Capitolul 7: A fi sau a nu fi cetatean roman
Intotdeauna am fost de parere ca toti cetatenii romani de alta nationalitate sunt mai intai cetateni romani si dupa aceea se pune problema carei nationalitati apartin. Contrar parerii unor oameni politici, eu am crezut intotdeauna ca romanii de nationalitate romana si romanii de nationalitate maghiara pot locui impreuna in perimetrul granitelor Romaniei. Experientele traite in Baile Tusnad si in Sovata despre care am povestit in articolul “Discriminarea, intre bine si rau” m-au facut sa cred ca disensiunile interetnice sunt doar in mintea politicienilor si a unor extremisti si nu se manifesta la nivelul oamenilor simpli, normali care traiesc in judetele cu populatie majoritara de etnie maghiara.
Excursia in Europa mi-a demontat aproape complet aceasta teorie. In mod evident cei care au contribuit la distrugerea ideilor mele pacifiste si tolerante au fost cetatenii romani de etnie maghiara. Totul s-a petrecut in mai multe episoade, iar rezultatul final mi-a lasat un gust amar.
In primul rand colegii nostri de autocar de etnie maghiara vorbeau ungureste intre ei. Nimic de comentat. Din moment ce limba maghiara este limba lor materna este de la sine inteles ca fiecare doreste si are tot dreptul sa comunice in limba pe care o simte mai aproape de sufletul sau. Insa problema apare atunci cand vorbeste cu altcineva care nu cunoaste aceasta limba si caruia trebuie sa i se adreseze intr-o limba pe care trebuie sa o cunoasca si interlocutorul.
Cazul concret la care ma voi referi este o situatie in care se discuta despre o problema de interes general referitoare la autocarul nostru. In fata scaunului meu stateau patru doamne de nationalitate maghiara care dezbateau respectiva problema. Sau cel putin asa cred. Pentru ca nu cunosc limba maghiara nu pot decat sa presupun ca asta faceau. La un moment dat una dintre ele imi adreseaza in mod direct o intrebare care presupunea sa imi exprim si eu parerea referitoare la subiectul in cauza. Avand in vedere ca m-a intrebat in romana, i-am raspuns tot in romana (asa cum v-am spus, nu cunosc limba maghiara!) si i-am spus parerea mea. Imediat ce am terminat de vorbit, s-a intors catre celelalte trei si au reinceput sa dezbata problema in ungureste! Evident ca nu am inteles ce au vorbit doamnele in continuare, dar am observat la un moment dat ca una dintre doamne dezaproba ceva, deci pot presupune ca dezaproba parerea mea.
Ceea ce au facut cele patru doamne denota o lipsa acuta de tact. Din moment ce dumnealor cunoasteau limba romana puteau sa continue conversatia in romana dupa ce m-au inclus si pe mine. De altfel, nu eu le-am rugat sa ma intrebe ce parere am! Iar, din moment ce le-am raspuns, era corect – cel putin din punctul meu de vedere! – sa ma includa si pe mine in conversatie in continuare. Procedand asa m-au facut sa ma simt discriminat. Asta e, am trecut mai departe si mi-am vazut de treburile mele.
Un al doilea episod care mi-a lasat un gust amar a fost o alta conversatie purtata de una dintre doamnele despre care v-am povestiti mai sus cu unul dintre soferi. Avand in vedere faptul ca soferul era italian si ca nu stia sa vorbeasca ungureste, conversatia s-a purtat in limba italiana. Vreau sa va spun de la inceput ca nu a fost intentia mea de a asculta ceea ce vorbesc cei doi! Pur si simplu s-a intamplat sa aud un pasaj in care domnul sofer afirma ceva despre doamna in cauza adresandu-i-se folosind formula “romeno” (“romanca” lb. italiana). Imediat doamna il repede scurt pe saracul sofer afirmand “Io sono ungherese!” (“Eu sunt unguroaica!” lb. italiana), semnificand faptul ca nu mai trebuie sa afirme despre dumneaei ca este romanca!
Al treilea episod a fost cel mai interesant. La intoarcerea in tara, cand mai erau mai putin de 30 de kilometri pana la granita si toata lumea abia astepta sa intre in tara si sa se opreasca autocarul pentru o dezmortire si un “pipistop”, o parte dintre membrii grupului nostru ii propun ghidului sa oprim la un mare magazin de pe drumul catre Romania. Il asigura pe acesta ca acolo putem cumpara la preturi foarte mici folosind si Euro si, cel mai important pentru unii dintre noi, ca acolo vom gasi toalete mult mai curate decat cele din Romania. Asa ca autocarul a oprit. Insa cand am ajuns la fata locului, am realizat cu stupoare ca marele magazin era de fapt un supermarket comunal, care evident ca nu accepta decat forinti si culmea, nici nu avea toaleta! De fapt care era scopul opririi? Colegii nostri de autocar de etnie maghiara obisnuiesc sa isi faca cumparaturile in Ungaria si acum au gasit oportun sa opreasca tot autocarul ca ei sa isi cumpere suc, paine, conserve etc, adica ceea ce cumperi sambata cand te duci la cumparaturile saptamanale!
