“Flexibilizarea” pieţei muncii

Domnul Prim-ministru Emil Boc este pe cale să rişte demiterea Cabinetului pe care îl conduce în încercarea dumnealui de a impune aprobarea legii de modificare a Codului Muncii. În acest sens domnia sa a implicat Guvernul în procesul de asumare a răspunderii pe această lege în loc să aştepte trecerea ei prin Parlament.

Decizia pe care domnul Boc a luat-o este una cu multe implicaţii sociale şi politice. În primul rând domnul Boc se expune voit la o reacţie ostilă a senatorilor şi deputaţilor nemulţumiţi de faptul că Guvernul consideră Parlamentul o anexă bună numai pentru legi ordinare cu puţine implicaţii, în timp ce legile importante sunt ori impuse prin ordonanţa de urgenţă ori prin asumarea răspunderii.

În acelaşi timp este posibil ca moţiunea de cenzură să fi fost depusă de către opoziţie cu scopul clar definit de a demite Guvernul şi de a încerca preluarea puterii executive prin investirea unui alt guvern. În aceste condiţii ce îl îndeamnă pe domnul Boc să acţioneze cu atâta determinare şi să se expună direct?

Se poate să fie doar o cacealma politică în sensul în care domnul Prim-ministru mizează pe faptul că opoziţia nu doreşte sa preia puterea în vreme de criză pentru că în aceste momente este necesar să fie luate măsuri nepopulare. Deci jocul poate fi la două capete: dacă se aprobă legea în varianta propusă de cabinetul Boc atunci este o victorie pentru executiv, iar dacă Guvernul este demis este din nou o situaţie favorabilă pentru executiv pentru că ori va fi investit un alt guvern ori vor fi alegeri anticipate, situaţii nedorite de opoziţie care nu pare a fi pregătită nici să preia puterea şi nici să se prezinte în faţa alegătorilor.

În acelaşi timp noul proiect de cod al muncii are anumite prevederi care au implicaţii sociale. Prezentată publicului larg drept o lege noua, occidentală, menită să flexibilizeze relaţiile de muncă, legea este puternic criticată de către sindicate, îndeosebi pentru prevederile pe care le conţine referitoare la perioada de probă la angajare, durata maximă a contractului de muncă pe perioadă determinată, numărul minim de zile consecutive din concediului de odihnă şi durata preavizului în cazul demisiei. Desigur un alt punct aflat în dezbatere este şi pierderea de către salariaţi a drepturilor avute anterior în ceea ce priveşte reangajarea dacă angajatorul reia activitatea economică!

Parcurgând modificările propuse, impresia generală este că legea aduce o serie de modificări în defavoarea salariaţilor, acestea fiind mult mai importante decât modificările impuse angajatorilor. Situaţia este delicată deoarece salariaţii sunt reprezentaţi doar de confederaţiile sindicale, deşi nu toţi salariaţii sunt membri de sindicat, uneori existând diferite puncte de vedere referitoare la un anumit subiect.

Un prim exemplu de prevedere care se presupune că se va modifica în defavoarea angajaţilor este eliminarea anumitor paragrafe care interziceau practica contractelor pe perioadă determinată “în cascadă”. Deşi legea stipulează în continuare că salariaţii sunt angajaţi pe perioadă nedeterminată de regulă, există şi posibilitatea ca, prin excepţie, să fie angajaţi salariaţi şi pe perioadă determinată. Această perioadă este de maxim 24 de luni în actuala lege, dar va fi modificată la 36 de luni conform proiectului noii legi. În plus în actuala lege sunt prevederi care stipulează faptul că după trei astfel de contracte se consideră că angajatorul chiar are nevoie de un salariat pe postul respectiv, contractul de muncă modificându-se automat pe perioada nedeterminată dacă este necesară incadrarea unui salariat pe postul respectiv.

În schimb proiectul noii legi abrogă aceste prevederi lăsând loc unor posibile abuzuri din partea angajatorilor. Într-un scenariu pesimist oricine poate fi angajat pe perioadă determinată, în scopul realizării unor proiecte diverse, începând cu absolvirea facultăţii până la ieşirea la pensie, fără ca vreodată să fi fost angajat pe perioadă nedeterminată!

