Trataţie de paşă (III)

Episodul 3: Masa şi casa

Spre deosebire de hotelurile de pe litoralul românesc care îţi oferă doar cazare şi uneori trei mese pe zi, conceptul de “all inclusive” sau “ultra all inclusive” îţi permite să mănânci cât vrei şi unde vrei atât timp cât găseşti un restaurant deschis. Cum sejurul meu din Antalya a fost încadrat la regimul “ultra all inclusive” am fost răsfăţat non-stop aproape cu tot felul de mâncăruri. Singurul moment în cele 24 de ore cât durează o zi obişnuită în care nu găseam niciun restaurant deschis era între 2 noaptea şi 7 dimineaţa. Dar nu era nicio problemă pentru că în acest interval puteam comanda la room-service mâncare, însă eu nu obişnuiesc să mănânc la aceste ore aşa că nu am apelat la room-service pentru acest lucru.

Pot afirma cu tărie că m-a impresionat varietatea de feluri de mâncare pe care le puteam alege pentru oricare dintre mese. Abundenţa era cuvântul de ordine de la micul dejun până la grătarul de la miezul nopţii şi la fiecare masă erau diverse specialităţi culinare. Singura problemă a turiştilor era cea legată de cantitatea de mâncare pe care o vor devora pentru că toate felurile erau foarte apetisante şi frumos aranjate astfel încât te atrăgeau instantaneu. Mai mult decât atât, în afară mâncărurilor din restaurant care stăteau aşezate frumos, fiecare în recipientul ei, la fiecare masa există şi opţiunea să îţi fie pregătită mâncarea instant. Astfel la micul dejun puteai cere omletă şi un bucătar o prepara exact în faţa ta, cu ingredientele pe care le specificai tu, totul durând exact cât doreai tu astfel încât omletă să nu fie nici prea crudă, dar nici prea prăjită! La prânz carnea de grătar era condimentată după preferinţele tale şi lăsată pe grătar cât timp doreai tu, iar la cină salata era preparată în faţă ta din ce ingrediente specificai!

La oricare dintre mese varietatea de feluri de mâncare şi de dulciuri era copleşitoare. La micul dejun erau cel puţin zece feluri de rahat turcesc, la prânz nenumărate feluri de prăjituri, iar la cină numeroase sortimente de baclava. Aşa cum am mai scris, nici măcar nu ştiai ce anume să alegi! În plus fiecare dintre sortimentele de baclava avea o altă formă şi, evident, un alt gust! Aşa că alegerea devenea şi mai dificilă! Personal, de fiecare dată când mă aflăm în faţă produselor de desert aveam o mare problemă pentru că aş fi mâncat din fiecare sortiment câte o bucată, dar, din păcate realizam că acest lucru mi-ar fi produs un disconfort stomacal evident, aşa că renunţam la idee.

Este evident faptul că la o asemenea abundenţă culinară şi celelalte condiţii erau foarte bune, aici referindu-mă la cazare şi la distracţie. De altfel ar fi fost culmea să fie condiţii precare de cazare, dar masa să fie excelentă! Nu voi descrie aspectul camerei şi dotările acesteia pentru că sunt de părere că aceste lucruri sunt dependente de hotelul în care eşti cazat. Însă pot spune că în cazul meu cazarea a fost excelentă!

În acord total cu celelalte lucruri, distracţie a fost şi ea la loc de cinste. Afirm cu tărie că în cele şapte zile petrecute în Turcia nu am reuşit să mă plictisesc. Întotdeauna găseai ceva de făcut, chiar dacă rămâneai pe toată perioadă sejurului în perimetrul hotelului! Echipa de animaţie avea grijă să nu îţi lipsească nimic şi să te poţi distra în voie. Am remarcat în plus şi faptul că la ora 12 noaptea se închideau toate terasele/discotecile cu muzică în aer liber din apropierea hotelurilor! Nu cred că este nevoie să reamintesc faptul că în România se aud manelele toată noaptea până dimineaţă…

Nu ar fi corect să afirm că ospitalitatea turcilor s-a rezumat doar la meniurile bogate pe care le-au oferit la masa şi la facilităţile de cazare! Senzaţia că sunt bine venit la ei în ţara a fost întărită de felul cum s-au purtat cu mine pe toată durata sejurului. Evident că au fost şi mici probleme – despre care am relatat în episodul 2 – dar am trecut cu vederea acest lucru pentru că impactul a fost foarte mic şi nesemnificativ privit în ansamblu!

Episodul 4: Pa, pa Turcia! Bine nu am revenit în România!

Plecarea din Antalya a fost şi ea plină de peripeţii. Mai întâi nu am ştiut exact oră la care va veni autocarul să ne ducă la aeroport pentru că noi am fost pur şi simplu uitaţi de către agenţie! Aşa că a trebuit să facem noi cercetări privind ora plecării! Noroc cu şeful recepţionerilor care ne-a înţeles problema şi care a avut o discuţie “amiabila” cu cei de la agenţie vreme de aproximativ jumătate de oră, discuţie în urmă căreia am primit până la urmă prin fax coordonatele exacte ale locului şi momentului în care vom fi preluaţi.

Au urmat probleme la aeroportul din Antalya unde s-a stricat sistemul de emitere a legitimaţiilor de călătorie chiar în faţă mea aşa că am aşteptat destul de mult până când am reuşit să fac “check-în” şi să predau bagajele de cală. Dar cum toate sistemele informatice se rezolvă cu un mic restart, aşa s-a întâmplat şi cu staţia în cauza şi după aproximativ un sfert de oră de aşteptat am primit legitimaţia de călătorie.

În continuare toate au decurs în ordine până la momentul crucial al reintrării în ţară. Evident că pe aeroportul Otopeni se formase o coadă impresionantă la verificarea paşapoartelor, în special la cele (doar!) două puncte de verificare a paşapoartelor pentru cetăţeni. Tocmai de aici derivă şi nemulţumirea mea: numai două puncte deschise, o operativitate a poliţiştilor de frontieră de invidiat şi – cel mai agasant dintre toate – o atitudine total neprietenoasă a acestora la adresa cetăţenilor ce urmau să reintre în ţara lor. Pot spune că am fost tratat foarte prost, s-a ţipat la mine şi am fost ameninţat că dacă nu stau în linie nu voi fi primit în ţara! Acum eu nu prea înţeleg: eu sunt cetăţean al acestei ţări, deci e dreptul meu să reintru la mine în ţara! Nu sunt nici apatrid şi nici refugiat! Sunt român şi mă reîntorc în România! Aşa că ar trebui ca poliţiştii de frontieră să arate mai mult respect cetăţenilor. Nu mă aştept să fiu întâmpinat cu “Bine aţi revenit în România”, dar nici să fiu aproape ameninţat că nu voi fi lăsat să reintru în ţară! Acum stau şi mă întreb, dacă cu mine, în calitate de cetăţean, s-au comportat aşa, oare cum se comportă cu ceilalţi care nu sunt cetăţeni?!?

Concluzia

În final vreau să le recomand tuturor să îşi petreacă o vacanţă în Turcia. Părerea mea este că merită şi numai pentru a experimenta o altă cultură şi un mod total diferit de a fi tratat în calitate de client faţă de cel practicat în România!