Eu nu am fost niciodata extremist si nu vreau sa fiu inteles gresit, dar analizand situatiile prezentate si faptul ca respectivii cetateni romani folosesc pentru vorbirea curenta limba maghiara, declara sus si tare ca ei sunt unguri si isi fac cumparaturile in Ungaria, ajung sa le dau 1% dreptate celor care la meciurile de hochei dintre Steaua si Miercurea Ciuc scandeaza “Afara, afara cu ungurii din tara!”. Repet, aceasta lozinca este una extremista si este strigata de o parte a publicului care poate fi uneori catalogata drept o adunare de huligani! Este clar ca lozinca nu are ce cauta intr-un stat european modern, dar ajungi sa te intrebi de ce anumiti cetateni de etnie maghiara nu se muta in Ungaria din moment ce le place asa de mult acolo si urasc Romania si valorile pe care le reprezinta tara a caror cetateni sunt (inca) si ei?
Concluzii
Am vizitat timp de noua zile trei tari straine: Ungaria, Austria si Italia. Dintre acestea cea care m-a fermecat cel mai mult a fost Austria. Sigur voi mai face vizite in Austria si am inteles ca in Viena este frumos de Craciun si de Anul Nou. Sper sa fie cat mai curand acest lucru. De altfel, asa cum am mai spus, daca ar fi sa ma mut definitv intr-o alta tara as alege Austria. Este ceva special care m-a atras la aceasta tara! Poate civilizatia, poate felul de a fi al oamenilor. Nu stiu exact.
Oricum, Europa care incepe la granita dintre Romania si Ungaria este diferita de tara noastra. Nu cu mult in partea de Est (adica de la granita pana la Budapesta), dar mai mult dupa Budapesta inspre Vest. Cu parere de rau voi incheia intr-un mod pesimist aceste impresii de calatorie. Vreau sa va spun ca am realizat ca am intrat din nou in Romania atunci cand am cumparat ceva dintr-o benzinarie, a costat 7,67 RON si nu am mai primit rest de la 8 RON. Fara alta comentarii!
Tinand cond de prezenta concluziilor, tind sa cred ca este ultimul capitol al calatoriei tale prin Europa, asa ca imi voi exprima parerile despre toate cele povestite de tine din aceasta “evadare” din cotidianul romanesc (imi cer scuze de cliseu).
In primul rand, nu ma surprinde nimic: nici frumusetea Italiei, nici corectitudinea austriecilor, nici comportamentul unguroaicelor (daca asa le place sa spuna ca sunt, sa le facem pe plac). Tot timpul am asociat Italia cu o vacanta boema, poate pentru ca majoritatea italienilor intalniti erau cam aiuriti, poate fiind influentata de ceea ce am citit despre ea pana acum, poate pentru ca atata arta a luat nastere acolo…Stiu de pe acum ca nu as vrea sa locuiesc acolo, de aceea cand am cautat burse/ ocazii profesionale, tot timpul am evitat Italia…Asa cum am evitat si Franta, desi Parisul mi-a placut la nebunie, ca si loc de vacanta. Imi pare rau de problemele romanilor din Italia. Daca tu, ca turist, le-ai simtit, probabil ca ei sunt asaltati de-a dreptul, dar nu stiu cui sa dau dreptate. Adevarul e pe undeva pe la mijloc.
Nici Austria nu am vazut-o. Ma intreb cum o fi Germania. Cat despre civilizatie, pot spune ca am simtit-o si eu in Olanda: o tara a libertatilor, am putea spune. :)) Cu toate ca multe sunt permise acolo, exista o limita a bunului simt, iar depasirea ei nu este permisa: este curat, sigur sa calatoresti cu trenul sau sa te plimbi pe strazi, este mult verde, multa toleranta (in sens pozitiv). Ca si turist, am fost ajutata cu indicatii. Ca si student, mi-au fost acordate cele mai bune conditii de cazare si studiu. Ca si roman, nu am simtit nici o discriminare.
Da, parerea de rau o simtim multi cand ne intoarcem in Romania. Este totdeauna acasa cel mai bine? Nu este cumva si asta un cliseu?
Ca si concluzie la acest lung comentariu, mi-a facut placere sa citesc despre tari pe care nu le-am vizitat inca si sa aflu si altceva decat ce se prezinta in ghidurile de calatorie.
Bogdan, sunt de 4 luni la Viena si mi s-a intamplat si mie sa fiu intr-o discutie cu colegii mei, in engleza, iar pe urma sa schimbe pe germana. Sunt chiar draguti, m-au ajutat sa ma integrez in echipa si sunt convinsa ca nu o fac din rautate, ci din obisnuinta si pentru ca asa le vin cuvintele mai usor.
Aproape aceeasi parere formulata de tine in final despre unguri am avut-o si eu (nu chiar atat de drastica 🙂 ), insa din discutiile avute cu romanii din Transilvania, a reiesit ca se inteleg foarte bine cu ungurii si ca traiesc in armonie. Sunt convinsa ca sunt si exceptii, insa e pacat sa-i bagam pe toti in aceeasi oala, din cauza unui caz particular.
Gandeste-te ca la fel cum romanii isi schimba parerea despre unguri din cauza unei intamplari sau numai din auzite (ceea ce e si mai grav) , la fel si-au schimbat parerea occidentalii despre poporul roman, din cauza celor care ne “fac publicitate” afara. E corect?
Numai in Viena sunt 5000 (e sursa sigura, de la un oficial roman)…. Aproape ca nu ma mai surprinde revolta italienilor si a altor natiuni…