Social

Admiterea la liceu – de la hârtie spre digital

Ieri a fost ultima zi în care absolvenții clasei a VIII-a, ajutați de părinți și consiliați de profesorii diriginți, și-au putut depune fișele de înscriere la liceu. De fapt, ca să fim corecți, nu și-au depus fișele de înscriere la liceu, ci au depus un formular cu lista liceelor la care ar dori să urmeze cursurile din septembrie. Pentru că, mai departe, procesul de repartizare computerizată le va aloca tinerilor absolvenți un liceu, fără ca aceștia să mai poată influența într-un fel procesul în sine. Pentru cei care nu au trecut prin acest sistem – și mă refer la aceia dintre noi care nu am avut programul “cornul și laptele” cât timp am fost elevi de generală – pare mai degrabă o loterie din moment ce absolvenții completează un formular cu un număr foarte mare de licee dorite, sperând să fie repartizați la unul din primele pe care le-au ales (evenimentul probabil), dar având și certitudinea că vor fi cu siguranță repartizați undeva (evenimentul aproape sigur). Doar cei care nu completează corect formularul și cei care nu completează îndeajuns de multe opțiuni rămân nerepartizați, de unde se ajunge la concluzia că oricare ar fi nota de admitere a absolventului (chiar dacă această are una dintre notele de la Evaluarea Națională mai mică decât 5 sau chiar media de la Evaluarea Națională mai mică decât 5!) dacă completează îndeajuns de multe opțiuni tot va ajunge licean. Simplu, nu-i așa?

Curios să aflu mai multe despre acest subiect am citit metodologia după care se va desfășura repartizarea computerizată de anul acesta. Aici am avut prima impresie că ceva nu este în regulă pentru că nu există în adevăratul sens o metodologie pentru anul în curs. Ordinul ministrului prin care s-a hotărât organizarea admiterii la liceu de anul acesta prevede că se va folosi metodologia din anul 2011. Analizând acest lucru ajungi să crezi că metodologia din anul 2011 este atât de bine scrisă încât se poate aplica fără nicio modificare. Chiar mă bucuram că s-a ajuns și la noi în țară la o stabilitate legislativă, măcar în ceea ce privește actele normative secundare. Așa că am citit pe site-ul admitere.edu.ro metodologia din anul 2011. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că metodologia din acel an a fost probabil una foarte bună, dar aceasta conține referire la date calendaristice din anul respectiv, fiind construită cu intenția să fie folosită doar un an. Aflăm așadar că înscrierea absolvenților se va realiza în intervalul 29 iunie – 5 iulie 2011 (?!?) iar că repartizarea computerizată va avea loc în data de 12 iulie 2011. Desigur, ordinul de ministru de anul acesta prevede și un alt calendar de desfășurare, dar nu sunt operate modificările în metodologie, ci s-a adăugat o altă anexa cu datele de desfășurare. De unde rezultă că cei interesați trebuie să facă un du-te-vino între textul din metodologie și anexa cu datele calendaristice. În plus cititorul trebuie să facă și corelarea între intervalul de depunere a cererilor din metodologie și intervalul de depunere a cererilor din anexa. Ai impresia că ceva simplu și clar pentru toți (ex: textul următor “Acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 29 iunie – 5 iulie 2011.”) devine ceva foarte complicat pentru că textul rămâne același, dar trebuie să cauți prin anexa care sunt cele două date calendaristice. Și acest lucru pare relativ dificil din moment ce intervalul pe care îl căutăm este la pagină patru, fiind prima informație despre prima sesiune de repartizare computerizată. În opinia mea ar fi trebuit definită o nouă metodologie care să nu conțină nicio dată calendaristică, iar atunci când trebuia să fie evidențiat un interval anume trebuia să se facă referire la un punct distinct și ușor de identificat din anexă (ex: “Acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada definită la anexa 2 punctul X”).

