Economie

Şi tot Cioloş e de vină… (II)

Motivul nr.2: Indemnizația pentru mame

Indemnizația lunară pentru creșterea copiilor (cunoscută drept indemnizația pentru mame) are o istorie lungă și foarte zbuciumată. A fost mărită, micșorată și plafonată de mai multe ori, în funcție de constrângerile bugetare și de politicile legate de natalitate pe care le-a avut fiecare guvern. Au existat momente când aceasta era plătită doar pentru primele 12 luni de la nașterea copilului, apoi a fost modificată perioadă la 24 de luni, a fost plafonată suma pentru cel de-al doilea an sau aveai de ales dintre plata unei sume mai mari și puteai fi în concediu de creștere și îngrijire copil doar un an sau acceptai o sumă mai mică care era plătită pentru doi ani.

Nu mai puțin de 9 (nouă) acte normative au modificat OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011 ajungem la concluzia că în cei 6 ani și jumătate de existență a fost modificat, în medie, cam o dată la 9 luni! Din moment ce diverse metode de calcul și algoritmi au afectat această indemnizație, modificând câteodată și perioada de timp pentru care se acordă, viitorii părinți s-au lovit tot timpul de impredictibilitatea acordării acesteia! Mai mult decât atât, în special din cauza modificărilor legislative haotice, au existat o sumedenie de cazuri în care de la momentul confirmării sarcinii și până la momentul plății efective a indemnizației modul de calcul și de plată a acesteia să fie modificat radical, nu intotdeuna în beneficiul părinților!

Suntem din nou în anul 2016, an electoral cu mare miză – alegerile parlamentare. Într-un asemenea context politic favorabil este bine să adopți o lege care să reglementeze viitorul țării într-un mod optimist. Și ce poate fi mai optimist decât nașterea și creșterea copiilor? Prin urmare Parlamentul adoptă o lege care modifică din nou modul de calcul al indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, eliminând plafoanele stabilite anterior. Se stabilește și o cotă – 85% din veniturile impozabile avute în 12 luni consecutive înainte de naștere. Fără limita maximă, indiferent de suma ce urmează a fi plătită viitorilor beneficiari.

Citește mai mult

Şi tot Cioloş e de vină… (I)

Zilele acestea, în care mulți români încă mai sunt în concediu, sunt mai puțin potrivite pentru dezbateri politice și economice. Oamenii sunt cu gândul încă la vacanță, iar cei care din diverse motive nu pot avea vacanță, se gândesc mai degrabă la diverse metode de a se se relaxa. Prin urmare nu se întrevăd proteste masive împotriva faptului că de la 15 septembrie și apoi de la 1 octombrie se va mari acciza de două ori la combustibil, mărire care va genera scumpiri în lanț, în special la alimente. Așadar să reținem că nu mai scad taxe, ci se măresc! Și chiar în două tranșe…

Cum actualul guvern nu poate fi făcut responsabil pentru precaritatea bugetului disponibil, din moment ce acesta respectă întocmai programul de guvernare, este necesar să identificăm care sunt motivele reale pentru care guvernul Tudose este nevoit să modifice prin ordonanță de urgență Codul Fiscal cu aplicabilitate aproape imediată, deși modificările fiscale ar trebui să fie efectuate cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea lor în vigoare.

Motivul nr.1: Supraacciza, “taxa pe stâlp” și scăderea cotei de TVA

Începând cu 1 ianuarie 2017 au fost eliminate două taxe introduse de guvernul Ponta: supraacciza de 0,07 Euro din prețul de vânzare a carburanților și infama taxa pe construcții speciale, denumită popular “taxa pe stâlp”. Deși supraaciza nu și-a atins scopul initial – și anume investirea banilor colectați în infrastructură, în special cea rutieră – și a generat efecte nedorite în economie prin scăderea consumului de carburanți, banii colectați au fost de ajutor la încadrarea în marja stabilită pentru deficitul bugetar, fiind folosiți probabil și pentru plata pensiilor și a salariilor.

