Nu îl cunosc personal pe domnul deputat Vlad Cosma. De altfel până la sfârșitul săptămânii trecute nici măcar nu îi știam numele și, desigur, nu știam că dumnealui este deputat al României. Și probabil aș fi continuat să nu știu cine este domnul Vlad Cosma dacă numele dumnealui nu ar fi fost implicat într-un dosar de corupție instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție, dosar pe baza căruia Guvernul României prin Ministerul de Justiție a cerut încuviințarea arestării preventive pentru domnul deputat.
Și poate că subiectul arestării unui deputat pentru fapte de corupție s-ar fi stins repede în materialele de presă având în vedere situația politică curentă internă în care membrii marcanți ai USL fac declarații care mai de care mai spumoase, spre deliciul agențiilor de presă și a site-urilor de știri. Iar dacă situația din țară nu ar fi depășit ca popularitate acest subiect, atunci cu siguranță situația politică din Ucraina i-ar fi atras mult mai mult pe comentatorii politici și pe jurnaliști. Deci ar fi putut fi doar un subiect de importanță a treia sau a patra. Asta dacă hotărârea Camerei deputaților ar fi fost să i se ridice imunitatea și să se încuviințeze arestarea. Dar plenul Camerei deputaților a hotărât exact contrariul și a deschis polemica referitoare la acest subiect.
Vreau să precizez de la început că nu știu dacă domnul deputat Vlad Cosma este vinovat sau nu și nici nu mă pronunț asupra vinovăției dumnealui. Nu sunt eu competent să decid dacă există sau nu probe pentru a demonstra vinovăția și nici nu doresc să fac acest lucru în cadrul articolului. Există în România un sistem juridic format din procurori (cei care îl acuză pe domnul Cosma), avocați (cei care îl apără pe domnul Cosma) și judecători – cei care vor hotărî care este adevărul pe baza probelor și a declarațiilor ce vor fi prezentate. Oricine altcineva nu poate interveni în acest sistem, iar dacă intervine poate fi acuzat că obstrucționează actul de justiție și chiar poate fi condamnat pentru această faptă. Mai puțin plenul Camerei deputaților care intervine în mod direct în actul de justiției fără nicio consecință, pentru că deși “nimeni nu este mai presus de lege” deputaților li se permite să aibă mai multe drepturi, ei nefiind la fel de cetățeni că noi toți ceilalți.
La ce mă refer mai exact? La faptul că, în teorie, fiecare cetățean este constrâns să nu înfăptuiască contravenții sau infracțiuni de teama amenzilor sau a zilelor de pușcarie pe care le poate primi că rezultat al acțiunilor sale. Desigur că acest sistem nu este infailibil, dar îi face pe cei mai mulți dintre noi să nu comită fărădelegi pentru că altfel am trăi cu teama că în oricare minut din restul vieții noastre ne-am putea trezi la ușă cu forțele speciale ale poliției care ne-ar escorta direct la penitenciar. Asta dacă ești cetățean obișnuit. Pentru că dacă ești deputat sau senator pentru arestarea ta trebuie să își de-a acordul camera din care faci parte prin vot direct. Deci pentru încuviințarea arestării vor vota câteva sute de oameni care au sau nu cunoștințe juridice de specialitate și care cu siguranță nu sunt în măsură să stabilească vinovăția ta. Drept urmare votul va fi ori unul politic (“îl scăpăm, că e de-al nostru”), ori unul de conjunctură (“nici noi n-am votat pentru ridicarea imunității lui X, ne așteptăm ca nici voi să nu votați pentru ridicarea imunității lui Y”), ori unul de frică coroborată cu asigurarea unui sentiment de liniște în viitor(“nu votez pentru că cine știe când mi se poate întâmpla și mie”/”dacă votez împotrivă se crează un precedent și poate dacă mă aflu și eu într-o situație similară voi putea invoca acest lucru”).
