Turismul romanesc

De 1 Mai am fost plecat in Bulgaria, la Nisipurile Aurii. Unii dintre cunoscutii mei mi-au reprosat – mai in gluma, mai in serios – ca “subminez” economia nationala preferand sa merg la mare la vecinii nostri bulgari, in detrimentul litoralului romanesc. Impulsionat cumva si de acest lucru, la sfarsitul saptamanii trecute am hotarat sa reevaluez conditiile si calitatea serviciilor oferite in statiunile noastre de la malul Marii Negre.

Am ales ca destinatie statiunea Olimp. Am facut aceasta alegere deoarece de mai multi ani doream sa aflu care sunt conditiile de cazare la hotelul Amfiteatru din Olimp. Asa ca vineri seara am sunat sa imi fac rezervare pentru o camera cu vedere la mare, iar sambata dupa pranz eram in fata receptiei hotelului Amfiteatru.

Primul contact cu serviciile turistice romanesti a fost unul placut. Domnisoara receptioner m-a intampinat cu un zambet larg, am realizat ca sunt printre cei norocosi care au primit camera cu vedere la mare (ulterior am aflat faptul ca jumatate de hotel era in reconstructie, deci se pare ca am fost chiar foarte norocos!) si totul parea ca decurge normal. Dar cum romanii trebuie sa faca ei ceva ca lucrurile sa nu fie placute pentru turist, aflu ca trebuie sa mai platesc o taxa denumita pompos “taxa hoteliera” in plus fata de pretul afisat la receptie. Nu m-a deranjat cuantumul acestei taxe (aprox. 12 RON) ci faptul ca nu am fost anuntat de la inceput cat anume trebuie sa platesc la final. Mi se pare normal ca atunci cand am facut rezervarea si am intrebat cat anume trebuie sa platesc in total sa mi se spuna si de aceasta taxa. Probabil doar mie mi se pare normal acest lucru…

In acelasi stil – serviciile se platesc separat, dar nu iti spune nimeni nimic despre chestia asta! – aflu si ca trebuie sa platesc parcarea, desi sunt client al hotelului si am masina parcata in parcarea hotelului! Se pare ca exista o alta companie care se ocupa cu intretinerea parcarii. Bine, dar nu putea sa imi spuna si mie cineva de chestia asta de la inceput?!? Ca sa evit situatia in care vine un individ la mine si mai ca ma trage la raspundere ca nu am platit inca parcarea. Dar eu de unde sa stiu? Si, in afara de asta, de ce trebuia sa foloseasca acel ton artagos la adresa mea si sintagme de genul “stiti, noi va pazim masina ca sa nu pateasca ceva. Nu ati vrea sa o gasiti sparta maine dimineata…”. Asta a fost cumva o amenintare? Atunci nu ma mir de ce sunt doar cativa clienti in tot hotelul si maxim cateva sute de turisti in toata statiunea…

Dupa ce am trecut de acest prim moment ciudat, am primit cheia de la camera si m-am indreptat spre lift. Senzatia pe care am trait-o in ascensor merita povestita. Nu am mai urcat niciodata cu un lift care sa porneasca atat de repede si cu atatea zdruncinaturi. Am avut impresia ca jumatate din corpul meu a ramas la parter, iar cealalta jumatate urca cu liftul. Iar cand am ajuns la etajul dorit de mine, cele doua jumatati s-au reunit din nou pentru ca oprirea a fost la fel de brusca. Avand in vedere aceste lucruri am hotarat sa folosesc cu incredere scarile pentru restul perioadei!

Urmatorul pas – identificare camerei – a decurs normal. Mai greu a fost cu identificarea pozitiei corecte in care intra cheia in broasca de la usa camerei. De ce acest lucru? Pentru ca nu vedeai aproape nimic pe hol! Probabil cunoasteti stilul acela de hol lung care are camere de o parte si de alta si cu o fereastra la capatul sau. Imaginati-va acelasi tip de hol, dar care nu are decat doua becuri de 20W pe toata lungimea lui!