Citește mai mult

1 plus 1 fac 2, care împărțit la 2 face aproape 0,5

Despre venitul gospodăriilor și impozitarea acestora s-a vorbit prea puțin în campania electorală de anul trecut. Modificarea modului de impozitare a veniturilor este inclusă în programul de guvernare, dar o dezbatere reală asupra acestui subiect nu a fost niciodată realizată până acum. Este drept că în campania electorală s-au analizat mai degrabă subiecte de cancan gen Cioloș este fiul lui Soros sau USR-ul este finanțat din banii ocultei mondiale. Așa că abia acum Guvernul României prin ministerul de finanțe ne-a prezentat care este propunerea de impozitare a veniturilor gospodăriilor.

După ce am citit întreg documentul disponibil on-line și care este prezentat drept o variantă de lucru oficială, am decis să verific cât de adevărată este afirmația din campania electorală conform căreia niciun salariat nu va plăti mai mult prin modificarea sistemului de impozitare, ba chiar toată lumea va fi în câștig datorită sistemului de deduceri inclus în noul sistem.

Așadar am luat că referință o gospodărie care are doar doi membri (ex: soț și soție) și trei valori medii ale câștigului lunar pe care cei doi l-ar putea avea. Pentru simplificarea calcului am presupus că cei doi membri ai gospodăriei au salariile identice, iar nivelul acestora este constant pe timpul anului.

Am ales trei valori de referință: 2.000 de lei, 5.000 de lei și 9.000 de lei. Motivația pentru care au fost alese aceste valori este simplă:

  • 2.000 de lei este o sumă ceva mai mică decât actualul salariu mediu net pe economie (sursa: Institutul Național de Statistică), iar această sumă va fi peste câțiva ani mult mai apropiată de salariul minim pe economie dacă se vor implementa creșterile anunțate ale salariului minim.
  • 5.000 de lei este aproximativ salariul mediu brut al unui angajat în sectorul public din România, conform calculelor efectuate de Consiliul fiscal. În măsură în care se va implementa legea salarizării unice propusă de partidul de la guvernare, atunci acest nivel al salariului mediu este de presupus că va crește.
  • 9.000 este sumă aproximativă a unui salariu de 2.000 de Euro, nivel despre care, tot în campania electorală, s-a discutat că ar fi un deziderat pentru cetățenii considerați în clasă de mijloc a societății.

Citește mai mult

Acciza încrucișată

Într-o economie care își revine – sau încearcă să își revină – după o criză îndelungată ideea măririi taxelor și a impozitelor este una nefericită. Iar dacă cresc taxele pe consum, așa cum este acciza suplimentară pentru produsele petroliere, efectul va fi și mai greu de controlat și poate genera un rezultat total diferit decât cel scontat: scăderea încasărilor la buget. Cu toate acestea atunci când vistieria statului este goală sau aproape goală prima acțiune la care se gândesc guvernanții este să mărească taxele, mai ales din prisma faptului că pe termen scurt efectul poate fi rapid – încasarea banilor necesari în momentul respectiv, dar pe termen lung va conduce la un efect economic contrar pentru că oamenii vor începe să consume mai puțin din respectivul produs sau vor încerca să facă rost de acesta prin căi mai puțin licite, generând evident evaziune fiscală.

De aceea cred că ideea promovată de Guvernul României de a returna o parte din acciza suplimentară încasata la carburanți către marii transportatori are, în opinia mea, și un alt scop, acela de a încerca diminuarea evaziunii fiscale din activitățile de comercializare a produselor petroliere. Desigur, doar dacă ordonanța de urgență care stabilește cadrul general de returnare a accizei poate fi ușor pusă în practică și nu conține articole care vor putea fi interpretate în defavoarea statutului.

Pe de altă parte îi dau dreptate și domnului Președinte Băsescu atunci când afirmă că implementarea unei asemenea măsuri nu poate fi corect gestionată de către stat. Probabil domnul Băsescu se referă la situația întâlnită la returnarea de TVA, acolo unde afaceriștii versați găsesc câteva firme fantomă de la care “cumpără” diverse produse, scăzând în acest fel în mod artificial TVA pe care trebuie să o returneze statului. Așa că dacă mecanismul funcționează pentru TVA de ce nu ar funcționa și pentru facturile la combustibil? Ce i-ar putea determina pe oportuniștii din industria transporturilor să nu “alimenteze” în mod fraudulos de la diverse benzinării obscure care nu au plătit și nici nu vor plăti vreodată suma colectată din accize la stat? Se poate ajunge la situația în care statul va returna acciza unor companii care nici măcar nu au plătit-o vreodată statului, așa cum domnul Băsescu sugerează?