Citește mai mult

Un incident economico-social

În cursul zilei de ieri, din articolele prezentate pe site-urile Hotnews şi Adevărul am aflat că o serie de cetăţeni români (18 familii) stăteau cu chirie într-un asamblu de patru locuinţe într-o zonă a Clujului având un contract care a expirat în 2004. După câţiva ani, în 2010 (interval în care este posibil că cetăţenii în cauză să nu fi plătit chiria, dar nu am date care să confirme această opinie) cetăţenii respectivi sunt mutaţi într-o altă zonă a oraşului, în ceva ce presupun că sunt barăci din moment ce ele au fost denumite academic “spaţii modulare”. Aşadar primăria evacuează din proprietatea pe care o deţine pe chiriaşii cărora le expiraseră contractele şi le oferă o altă soluţie pentru a nu-i lasă pe timp de iarnă sub cerul liber. Pe de altă parte şi primăria a acţionat poate intempestiv efectuând evacuarea în preajma sărbătorilor de iarnă, dar lucrurile sunt deja făcute.

Până aici nimic neclar, da? Mai departe din aceleaşi articole aflăm că în afara celor care locuiau cu forme legale şi plăteau chirie au mai fost evacuaţi şi alţi cetăţeni care se aciuaseră în jurul acestora. Aşadar primăria a făcut un efort şi i-a mutat pe toţi (atât pe legali cât şi pe ilegali) în nouă locaţie. Mai mult decât atât pentru “ilegali” condiţiile de trai par să fi fost foarte grele din moment ce relatările din presă ne transmit că în jurul celor patru locuinţe erau ridicate diverse construcţii improvizate care “nu dispuneau de apă curentă, sistem de evacuare a apelor uzate sau grupuri sanitare şi nici de alimentare cu gaze”. Având în vedere că în noua locaţie cetăţenii reclamă că “aveau o baie la mai multe familii” se înţelege că există băi amenajate şi cetăţenii în cauza acum dispun de apă curentă, canalizare şi toalete. Deci se poate deduce că faţă de condiţiile anterioare acum există condiţii mai bune pentru o parte din cei strămutaţi.

Citește mai mult

Puţină ecologie

Nu cred în eficienţa programelor de tipul “Ora Pământului“. De ce? Pentru că, în opinia mea, acest tip de program mai mult aduce un deserviciu decât să ajute mediul înconjurător şi nu are aproape niciun efect pe termen lung. Este adevărat că punctual se rezolvă ceva, dar gândind în ansamblu rezultatul este aproape nesemnificativ.

“Ora Pământului” presupune că în fiecare an timp de o oră o parte din locuitorii planetei noastre se gândesc că săvârşesc un lucru bun, acţiune pe care aceştia o consideră chiar ceva ecologic. La prima vedere tinzi să le dai dreptate din moment ce pare că anul acesta evenimentul a avut succes în România pentru că a determinat scăderea consumului de energie electrică în intervalul în care s-a desfăşurat evenimentul. Analizând în detaliu realizezi că efectul, deşi încurajator, este mai degrabă dezamăgitor.

Cu toate acestea nu trebuie gândit de la început într-un registru negativ. De fapt citind declaraţia preluată de RTV.net care confirmă că a scăzut consumul de energie electrică ajungi la concluzia că evenimentul a avut succes. A fost oare de ajuns să se închidă lumina şi electrocasnicele timp de o oră? I-a determinat acest lucru pe responsabilii de la nivelul sistemului energetic naţional să comande închiderea sau scăderea producţiei unei centrale electrice pe bază scăderii consumului? Sau a rămas totul la fel, în sensul că centralele electrice au continuat să funcţioneze (unele dintre acestea fiind chiar foarte poluante) la aceeaşi capacitate? Dacă nimic nu s-a schimbat în funcţionarea centralelor atunci rezultatul acţiunii este chiar nul, deşi s-a înregistrat o scădere de consum, fiind necesară oprirea marilor consumatori industriali pentru a se întâmplă ceva.

Citește mai mult

5 mituri despre noua parcare de la Universitate

Mitul nr.1: Tariful de parcare este mai mic seara şi la sfârşitul săptămânii

FALS. Tariful de parcare a fost diferenţiat pentru o perioadă de timp (2,5 lei/oră pentru perioadele de vârf şi 1 leu/oră pe timpul nopţii şi în zilele de sâmbătă şi duminică), dar acum este uniform – 2,5 lei/oră, indiferent de perioada din zi sau de ziua în care şoferii folosesc parcarea.

