Nu regret faptul că nu am putut vota la alegerile pentru Parlamentul European. Am votat de fiecare dată când au fost alegeri în România începând cu anul 2000, dar, de data această, nu am mai fost la urne. Şi, culmea, nu pentru că nu aş fi vrut sau pentru că aş fi împărtăşit un sentiment de lehamite absolută la adresa politicienilor români, ci pentru că pur şi simplu nu am fost în ţară, iar în zona în care m-am aflat eu nu a fost nicio secţie de votare.

De altfel am căutat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe cea mai apropiată secţie de votare şi am realizat că aş fi avut de parcurs mai mult de 300 de kilometri până la ea. Aşa că am renunţat. Dacă stau bine şi mă gândesc o mare – chiar foarte mare! – parte dintre români nu s-au prezentat la urne având secţiile de votare la câteva sute de metri de casă, iar eu să fiu nevoit să parcurg atâţia kilometri? Nu prea cred!

Cazul meu este însă unul singular. Eu sunt printre puţinii care ar fi vrut să voteze şi nu au avut unde. Într-o mare de scepticism şi resemnare generală, eu încă mai cred că votul fiecăruia contează şi că împreună putem schimba ceva. Însă majoritatea alegătorilor nu sunt de aceeaşi părere cu mine. Aşa că pur şi simplu nu se mai obosesc să iasă din casă şi să meargă la vot. Trist, dar adevărat…

O scurtă analiză a listei eurocandidaţilor ne prezintă o situaţie bizară: profitând de faptul că s-a votat pe lista de partid şi nu direct candidatul, partidele politice au inclus la grămadă pe aceste liste candidaţi diverşi, cu sau fără trecut politic important. În unele cazuri chiar am avut impresia că partidele nu s-au uitat deloc la numele candidaţilor ci poate doar la notorietatea lor. S-a mers probabil pe principiul: lumea te cunoaşte atunci poţi fi candidat pe un loc eligibil. Chiar dacă percepţia generală este una negativă relativ la candidatul în cauză, acesta tot a fost inclus pe listă!

Drept urmare cu această ocazie au apărut pe liste nume controversate ale scenei politice româneşti (ex: Corneliu Vadim Tudor – PRM), persoane a căror nume este legat de incidente politice penibile din trecut (ex: Norica Nicolai – PNL), o parte dintre perdanţii alegerilor locale din 2008 (ex: Sebastian Bodu – PDL), persoane a căror experienţă politică este aflată sub semnul întrebării (ex: Elena “EBa” Băsescu – independent) şi – cel mai interesant – persoane care au avut sau încă mai au probleme de natură penală (ex: Gheorghe “Gigi” Becali – PRM). Interesant este că, în pofida reputaţiei avute, toţi cei enumeraţi anterior au primt mandatul de europarlamentar!

Privind listele de candidaţi propuse de către partide începi să te întrebi dacă cele trei sferturi dintre votanţi care nu s-au prezentat la urne au avut sau nu dreptate. Oficial cunoaştem faptul că numărul celor care au votat a depăşit cu puţin un sfert din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot. În opinia mea acest număr este foarte mic ţinând cont şi de faptul că această statistică este calculată pe fondul acuzelor grave de fraude electorale (voturi multiple, turism electoral, cumpărarea voturilor etc). Lăsând la o parte presupusele fraude electorale, putem concluziona că din patru alegători doar unul a hotărât care este partidul apt să le câştige votul! În acest caz este echitabil? Este corect sau reprezentativ aşa?

Desigur democraţia prevede ca puterea să aparţină poporului, iar poporul să îşi aleagă prin vot direct conducătorii săi. Evident că în cazul în care nu vrei să îţi exprimi votul eşti liber să o faci şi să nu votezi pe niciunul dintre candidaţi. În acest caz îi laşi pe alţii să decidă pentru tine şi, după finalizarea scrutinului, nu ai dreptul moral să acuzi că cei care preiau puterea nu sunt apţi pentru acest lucru. A fost decizia ta să nu te prezinţi la vot, deşi puteai să o faci!

Cu toate acestea tind să îi înţeleg pe cei care nu vor să voteze afirmând că niciunul dintre candidaţi nu merită votul lor. De aceea eu cred că ar fi corect ca pe buletinele de vot să fie înscris un pătrăţel – identic cu al oricărui alt candidat – care să îi permită votantului să voteze nul. În acest caz nu mă refer la acele buletine de vot care nu au ştampilă nicăieri ci la acel vot direct exprimat care să ateste convingerea votantului că niciunul dintre candidaţi nu merită să fie ales. Evident că în cazul în care la numărătoarea voturilor ar ieşi câştigător votul nul, toţi candidaţii ar fi declaraţi respinşi de către electorat şi s-ar organiza alte alegeri cu alţi candidaţi.

Probabil s-au mai gândit şi alţii la soluţia propusă de mine, dar nu cred ca se va implementa în curând deoarece implică costuri mari de campanie în cazul repetării alegerilor pe baza votului nul. Însă cred că acest model ar exprima mult mai bine voinţa reală a poporului şi i-ar atrage mai mult pe electori către urne. În acelaşi timp partidele ar fi mult mai atente la numele şi trecutul candidatului pentru că electoratul s-ar putea să nu fie de acord cu propunerile făcute şi să îi taxeze drastic!

Un comentariu la „Absent motivat”
  1. Nu e rea ideea, am mai vazut-o undeva, candva, dar banuiesc ca nu va fi niciodata implementata din simplul motiv ca ar strica posibiliatile de jocuri de culise. Politicienilor le convine nespus ca la vot merg asa putini oameni, treaba lor devenind mult mai usoara.

    Democratia e o prostie muribunda…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *