O ştire sportivă de săptămâna trecută m-a convins încă o dată că oamenii acţionează impulsiv şi total iraţional atunci când sunt avizi de răzbunare cu orice preţ. În aceste situaţii dispare orice urmă de compasiune şi de umanitate în timp ce toată energia de care dispun cei implicaţi se canalizează spre realizarea cu orice preţ a actului negativ pe care şi l-au propus.
Despre ce este vorba mai precis? Jucătoarea de tenis israeliană Shahar Peer care participă la turneul de tenis de la Auckland a fost ameninţată în mod repetat că trebuie să renunţe la participarea la turneul respectiv dacă doreşte să nu păţească nimic. Dacă ameninţările s-ar fi rezumat doar la cuvinte spuse la telefon sau transmise în scris poate că nu ar fi fost o problemă atât de mare. Dar, din păcate, jucătoarea a fost întâmpinată la intrarea în arenă de indivizi care au ameninţat-o personal şi care i-au promis acesteia că vor intra chiar pe terenul de tenis şi o vor ataca în faţa tuturor!
De ce toate acestea? Cumva din vina ei? Oare a supărat sau a făcut ea o nedreptate în trecut cuiva anume? Sau are vreo rivală care doreşte să o demoralizeze? Nicidecum! Toate acestea se întâmplă doar pentru că jucătoarea este de naţionalitate israeliană iar cei care o ameninţă nu sunt de acord cu politica internă şi externă a Israelului. Incredibil, dar adevărat!
Aşadar Shahar Peer şi agresorii săi s-au întâlnit prima oară anul trecut când, la acelaşi turneu de tenis, ea a fost ameninţată şi în final a pierdut un meci în care spectatorii demonstau zgomotos la adresa ei şi a intervenţiei armate israeliene din Gaza, dar, cu toate acestea nu se cunosc personal, nu au nimic de împărţit şi nici nu şi-au făcut nimic în trecut. Ea este vinovată pur şi simplu pentru că face parte dintr-un popor condus de un guvern ales democratic şi a cărui acţiuni jucătoarea poate nici măcar nu le aprobă. Mai mult decât atât, este posibil ca Shahar Peer să fi votat împotriva partidului care formează actualul guvern al statului Israel, cel care este responsabil pentru politica externă! Dar ce mai contează acest lucru când eşti automat vinovat pentru ceva doar dacă aparţii unei naţii sau unei categorii sociale bine deteminate?
Personal consider că asemenea acţiuni de intimidare sunt total nepotrivite şi adresate nechibzuit. Sportul de performanţă este pentru cei care au talent şi sunt dedicaţi acestui lucru. Ca să ajungi să câştigi un turneu de tenis ai nevoie de multă muncă în spate, de ani întregi de antrenament şi de sacrificii. În schimb ca să îţi confecţionezi o pancartă cu ameninţări şi să proferezi la o portavoce cuvinte grele la adresa cuiva ai nevoie doar de câteva ore. Este oare corect ca muncă de ani de zile a cuiva să fie ruinată aşa de uşor doar dintr-o convingere personală?
Nu este treaba mea şi nici nu comentez politica Israelului, dar dezaprob total atacarea pe teren a sportivilor! Cred că ar trebui să luăm exemplul vechilor greci care declarau armistiţiu pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice. Şi, mai mult decât atât, cred că ar trebui să ne salutăm şi să ne felicităm adversarii atunci când aceştia se dovedesc mai buni că noi, indiferent de originea sau apartenenţă acestora. Acesta este spiritul sportului! De aceea la unele competiţii sportive se acordă şi premii pentru Fair Play şi tot acesta este motivul pentru care la competiţiile organizate de către UEFA jucătorii au înscrise pe tricouri cuvântul “RESPECT”.
În final vreau să punctez faptul că şi presa are partea ei de vină. Imediat ce a început anul 2010 mare parte din presă în goană după senzaţional s-a grăbit să aducă la cunoştinţa publicului faptul că Federaţia de Fotbal din Iran a trimis o felicitare de Anul Nou federaţiei din Israel. Aşa, şi? Ce este anormal în acest lucru? O federaţie îi transmite altei federaţii urări de bine şi de succes în noul an. Dar presa trebuia să facă un subiect din acest lucru. Aşa ca oficialii care au transmis felicitarea s-au văzut nevoiţi să declare că totul a fost dintr-o greşeală. Oare nu ar fi mai bine pentru noi toţi şi pentru pacea mondială dacă nu am mai trimite felicitări “din greşeală” ci chiar intenţionat adversarilor noştri? Oare în acest fel nu am demonstra că noi suntem mai buni decât ei?