Prima impresie pe care am avut-o atunci cand am intrat in camera m-a facut sa realizez de ce hotelul Amfiteatru a fost declasificat anul acesta de la trei stele la doua stele. Desi era foarte curat in camera, tot mobilierul si aranjarea acestuia iti ofereau senzatia de vechi. Candva acest hotel era considerat de lux, asa ca tot mobilierul este din lemn masiv. Insa timpul a trecut, iar acum mobila este julita, scrijelita sau lipsesc manerele de la sertare, frigiderul era unul de tip Arctic din seria foarte veche si mare consumatoare de energie, iar televizorul avea o problema cu butonul de standby si telecomanda era infasurata intr-o banda adeziva lata ca sa nu se deschida compartimentul bateriilor. Senzatia pe care o ai este de delasare, de ruina, parca ai fi ajuns intr-un loc nelocuit decat foarte putin sau deloc!

Acelasi sentiment de ruina l-am avut si cand am intrat in baie. Lumina neonului era foarte slaba, caloriferul era ruginit, apa de la rezervorul WC-ului curgea non-stop (si se mai mira directorul de ce au costurile asa de mari cu intretinerea!), iar perdeaua de baie nu mai era. Se vedeau doar urmele cadrului metalic in perete. Cel mai ciudat a fost atunci cand am vrut sa fac un dus. Am deschis robinetul rosu aflat in partea stanga si am avut neplacerea sa constat ca nu curge apa calda. Deloc. Doar apa rece. Dupa cateva minute de asteptat apa calda, eram hotarat sa sun la receptie si sa reclam acest lucru. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: daca cumva tevile sunt puse invers? Si atunci am deschis si robinetul albastru aflat in partea dreapta si apa s-a incazit. Chiar asa, sa nu stiu eu ca robinetul albastru deschide apa calda, iar cel rosu pe cea rece?!?

Am remarcat totusi o schimbare in bine in ceea ce priveste atitudinea chelnerilor fata de clienti. Am fost la mai multe terase si restaurante si tot personalul de serviciu era foarte amabil si serviabil. Probabil au inteles si proprietarii de restaurante ca daca vor sa castige atentia putinilor turisti prezenti, atunci trebuie sa ii instruiasca pe chelneri sa fie foarte atenti la toate cerintele formulate de catre clienti si sa prezinte o atitudine respectuoasa la adresa acestora.

Nu acelasi lucru pot spune si despre personalul de servire de la restaurantul hotelului, personal care a pregatit micul dejun. Mergand probabil pe principiul “daca tot e inclus in pretul camerei, deci e gratis, atunci sa-l facem cat mai neplacut”, doamnele care se ocupa cu servirea au reusit sa transforme un bufet suedez intr-un bufet autentic romanesc din timpul epocii de aur! Cuvintele la ordinea zilei erau “nu mai avem”, “nu mai este” sau “acum s-a terminat”. Cei care s-au trezit de dimineata si au ajuns la restaurant la ora 8 au gasit de toate. Cei care au ajuns la 9 si jumatate s-au rezumat la o cafea tare si/sau un ceai de fructe. Poate si putin gem de fructe. Iar de desert, ce sa mai vorbim. La ora 8.30 se ofereau la desert felii intregi de cozonac, iar la ora 9.40 la desert erau aceleasi felii de cozonac, dar portionate la o treime din cele initiale!

Concluzia pe care o pot formula este: turismul romanesc are potential, poate fi foarte profitabil, mai nou s-a schimbat si atitutdinea unora dintre membrii personalului de serviciu, dar are un mare handicap. Nu are bani pentru investitii! Daca cineva ar dori sa investeasca, atunci nimic nu ar putea impiedica dezvoltarea spectaculoasa a litoralului romanesc! Exemplul este oferit tot de vecinii nostri bulgari. Hotelul in care am fost eu cazat de 1 Mai a fost construit in mai putin de 7 luni, iar conditiile erau fenomenale! Asta da determinare!