Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Viena – un colţ de istorie (IV)

Capitolul 6: Casa Hundertwasser

Mă aşteptam să nu fie nimic spectaculos la o casă aflată în Viena. Aşa cum am mai scris şi într-un capitol anterior, arhitectura din centrul Vienei este relativ uniformă, clădirile integrându-se natural în peisaj, fără excentricităţi şi fără situaţii în care te întrebi dacă cel care a aprobat construcţia  a fost orb. Spre surprinderea mea, din această rigoare care învăluie totul în Viena, apare casa Hundertwasser (construită de arhitecţii Friedensreich Hundertwasser şi Joseph Krawina între anii 1983 – 1985), operă de artă arhitectonică care nu respectă niciuna dintre regulile impuse celorlalte clădiri.

Dacă regula de bază la clădiri este că nu sunt permise balcoanele, casa Hundertwasser are balcoane, ba chiar mai multe, dispuse pe o parte a acesteia. Cu toate acestea viziunea arhitectului a fost una neconvenţională astfel încât aceste balcoane nu sunt funcţionale şi nici vizitabile, lăţimea acestora permiţând doar creşterea unor copaci. Da, întradevăr, copaci care au crescut de la etajul unu sau de la etajul doi direct din balcoane, în totală contradicţie cu aliniamentul stradal al vegetaţiei.

Excentricitatea casei Hundertwasser continuă cu dispunerea total aleatorie a ferestrelor. Ba mai mult decât atât, ferestrele au forme diferite şi nu sunt două ferestre care să semene între ele, aspect care măreşte gradul de atractivitate al acestei clădiri. Privind casa de departe ai impresia că este un organism viu, multicolor, cu o dispunere ciudată a ochilor şi care te priveşte în continuu.

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie (III)

Capitolul 5: Viaţa de zi şi viaţa de noapte

Nu am ajuns într-un club de noapte în Viena. Am observat câteva deschise, dar nu am intrat, deci nu pot descrie acest aspect. În schimb am reuşit să trec prin mai mult restaurante, îndeajuns ca să îmi fac o idee generală.

În primul rând mai toate restaurantele din centrul istoric al Vienei se închid cel mai târziu la miezul nopţii, după ora 12 rămânând deschis doar câteva restaurante fast-food. De altfel orarul de lucru scurt este regulă pretutindeni în Viena, în principal la magazinele alimentare de tip supermarket de cartier care îşi închid porţile în jurul orei 19, lucru absolut de neconceput în Bucureşti.

Deosebirile dintre Viena şi Bucureşti în ceea ce priveşte felul de a trăi nu se opresc doar la acest aspect. Din punctul meu de vedere vienezii care locuiesc în centru duc o viaţă relativ liniştită şi ferită de stres. Am văzut şi în Viena ambuteiaje în trafic, dar parcă nu este aceeaşi nebunie ca cea pe care o vedem şi o resimţim în Bucureşti. Nu vreau să dezvolt acest subiect pentru că articolul are altă temă, dar l-am menţionat pentru că am simţit o diferenţă mare între cele două stiluri de viaţă.

Tot la capitolul nivel de trai şi stil de viaţă se încadrează şi existenţa micilor magazine de cartier. De pe străzile Bucureştiului suprabancarizat şi suprafarmacizat au dispărut magazinele familiale „cu de toate” sau atelierele de cizmărie, lăcătuşerie, feronerie sau de reparaţii diverse, dar în Viena acestea continuă să existe. Sunt curios cum pot aceste magazine să funcţioneze în continuare într-o lume globalizată bazată pe consum şi în care este mai uşor şi mai ieftin să cumperi un produs nou decât să îl repari pe cel vechi.

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie (II)

Capitolul 3: Tiergarten

În perioada când am fost la palatul Schoenbrunn se ofereau tichete de reduceri pentru alte atracţii turistice atunci când achiziţionai biletul Classic Pass, printre care se afla şi un cupon pentru o reducere la grădina zoologică din parcul palatului. Desigur, nu este necesar să vizitezi zoo dacă nu doreşti să faci acest lucru. Mie nu mi-a lăsat o impresie extraordinară, dar este doar părerea mea, care probabil se datorează şi faptului că eu nu vroiam să o vizitez, dar mi-am schimbat opţiunea bazându-mă şi pe experienţele avute de prietenii şi cunoscuţii care mi-au recomandat să nu omit zoo din vizita mea la Viena. Însă vizita la zoo nu a fost nicidecum aşa cum o preconizasem. Probabil şi pentru că aveam anumite aşteptări care nu mi-au fost confirmate.

Mă aşteptam să găsesc o grădină zoologică modernă, în care animalele nici măcar nu simt că sunt private de libertate. Ceea ce am găsit a fost o grădină zoologică veche de mai bine de 250 de ani, dar bine întreţinută, însă nicăieri senzaţia de libertate: aceleaşi garduri înalte pe care scrie mare cu galben, în mai multe limbi de circulaţie internaţională, că este interzis să hrăneşti animalele, aceleaşi animale plictisite ţinute în soare şi, evident, acelaşi miros care te anunţă că eşti în mijlocul unei grădini zoologice. Singurul lucru altfel este zona dedicată urşilor panda, zonă în care temperatura era ceva mai scăzută faţă de cele aproape 30 de grade Celsius de afară. În această zonă urşii ne-au tratat cu spatele – la propriu – pentru că erau în perioada în care îşi făceau siesta şi dormeau cu toţii.

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie

Am regăsit Viena aşa cum o ştiam: racoroasă, liniştită şi plină de istorie. În precedentele mele treceri prin acest oraş am hotărât că îi trebuie alocată o perioadă mai mare de timp pentru a-mi forma o părere despre el. Aşa că anul acesta am avut la dispoziţie o săptămână pentru a vizita şi pentru a cunoaşte fosta capitală a imperiului habsurgic.

Capitolul 1:  Transportul în Viena

Ceea ce am remarcat că mă întristează de fiecare dată când ajung într-o capitală de ţara civilizată este faptul că în aceste oraşe găseşti în aeroport indubitabil un tren sau un metrou care să te ducă în centrul oraşului. De ce mă întristează acest lucru? Pentru că la cele două aeroporturi din Bucureşti acest lucru nu este la fel, în ciudă faptului că aeroportul Băneasa este chiar în oraş… Desigur sunt planuri pentru execuţia unei magistrale de metrou spre Otopeni, dar momentan acestea sunt doar planuri.

Revenind la Viena şi la mijloacele ei de a ajunge din centrul oraşului la aeroport am remarcat că există două soluţii: trenul expres CAT care parcurge această distanţă în 16 minute (sau cel puţin aşa scrie pe panoul publicitar) şi trenul obişnuit care a parcurs aceeaşi distanţă în ceva mai puţin de trei sferturi de oră. Diferenţa de preţ dintre cele două este semnificativă aşa că vă sfătuiesc să folosiţi trenul obişnuit dacă nu vă grăbiţi.

Citește mai departe