Despre viață cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam acid în comentarii. Vă las pe voi să decideți asta...

Bogdan Ignat

Economie

4 defecte şi 3 constatări

Bogdan Ignat 10.155 de vizualizari 2Comentarii

Sunt foarte reticent în ceea ce priveşte efectul economic real al reducerii TVA la pâine de la 24% la 9%. Şi nu pentru că aş considera această măsură economică inutilă, ci pentru că eu sunt de părere că modul de punere în practică a acesteia poate fi mult îmbunătăţit. În acest sens voi începe cu enumerarea acelor defecte care vor conduce în continuare la perpetuarea unei stări evidente de evaziune fiscală, stare pe care o observăm pretutindeni în jurul nostru atunci când intrăm în contact cu o unitate economică care comercializează pâine şi produse de panificaţie.

Primul defect este lenea. Lenea cea de toate zilele care îi determină pe vânzătorii de pâine să nu bată bonul. E drept că uneori la covrigărie nici măcar nu găseşti o casă de marcat funcţională, dar nu este aşa tot timpul. Atunci când există casa de marcat aceasta este puţin folosită de obicei pentru că le-a intrat în obişnuită vânzătorilor să nu marcheze fiscal vânzările. Nu ştiu dacă sunt responsabili pentru această stare de fapt şi patronii, dar este destul de evident pentru mine că dacă aşezi raftul de vânzare într-un loc accesibil cumpărătorului şi vânzătorului şi casa de marcat la cel puţin 3 – 4 metri în spate atunci ajungi foarte des în situaţia în care vânzătorul va evita să bată bonul pentru a nu parcurge distanţe apreciabile în timpul serviciului. În definitiv el este angajat să vândă, nu să mărşăluiască prin magazin.

În schimb dacă zona de vânzare este exact lângă casa de marcat atunci un patron cu experienţă poate să îşi achiziţioneze un aparat antic care reuşeşte să emită un bon de câteva rânduri în ceva mai mult de un minut. Şi atunci atitudinea angajaţilor va fi aceeaşi ca mai sus pentru că nu vor dori să stea ore întregi în aşteptarea preţiosului bon atunci când au ţinte de vânzări stabilite pentru fiecare zi. În plus fiecare dintre noi ştie că e mai important să faci vânzarea decât să marchezi bonul, mai ales în orele de vârf de la începutul şi sfârşitul zilei, atunci când muşterii se aşează la coadă la magazin pentru a cumpăra ceva. Şi atunci cum să te opreşti din vândut pentru a bate bonul când coada s-a format deja şi clienţii sunt nemulţumiţi?

Citește mai mult

Recomandari

Arthur Newman – un om nou cu sentimente vechi

Bogdan Ignat 6.082 de vizualizari 0Comentariu

Arthur Newman (interpretat de Colin Firth) este un personaj inventat, cea de-a doua identitate a lui Wallace Avery – director regional al Fedex. Şi de ce ar avea nevoie un director regional de o altă identitate? Pentru că simte nevoia să se elibereze din capcana corporaţiei din care face parte, capcană care i-a limitat opţiunile din viaţă. Wallace vrea să devină Arthur pentru un nou început şi pentru a simţi din nou bucuria vieţii.

Wallace se poate defini ca fiind realizat din punct de vedere profesional – poate avea o carieră promiţătoare, nu are probleme la serviciu şi nici nu se întrevede că s-ar putea schimba ceva în viitorul apropiat. Probabil mulţi oameni îl invidiază, dar sunt puţini cei care realizează faptul că Wallace este profund nemulţumit în adâncul sufletului său. Nemulţumirea sa provine din faptul că viaţa personală este un dezastru complet: a divorţat de soţie, iar fiul lui aflat la vârsta adolescenţei nici măcar nu mai doreşte să vorbească cu el. Probabil din acest punct de vedere singura lui bucurie este legată de relaţia pe care o are cu prietena sa Mina (Anne Heche), o colegă care are o viaţă la fel de programată şi de anostă ca şi a lui.

Pasiunea sa cea mare – golful – este cea care îi oferă prilejul de a se reinventa şi de a deveni un alt om. Wallace este foarte talentat la golf, dar nu reuşeşte să îşi stăpânească nervii îndeajuns astfel încât să câştige vreo partidă. În acest context el îl inventează pe Arthur Newman (Arthur “Om-nou” – lb. engleză) care are în palmares nenumărate campionate de golf câştigate şi care primeşte o ofertă de a fi instructor de golf într-un club privat. Bazându-se doar pe această promisiune, Wallace face rost de acte noi şi pur şi simplu renunţă la viaţa sa, înscenându-şi propriul deces şi lăsând totul în urmă.

