-au realizat: s-a înfiinţat comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, dar şansele ca această comisie să îşi realizeze obiectivele asumate sunt foarte mici după părerea mea.

Prin această mişcare domnul Preşedinte nu mai are nicio grijă pentru că ceea ce depindea de domnia să a fost înfăptuit. Mai mult decât să convingă membrii PD-L să grăbească înfiinţarea acestei comisii nu era realizabil. În schimb dacă comisia va avea nevoie de câţiva ani pentru a propune o variantă acceptabilă pentru toţi cei implicaţi sau dacă rezultatul final va fi diferit de ceea ce se aşteaptă de la această comisie, atunci nu va mai fi în sarcina domniei sale. Pur şi simplu pentru că acest lucru nu are cum să depindă de instituţia Preşedintelui, oricare ar fi acesta.

Conform articolelor din presă, această comisie s-a înfiinţat cu scopul de a modifica Constituţia în concordanţă cu ceea ce poporul a decis: renunţarea la bicameralitate şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Obiective lăudabile dar care sunt nedorite de către toate partidele parlamentare implicate, fără excepţie, deşi anumiţi oameni politici declară contrariul.

Citește mai departe

Clona de campanie

„De ce ţi-e frică, păsărică?” stătea scris la începutul săptămânii trecute pe prima pagină a unui site ce îl ironiza pe actualul Preşedinte al României, Traian Băsescu, candidat pentru un al doilea mandat în această funcţie. Între timp site-ul a fost dezafectat şi acum accesul către acest site nu este blocat, ci se face redirectarea automată la site-ul oficial al domnului Băsescu.

Site-ul scotea în evidenţă anumite derapaje personale ale domnului Traian Băsescu, dar tonul folosit era mai degrabă unul umoristic, spre deosebire de alte site-uri construite special că să incrimineze cât mai mult un candidat şi care prezintă tot ce se găseşte mai rău pe internet despre respectiva persoană (ex: nufigeona.ro)

Văzând acestea m-am hotărât să scriu un articol pentru a-mi exprima dezaprobarea faţă de campania electorală total neelegantă şi lipsită de orice urmă de etică ce se desfăşoară pe internet. Am uneori impresia că toate frustrările candidaţilor se revarsă pe internet pentru că în mediul on-line nu există nicio autoritate gen Consiliul Naţional al Audiovizualului care să cenzureze campania murdară făcută de către unii dintre candidaţi.

Citește mai departe

Frauda electorală

Pentru o democraţie tânără precum este România tema fraudei electorale folosită corespunzător poate fi foarte uşor exploatată pentru a obţine voturi în plus în orice campanie electorală. Frica că votul corect exprimat ar putea fi deturnat în favoarea altui candidat a aprins întotdeauna imaginaţia alegătorilor. Mai mult decât atât, pentru unii dintre aceştia, posibilitatea că cei de la guvernare să fraudeze rezultatul alegerilor în favoarea lor a fost de multe ori un imbold care i-a determinat să treacă peste dezamăgirea avută cu privire la procesul electoral în sine şi să îşi exprime opţiunea către un candidat anume.

Este de notorietate plângerea penală făcută de către cei doi copreşedinţi ai Alianţei DA (Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu) după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din 2004, plângere prezentată publicului larg ca fiind reacţia normală la fraudarea de proporţii a scrutinului proaspăt încheiat. Vestitele 500.000 de voturi lipsă sau transferate de la voturi nule către candidatul Adrian Năstase sau către Alianţă PSD+PUR au dispărut ca prin minune, iar alegerile au fost declarate ca fiind organizate corect după ce Traian Băsescu a câştigat mandatul de Preşedinte. Era evident pentru toată lumea că nici nu se putea da alt verdict din moment ce recunoaşterea publică a fraudării alegerilor ar fi însemnat refacerea acestora, iar câstigatorii Traian Băsescu, respectiv Alianţă DA, nu îşi permiteau din punct de vedere financiar, logistic şi politic o nouă campanie electorală.

Vestitul îndemn „Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” a mobilizat o serie întreagă de alegători care şi-au exprimat votul convinşi că participă la o luptă dreaptă împotrivă unui sistem corupt, sistem ce era presupus că şi-ar fi dovedit limitele şi erorile în primul tur de scrutin din 2004. Evident că efectul a fost garantat şi de faptul că cei care strigau cel mai tare că se vor fura voturi erau cei din opoziţie, adică cei care nu au fost nicidecum implicaţi în organizarea alegerilor, şi nu puteau fi bănuiţi că ar fi putut manipula numărarea voturilor.

În prezent avem o situaţie asemănătoare: se apropie alegerile, pregătirile sunt în toi, acuzaţiile idem. Singura situaţie schmbata este cea a celor implicaţi: Traian Băsescu este acum Preşedinte al României, iar Guvernul este condus de către Emil Boc, un apropiat al domnului Băsescu. În opoziţie se află PSD care, conform modelului brevetat de către Traian Băsescu, anunţă de pe acum că vor fi fraudate alegerile. Asemănarea cu situaţia din 2004 este foarte mare, iar situaţia pare că va degenera iarăşi într-o neîncredere totală referitoare la corectitudinea scrutinului. Este oare necesar să ne facem probleme ?