Mitul nr.2: Automatul unde inserezi tichetul de parcare pentru ieşire este prost plasat

ADEVĂRAT. La ieşire este necesar să înserezi tichetul de parcare într-un automat pentru a deschide bariera ce îţi permite să părăseşti parcarea. Din păcate automatul este plasat într-o curbă şi la o distanţă relativ mare de partea carosabilă astfel încât este dificil să înserezi tichetul de la volanul autovehiculului, fără a te da jos din el. Probabil de aceea în anumite momente ale zilei există câte un paznic care stă lângă automat şi ajută şoferii să introducă tichetele fără ca aceştia să fie nevoiţi să coboare din maşină.

O consecinţă şi mai interesantă a acestei situaţii este faptul că îţi poţi avaria maşina destul de mult dacă te încăpăţânezi să nu coborî şi vrei să te apropii cât mai mult de automat la volan. Aşa cum am notat mai sus automatul este plasat într-o curbă şi dacă accelerezi imediat ce ai introdus tichetul pornind vijelios ai toate şansele să loveşti pragurile autovehiculului de bordura supraînălţată din partea stângă. Deci mare atenţie la unghiul de ieşire din parcare!
Citește mai mult

“Doamna” şi vagabondul

Nu ştiu cum îl chema pe vagabond, dar pentru continuarea naraţiunii îl voi numi Bobiţă pentru că avea figură de Bobiţă: maidanez “pur-sânge” de talie medie, jumătate negru, jumătate alb, cu un bot prelungit gen şoricar şi cu urechi supradimensionate în stilul hienelor. Bobiţă nu era chiar vagabond pentru că o avea stăpână pe “doamna”, dar asta nu înseamnă că nu se comporta ca atare, vechile obiceiuri rămânând întipărite în comportamentul său.

I-am întâlnit pe cei doi în autobuz în ultima săptămâna din luna decembrie a anului trecut. Poate că nu aş fi remarcat situaţia dacă Bobiţă, încotoşmănit într-o vestă de blană, nu s-ar fi agitat prin autobuz lingând în stânga şi în dreaptă tot ce prindea. Şi poate că nici asta nu m-ar fi deranjat dacă Bobiţă nu s-ar fi frecat de scaunul pe care stăteam eu, atrăgându-mi atenţia într-un mod neplăcut. Şi poate că n-aş fi spus nimic dacă “doamnă” ar fi avut grijă să domolească entuziasmul lui Bobiţă. Dar nu s-a întâmplat aşa, drept urmare ceea ce a urmat merită să fie relatat.

În primă fază o rog pe “doamnă” să îşi ţină câinele sub control. Frumos şi politicos, cred eu. Dar “doamna” a perceput această rugăminte întemeiată ca pe o mare insultă. Poate că a fost de vină şi tonul vocii mele. E posibil din moment ce Bobiţă tocmai îmi trăsese o coadă peste picioare, care nu m-a rănit, dar m-a enervat vizibil. Aşadar primesc răspunsul: cum adică să îl ţină sub control? Păi eu nu văd că Bobiţă este un câine crescut în casă care n-ar face rău nimănui şi care este obişnuit să stea printre oameni? Tocmai asta văd şi eu, dar nu mi se pare normal ca animalul să zburde liber prin autobuz şi să lingă călătorii. Dacă devine agresiv?

Citește mai mult

Agonia de la Spitalul de Urgenţă (II)

Vineri,13. Ora 3.40

Din nou dureri atroce de rinichi, din nou o vizită la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Sper că acum să nu mai fie aglomeraţia de data trecută şi să fiu tratat foarte repede.

Vineri,13. Ora 3.50

Cobor din taxi şi mă târăsc spre camera de gardă. Mă gândesc că trebuie să fie linişte în spital din moment ce o mare parte a personalului stă afară şi se ocupă cu diverse: fumează, citesc cărţi sau reviste.

Vineri,13. Ora 3.55

Ajung la cabinetul de triaj unde întâlnesc un domn doctor foarte “prietenos”: mă întreabă într-un total sictir ce anume am şi după ce îi spun că am dureri cumplite de burtă îmi dă un “Aşa, şi?”. Probabil îl intrigă expresia şocată de pe faţă mea, mai ales că i-am perturbat noaptea liniştită, dar îmi face până la urmă fişa şi mă trimite la cabinetul de urgenţe chirurgie unde am noroc că nu mai este niciun alt pacient. Bucuria mea este de scurtă durată pentru că realizez cu dezamăgire că nici medic nu este în cabinet. Aşa că nu am altceva decât să îmi încep lunga aşteptare din noaptea această.

Citește mai mult

“Bă, a venit lumina!”

Este al treilea an în care simt o mare dezamăgire atunci când ajung să iau lumina de la slujbă de Înviere, chiar dacă am participat la această slujbă în ultimii trei ani la trei biserici diferite. Deşi sunt conştient de faptul că nu sunt creştinul model pe care oricare preot să îl dea exemplu, din moment ce nu ajung la biserică decât din când în când – în principal la sărbătorile religioase importante şi în unele duminici, totuşi îmi place să particip la slujbă de Înviere.

De aici provine şi nemulţumirea mea legată de modul um se desfăşoară an de an acest moment unic. Gândit că un moment înălţator, celebrarea învierii Domnului tinde să de transforme din ce în ce mai mult într-un kitsch comercial de prost-gust, profan, aproape monden şi care nu mai conţine acea minimă părticică de spiritual. Asta dacă nu luăm în calcul derizoriul în care se zbate simbolul Luminii Sfante, simbol mediatizat în exces şi a cărui aterizare în România a fost prezentată la televizor pe toate canalele de ştiri la ore de maximă audienţă.

Cine este responsabil pentru această evidentă degradare a semnificaţiei şi simbolisticii aceste sărbători? O mare parte din responsabilitate aparţine credincioşilor. Am observat anul acesta – ca de altfel în ultimii câţiva ani – că o mare parte dintre cei care participă la slujbă de Înviere nu au aproape nimic în comun cu spiritualitatea momentului. Senzaţia pe care o trăieşti este că aceşti creştini au venit la biserică doar cu un singur scop: acela de a lua lumină şi de a pleca ulterior acasă cu trofeul obţinut, fără a ţine seama în niciun moment de regulile de convieţuire în preajma şi în interiorul bisericii.

Primul exemplu pe care îl ofer în acest sens este larma de nedescris din jurul bisericii aproape de miezul nopţii. Înţeleg că nu este loc în biserică pentru toţi cei doritori să participe, dar asta nu înseamnă că dacă stai alături de ceilalţi credincioşi în curtea bisericii ai voie să te manifeşti zgomotos, să strigi tare după un vecin care nu te-a văzut din partea cealaltă a curţii sau să îl boscorodeşti pe vreun amic la telefon că nu a ajuns încă. Desigur regulile care se aplică în interiorul bisercii referitoare la vorbit şi la zgomot nu se pot aplica în totalitate şi în curtea bisericii, dar trebuie să ne amintim totuşi că suntem cu toţii la o adunare religioasă şi că anumite reguli de conduită din viaţa de zi cu zi, nu neapărat din spectrul religios, se aplică întocmai, obligându-ne să nu îi deranjam pe ceilalţi participanţi prin gesturile noastre. Asta dacă şi numai dacă cei care “vânează” lumina cunosc aceste reguli…

Citește mai mult

Deprofesionalizare sau dematernalizare?

Nici nu ştiu care dintre aceste două situaţii este mai gravă pentru tinerele mame: să nu mai poţi face faţă cerinţelor tot mai exigente de pe piaţă muncii după ce ai stat în concediu de creştere a copilului doi ani sau să rupi legătura de dragoste dintre tine şi copilaşul tău după numai câteva luni pentru a te întoarce la serviciu…

În fapt situaţia este extrem de dificilă pentru toate mamele: la câteva luni copilul nu poate să se descurce singur, nu vorbeşte, nu poate mânca singur şi poate încă mai este şi hrănit la sân. Şi atunci cum poate fi lăsat singur? Desigur acest lucru este imposibil, deci trebuie să aibă grijă cineva de el, aşa că mama poate alege între o variantă mai fericită în care îşi încredinţează copilul unui alt membru al familiei fără niciun cost sau este nevoită să îi găseacă acestuia o creşă sau o doică plătind o sumă destul de mare pentru acest lucru.

În prezent identificarea unei creşe poate fi foarte greu de făcut. Nu cred că au dispărut cu totul, dar sunt sigur că cele existente sunt supraaglomerate şi probabil, aşa cum este în tot sistemul public, duc lipsă de personal calificat. În plus este posibil ca în anumite cazuri şi unele norme sanitare să fie trecute cu vederea pentru că statului îi este dificil să închidă o creşă care nu respectă anumite norme fără a asigura o soluţie alternativă pentru copiii respectivi.

Citește mai mult

Ordinea din mjlocul haosului

Săptămâna trecută, vineri dimineaţă la câteva minute înainte de ora 9, în intersecţia dintre bulevardul Barbu Văcărescu şi şoseaua Pipera, exact în dreptul lucrărilor efectuate pe partea carosabilă a şoselei Pipera. Mă aşteptăm să fie haos, aşa cum fusese în toate celelalte zile în care treceam prin această intersecţie cam pe la aceeaşi oră. În schimb în acea zi nu mai era aşa şi automobilele puteau circulă relativ bine. Nu excelent, dar nici în ritmul de melc binecunoscut în traficul din Bucureşti.

Nici nu mi-a venit să cred că aşa ceva este posibil. Eu deja mă grăbeam să ajung şi mă gândeam cu groază că s-ar putea să întârzii, ştiind ce coadă mă va aştepta în acel punct. Dar nu a fost aşa, drept urmare am căutat să găsesc motivul care a determinat diminuarea semnificativă a cozii. M-am uitat mai întâi după agenţi de circulaţie prin intersecţie, dar n-am văzut niciunul. În schimb am observat faptul că semafoarele nu funcţionau. Atunci am realizat faptul că lumina galbenă intermitent a semafoarele a reuşit să facă ordine în traficul din intersecţie.

Deşi pare ciudat, faptul că semafoarele erau inoperabile i-a determinat pe şoferi să trateze din altă perspectivă accesul în intersecţie. Bazându-se doar pe semnele de circulaţie, care indicau prioritatea de acces, şoferii au reuşit să creeze două fluxuri relativ continue pe axa bulevardului Barbu Văcărescu, câte unul pentru fiecare sens de mers. Astfel şoferii care nu erau nevoiţi să schimbe direcţia de mers înspre şoseaua Pipera aproape că nu aveau de aşteptat la intersecţie.

Citește mai mult

Autostrada Soarelui: obstacolele naturale din calea finalizarii ei

Am citit zilele acestea în presă despre progresul înregistrat la Autostrada Soarelui şi despre faptul că anul viitor vom avea o autostradă funcţională de la Bucureşti la Constanţa. Conform Hotnews domnul ministru Berceanu a declarat că lucrările la două dintre cele trei segmente ale ultimului tronson de autostradă încă neconstruit sunt în grafic. Pe cel de-al treilea segment se înregistrează întârzieri pe care domnul ministru încearcă să le justifice.

Domnia sa avansează drept dată de finalizare a construcţie sfârşitul anului 2011, exact bine încât lucrările de anvergură să se suprapună cu sezonul estival! Pentru a îndulci situaţia aflăm că începând de la mijlocul anului viitor putem circula pe autostrada de o singură bandă (sâc!), model perfect românesc! Despre ambuteiajele şi nervii şoferilor care vor trebui să îndure ore întregi în arşiţa dogoritoare a Bărăganului domnul ministru nu mai spune nimic.

În schimb încearcă să dea vina pe diverse motive apărute după începerea lucrărilor. Primul dintre acestea este descoperirea unui sit arheologic în calea autostrăzii, situaţie ce nu putea fi prevăzută la începutul lucrărilor şi care a determinat devierea traseului acesteia cu cinci kilometri. Domnul ministru are parţial dreptate în această privinţă pentru că înaintea începerii lucrărilor efective la autostradă au fost efectuate studii de prefezabilitate şi fezabilitate care ar fi trebuit să atenţioneze despre posibila descoperire a vestigiilor respective, având în vedere că toată zona Constanţa este încărcată de asemenea situri.

Citește mai mult