Citește mai mult

4 defecte şi 3 constatări

Sunt foarte reticent în ceea ce priveşte efectul economic real al reducerii TVA la pâine de la 24% la 9%. Şi nu pentru că aş considera această măsură economică inutilă, ci pentru că eu sunt de părere că modul de punere în practică a acesteia poate fi mult îmbunătăţit. În acest sens voi începe cu enumerarea acelor defecte care vor conduce în continuare la perpetuarea unei stări evidente de evaziune fiscală, stare pe care o observăm pretutindeni în jurul nostru atunci când intrăm în contact cu o unitate economică care comercializează pâine şi produse de panificaţie.

Primul defect este lenea. Lenea cea de toate zilele care îi determină pe vânzătorii de pâine să nu bată bonul. E drept că uneori la covrigărie nici măcar nu găseşti o casă de marcat funcţională, dar nu este aşa tot timpul. Atunci când există casa de marcat aceasta este puţin folosită de obicei pentru că le-a intrat în obişnuită vânzătorilor să nu marcheze fiscal vânzările. Nu ştiu dacă sunt responsabili pentru această stare de fapt şi patronii, dar este destul de evident pentru mine că dacă aşezi raftul de vânzare într-un loc accesibil cumpărătorului şi vânzătorului şi casa de marcat la cel puţin 3 – 4 metri în spate atunci ajungi foarte des în situaţia în care vânzătorul va evita să bată bonul pentru a nu parcurge distanţe apreciabile în timpul serviciului. În definitiv el este angajat să vândă, nu să mărşăluiască prin magazin.

În schimb dacă zona de vânzare este exact lângă casa de marcat atunci un patron cu experienţă poate să îşi achiziţioneze un aparat antic care reuşeşte să emită un bon de câteva rânduri în ceva mai mult de un minut. Şi atunci atitudinea angajaţilor va fi aceeaşi ca mai sus pentru că nu vor dori să stea ore întregi în aşteptarea preţiosului bon atunci când au ţinte de vânzări stabilite pentru fiecare zi. În plus fiecare dintre noi ştie că e mai important să faci vânzarea decât să marchezi bonul, mai ales în orele de vârf de la începutul şi sfârşitul zilei, atunci când muşterii se aşează la coadă la magazin pentru a cumpăra ceva. Şi atunci cum să te opreşti din vândut pentru a bate bonul când coada s-a format deja şi clienţii sunt nemulţumiţi?

Citește mai mult

Cu sau fără autostrăzi private?

Decizia Guvernului de a (re)lansa construcţia de autostrăzi prin intermediul parteneriatelor public – private este lăudabilă. Cu toate acestea va trebui să avem răbdare câţiva ani – în cazul cel mai fericit – sau câţiva zeci de ani – în cazul cel mai nefericit – până când planurile actuale s-ar putea finaliza. Optimismul meu moderat relativ la această situaţie se datorează experienţelor anterioare care s-au dovedit mai puţin reuşite, din moment ce şi guvernul Boc a încercat de mai multe ori să construiască autostrăzi prin astfel de parteneriate, dar nu a reuşit. Cu toate acestea progresul unei naţiuni nu se poate face privind tot timpul înapoi şi plângând după oportunităţile ratate, deci este posibil că actualul guvern să reuşească mai mult decât guvernele anterioare.

Entuziasm există, dar entuziasm a fost şi la încercările anterioare. Nu ştiu exact cum decurg negocierile cu cei doritori să se implice în aceste proiecte, dar este posibil ca domnul ministru Dan Şova (cel care are în atribuţii construirea autostrăzilor) să reuşească să convingă parteneri români sau străini să investească în construcţia unor autostrăzi. La prima vedere nici nu ar trebui să fie atât de dificil din moment ce ţara noastră are un deficit evident de autostrăzi, din acest punct de vedere această întreprindere fiind că şi cum s-ar vinde jucării sau bomboane copiilor. Contează însă cât de bine va fi negociat contractul pentru statul român şi cât de eficientă se va dovedi din punct de vedere economic construcţia autostrăzilor.

