Momentele de criză fac să iasă la suprafață cele mai adânc ascunse defecte ale oamenilor. Cumva oamenii încep să uite de existența regulilor pe care le-au promovat in trecut cu ardoare pentru că pur și simplu acestea le devin defavorabile. Nu mai contează faptul că toți ceilalți trebuie să le respecte în continuare. Nu mai contează nici măcar faptul că ceilalți au avut de pierdut respectând criteriile pe care vechii susținători ai regulilor nu mai vor sau nu mai sunt capabili să le respecte acum.
Iar ceea ce se întâmplă în aceste zile în Franța demonstrează întregii Europe că una dintre țările fondatoare ale Uniunii Europene tinde să se distanțeze din ce în ce mai mult de valorile care au stat la bază formării Uniunii. Am ales să prezint și să comentez doar trei evenimente care s-au desfășurat toate săptămâna trecută. Probabil există mult mai multe alte exemple pe care le-aș fi putut alege, dar cred că acestea sunt elocvente.
1. Fermierii francezi și piața comună
Când este criză agricultorii francezi știu cu siguranță să își impună punctul de vedere. Iar punctul lor de vedere este unul de stânga, dacă nu chiar de extremă stânga, și se rezumă în principal la două lucruri: protecționism sau subvenții sau, dacă este posibil, amândouă în același timp. Ce contează că în granițele Uniunii Europene există o singură piață comună în care toți producătorii au aceleași drepturi. Acestea sunt idei și concepte care rămân doar în tratatele de aderare, nu trebuie să fie și puse în practică în Franța. Iar dacă un guvern apropiat de valorile europene încearcă să mențină echilibrul impus de piață comună și nu se implică adoptând măsuri protecționiste atunci agricultorii francezi știu ce au de făcut: baraje rutiere pentru împiedicare intrării în țară a produselor alimentare din alte țări membre, pichete de verificare a provenienței mărfii și de intimidare a unităților de alimentație publică și a abatoarelor și distrugerea bunurilor publice și/sau private.
Fermierii francezi pare că au înțeles repede semnificatia “pieței comune”, dar într-un mod simplu care le este doar lor favorabil: produsele agricole franceze pot fi exportate fără taxe vamale în toate țările membre ale Uniuni Europene. Punct. Dacă și celelalte țări membre doresc să exporte în Franța produse agricole atunci fermierii francezi înțeleg că le este încălcat “teritoriul” și încep acțiuni pe care eu le-aș cataloga că fiind de tip mafiot.
Prima dintre măsuri este blocarea efectivă a străzilor folosite pentru importul produselor alimentare, iar în unele cazuri blocarea doar a camioanelor care conțin aceste produse. Scopul este acela de a deteriora produsele, în special pe cele perisabile, și de a provoca daune materiale, intimidând astfel importatorii.
A doua măsură este organizarea de pichete care verifică proveniența produselor de carne din cantine, restaurante sau abatoare și, în funcție de rezultat, afișarea unor panouri cu mesaje de tip “carne de aici” sau “carne de nicăieri”. Scopul este de acesta dată intimidarea și șantajul patronilor de abatoare și unități de alimentație publică, știut fiind faptul că unii dintre consumatori sunt naționaliști și nu vor mai achiziționa de la cei care au marfă “străină”. Stau și mă întreb oare ce părere are direcția de sănătate publică din Franța despre faptul că indivizi care nu sunt angajați ai abatoarelor sau ai restaurantelor umblă prin frigiderele acestora scotocind după etichetele de proveniență a cărnii?
Iar dacă primele două măsuri nu sunt de ajuns se trece la acțiuni și mai directe: tocarea paielor pe automobilele cetățenilor care nu au nimic în comun cu industria alimentară și descărcarea de bălegar sau cauciucuri uzate în parcările marilor lanțuri de magazine sau restaurante (de tip fast-food sau normale) care folosesc carne și alte produse alimentare din alte țări. Procedând așa se dorește tot intimidarea patronilor de lanțuri de magazine sau restaurante, dar acest lucru pare puțin probabil pentru că aceștia achiziționează marfă de la producătorii care le oferă calitatea cerută și prețul cel mai mic. Exact acest concept pare că nu îl înțeleg fermierii francezi: piața comună europeană te determină să îți optimizezi costurile și să devii competitiv pentru că sunt mulți alți producători dispuși să îți ia locul. În schimb dacă rămâi inert în fața mediului concurențial – și așa pare că își doresc să procedeze fermierii francezi – atunci ai mai multe șanse să te îndrepți spre faliment decât spre bunăstare.
Și cum răspunde guvernul francez la aceste acțiuni numite pompos “frământări sociale”, dar care poate că ar trebui să fie mai degrabă încadrate la distrugere, șantaj, sabotaj, ultraj și alte articole din aria de cuprindere a codului penal? Evident cu un program de subvenții de 600 de milioane de Euro pentru fermieri. Simplu și la obiect.
