Decizia Guvernului de a (re)lansa construcţia de autostrăzi prin intermediul parteneriatelor public – private este lăudabilă. Cu toate acestea va trebui să avem răbdare câţiva ani – în cazul cel mai fericit – sau câţiva zeci de ani – în cazul cel mai nefericit – până când planurile actuale s-ar putea finaliza. Optimismul meu moderat relativ la această situaţie se datorează experienţelor anterioare care s-au dovedit mai puţin reuşite, din moment ce şi guvernul Boc a încercat de mai multe ori să construiască autostrăzi prin astfel de parteneriate, dar nu a reuşit. Cu toate acestea progresul unei naţiuni nu se poate face privind tot timpul înapoi şi plângând după oportunităţile ratate, deci este posibil că actualul guvern să reuşească mai mult decât guvernele anterioare.
Entuziasm există, dar entuziasm a fost şi la încercările anterioare. Nu ştiu exact cum decurg negocierile cu cei doritori să se implice în aceste proiecte, dar este posibil ca domnul ministru Dan Şova (cel care are în atribuţii construirea autostrăzilor) să reuşească să convingă parteneri români sau străini să investească în construcţia unor autostrăzi. La prima vedere nici nu ar trebui să fie atât de dificil din moment ce ţara noastră are un deficit evident de autostrăzi, din acest punct de vedere această întreprindere fiind că şi cum s-ar vinde jucării sau bomboane copiilor. Contează însă cât de bine va fi negociat contractul pentru statul român şi cât de eficientă se va dovedi din punct de vedere economic construcţia autostrăzilor.
De fapt totul se rezumă la bani. Bani pe care statul român cu siguranţă nu îi are acum şi nici nu se întrevede o schimbare de situaţie în viitorul apropiat. Aşadar statul are nevoi că un privat să găsească bani (din fonduri proprii sau din credite) pe care să îi investească în construcţia de autostrăzi, urmând ca după aceea să îi recupereze de la cei care le vor folosi. Statul român doar oferă terenul pentru construcţii şi veghează ca lucrările să fie bine efectuate şi la un cost corect. Privatul investeşte şi speră să recupereze – evident cu profit – suma investită într-un număr finit de ani prin faptul că el devine concesionar al autostrăzii pe care o va construi.
Până aici totul pare simplu, însă detaliile fac diferenţa. În primul rând cum anume se va institui taxa pe autostrăzile nou construite? Domnul ministru Şova a declarat că nu se poate pune o barieră la intrarea pe autostrăzi. De altfel acest lucru ar fi relativ greu de implementat din moment ce autostrăzile din România se intersectează cu drumurile naţionale şi ar fi necesare bariere la fiecare intersecţie. Aşadar se va folosi o altă metodă de plată. Oare această metodă nouă va fi diferită de actuala rovinietă care se presupune că se foloseşte pentru folosirea reţelei de drumuri şi autostrăzi naţionale? Adică autostrăzile nou construite în regim de concesiune nu vor face parte din reţeaua naţională de drumuri? Dacă va fi aşa atunci va fi cel puţin bizar. Şi mai ciudat ar putea fi situaţia în care vom fi nevoiţi să cumpărăm două roviniete: o rovinietă pentru o parte din drum care se desfăşoară în reţeaua de drumuri naţionale şi o altă pentru autostrăzile pe care le vom folosi pentru a ajunge la drumurile naţionale.
O situaţie puţin probabilă va fi aceea în care statul va plăti el din fondurile colectate prin actuală rovinietă, fără a mai fi nevoie ca automobiliştii să plătească separat o taxă. Desigur suma plătită va fi direct proporţională cu numărul şi tipul vehiculelor care tranzitează noile autostrăzi. Însă şi în acest caz întrebarea care rămâne va fi aceeaşi: care este cuantumul taxei astfel încât traficul să nu fie perturbat, iar tariful să fie sustenabil şi aceptabil pentru nivelul de trăi din România? Oare cifrele vehiculate de 3€/100 de km sunt calculate corect pentru ţara noastră? Sau sunt prea mari astfel încât românii nu vor folosi noile autostrăzi şi se vor înghesui în continuare pe drumurile naţionale? Şi, mai ales dacă se va întâmplă aşa, cine va acoperi pierderile? Privatul sau statul român?
Dacă se negociază bine din partea statului atunci de la buget nu se va acoperi nicio pierdere legată de un nivel mai mic de trafic decât cel preconizat. Este clar pentru oricine că asocierea privatului s-a făcut cu scopul de a face profit şi, ca în oricare altă afacere, există un risc inerent de a pierde banii investiţi. În acest caz eu sunt ferm împotriva introducerii în contract a unor clauze care să oblige statul român să asigure un nivel de venituri minime pentru folosirea autostrăzilor. Este decizia concesionarului să investească şi dacă se va dovedi bagubos atunci este problema lui. În definitiv statul îi oferă o afacere cu perspective bune de câştig pe care el trebuie doar să o administreze eficient, iar în cazul în care constată că sumele încasate sunt prea mici poate oricând să mai scadă taxele pentru a atrage mai mult trafic.
Un aspect machiavelic al obligării statului la plata unor sume, în cazul în care nu se încasează din taxe peste un anumit nivel, este faptul că statul va tinde să își saboteze proprii cetățeni ori prin plata către concesionar a unor sume de bani pentru autostrăzi care nu sunt circulate, bani care ar fi putut fi folosiți pentru alte proiecte de importanță națională, ori prin forțarea cetățenilor să folosească autostrăzile nou construite prin neîntreținerea corespunzătoare a rețelei de drumuri naționale „concurente” noilor autostrăzi.
Analizând lista autostrăzilor care sunt planificate pentru a se construi în regim de concesiune observăm că există în acest moment trei proiecte: Comarnic – Brașov, Pitești – Craiova și centura de sud a Bucureștiului. Pentru Comarnic – Brașov nu am niciun dubiu că își va găsi clienți, iar pentru Pitești – Craiova există cerere din partea Ford România și cred că se va realiza un nivel de trafic decent. Ceea ce este total halucinant din punctul meu de vedere este faptul că centura de sud a Bucureștiului va fi construită în regim de autostradă și că va fi taxată traversarea ei. Adică statul în loc să încurajeze eliminarea traficului din oraș hotărăște să construiască o centură cu profil de autostradă cu taxă. În aceste condiții câți dintre șoferi vor fi dispuși să plătească taxa în loc să ajungă din estul Bucureștiului în vest traversând centrul orașului sau folosind partea de nord a centurii care va fi fără taxă și implicit foarte aglomerată? Chiar dacă consumul de carburant va fi sensibil mai mare, oamenii tind să accepte varianta gratis în fața variantei cu plată. În aceste condiții mai este sustenabilă din punct de vedere economic construcția acestei „autostrăzi”?
O altă întrebare care se pune în legătură cu centura de sud a Bucureștiului este că a fost licitată la pachet cu celelalte două autostrăzi care sunt deja construite. Așadar noul concesionar va construi doar centură de sud dar va avea în concesiune și autostrăzile București – Pitești și București – Constanța, urmând a institui o taxa și pe acestea două. Aici se pune întrebarea dacă statul are dreptul de a institui o taxă pe autostrăzile care au fost deja construite cu banii de la buget și cu bani din fondurile europene. De ce cetățenii vor fi nevoiți să plătească taxe pe autostrăzi care au fost construite din banii lor și nu din banii privaților? De ce guvernul pare să fie de acord să acorde privaților dreptul de concesiune pe ceva care aparține deja statului și a fost construit cu eforturi destul de mari?
În încheierea articolului prezint o situație care s-ar putea materializa și care ar fi cel puțin ciudată: că să ajungi cu mașina din București într-una din stațiunile din sudul litoralului românesc este necesar să parcurgi autostrada A2 București – Constanța unde trebuie să plătești o „taxa de pod” la Cernavodă. Autostradă A2 se intersectează cu autostrada A4 care ocolește Constanța și apoi restul distanței către stațiuni se parcurge pe drumul național. Dacă situația pe care am prezentat-o eu mai sus va deveni realitate atunci fiecare autovehicul va trebui să plătească trei taxe pentru a parcurge acest drum: taxa de autostradă pentru concesiunea București – Constanța (care se virează în contul concesionarului), „taxa de pod” de la Cernavodă (care se virează statului român) și taxa de rovinietă (care se virează tot statului român). Oare se va ajunge astfel la situația în care suma taxelor plătite pe drum va fi mai mare decât suma plătită pentru carburant? Este și aceasta o situație posibilă…
Articole care au aceeasi tema:
Articole din categoria Economie:
- 18-03-2013 - UE, aşa NU
- 30-08-2010 - Impozitul facultativ - obligatoriu
- 20-05-2010 - Hoţul de pensii