Citește mai mult

Economie

Cu sau fără autostrăzi private?

Bogdan Ignat 5.989 de vizualizari 6Comentarii

Decizia Guvernului de a (re)lansa construcţia de autostrăzi prin intermediul parteneriatelor public – private este lăudabilă. Cu toate acestea va trebui să avem răbdare câţiva ani – în cazul cel mai fericit – sau câţiva zeci de ani – în cazul cel mai nefericit – până când planurile actuale s-ar putea finaliza. Optimismul meu moderat relativ la această situaţie se datorează experienţelor anterioare care s-au dovedit mai puţin reuşite, din moment ce şi guvernul Boc a încercat de mai multe ori să construiască autostrăzi prin astfel de parteneriate, dar nu a reuşit. Cu toate acestea progresul unei naţiuni nu se poate face privind tot timpul înapoi şi plângând după oportunităţile ratate, deci este posibil că actualul guvern să reuşească mai mult decât guvernele anterioare.

Entuziasm există, dar entuziasm a fost şi la încercările anterioare. Nu ştiu exact cum decurg negocierile cu cei doritori să se implice în aceste proiecte, dar este posibil ca domnul ministru Dan Şova (cel care are în atribuţii construirea autostrăzilor) să reuşească să convingă parteneri români sau străini să investească în construcţia unor autostrăzi. La prima vedere nici nu ar trebui să fie atât de dificil din moment ce ţara noastră are un deficit evident de autostrăzi, din acest punct de vedere această întreprindere fiind că şi cum s-ar vinde jucării sau bomboane copiilor. Contează însă cât de bine va fi negociat contractul pentru statul român şi cât de eficientă se va dovedi din punct de vedere economic construcţia autostrăzilor.

De fapt totul se rezumă la bani. Bani pe care statul român cu siguranţă nu îi are acum şi nici nu se întrevede o schimbare de situaţie în viitorul apropiat. Aşadar statul are nevoi că un privat să găsească bani (din fonduri proprii sau din credite) pe care să îi investească în construcţia de autostrăzi, urmând ca după aceea să îi recupereze de la cei care le vor folosi. Statul român doar oferă terenul pentru construcţii şi veghează ca lucrările să fie bine efectuate şi la un cost corect. Privatul investeşte şi speră să recupereze – evident cu profit – suma investită într-un număr finit de ani prin faptul că el devine concesionar al autostrăzii pe care o va construi.

Citește mai mult

Recomandari

Un altfel de “Greu de ucis”: “Cod roşu la Casa Albă”

Bogdan Ignat 4.321 de vizualizari 0Comentariu

“Cod Roşu la Casa Albă” poate fi foarte lesne comparat cu oricare din primele filme din seria “Greu de ucis” prin prisma faptului că eroul principal elimină de unul singur pe aproape toţi cei 80 de indivizi răi care i se opun. De altfel şi metodele prin care personajul principal (interpretat de Gerard Butler) îi reduce la tăcere sunt similare cu cele folosite de Bruce Willis: lupte corp la corp sau lupte cu arme albe. Desigur că se folosesc şi arme de foc, dar este evident că eroul reuşeşte să îi elimine pe toţi folosind în principal un pistol mânuit cu precizie în faţă adversarilor care nu îl pot atinge nici măcar atunci când îl ţintesc şi îl împuşcă cu arme automate.

Asemănările dintre cele două filme se referă şi la faptul că cei doi eroi sunt membri ai forţelor de ordine (Gerard Butler este membru al Serviciului Secret şi Bruce Willis era poliţist) şi amândoi reuşesc să salveze situaţia critică în care sunt implicaţi eliminând unul câte unul pe inamici. Deosebirea esenţială constă în faptul că Gerard Butler este aşteptat cu braţele deschise de soţie la finalul aventurii pe când Bruce Willis ajunge chiar să divorţeze de nevasta sa, deşi la finalul primului film din seria “Greu de ucis” este şi el întâmpinat şi îmbrăţişat de către aceasta.