Dacă analizăm în mod concret cazul domnului deputat Vlad Cosma observăm că desfășurarea faptelor conține câteva lucruri cel puțin interesante. În primul rând cererea de încuviințare a arestării preventive a fost analizată și dezbătută în cadrul Comisiei juridice, de disciplină și de imunități din cadrul Camerei deputaților, dar nu cunoaștem faptele și declarațiile prezentate pentru că membrii comisiei au hotărât ca dezbaterile să fie secrete. Decizia de a dezbate în spatele ușilor închise ne determină pe noi, cetățenii de rând, să considerăm că există ceva ce trebuia ascuns opiniei publice. Oare să fi fost ceva de importanță națională sau strategică? Oare dezvăluirea faptelor din dosar ar fi afectat tratatele internaționale la care România este parte semnatară? Puțin probabil într-un dosar de corupție, dar nu imposibil. Sau poate că pur și simplu doamnele și domnii deputați nu au vrut ca alegătorii pe care îi reprezintă să afle ce anume s-a discutat și în ce termeni s-a pus problema?
Mai departe aflăm din raportul efectuat cu ocazia acestor proceduri – raport care a fost prezentat și în plen – că votul privind decizia luată de comisie în acest caz a fost de asemenea secret. De ce nu la vedere? Să înțelegem că membrii comisiei nu doresc să își asume votul, știut fiind faptul că în practică plenul Camerei deputaților va vota în sensul celor prezentate în raportul comisiei? Există oare posibilitatea ca unii dintre membrii comisiei să fi dorit să voteze altfel, dar au votat așa cum s-a hotărât la nivel de grup, trecând peste convingerile personale? Se poate afirma că instituirea votului secret a fost special hotărâtă pentru a nu putea fi identificați deputații care au votat după cum au considerat ei de cuviință? Aceste întrebări probabil vor rămâne fără răspuns, dar se pot aplică și procedurilor din plen, unde a fost stabilit tot un sistem de vot secret prin intermediul bilelor. Să înțelegem de aici că doamnele și domnii deputați nu au dorit să fie identificați ca fiind cei care s-au opus desfășurării normale a actului de justiție?
Revenind la Comisia juridică, de disciplină și de imunități și pe bază celor prezentate mai sus putem concluziona că membrii acestei comisii acționează că un for juridic în cadrul separației puterilor în stat, deși ei sunt aleși pentru a fi în forul legislativ, nu în cel juridic! Iar dacă toți membrii acestei comisii ar fi juriști cu experiență practică, atunci criticile ar putea fi mai puține. Dar o simplă analiză a componenței acestei comisii ne relevă faptul că nu toți membrii ei sunt de profesie juriști și, în acest sens, îi putem da exemplu pe domnul deputat Dănuț Culețu, care este de profesie economist, și pe doamnă deputat Elena Cătălina Ștefănescu, care este licențiată în limbi și literaturi străine. Iar că fapt divers se poate reaminti că domnul George Becali a fost membru al acestei comisii înainte de a-și pierde mandatul în bază faptului că a fost condamnat definitiv!
Închei acest articol cu declarația domnului Ciprian Nica, vicepreședinte al Comisiei juridice, de disciplină și de imunități. În declarația dumnealui am subliniat acele pasaje care în opinia mea prezintă ingerința în actul de justiție și faptul că în cazul prezentat comisia și-a arogat dreptul de a decide asupra vinovăției domnului deputat Cosma și a modului cum acesta a fost reținut de către forțele de ordine (sursa Agerpress.ro).
Raportul care va fi înaintat la plen (Camerei deputaţilor-n.r.) va fi negativ. Noi nu am analizat temeinicia acestor probe, pentru că nu putem noi să ne pronunţăm, ci instanţa, dar din luările de cuvânt ale colegilor mei, avocaţi, care sunt obişnuiţi cu aceste proceduri, au fost nemulţumiţi de materialul probator trimis de DNA prin Înalta Curte. (…) Faptul că deputatul Vlad Cosma nu a fost citat niciodată la DNA şi ca şi procedură l-au adus cu mandat şi l-au oprit în trafic, ceea ce a părut un pic aşa la limita legii, acesta este un aspect care va trebuit să dea de gândit organelor de anchetă. Ni se pare totuşi că parcă se încalcă legea şi nu mai trăim într-un stat democratic