Capitolul 6: Casa Hundertwasser
Mă aşteptam să nu fie nimic spectaculos la o casă aflată în Viena. Aşa cum am mai scris şi într-un capitol anterior, arhitectura din centrul Vienei este relativ uniformă, clădirile integrându-se natural în peisaj, fără excentricităţi şi fără situaţii în care te întrebi dacă cel care a aprobat construcţia a fost orb. Spre surprinderea mea, din această rigoare care învăluie totul în Viena, apare casa Hundertwasser (construită de arhitecţii Friedensreich Hundertwasser şi Joseph Krawina între anii 1983 – 1985), operă de artă arhitectonică care nu respectă niciuna dintre regulile impuse celorlalte clădiri.
Dacă regula de bază la clădiri este că nu sunt permise balcoanele, casa Hundertwasser are balcoane, ba chiar mai multe, dispuse pe o parte a acesteia. Cu toate acestea viziunea arhitectului a fost una neconvenţională astfel încât aceste balcoane nu sunt funcţionale şi nici vizitabile, lăţimea acestora permiţând doar creşterea unor copaci. Da, întradevăr, copaci care au crescut de la etajul unu sau de la etajul doi direct din balcoane, în totală contradicţie cu aliniamentul stradal al vegetaţiei.
Excentricitatea casei Hundertwasser continuă cu dispunerea total aleatorie a ferestrelor. Ba mai mult decât atât, ferestrele au forme diferite şi nu sunt două ferestre care să semene între ele, aspect care măreşte gradul de atractivitate al acestei clădiri. Privind casa de departe ai impresia că este un organism viu, multicolor, cu o dispunere ciudată a ochilor şi care te priveşte în continuu.
Pe de o parte este casa care are mai mulţi ochi şi nu ştii pe care îl foloseşte să te privească, iar pe cealaltă parte este mulţimea de perechi de ochi ai vizitatorilor. Aceştia din urmă privesc casa de dimineaţă până seara, într-un continuu pelerinaj la această operă de artă. Acest aspect cred că este destul de agasant pentru cei care locuiesc în casă pentru că, da, casa Hundertwasser este locuită fiind compartimentată ca bloc de apartamente.
Nu ştiu cum este arhitectura în interior, dar cred că geniul arhitectului s-a păstrat şi la construcţia interioară. Din păcate casa Hundertwasser nu poate fi vizitată şi prin interior, aşa că nu nu mi-am putut face o impresie decât prin prisma fotografiilor pe care le-am găsit pe internet. De altfel ar fi fost foarte dificil să se permită accesul străinilor în interiorul clădirii din moment ce numărul turiştilor este din ce în ce mai mare, iar în apartamentele casei locuiesc oameni în fiecare zi.
Alături de casa Hundertwasser este o fântână arteziană construită într-un stil arhitectonic similar şi care se integrează în această stare de nonconformism, constituind în acelaşi timp şi un bun obiectiv de fotografiat. De altfel turiştii, în special cei asiatici, erau foarte doritori să imortalizeze acest complex ciudat – casa şi fântâna – care oferă Vienei o pată de culoare şi care a devenit de mult un simbol al acestui oraş.
Capitolul 7: Înapoi spre aeroport
Am luat trenul înapoi spre aeroport la finalul călătoriei. Deja cunoşteam în detaliu cum anume să te descurci prin sistemul de metrou vienez şi că la staţia Wien Mitte găseşti legătura cu trenul care te duce la aeroport. Am luat trenul normal, nu expresul CAT, şi am ajuns foarte bine. Un ultim pont pe care vreau să îl ofer turiştilor este faptul că abonamentul săptămânal de la metroul vienez nu îţi oferă dreptul de a folosi şi trenul spre aeroport, dar îţi asigură o reducere la acesta prin prisma faptului că se consideră jumătate de drum parcurs pe baza abonamentului, iar tu trebuie să achiziţionezi bilet doar pentru cealaltă jumătate. Deci mare atenţie la ce opţiuni bifaţi la automatul de bilete!
Concluzie
Recomand Viena oricărui om care doreşte să cunoască o parte din istoria Europei. În Viena găseşti aproape oriunde un monument sau o clădire care îţi reamintesc deîndata de măreţia capitalei imperiului habsurgic. Viena a fost, este şi va continuă să fie un model de civilizaţie şi poate un model de urmat pentru alte oraşe europene.