“Cod Roşu la Casa Albă” este un film de acţiune încadrat la stilul acţiune clasică, deşi în opinia mea se face din când în când abuz de violenţă: se mai rupe o coloană vertebrală, se mai înfige un cuţit în adversar provocând un rău de sânge, personajele se împuşcă între ele cu diverse arme (pistoale, mitraliere, RPG, rachete etc), pe la mijlocul filmului sunt doi indivizi torturaţi, sunt filmate câteva execuţii în direct precum şi metode nu tocmai plăcute de extragere a informaţiilor de la cei care le deţin. Drept urmare eu nu aş recomanda nici copiilor şi nici adolescenţilor acest film, dar este decizia fiecăruia ce anume doreşte să vizioneze.

Citește mai mult

Social

Puţină ecologie

Bogdan Ignat 4.932 de vizualizari 1Comentariu

Nu cred în eficienţa programelor de tipul “Ora Pământului“. De ce? Pentru că, în opinia mea, acest tip de program mai mult aduce un deserviciu decât să ajute mediul înconjurător şi nu are aproape niciun efect pe termen lung. Este adevărat că punctual se rezolvă ceva, dar gândind în ansamblu rezultatul este aproape nesemnificativ.

“Ora Pământului” presupune că în fiecare an timp de o oră o parte din locuitorii planetei noastre se gândesc că săvârşesc un lucru bun, acţiune pe care aceştia o consideră chiar ceva ecologic. La prima vedere tinzi să le dai dreptate din moment ce pare că anul acesta evenimentul a avut succes în România pentru că a determinat scăderea consumului de energie electrică în intervalul în care s-a desfăşurat evenimentul. Analizând în detaliu realizezi că efectul, deşi încurajator, este mai degrabă dezamăgitor.

Cu toate acestea nu trebuie gândit de la început într-un registru negativ. De fapt citind declaraţia preluată de RTV.net care confirmă că a scăzut consumul de energie electrică ajungi la concluzia că evenimentul a avut succes. A fost oare de ajuns să se închidă lumina şi electrocasnicele timp de o oră? I-a determinat acest lucru pe responsabilii de la nivelul sistemului energetic naţional să comande închiderea sau scăderea producţiei unei centrale electrice pe bază scăderii consumului? Sau a rămas totul la fel, în sensul că centralele electrice au continuat să funcţioneze (unele dintre acestea fiind chiar foarte poluante) la aceeaşi capacitate? Dacă nimic nu s-a schimbat în funcţionarea centralelor atunci rezultatul acţiunii este chiar nul, deşi s-a înregistrat o scădere de consum, fiind necesară oprirea marilor consumatori industriali pentru a se întâmplă ceva.

Citește mai mult

Economie

UE, aşa NU

Bogdan Ignat 5.727 de vizualizari 2Comentarii

Sâmbătă dimineaţă o ştire economică a bulversat viaţa tuturor europenilor, indiferent de statul în care îşi au aceştia domiciliul: Cipru – stat membru UE – a fost de acord să confişte o cotă din depozitele populaţiei micuţei insule pentru a încerca salvarea sistemului bancar naţional de la colaps. În schimbul acestei decizii Cipru va primi un ajutor financiar consistent de la UE şi posibil de la FMI.

Deşi acţiunea în sine a fost denumită în numeroase feluri (taxare excepţională, naţionalizare, reţinere extraordinară etc.) această nu reprezintă decât o confiscare a unei cote din sumele aflate în depozitele băncilor cipriote. În cazul în care Parlamentul cipriot va adopta legislaţia care să consfinţească această acţiune, deponenţii se vor trezi în prima zi bancară în care vor avea acces la depozitele lor că au mai puţini bani în cont şi că statul a confiscat, fără o hotărâre judecătorească în acest sens, o parte din averea acestora.

Paradoxul acestei decizii constă în faptul că Cipru are nevoie de bani şi, implicit, de împrumut tocmai pentru a salva băncile cipriote de la colaps. În ideea că va avea loc în zilele următoare confiscarea sumelor, ce încredere vor mai avea deponenţii în băncile cărora le-au încredinţat banii? Nu cumva tocmai această acţiune va alunga şi mai mult deponenţii şi va îngreuna vizibil activitatea băncilor, exercitând o presiune şi mai mare asupra activelor şi pasivelor acestor instituţii? Ce se va întâmplă dacă deponenţii îşi vor scoate toţi banii din conturi? În definitiv este opţiunea fiecăruia să facă ce doreşte cu banii săi. În acest caz băncile greu încercate de criza financiară vor avea fonduri suficiente pentru a returna tuturor banii înapoi? Oare aceleaşi bănci care sunt nevoite astăzi să dijmuiască fondurile atrase vor fi în stare să facă faţă mâine unui exod masiv de capital? Eu am mari rezerve că acest lucru se va putea întâmplă. Şi atunci care a mai fost scopul acestui plan de salvare dacă, să zicem, cel puţin una dintre bănci se va confruntă din nou cu spectrul falimentului? Doar dorinţa de a arată că s-a făcut ceva în sensul salvării băncilor cu preţul unui împrumut evaluat la 10 miliarde de Euro?

