Prima decizie importantă a noului guvern Boc este una foarte controversată şi atinge un subiect sensibil: salariile (uneori nejustificate din punct de vedere economic) ale unor funcţionari publici. Hotărârea discutată în prima şedinţă de guvern prevede că salariilor tuturor directorilor de agenţii guvernamentale sau societăţi de stat să nu depăşească nivelul de salarizare a unui secretar de stat. În termeni practici acest lucru înseamnă o diminuare semnificativă a salariilor acestora până la nivelul de 4800 lei lunar.
Ce speră să realizeze domnul Boc prin această măsură? În primul rând o economie la bugetul de stat importantă. În al doilea rând domnul Prim-Ministru speră că respectivii directori să recurgă la măsuri similare în cadrul entităţilor pe care le conduc şi să scadă la rândul lor salariile tuturor subordonaţilor. În definitiv este anormal ca directorul agenţiei X să câştige mult mai puţin decât directorul adjunct al aceleaşi agenţii, nu? În acest fel se reduc şi mai mult cheltuieli entităţilor administrate de către stat contribuinduindu-se la diminuarea presiunii asupra bugetului de austeritate.
Ce nu poate realiza domnul Boc? Deşi hotărârea este lăudabilă şi just fundamentată economic, domnul Prim-Ministru nu o poate pune în aplicare. Cel puţin nu în lunile care urmează. Deşi pare halucinant acest lucru, domnia sa nu deţine pârghiile necesare pentru a implementa această măsură de pe o zi pe altă! Aşa că cel mai probabil această hotărâre se va limita la prezentarea ei în faţa presei şi la impactul pe care l-a avut asupra opiniei publice încântată să observe că noul guvern este pus pe fapte mari!
Care sunt piedicile din calea implementării hotărârii de guvern? În primul rând Codul Muncii. Acest document specifică clar care sunt raporturile de muncă/salarizare între oricare salariat şi angajatorul său şi prevede că fiecare angajat are dreptul la un contract individual de muncă. În această ordine de idei şi domnii directori din agenţiile naţionale au semnat contracte individuale care au stipulată şi suma primită drept salariu. Mai mult decât atât, contractele individuale de muncă se modifică doar cu acordul ambelor părţi implicate. Drept urmare, dacă domnii directori nu vor fi de acord cu măsura impusă de către angajator (în cazul de faţă statul) şi nu vor semna actul adiţional prin care acceptă diminuarea salariului, nimeni nu îi poate opri să primească acelaşi salariu mare în continuare! Că doar ei singuri semnează statele de plată pentru toţi angajaţii din subordine!
Probabil că această măsură de reavoinţă şi împotrivire va fi sancţionată cu demiterea. Deja la Ministerul transporturilor toţi directorii au fost demişi. Însă nici această metodă nu este eficientă! Acelaşi Cod al Muncii specifică care sunt etapele ce trebuie urmate pentru a demite pe cineva. Dacă una dintre aceste etape nu este parcursă sau este slab documentată, atunci părţile vătămate – în cazul de faţă viitori foşti directori – se pot adresa instanţei de judecată şi cel mai probabil vor câştiga procesul, fiind repuşi în funcţie cu plata retroactivă a drepturilor salariale restante! Evident ca aceleaşi drepturi salariale foarte mari, nicidecum salariile mici prezentate de către domnul Boc în conferinţa de presă!
Cum etapele menţionate mai sus se întind pe parcursul a cel puţin şase luni, rămân la părerea mea că măsura dorită de către noul guvern nu are şanse reale de implementare în 2009. Asta dacă se face totul legal şi fără posibilitatea de a fi contestat în instanţă. În aceeaşi ordine de idei este posibil să se ajungă la un compromis cu unii dintre directori care poate au diverse afaceri mai mult sau mai puţin legale cu statul. Pentru aceştia, perspectivă unei înfăţişări la DNA este un motiv rezonabil ca să îşi depună demisiile. Însă cei care nu au de ascuns nimic pot sta liniştiţi fără să accepte diminuarea salariului şi fără să li se întâmple ceva!
Partea cea mai interesantă abia acum urmează. Presupunând că o mare parte dintre directori nu vor fi de acord cu noul plan de salarizare şi îşi vor prezenta demisiile sau vor fi demişi într-o formă mai mult sau mai puţin legală, stau şi mă întreb cine anume îi va înlocui pe aceştia? Probabil oameni de încredere ai partidelor membre ale coaliţiei guvernamentale. Şi cine sunt aceşti oameni de încredere? Membri importanţi, simpatizanţi, sponsori ai campaniei electorale. Dar oare aceşti oameni vor accepta aceste salarii? Vor fi de acord să fie plătiţi cu ceva mai mult de 1.000 Euro mulţumindu-se cu satisfacţia morală de a fi directori, având în vedere efortul financiar sau personal pe care l-au depus în campania electorală? Sau vor pretinde salariile primite de predecesorii lor demişi tocmai din această cauză? Rămâne de văzut…