2. Parcurile de distracții și drepturile consumatorilor europeni
Parcul de distracții Disneyland de lângă Paris este unul dintre cele mai cunoscute locuri de distracție din Europa și cu siguranță este vizitat de milioane de turiști în fiecare an. Și toți acești turiști plătesc bilete de intrare sau pachete complexe care includ cazarea, intrarea și alte servicii. Te aștepți ca toți clienții care solicită un anumit pachet să primească același preț, dar se pare că nu este așa din moment ce săptămâna trecută a început o investigație la nivel european privind modul în care sunt formate prețurile pachetelor de acces. Investigația se bazează pe plângerile mai multor cetățeni europeni nerezidenți în Franța care au reclamat faptul că pachetele pe care le-au plătit difereau că preț de pachete similare pe care cetățenii și rezidenții francezi le achiziționau.
Cercetările sunt încă la început, așa că trebuie să acordăm parcului de distracții Disneyland prezumpția de nevinovăție. Cu toate aceste se spune că nu iese fum fără să fie foc și poate există întradevăr o situație de discriminare pozitivă a cetățenilor și rezidenților francezi. Dacă se adeverește existența acestei situații atunci responsabilii parcului se vor face vinovați de nerespectarea drepturilor consumatorilor europeni din moment ce tratatele europene stipulează că toți cetățenii europeni au dreptul să primească același produs în aceleași condiții la același preț.
3. Uniunea monetară și restul țărilor membre
Pe lângă faptul că este membru fondator al Uniunii Europene, Franța este și membru fondator al zonei Euro. Iar în aceste momente tulburi ale istoriei Euro (amenințarea ieșirii Greciei din Eurozona, criza datoriilor etc.) se impune în opinia Președintelui Franței, Francois Hollande, trecerea la pasul următor: guvern propriu al zonei Euro. Propunerea își are rădăcinile în modul deficitar în care este uneori administrată zona Euro, referindu-ne aici la faptul că există o uniune monetară căreia îi lipsește o conducere executivă. Probabil domnul Hollande dorește să fie înființat un guvern al zonei Euro care să stabilească niveluri de taxe uniforme pe întreg teritoriul țărilor membre ale Eurozonei pentru ca mai apoi să stabilească destinația fondurilor colectate.
În principiu ideea domnului Hollande nu trebuie exclusă din start și poate fi reiterată atunci când toate țările din Uniunea Europeană vor fi membre și în Eurozonă, dar în contextul actual este foarte greu de implementat și acceptat. Din cele 28 de țări membre 19 au adoptat deja moneda unică, deci un guvern al zonei Euro “ar lasă pe afară” pe cele 9 țări care nu au adoptat moneda unică. Iar dintre acestea una este în vest (Regatul unit al Marii Britanii) – care nu dorește să participe, una este în centru (Danemarca) – care nici ea nu dorește să participe, iar restul sunt în est (Suedia, Cehia, Polonia, România, Ungaria, Bulgaria și Croația) – care doresc să participe, dar din diverse motive nu sunt membre. De unde se poate trage concluzia că un guvern al zonei Euro ar fi de fapt un guvern al statelor preponderent vestice, mai puternice din punct de vedere financiar, și care probabil ar promova măsuri și acțiuni preponderent în favoarea țărilor membre. Ar fi un fel de uniune în uniune, concept care contravine puternic ideilor europene.
Cu toate acestea declarația domnului Hollande mai trebuie analizată și dintr-o altă perspectivă: înlăturarea Marii Britanii din pozițiile de conducere la nivel european din moment ce Marea Britanie nu dorește să adere la moneda unică și dă semnale din ce în ce mai puternice că dorește să își revizuiască apartenență la uniune per asamblu. Să fie oare o contră de politică externă bine calculată? Sau doar o declarație care să abată discuția din domeniul public de la alte probleme stringente ale economiei franceze?
Oricum ar fi, declarația domnului Hollande conține un nivel nepermis de superioritate în contextul european și poate fi interpretată într-un mod total neprietenos de tipul: noi ne facem guvern propriu; dacă vreți sau dacă puteți intrați și voi în zonă euro ca să fiți guvernați de noua structură; dacă nu, atunci rămâneți cu statutul de membru, dar toate deciziile importante le vom putea lua doar noi pentru că suntem mai puternici in Uniune.
În finalul articolului mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă în România fermierii ar fi provocat o dezordine socială similară cu cea din Franța, castelul Peleș ar fi impus tarife duble pentru cetățenii străini rezidenți în UE, iar Președintele Klaus Iohannis ar fi declarat că este necesar un guvern al țărilor non-euro care să contrabalanseze guvernul țărilor euro. Mai mult ca sigur s-ar fi înroșit automat zeci de puncte din Mecanismul de Cooperare și Verificare și ar fi apărut alte puncte noi marcate de la început cu roșu. De ce nu se întâmplă acest lucru și în Franța? Pentru că Franța nu are un MCV și pentru că din moment ce ai devenit membru cu drepturi depline nu te mai controlează nimeni, pur și simplu pentru că nu există niciun mecanism clar și eficient prin care țările care se abat de la valorile europene să fie pedepsite. Există MCV doar pentru România și Bulgaria, nu și pentru ceilalți.
Dar când este vorba de Franța, vestită pentru dictonul “Liberté, Égalité, Fraternité” (libertate, egalitate, fraternitate), situația este și mai evidentă pentru că pare că a uitat care sunt valorile europene și că nu pot exista diferențe între cetățenii europeni. De aceea dictonul poate oricând să se modifice în “Oublier, Égalité, Fraternité” (a uita, egalitate, fraternitate).