Guvernul Boc a hotărât săptămâna trecută creşterea impozitelor pentru locuinţe, autovehicule şi ambarcaţiuni. Evident că imediat mass-media a început să prezinte această hotărâre ca fiind una înrobitoare pentru săracul contribuabil care abia mai poate face faţă actualelor impozite.
De fapt situaţia prezentată de către unele televiziuni este mai degrabă anormală decât impovoratoare. Exemplul frumos ilustrat de pe ecran arată cum într-un oraş mare (de exemplu Bucureşti) impozitul calculat pentru un apartament de 75 m2 din clasa A creşte până la valoarea incredibilă de 157 de lei pe an. Acum să desluşim ce înseamnă această valoare în contextul economic actual. Apartamentul în cauza este unul situat central în Bucureşti, deci valoarea sa pe piaţa liberă depăşeşte 75.000 de Euro, considerând că metrul pătrat util este evaluat la peste 1.000 de Euro. Aşadar “săracul” proprietar deţine o adevărată avere şi trebuie să plătească împovărătorul impozit de 157 de lei, adică aproximativ 38 de Euro!
În termeni relativi cât anume din valoarea proprietăţii reprezintă impozitul? Făcând un calcul banal ajungem la concluzia că valoarea impozitului este de 0,0005 din valoarea proprietăţii, adică 0,05%. Asta în ipoteză anterioară, în care am estimat valoarea proprietăţii la o sumă mai mică decât ofertele actuale din piaţă.
Evident că au şi început comentariile cu privire la cât de nedrepte sunt aceste majorări de taxe şi cum statul român ţine morţiş să îi sărăcească de tot pe cetăţenii săi. Acum eu nu prea înţeleg cum anume se doreşte să se pună în plan această sărăcire? Obligându-l pe contribuabil să plătească 38 de Euro atunci când deţine o proprietate de peste 75.000 de Euro? “Jumulindu-l” în acest fel?!? Aş fi înţeles să se reclame un abuz dacă s-ar fi cerut un impozit de peste 1% din valoarea proprietăţii, dar aşa când impozitul este 0,05% ce mai este de reclamat?
Desigur că întotdeauna plătitorii de taxe sunt şi vor fi nemulţumiţi că trebuie să le plătească, dar niciodată nu se întreabă ce ar fi dacă nu ar plăti nimeni taxe? Nu neg faptul că taxele locale ar putea fi folosite judicios – pentru că acum sunt risipite efectiv, dar cred cu tărie că lipsa lor ar face străzile şi mai urâte – atât ca nivel al gropilor din carosabil cât şi ca nivel al curăţeniei, ar face parcurile mai puţin sigure şi mai murdare, ar determina grave carenţe în alimentarea cu apă a oraşului şi ar lasă canalizările nedesfundate. Să fie oare acesta viitorul luminos în care nimeni nu va mai avea de achitat nicio taxă?