De fapt totul se rezumă la bani. Bani pe care statul român cu siguranţă nu îi are acum şi nici nu se întrevede o schimbare de situaţie în viitorul apropiat. Aşadar statul are nevoi că un privat să găsească bani (din fonduri proprii sau din credite) pe care să îi investească în construcţia de autostrăzi, urmând ca după aceea să îi recupereze de la cei care le vor folosi. Statul român doar oferă terenul pentru construcţii şi veghează ca lucrările să fie bine efectuate şi la un cost corect. Privatul investeşte şi speră să recupereze – evident cu profit – suma investită într-un număr finit de ani prin faptul că el devine concesionar al autostrăzii pe care o va construi.

Citește mai mult

UE, aşa NU

Sâmbătă dimineaţă o ştire economică a bulversat viaţa tuturor europenilor, indiferent de statul în care îşi au aceştia domiciliul: Cipru – stat membru UE – a fost de acord să confişte o cotă din depozitele populaţiei micuţei insule pentru a încerca salvarea sistemului bancar naţional de la colaps. În schimbul acestei decizii Cipru va primi un ajutor financiar consistent de la UE şi posibil de la FMI.

Deşi acţiunea în sine a fost denumită în numeroase feluri (taxare excepţională, naţionalizare, reţinere extraordinară etc.) această nu reprezintă decât o confiscare a unei cote din sumele aflate în depozitele băncilor cipriote. În cazul în care Parlamentul cipriot va adopta legislaţia care să consfinţească această acţiune, deponenţii se vor trezi în prima zi bancară în care vor avea acces la depozitele lor că au mai puţini bani în cont şi că statul a confiscat, fără o hotărâre judecătorească în acest sens, o parte din averea acestora.

Paradoxul acestei decizii constă în faptul că Cipru are nevoie de bani şi, implicit, de împrumut tocmai pentru a salva băncile cipriote de la colaps. În ideea că va avea loc în zilele următoare confiscarea sumelor, ce încredere vor mai avea deponenţii în băncile cărora le-au încredinţat banii? Nu cumva tocmai această acţiune va alunga şi mai mult deponenţii şi va îngreuna vizibil activitatea băncilor, exercitând o presiune şi mai mare asupra activelor şi pasivelor acestor instituţii? Ce se va întâmplă dacă deponenţii îşi vor scoate toţi banii din conturi? În definitiv este opţiunea fiecăruia să facă ce doreşte cu banii săi. În acest caz băncile greu încercate de criza financiară vor avea fonduri suficiente pentru a returna tuturor banii înapoi? Oare aceleaşi bănci care sunt nevoite astăzi să dijmuiască fondurile atrase vor fi în stare să facă faţă mâine unui exod masiv de capital? Eu am mari rezerve că acest lucru se va putea întâmplă. Şi atunci care a mai fost scopul acestui plan de salvare dacă, să zicem, cel puţin una dintre bănci se va confruntă din nou cu spectrul falimentului? Doar dorinţa de a arată că s-a făcut ceva în sensul salvării băncilor cu preţul unui împrumut evaluat la 10 miliarde de Euro?

Citește mai mult

Impozitul facultativ – obligatoriu

Un principiu de bază al taxării este faptul că plată impozitelor şi a taxelor este obligatorie pentru toţi cei care îndeplinesc criteriile stabilite prin lege. Desigur, ne putem imagina un sistem în care taxele ar fi plătite doar de către cei care vor, pe sistemul facultativ, dar acest sistem nu poate fi fezabil. Oare s-ar mai duce cineva să plătească taxele, dacă s-ar ştie că acest lucru nu este obligatoriu, sau casieriile de la direcţiile financiare ar fi pustii? Probabil ar mai fi câţiva cetăţeni care ar plăti, dar, cu siguranţă, statul ar intra repede în incapacitate de plată şi ar renunţă la serviciile pe care în mod normal acesta le oferă: sănătate, educaţie, apărare.

Revenind la realitatea care ne înconjoară şi descoperim faptul că şi în zilele noastre există o categorie de cetăţeni care consideră că nu ar trebui să li se aplice şi lor legile privind impozitele şi taxele. În acest caz nu mă refer la evazioniştii de meserie, cei care nu au plătit niciodată nimic, pentru că aceştia ar trebui să fie identificaţi şi impozitaţi drastic de către stat. În plus faţă de aceştia mai există şi categoria celor care plătesc o serie de impozite şi apoi consideră că restul de impozite nu li se mai pot impune şi lor din diverse motive, mergând până la situaţia în care declanşează “greva fiscală”.

