Capitolul 3: La inchisoare in Venetia
Am parasit Austria si ne-am indreptat spre Italia. Avand in vedere faptul ca nu exista o granita demarcata intre cele doua tari, am realizat ca suntem in Italia doar in momentul cand indicatoarele nu mai erau scrise in limba germana, ci in limba italiana. Tot acum am remarcat si faptul ca autostrazile italiene sunt mult mai bine construite decat cele austriece. Astfaltul este foarte bine turnat, nu exista denivelari, iar calatoria devine o adevarata placere. Singurul inconvenient al autostrazilor italiene este faptul ca nu sunt bine semnalizate, atat din punct de vedere al semnelor de circulatie si al indicatoarelor, cat si din punctul de vedere al iluminatului in tunele. Si au multe tuneluri! Chiar foarte multe tuneluri! S-a ajuns la situatia in care pe o portiune de mai mult de o suta de kilometri de autostrada nu este nicio benzinarie pentru ca autostrada este construita in munte si se prezinta ca o succesiune aproape continua de tuneluri!
Prima noapte in Italia am fost cazati intr-un hotel dragut langa Venetia. A doua zi ne-am dus la plimbare prin Venetia, pe care am gasit-o altfel decat mi-o imaginam eu. In primul rand nu mi-a placut faptul ca sunt extrem de multi porumbei foarte agresivi in piata din centrul Venetiei. Acesti porumbei sunt obisnuiti sa li se dea de mancare si atunci vin direct la oameni si se urca efectiv pe ei! Ma simteam ca in “Pasarile” lui Alfred Hitchcock! Iar in al doilea rand mi s-a parut foarte, foarte aglomerat. Erau turisti peste tot. Din cate am inteles eu Piata San Marco este vizitata anual de aproximativ 12 milioane de turisti. Deci realizati si voi cat de plin era in centrul pietei la ora pranzului!
Un alt lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca am fost tratat foarte urat de catre o chelnerita dintr-o terasa destul de selecta din centrul Venetiei. In timp ce ne aducea comanda vorbea foarte tare cu o colega si ii povestea acestea ca nu il poate suporta pe cel caruia ii duce comanda. Din cate am inteles eu se referea la grup de americani de la o masa vecina. Iar cand a venit la noi mai mult ne-a trantit mancarea pe masa decat sa ne-o aseze. Inteleg, poate domnisoara chelner a avut o zi mai proasta, dar asta nu ii da dreptul sa se poarte urat cu clientii si nici sa ii barfeasca! De altfel am observat un lucru destul de ciudat: italienii sunt de parere ca doar ei pot vorbi limba italiana si ca nimeni altcineva nu ii poate intelege atunci cand vorbesc intre ei, deci nu au niciunfel de retinere sa vorbeasca tare despre cei prezenti fiind convinsi ca ceilalti nu le cunosc limba!
Ajungand si la lucrurile care mi-au placut in Venetia, va recomand cu multa caldura sa vizitati Palatul Dogilor. Mai ales pentru cei interesati de istoria veche si de castelele cu intrari ascunse si cu pasaje secrete! Mi mi s-a parut ca traseul de vizitare este foarte intortocheat, cu multe scari inguste, dar si cu multe sali imense frumos construite ce aveau plafoanele pictate. Mi-au placut in special sala marelui consiliu – o incapere enorma de 52 m lungime si 25 m latime -, sala armelor si inchisoarea. De ce inchisoarea? Pentru ca este construita pe mai multe niveluri, are o multime de celule si am remarcat ceva foarte interesant: intrarea in celule era foarte ingusta si foarte stramta, deci puteai intra sau iesi doar in genunchi. Probabil a fost construita asa ca sa fie cat mai greu prizonierilor sa iasa din celula in caz ca doreau sa evadeze, dar si ca sa simti ca esti in genunchi in fata puterii marelui stat venetian si al conducatorilor lui!
Capitolul 4: Atentie, cade turnul!