Citește mai departe

Marţi,13

Marţi, 13 a fost o zi cu mult ghinion pentru guvernul Boc. Este absolut normal ca într-un stat democratic cu un Parlament ales direct să mai fie şi din când în când câte un guvern demis prin moţiune de cenzură, dar, probabil, în decembrie anul trecut, domnul Boc nu credea că i se va întâmpla exact domniei sale acest lucru. Faptul că până acum la noi în ţară nu s-a mai întâmplat să fie demis un guvern prin moţiune, face acest lucru şi mai interesant şi palpitant. Este o noutate atât pentru Parlament cât şi pentru Guvern. Din păcate, o noutate greu de digerat de către unii.

Moţiuni de cenzură au mai fost şi în alte legislaturi, dar, de fiecare dată, au fost respinse la vot. Prin emoţiile moţiunii au trecut şi guvernele Năstase, Tăriceanu (ca să enumăr doar unele cazuri mai recente), dar acestea şi-au putut găsi o majoritate parlamentară care să le recertifice încrederea în programul propus de guvernare. Însă ieri, premierul Boc şi guvernul său nu au mai putut convinge un număr suficient de membri ai Parlamentului să le acorde votul, aşa că acum sunt nevoiţi să se recunoască învinşi.

Am auzit azi tot felul de bazaconii: cum ca ar începe Revoluţia, cum că „ciuma roşie” nu îl lasă în pace pe Premier să îşi vadă de treabă, cum că va fi o lovitură de stat. Unde? În România? Nu cred. Poate în altă ţară sau în alt teritoriu, nicidecum în România. De ce? Pentru că demiterea unui Guvern – indiferent dacă acesta este unul bun sau unul mai puţin capabil – este una dintre prerogativele Legislativului. Nu este nimic nelalocul lui ca atunci când Parlamentul consideră că Guvernul nu mai acţionează în sensul punerii în practică a legilor emise de acesta, să dorească să aleagă pe altcineva care să fie capabil să realizeze programul propus.

Citește mai departe

Faliment

Perspectiva economică a României mă îngrijorează! Nu pentru că eu sunt cel care va trebui să răspundă pentru ce se va întâmpla în viitor ci pentru că eu fac parte dintre acei mulţi care vor fi nevoiţi să plătească pentru toate deciziile economice prost luate. Iar în ultimul timp numărul acestora decizii controversate a crescut!

Săptămâna aceasta am aflat că actualul guvern intenţionează să direcţioneze a două tranşă de împrumut de la FMI către susţinerea deficitului bugetar. Construcţia aceasta „susţinerea deficitului bugetar” sună bine, chiar dă impresia de un lucru bun, adică guvernul chiar susţine ceva, se mişcă economia, guvernul oferă bani pentru a se finanţa ceva. Dar realitatea economică ne prezintă clar ce este ascuns sub sintagma „deficit bugetar”: cheltuieli mai mari decât venituri! Ceea ce înseamnă că guvernul nu este în măsură să colecteze bani la buget şi atunci se împrumută pentru a acoperi diferenţa.

Dacă guvernul ar folosi banii împrumutaţi exclusiv pentru programe de relansare economică atunci, în principiu, accesarea creditului nu ar fi dăunătoare economiei. Este similar cu a împrumuta de la bancă o sumă nu foarte mare de bani pentru a demara o afacere şi după ce afacerea începe să fie profitabilă plăteşti banii înapoi băncii. Însă guvernul nu se poate abţine şi foloseşte banii împrumutaţi şi pentru plata salariilor şi a pensiilor. Tocmai aici este problema pentru că banii plătiţi se întorc mai greu în economie şi contribuie nesemnificativ la relansarea economică dorită!

Citește mai departe

Fratele nostru, europeanul

Întotdeauna am considerat că este normal ca fraţii să se ajute reciproc. Şi nu numai atât! Fraţii trebuie să împartă între ei acele resurse pe care le folosesc în comun. Conceptul de „a-i da şi celuilalt” face ca relaţia cu fratele tău să fie una mult mai plăcută. Iar ideea de „a împarţi pe jumătate: jumătate tu, jumătate eu” reprezintă esenţa convieţuirii atunci când nu eşti singur la părinţi!

Cam aceeaşi idee se poate aplica şi în relaţia noastră cu Uniunea Europeană. Putem considera că suntem cu toţii fraţi într-un popor mare şi unit, poporul european. Atunci este normal să ne ajutăm unii pe alţii şi nicidecum să ne faultăm între noi! Desigur, această idee pare utopică, dar ea stă la baza constituirii Uniunii Europene încă de pe vremea când aceasta era doar Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului! Deci vom considera că fiind cu toţii membri suntem cu toţii fraţi, aşa că ne ajutăm între noi!