Însă această prevedere nu este chiar atât de nefavorabilă dacă e să o comparam cu situaţia posibilă în care un angajator are nevoie de mai mulţi muncitori pentru a realiza un proiect, scoate la concurs un singur post, angajează “în perioadă de probă” zece salariaţi pe care îi “testeza” timp de 89 de zile, finalizează proiectul, iar apoi îi declară pe toţi nepotriviţi pentru postul respectiv şi încheie relaţiile de muncă cu aceştia sau îi constrânge să accepte salarii mai mici ori contracte pe o anumită durată. În actuala lege această situaţie nu este posibilă deoarece este interzis să angajezi mai mult de trei persoane în perioadă de probă pentru acelaşi post, iar perioadă de probă durează maxim 30 de zile.

O altă modificare ciudată este creşterea perioadei de preaviz în cazul demisiei de la 15 zile calendaristice la 20 de zile lucrătoare(!) pentru funcţiile de execuţie şi de la 30 de zile calendaristice la 45 de zile lucrătoare(!) pentru funcţiile de conducere. Fără alte comentarii înţeleg din spusele domnului Boc faptul că se flexibilizează piaţa muncii prin adoptarea acestor modificări, dar nu realizez cum anume devine această piaţă mai flexibilă pentru salariaţi, din moment ce şi-au găsit altceva de lucru şi sunt obligaţi să continue mai mult timp munca la actualul angajator în speranţa că viitorul angajator va aştepta o lună sau o lună jumătate venirea lor!

În plus criză economică încă nu a fost depăşită total – în ciuda afirmaţiilor optimiste ale membrilor guvernului – şi apare situaţia în care pot fi efectuate concedieri colective în cazul în care angajatorul îşi restructurează activitatea sau scade producţia pentru o anumită perioadă de timp. În prezent Codul muncii protejează angajaţii disponibilizaţi astfel prin faptul că obligă angajatorul să îi reangajeze dacă timp de nouă luni de la data concedierii îşi relansează activitatea. În proiectul propus pentru noul Cod al muncii această obligaţie se reduce la 45 de zile calendaristice, angajatorul putând astfel să abuzeze de poziţia sa dominantă prin concedierea unui salariat astăzi şi angajarea altuia pe acelaşi post după o lună şi jumătate, motivând că îşi restrânge activitatea.

Foarte interesantă este o noua prevedere care stabileşte că pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice nu se aplică prevederile referitoare la anunţarea concedierilor colective şi găsirea soluţiilor de restrângere a impactului acestor măsuri asupra salariaţilor. Nici prevederile referitoare la reangajarea salariaţilor după o concediere colectivă nu se vor mai aplica celor angajaţi în sistemul public. Personal consider că această prevedere este neinspirat introdusă în proiectul de lege pentru că instituie o măsură discriminatorie la adresa acestei categorii de salariaţi. În opinia mea orice lege cu un caracter general trebuie să se adreseze tuturor celor vizaţi şi nu să discrimineze anumite categorii. Sunt absolut convins de faptul că relaţiile generale de muncă trebuie să fie reglementate de aceleaşi reguli, indiferent dacă angajatorul este statul sau un întreprinzător privat.

Deşi mai puţin importantă, prevederea conform căreia angajatorul este obligat să îi acorde o perioadă de minim 15 zile lucrătoare consecutive salariatului pentru ca acesta să îşi efectueze concediul de odihnă urmează să fie modificată. În noua lege perioada a fost micşorată la 10 zile lucrătoare, considerându-se probabil că două săptămâni sunt îndeajuns pentru relaxarea angajatului, trei săptămâni fiind o absenţă prea mare de la îndatoririle zilnice…

Opoziţia susţine că Guvernul doreşte adoptarea acestor modificări deoarece este constrâns de acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Necunoscând prevederile acordului nu pot avea o opinie documentată referitor la această afirmaţie. În schimb remarc că flexibilitatea propusă de guvernul Boc modifică prevederile Codului muncii radical în anumite privinţe, impresia generală fiind că se doreşte trecerea bruscă de la un cod favorabil salariaţilor la un cod favorabil angajatorilor printr-o mişcare asemănătoare unui pendul. Este societatea românească pregătită să absoarbă această schimbare? În plus, este clasa politică dispusă să renunţe la acţiunile populare de tip socialist pentru a implementa un Cod al muncii de inspiraţie liberală?