Dupa ce am parasit Venetia, ne-am cazat la un hotel de cosmar. La prima vedere parea a fi in regula pentru ca receptia arata chiar bine. Dar cand am ajuns in camere am realizat ca acest hotel avea 50% sanse sa primeasca doua stele in Romania, dar in Italia era catalogat la trei stele! Nu inteleg cum s-a putut intampla asa ceva din moment ce camerele erau mici – daca nu chiar minuscule! – paturile stateau sa se prabuseasca, in unele camere nu curgea apa la baie, iar in altele curgea apa de la vecini in cap din moment ce toate baile nu avei nici cada, nici cadita de dus si erai nevoit sa faci baie direct pe gresie! Asa cum a zis unul dintre prietenii cu care am fost in acest circuit, hotelul arata ca un motel din western-urile americane. Genul acela de motel care are neon luminat si neonul este ars in dreptul literei M si palpaie! Oricum , conditiile nu aveau cum sa fie de trei stele, deci sunt de parere ca mijloacele mai putin legale de acordare a stelelor functioneaza si in alte state, nu numai in Romania.
Mai mult decat atat, patroana acestui hotel s-a dovedit a fi de o ospitalitate rar intalnita. La micul dejun – si va spun eu ca a fost chiar mic dejun din moment ce a fost compus doar din paine, unt si gem + cafea sau lapte – dumneaei era foarte stresata ca noi, turistii, vom manca toata mancarea pe care ne-a oferit-o. Auzi, tanti, dar nu te asteptai sa o si mancam din moment ce ne-ai oferit-o? Interesant este ca, asa cum am relatat mai sus, si dumneaei era de parere ca toti suntem ori prosti (si nu intelegem limba italiana), ori surzi (si nu auzim) pentru ca vorbea cu una dintre angajate si i se confesa acesteia ca este foarte incantata ca nu servim si cina la restaurantul hotelului pentru ca am fi ras toata mancarea! Mai avea putin si zicea ca noi am adus-o in pragul falimentului pentru ca am indraznit sa mancam bine la micul dejun! Asta da ospitalitate!!!
Dupa ce am depasit acest moment mai putin placut ne-am dus sa vizitam Florenta. Pot spune ca acest oras mi-a placut mai mult decat Venetia, desi era la fel de plin de turisti. Dar era parca mai aerisit. Am remarcat costructiile sustinute pe pilonii podului central, mi-a placut inghetata si am vizitat Palazzo Vecchio. Am vrut sa vizitez si Galeriile Uffizi, dar era greva. Va dati seama, din toate zilele din an in care se puteau organiza miscari de protest, s-a intamplat sa fie greva chiar in ziua in care am vizitat eu Florenta!
Spre seara am vizitat Pisa, loc in care se afla celebrul turn inclinat. De departe chiar aveai impresia ca va cadea! Dar nu a fost chiar asa, din moment ce am urcat pana in varf! Am ajuns cam tarziu pentru panorama pentru ca incepuse sa se intunece, dar este o experienta pe care v-o recomand! Merita sa urci treptele in spirala si sa simti ca esti din ce in ce mai sus, pe masura ce privesti prin ferestrele de langa scari!
In final vreau sa va spun ca am gasit in Italia si restaurante in care am fost tratati cu tot respectul cuvenit oricarui client. Inainte sa ne urcam in turn am mancat de pranz la un restaurant in care ne-a servit chiar patronul! Iar domnul acesta avea un farmec anume, genul acela de sarm pe care il au chelnerii boemi din filme. Probabil daca voi mai trece vreodata prin Pisa, voi reveni la terasa dumnealui cu mare placere. Ca o curiozitate, la acest restaurant am vazut cea mai mare paine coapta in cuptorul cu lemne! Era imensa! Cred ca din acea paine se pot satura cativa zeci de oameni!
Articole care au aceeasi tema:
- 08-10-2007 - Cu autocarul prin Europa (IV)
- 02-10-2007 - Cu autocarul prin Europa (III)
Articole din categoria Calatorii:
- 23-09-2007 - Cu autocarul prin Europa
- 18-06-2007 - Turismul romanesc
- 03-05-2007 - Turist in Bulgaria