Citește mai mult

Social

5 mituri despre noua parcare de la Universitate

Bogdan Ignat 3.946 de vizualizari 0Comentariu
Mitul nr.1: Tariful de parcare este mai mic seara şi la sfârşitul săptămânii

FALS. Tariful de parcare a fost diferenţiat pentru o perioadă de timp (2,5 lei/oră pentru perioadele de vârf şi 1 leu/oră pe timpul nopţii şi în zilele de sâmbătă şi duminică), dar acum este uniform – 2,5 lei/oră, indiferent de perioada din zi sau de ziua în care şoferii folosesc parcarea.

Mitul nr.2: Automatul unde inserezi tichetul de parcare pentru ieşire este prost plasat

ADEVĂRAT. La ieşire este necesar să înserezi tichetul de parcare într-un automat pentru a deschide bariera ce îţi permite să părăseşti parcarea. Din păcate automatul este plasat într-o curbă şi la o distanţă relativ mare de partea carosabilă astfel încât este dificil să înserezi tichetul de la volanul autovehiculului, fără a te da jos din el. Probabil de aceea în anumite momente ale zilei există câte un paznic care stă lângă automat şi ajută şoferii să introducă tichetele fără ca aceştia să fie nevoiţi să coboare din maşină.

O consecinţă şi mai interesantă a acestei situaţii este faptul că îţi poţi avaria maşina destul de mult dacă te încăpăţânezi să nu coborî şi vrei să te apropii cât mai mult de automat la volan. Aşa cum am notat mai sus automatul este plasat într-o curbă şi dacă accelerezi imediat ce ai introdus tichetul pornind vijelios ai toate şansele să loveşti pragurile autovehiculului de bordura supraînălţată din partea stângă. Deci mare atenţie la unghiul de ieşire din parcare!
Citește mai mult

Social

“Doamna” şi vagabondul

Bogdan Ignat 4.689 de vizualizari 3Comentarii

Nu ştiu cum îl chema pe vagabond, dar pentru continuarea naraţiunii îl voi numi Bobiţă pentru că avea figură de Bobiţă: maidanez “pur-sânge” de talie medie, jumătate negru, jumătate alb, cu un bot prelungit gen şoricar şi cu urechi supradimensionate în stilul hienelor. Bobiţă nu era chiar vagabond pentru că o avea stăpână pe “doamna”, dar asta nu înseamnă că nu se comporta ca atare, vechile obiceiuri rămânând întipărite în comportamentul său.

I-am întâlnit pe cei doi în autobuz în ultima săptămâna din luna decembrie a anului trecut. Poate că nu aş fi remarcat situaţia dacă Bobiţă, încotoşmănit într-o vestă de blană, nu s-ar fi agitat prin autobuz lingând în stânga şi în dreaptă tot ce prindea. Şi poate că nici asta nu m-ar fi deranjat dacă Bobiţă nu s-ar fi frecat de scaunul pe care stăteam eu, atrăgându-mi atenţia într-un mod neplăcut. Şi poate că n-aş fi spus nimic dacă “doamnă” ar fi avut grijă să domolească entuziasmul lui Bobiţă. Dar nu s-a întâmplat aşa, drept urmare ceea ce a urmat merită să fie relatat.

În primă fază o rog pe “doamnă” să îşi ţină câinele sub control. Frumos şi politicos, cred eu. Dar “doamna” a perceput această rugăminte întemeiată ca pe o mare insultă. Poate că a fost de vină şi tonul vocii mele. E posibil din moment ce Bobiţă tocmai îmi trăsese o coadă peste picioare, care nu m-a rănit, dar m-a enervat vizibil. Aşadar primesc răspunsul: cum adică să îl ţină sub control? Păi eu nu văd că Bobiţă este un câine crescut în casă care n-ar face rău nimănui şi care este obişnuit să stea printre oameni? Tocmai asta văd şi eu, dar nu mi se pare normal ca animalul să zburde liber prin autobuz şi să lingă călătorii. Dacă devine agresiv?