Nu vreau să se înţeleagă că sunt de acord cu modul în care statul român colectează impozitele şi taxele. Cred că sistemul actual poate fi mult îmbunătăţit, dar consider că, în ciuda situaţiilor anormale întâlnite la noi (cozi la casierii, birocraţie imensă etc), cu toţii ar trebui să plătim impozite şi taxe atâta timp cât ne dorim să beneficiem de îngrijire medicală, educaţie sau cultură. Din păcate nu de aceeaşi părere sunt şi taximetriştii independenţi care îşi desfăşoară activitatea sub forma de PFA. Conform Money.ro aceştia sunt foarte revoltaţi de faptul că trebuie şi ei să plătească asigurările de sănătate lunar. Revolta lor este amplificată şi de faptul că nu au mai plătit niciodată această contribuţie, deşi ei erau obligaţi să o facă!

Citește mai mult

Hoţul de pensii

Într-o lume normală şi într-o ţară normală dacă ar fi prins cineva încercând să fure din pensiile oamenilor atunci cu siguranţă ar fi dat pe mână justiţiei. Din păcate acest lucru nu se întâmplă şi în România, ţară în care cei care intenţionează să fure pensille a milioane de oameni sunt apăraţi de imunitatea pe care le-o oferă funcţiile de miniştri.

Desigur domnul Boc se poate disculpa oricând în încercarea de a nega această acuzaţie. Domnia sa este doctor în drept şi cred că poate identifică diverse căi prin care să dovedească fără tăgadă că legea îi dă dreptate dumnealui şi nu noua, celor care rămânem fără pensie! Ar fi şi ciudat ca legea să nu fie de partea Guvernului din moment ce aceasta va fi adoptată purtând semnătura Primului-Ministru!

Însă oricât de legală ar fi metoda în sine, este cert faptul că guvernul Boc intenţionează să fure efectiv pensiile celor care contribuie la pilonul II de pensii – aşa numitul pilon de pensii obligatorii administrate privat. Metoda de realizare prevede deturnarea fondurilor de la pilonul II către gaura neagră mâncătoare continuu de fonduri numită pilonul I.

Citește mai mult

Discriminare

Declaraţia doamnei ministru Udrea conform căreia statul va scoate la vânzare către chiriaşi locuinţele construite prin programul ANL m-a dezamăgit complet. Ştiu că statul român nu are niciun fel de consideraţie pentru mare parte dintre contribuabilii care susţin însăşi existenţa sa, dar nu mă aşteptăm să fiu discriminat în acest fel.

În trecut eram mult mai revoltat de deciziile aberante pe care le luau guvernanţii, dar în ultimul timp intrasem într-o stare în care credeam că nimic nu mă mai şochează. Mulţumită doamnei Udrea acum pot fi revoltat. Da, revoltat pentru că statul, pe care dumneai îl reprezintă în calitate de ministru, mă discriminează în mod evident. De ce? Pentru că statul vinde locuinţele ANL, dar către actualii chiriaşi! Adică e egalitate de şanse, dar numai pentru unii! Că deh, suntem în România şi aplicăm modelul românesc!

Conform declaraţiilor doamnei ministru, cei care stau acum cu chirie în blocurile ANL vor avea drept de a-şi cumpăra actualele locuinţe. În cazul în care aceştia nu vor dori sau nu îşi vor permite să cumpere probabil statul va vinde altcuiva. Îmi este dificil să îmi imaginez situaţia în care actualii chiriaşi vor rata o asemenea oportunitate din moment ce preţurile de vânzare ale locuinţelor sunt cu mult sub media pieţei, în unele cazuri – cum ar fi Bucureşti sau oraşele mari – ajungând până la un sfert din valoarea de tranzacţionare de pe piaţa liberă.

Aşadar chiriaşii au voie să îşi cumpere locuinţele după ce au stat în chirie numai un an. Ceilalţi cetăţeni trebuie să aştepte să renunţe unii dintre chiriaşi dacă doresc să îşi achiziţioneze şi ei o locuinţă ANL. Nu ştiu ce părere au actualii guvernanţi, dar eu cred că acesta este exemplul clasic de discriminare.

Citește mai mult