Cu toate acestea am ascultat conferinţa de presă comună a domnilor Barroso, Băsescu şi Boc de săptămâna trecută. În cadrul acestei conferinţe au fost prezentate publicului temele discutate în timpul întâlnirii oficiale dintre cei trei. Printre subiectele aduse în discuţie s-a aflat şi necesitatea interconectării între sistemele de transport de gaze al României şi cel al celorlalte state membre UE. Ideea este lăudabilă, însă stau şi mă întreb cui anume foloseşte mai mult acest lucru? Nouă, românilor, sau celorlalţi „fraţi europeni”?

Citește mai departe

Frica de Oprescu

La începutul campaniei electorale, candidatul Sorin Oprescu a pătimit mult. Mai întâi nu i-au fost acceptate listele de susţinători, iar apoi candidatura sa a fost contestată în instanţă de către o doamnă. În această perioadă, domnia sa a organizat o conferinţă de presă pe care a intitulat-o sugestiv „Cui îi este frică de Oprescu?” în care a înfierat grupurile de interese ce se opun candidaturii sale. Rezultatul conferinţei de presă a fost unul nesperat, nici măcar de către iniţiatorul acesteia, şi s-a materializat în compasiunea pe care a simţit-o electoratul faţă de încercările grele la care este supus candidatul.

M-am tot întrebat de atunci şi până seara trecută cui îi era la acel moment aşa de frică de Oprescu? Probabil celorlalţi candidaţi, mai puţin Vasile Blaga, pe care îl puteam exclude din start deoarece toate sondajele de opinie îl considerau favorit pentru câştigarea fotoliului de primar sau, dacă nu, măcar favorit să intre în turul doi al alegerilor locale. Ba, mai mult, bursa zvonurilor preconiza un eşec total al candidaţilor Oprescu şi Diaconescu pe seama împărţirii electoratului fidel PSD între cei doi. Deci tot răul era spre binele candidatului Blaga. Rămâneau aşadar ceilalţi candidaţi care se vedeau puşi în imposibilitatea de a prinde turul doi!

Răspunsul la întrebarea mea a venit pe neaşteptate seara trecută când am urmărit emisiunea ce l-a avut ca invitat pe domnul preşedinte Băsescu la postul Realitatea TV. Recunosc că nu am avut răbdare să urmăresc toată emisiunea, dar am prins ideile importante care au fost vehiculate pe parcursul ei. Mă aşteptam ca domnul preşedinte să îi facă anti-campanie candidatului Oprescu şi să îl laude puţin pe „buldogul” Blaga, dar am rămas total suprins de atitudinea avută de Băsescu, total neconforma cu poziţia de şef de stat. Din experienţele anterioare – vezi alegerile pentru Parlamentul European – era de aşteptat ca domnul preşedinte să nu fie imparţial, dar, în niciun caz, nu mă aşteptam să fie atât de acid şi de înverşunat. Am avut la un moment dat impresia că domnul Băsescu se comportă ca şi cum dumnealui ar fi în luptă în turul doi cu Sorin Oprescu, şi nu Vasile Blaga! Aşa că m-am întrebat iarăşi: să îi fie frică lui Băsescu de Oprescu?

Citește mai departe

Săraca Justiţie orfană

Justiţia în România are două mari probleme: după ce că este oarbă, mai nou este şi orfană! De ce orfană? Pentru că nu mai are nici părinţi! A trecut mai mult de o lună de zile decând fostul ministru al justiţiei şi-a prezentat demisia în urma implicării domniei sale într-un scandal economic. De atunci nimeni nu s-a mai interesat de săracul copil orfan! Au venit sărbătorile de iarnă şi toată lumea aştepta numirea unui nou ministru drept cadou de Crăciun pentru Justiţie. Din păcate, Moş Crăciun a uitat de săracul copil orfan…

După ce sărbătorile de iarnă au trecut, domnul prim-ministru Tăriceanu o nominalizează pentru această funcţie pe doamna Norica Nicolai. În această situaţie era de aşteptat ca justiţia să îşi primească noul părinte în câteva zile, maxim o săptămâna! Însă domnul preşedinte Băsescu nu a fost de acord cu această numire. Aşa că a început un nou scandal! Era de aşteptat întrucât în cei aproape patru ani de mandat scandalurile între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni s-au ţinut lanţ!

Sunt de părere că situaţia este abordată greşit de către ambele părţi! În primul rând domnul Prim-Ministru nu trebuia să o nominalizeze pe doamna Nicolai pentru această funcţie. Este evident pentru toată lumea că după întâmplarea nefericită în care a fost implicată nepoata domniei sale, credibilitatea doamnei senator a scăzut dramatic, atingând cote de avarie! Probabil că, în alt stat decât România, doamnă Nicolai şi-ar fi prezentat demisia din toate funcţiile publice pe care le deţine în urmă unui asemenea întâmplări. Dar nu şi în România! Ba, mai mult, dumneaei este aleasă ulterior vicepreşedinte al Senatului şi acum nominalizată pentru funcţia de ministru al justiţiei!

Citește mai departe