Citește mai mult

Politica

O demisie nu este de ajuns

Bogdan Ignat 3.904 de vizualizari 0Comentariu

Pentru domnul (încă) deputat Ion Stan demisia din Partidul Social Democrat nu este suficientă pentru eliminarea suspiciunilor privind presupusele acte de corupție de care este acuzat și, implicit, pentru a demonstra nevinovăția dumnealui. Acuzat de trafic de influență domnul Stan trebuie să își dea demisia și din Parlamentul României dacă dorește să dovedească că nu este vinovat de acuzațiile ce i se aduc. Ba, mai mult decât atât, trebuie să se pună la dispoziția organelor de anchetă pentru a se finaliza cât mai repede dosarul în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată. Asta dacă domnia sa știe că nu a comis actele de corupție pe care procurorii le-au descoperit și, prin urmare, nu poate fi nici acuzat și nici condamnat.

Cu toate acestea domnul deputat Stan pare că nu are nicio intenție de a demisiona din Parlament, deși a demisionat din PSD. De fapt demisia din PSD a fost forțată de decizia domnului Prim-ministru Victor Ponta care, în calitatea dumnealui de președinte al PSD, i-a transmis un mesaj clar deputatului Ion Stan: ori demisionezi din partid, ori te excludem. Așa că domnul Stan a ales să demisioneze din partid, conștient fiind de faptul că partidul nu îl poate da afară și din Parlament, din moment ce abia a fost ales deputat la scrutinul din 9 decembrie 2012.

Situația aceasta ar fi putut fi evitată dacă plenul Camerei deputaților ar fi încuviințat arestarea domului deputat Stan, așa cum a recomandat comisia juridică a Camerei. Sau dacă domnul deputat Stan ar fi urcat la tribună Camerei deputaților și ar fi exclamat că dumnealui se pune la dispoziția justiției. Însă plenul reunit al Camerei deputaților nu a încuviințat cererea de arestare preventivă a domnului deputat. Care au fost motivele acestei decizii? Nu putem cunoaște niciodată răspunsul la această întrebare din moment ce doamnele și domnii deputați nu sunt oblgati să își justifice acțiunile efectuate în exercitarea mandatului. Însă, extrapolând și analizând, fără a avea neapărat studii juridice, se poate concluziona că un număr de 226 de cetățeni aleși deputați interferează în actul general de justiție și refuză ca unul dintre ei să fie anchetat și arestat că toți ceilalți cetățeni ai acestei țări. Oare în acest caz s-ar putea aplica prevederile din Codul penal referitoare la favorizarea infractorului?

Citește mai mult

Social

Agonia de la Spitalul de Urgenţă (II)

Bogdan Ignat 5.072 de vizualizari 1Comentariu

Vineri,13. Ora 3.40

Din nou dureri atroce de rinichi, din nou o vizită la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Sper că acum să nu mai fie aglomeraţia de data trecută şi să fiu tratat foarte repede.

Vineri,13. Ora 3.50

Cobor din taxi şi mă târăsc spre camera de gardă. Mă gândesc că trebuie să fie linişte în spital din moment ce o mare parte a personalului stă afară şi se ocupă cu diverse: fumează, citesc cărţi sau reviste.

Vineri,13. Ora 3.55

Ajung la cabinetul de triaj unde întâlnesc un domn doctor foarte “prietenos”: mă întreabă într-un total sictir ce anume am şi după ce îi spun că am dureri cumplite de burtă îmi dă un “Aşa, şi?”. Probabil îl intrigă expresia şocată de pe faţă mea, mai ales că i-am perturbat noaptea liniştită, dar îmi face până la urmă fişa şi mă trimite la cabinetul de urgenţe chirurgie unde am noroc că nu mai este niciun alt pacient. Bucuria mea este de scurtă durată pentru că realizez cu dezamăgire că nici medic nu este în cabinet. Aşa că nu am altceva decât să îmi încep lunga aşteptare din noaptea această.

Citește mai mult

Articole recente

Enervant

Schengen DA, dar NU pentru PĂRINȚI!

Politica

“Impotența electorală” și egalitatea între cetățeni

Civilizatie

„E doar o hârtie…”

Civilizatie

CFR Călători și critica constructivă